Ingerii, acesti slujitori ai slavei lui Dumnezeu, au coborat deasupra colibei parintelui Visarion si si-au deschis pergamentele lor cu vietile sfintilor.  Calendarul arata data de 24 august.  Oamenii de pe pamant si cerul intreg sarbatoreau pe un sfant.  Il chema Dionisie si era din Zakinthos, a fost ranit si a iubit si a suferit si l-a iertat pe ucigasul fratelui sau.

Si ingerii au deschis un nou pergament si au scris: 24 august, astazi, multi ani mai tarziu, un alt sfant, diferit de Sfantul Dionisie, dar care L-a iubit pe acelasi Dumnezeu, a implinit acelasi cuvant al Evangheliei, a fost ranit in aceeasi lupta, a suferit, dar a si iubit, un alt sfant, identic cu cel dinainte, l-a iertat pe fratele sau criminalul, au scris ingerii si au infasurat pergamentul, ca sa il duca la Dumnezeu.

Scrierile Sfantului Marcu Pustnicul au circulat in manastirile romanesti inca din veacul al XVIII-lea.  Ele se gasesc raspandite printr-o serie de manuscrise aflate in diferitele biblioteci manastiresti si in fondul de manuscrise al bibliotecii Academiei Romane.  Nu exista informatii exacte despre anul talmacirii si autorii tuturor acestor traduceri ramase in manuscris sau despre copistii care le-au raspandit.

In Biserica Ortodoxa, Sfantul Gherasim din Kefalonia este cel mai cunoscut sfant izgonitor al demonilor.  De secole, moastele sale, intregi si neputrezite, stau dovada a sfinteniei sale.  In ziua de astazi multi crestini au o conceptie despre diavol si despre lucrarile acestuia inspirata din filme de groaza, din scrieri new-age-iste sau din articole moderniste care incearca sa demonstreze ca diavolul e o creatie a mintii fanaticilor religiosi.  Si nimic mai mult.  Un fel de bau-bau de speriat adultii, pentru ca acestia sa nu porneasca irevocabil pe calea imoralitatii.  Dar lucrurile nu stau deloc asa.  Dupa cum ne arata paginile Sfintei Scripturi, diavolii sunt ingeri cazuti, care incearca sa ii atraga pe oameni pe calea pierzaniei.  Diavolii exista.  Dar, asa cum exista diavoli si oameni care ii slujesc, tot asa exista si Dumnezeu si oameni care fac voia Sa.  Sfantul Gherasim a fost un mare rugator, un mare postitor, un mare nevoitor.  Si, pentru ravna sa, Dumnezeu i-a daruit multime de harisme.  Fie ca, prin aceasta carte, cititorii romani sa capete evlavie fata de acest rob al lui Hristos si, pentru rugaciunile sale, sa prinda curaj in lupta cu puterile intunericului.

Cuviosul Lavrentie s-a ostenit cu toate puterile sufletului sa se asemene Preadulcelui Iisus si viata lui marturiseste acest lucru. Ea invioreaza duhul si curateste simtamintele morale, ridica privirea omului spre cele inalte. S-a straduit, dupa cuvantul Apostolului, "sa se faca tuturor toate" (I Corinteni 9, 22) si "sa poarte sarcinile celor neputinciosi" (Galateni 6, 2) pe umerii sai, inteleptind, mangaind, intarind cu rugaciunea si cu sfatul duhovnicesc.

Au sapat si au gasit sfintele moaste.  Cand arhiepiscopul Lazar a coborat in mormant si a luat in maini moastele, vantul a incetat dintr-o data.  S-a lasat o liniste adanca.  Toti aveau lumanarile aprinse, ingenuncheasera si priveau emotionati.  Cantau Sfinte Dumnezeule, stramutand moastele in biserica cimitirului, afierosita pomenirii Tuturor Sfintilor.  Langa biserica, o femeie demonizata a inceput sa strige: "- Prea Sfintite, nu ma chinui, lasa-ma".  In toate locurile lui de exil episcopul Luca si-a oferit gratuit serviciile, fara de arginti, si a vindecat multi bolnavi.  Pe acolo pe unde a trecut oamenii isi amintesc de ei cu o recunostinta deosebita.  Niciodata nu a refuzat sa-i ajute pe saraci, pe orfani, si desigur fara bani, precum Sfintii Doctori fara de arginti.  A dedicat zile intregi ingrijindu-i pe copiii bolnavi si murdari de la sate, care traiau in conditii mizerabile.  Starea sanatatii lui era foarte rea.  Suferintele prin care a trecut, foarte multe.  Sa adaugam la toate acestea si durerea de parinte; se afla departe de copiii lui dragi, care ramasesera orfani de mama.  Insa era mereu neobosit si dornic sa ajute.

Dumnezeu joacă multe jocuri. Diavolul este repetitiv. Se repetă. Dumnezeu este felurit. Este Dumnezeul neaşteptărilor. „Dumnezeu Se ascunde mult; atât de mult încât socotim că nu există”12, ne spune din nou Bătrânul Porfirie. Iar acolo unde tace şi Se
ascunde, Se arată „ca o adiere subţire” sau Îşi face intensă prezenţa, într-un fel minunat, acolo unde nu-L aşteaptă nimeni. Dar Isaia îndrăzneşte şi zice: Celor ce nu Mă căutau M-am arătat, celor ce de Mine nu-ntrebau M-am fost aflat. Oricât ne-am îndepărta de El, oricât ne-am îndoi de El, oricât ne-am lepăda de El, oricât L-am prigoni, El tot timpul ne aşteaptă la o răspântie, ne urmăreşte cu mâinile întinse: Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un popor nesupus şi cârtitor (Romani 10, 20-21).
Ar fi nevoie de mii de volume în care să poată fi scrise „jocurile” lui Dumnezeu, vânătoarea iubirii Sale pentru fiecare om, fără excepţie. Cum lucrează Dumnezeu şi ce ocazii îi dă fiecărui om.

Deci, până la urmă, Dumnezeu nu e deloc o chestiune simplă. E un „potrivnic” crunt. Iertaţi-mă! Dar Dumnezeu nu Se dă bătut! Nu te joci cu El. Te lupţi cu El o viaţă întreagă. Şi ce aştepţi? Să birui?

Everghetinosul este o carte mare foarte din toate punctele de vedere. Cum se face că ea iese la lumină abia acum e un lucru mai presus de ştiinţa noastră. Cartea a avut cumva soarta Filocaliei: când traducătorul acesteia a avut ideea publicării ei, „distinşii” teologi de atunci s-au dat înapoi de la a pune umărul la traducerea ei, întorcându-se la „ţarinile” şi „boii” lor (cf. Luca 14), trebuind să treacă aproape jumătate de veac până la desăvârşirea ei prin sârguinţa unui singur om. Tot aşa şi acum, „ţarinile” sunt pline de lucrători care pretind a curăţa mărăcini, a ara cu boii şi a semăna grâu pe care mărăcinii nu vor zăbovi a-l înăbuşi din nou, dar puţini sunt aceia care se îngrijesc să caute sămânţă bună pentru care să se grijescă a o face roditoare prin voia Tatălui, cu împreună-lucrarea lui Hristos şi cu ploaia Duhului. Pentru Everghetinos însă, a trebuit să treacă mai bine de două veacuri pentru a fi scos la lumină. 
Voronca Stefan 

Everghetinosul este manualul monahului. Asa cum conducatorilor unei armate le este de mare ajutor sa citeasca lucreri despre arta razboiului, tot asa monahilor le este de mare ajutor sa citeasca acest manual de razboi duhovnicesc. 
Chiar daca in secolul XXI se citeste din ce in ce mai putin, chiar si in manastiri monahii fiind ocupati cu diferite ascultari, totusi exista carti de referinta( precum Patericul egiptean sau Pelerinul rus) care ar trebui citite de toti. 
Everghetinosul este o lucrare iesita din comun. De ce? Asta vor intelege cei care vor avea rabdarea sa parcurga intregul text. Lung, dar si folositor e pe masura. 
Editorul 

Chipul Sfantului Mucenic Haralambie, cel slavit de insasi slava Mielului Injunghiat, prin viata plina de lumina jertfei pentru Hristos, misca sufletele credinciosilor, dar mai ales acel suflet care vrea sa se apropie cu evlavie si sa cerceteze cu atentie aceasta viata muceniceasca.  Haralambie a fost un atlet curajos al lui Hristos, al credintei crestine si al jertfei pentru aceasta.  A fost un adevarat slujitor al altarului, cu adanca cunostinta a misiunii sale sfinte, cu constiinta ca ofera cu mainile sale celor credinciosi viata cereasca, Trupul si Sangele Mantuitorului. 
A fost un indrumator de suflete plin de virtuti si intelepciune, o pilda vie de viata duhovniceasca, un sprijin puternic pentru credinciosii vremii sale, dar si o personalitate care inspira celor prezenti, clerici, laici sau necredinciosi, multa barbatie.  Mucenicia vietii sale sfinte, plina de rabdarea in Duhul Sfant, de curaj, de nadejde in Hristos, este pecetluita de chinurile infricosatoare ale trupului sau batran, pentru a deveni „cel mare intre mucenici”.  Prin martiriul sau si prin dragostea sa a dobandit dragostea tuturor celor care cred in Hristos. 

"De ce sa credem in Dumnezeu? Stie cineva cum e pe lumea cealalta? S-a intors cineva de acolo? .... Poate ca nu exista nici rai, nici iad. Totul e aici, pe lumea asta. Si fiecare trebuie sa ne zbatem sa scapam de iadul necazurilor si sa ajungem in raiul placerilor." Cine spune asta? Multi, foarte multi oameni. Si chiar unii crestini, care sunt crestini numai prin botez, si care nu cred in Dumnezeu pentru ca mintile lor au fost intinate cu invataturi atee. De-a lungul istoriei au existat multi oameni care s-au indoit de existenta raiului si a iadului. Cativa dintre acestia, din randuiala lui Dumnezeu, au avut vedenii prin care s-au convinsca raiul si iadul nu sunt doar scorniri ale preotilor. Au mai existat cuviosi sau oameni obisnuiti, chiar si unii pacatosi, care au vazut in vedenii raiul pentru a sti care este rasplata dreptilor- si iadul - pentru a intelege chinurile care ii asteapta pe pacatosi. E lesne de inteles ca necredinciosii nu pot lua in serios marturiile acestora. Ei considera ca sunt simple halucinatii sau scorneli ale oamenilor lipsiti de minte. Dar cititorilor credinciosi le este de mare folos sa citeasca cu luare aminte intamplarile istorisite in aceasta carte. De murit, vom muri cu totii, si cei credinciosi si necredinciosii. Dar cei care s-au pregatit vreme indelungata, ani si chiar zeci de ani, pentru clipa mortii vor ajunge sa se bucure de viata cea adevarata...

"Eu, chiar cand voi fi plecat, voi continua sa va vorbesc. Oare voi ma veti auzi?" Parintele Porfirie Capsocalivitul. Nu trecuse mult timp din ziua adormirii parintelui Porfirie cand un nepot de-al sau, de meserie educator, a vazut in vis o biserica uriasa, scaldata in lumina, aflata in inaltul cerului, ce fusese ridicata in cinstea parintelui Pofirie si in mijlocul careia sedea insusi Parintele Porfirie.

Totodata a vazut cum numerosi oameni ai lui Dumnezeu, imbracati in straie de lumina si purtand cununi stralucitoare, se adunasera inauntrul dar si in afara bisericii si cantau cu glasuri melodioase un tropar al carui text si a carui muzica erau inchinate parintelui Porfirie! Nepotul parintelui a auzit de atatea ori in vis acest tropar, incat l-a invatat pe de rost si, indata ce s-a trezit, aducandu-si-l bine aminte, l-a scris si l-a inregistrat! Acesta este troparul: Dupa cum pe pamant fiind te rugai pentru tamaduirea neputintelor si pentru iertarea pacatelor noastre, tot astfel si acum roaga-te in ceruri, Parinte Porfirie, si roaga-L pe Hristos Dumnezeul nostru sa mantuiasca sufletele noastre.

Dumnezeu este Dumnezeul inimii noastre. Atunci când aceasta simte dulceaÈ›a dumnezeiască, respinge toate desfătările pământeÈ™ti È™i nu găseÈ™te plăcere în nimic pământesc; totul trăieÈ™te în cer, acolo unde-È™i are comoara. Dar ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu se extinde în interior È™i în exterior, pentru că, atunci când tot ceea ce se spune este împlinit înlăuntru, totul din afară este reconstruit după acelaÈ™i duh È™i principii.În acelaÈ™i duh, limba, ochii, urechile È™i toate celelalte simÈ›uri încep să funcÈ›ioneze. În acelaÈ™i duh, toată miÈ™carea È™i toată acÈ›iunea se îndreaptă spre exterior, în intimitate, în familie, la muncă, în societate È™i în toate relaÈ›iile lumeÈ™ti. Pe scurt, atunci, în toate manifestările vieÈ›ii noastre interioare, Dumnezeu este conducătorul tangibil, pecetluit în atenÈ›ia tuturor, după cuvântul Domnului: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 5, 16). Oricine caută, găseÈ™te ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu, în care Dumnezeu va fi toate în toţi (cf. I Corinteni 15, 28). În acest fel, precum în ceruri Domnul Se odihneÈ™te pe heruvimi È™i serafimi, tot aÈ™a È™i în acest suflet, în toate puterile duhului său, devenit conÈ™tient È™i făuritor, dirijează totul înăuntru È™i în afară pentru a-I plăcea numai Lui, iubindu-L din toată inima sa şi din tot sufletul său şi din toată puterea sa şi din tot cugetul său ( cf. Luca 10, 27).