(lipsa text)

Vremurile grele prin care trecem, feluritele stramtori care ne preseaza, obligatiile de crestini si datoriile de cetateni Romani, adeseori ne silesc sa privim inapoi la viata petrecuta si sa observam cu atentie la virtutile mult folositoare pe care sa le pastram, dezvoltandu-le si la viciile pagubitoare, contra carora sa luptam spre a le smulge din fiinta neamului nostru.

Unul dintre viciile care a pagubit mult neamul nostru, sugand ca o lipitoare agonisita si vlaga romanului, este moda cu luxul, impodobirile, inzorzonarile, slutirile si feluritele impopotonari.  Moda, luxul si impodobirile acestea desarte, au secatuit multi bogati romani, a facut pe multi functionari (si functionare) saraci, sa-si amaneteze leafa pe luni de zile inainte, spre a putea face fata in lume dupa moda zilei si asa, unii dintr-insii saracind, nealimentandu-se omeneste, au cazut in felurite boli si s-au pierdut in mizerie.

Din cuprins:

CredinÈ›a deÈ™artă în destin
Vrăjitoria sau magia neagră este oprită de Dumnezeu È™i Biserica Lui
Păcăleala ghicirii cu cărÈ›ile
Păcăleala ghicirii cu ghiocul
Păcăleala ghicirii în cafea
Păcăleala ghicirii cu bobii
SuperstiÈ›ia numărului 13
Păcăleala ghicirii în palmă
Spiritismul, necromanția sau vorbirea cu morții
Felurite superstiÈ›ii strecurate în cultul È™i ceremoniile religioase

Rugaciuni si invataturi despre post si iesirea sufletului. 

• * Cand sa ne rugam? 
• * Cui sa ne rugam? 
• * Sa ne rugam lui Dumnezeu in orice loc, vreme si imprejurare 
• * Mesele zilei 
• * Rugaciune de calatorie 
• * Roaga-te cand pleci de acasa... 

Cărticica de faţă este alcătuită la cererea multor cititori care şi-au exprimat dorinţa de a avea o lucrare de mici proporţii din care să cunoască ce trebuie să facă atunci când moare cineva din familie, care sunt parastasele şi soroacele lor şi ce însemnătate au acestea.

Viața paraclis canon Sfintii Mucenici Ciprian si Iustina 
 
Pe vremea împărăţiei lui Deciu, era în Antiohia Siriei un filozof şi vrăjitor vestit, anume Ciprian, de neam din Cartagina, născut din părinţi necredincioşi, care a fost dat în copilăria sa spre slujba păgânescului şi necuratului lor zeu, Apolon. În anul al şaptelea al vârstei sale îl încredinţară la vrăjitori spre învăţătura meşteşugului vrăjitoriei şi a drăceştii înţelepciuni. Iar după zece ani de la naşterea sa a fost trimis de părinţi spre săvârșirea jertfei în muntele Olimpului, pe care păgânii îl numeau locuinţă dumnezeiască, căci acolo se afla nenumărată mulţime de idoli întru care mulţi diavoli locuiau. Ciprian a învăţat în acel munte înalt mult meşteşug diavolesc, căci ştia fe- lurite năluciri drăceşti; se deprinsese a schimba văzduhul, a porni vântul, a slobozi tunete şi ploi, a tulbura valurile mării, a face stricăciune în răsaduri, grădini şi câmpii, a aduce vătămări şi răni asupra oamenilor şi se învăţase la înţelepciunea cea pierzătoare şi prea rea lucrare diavolească. Şi a văzut acolo nenumărate pâlcuri drăceşti împreună cu stăpânul întunericului, împrejurul căruia unii săltau, alţii slujeau, alţii chiuiau, lăudând pe stăpânul său, iar alţii erau trimişi în toată lumea spre înşelarea popoarelor. A văzut acolo pe toţi zeii şi zeiţele păgâne şi felurite năluciri şi vedenii, la care se învăţa câte patruzeci de zile în post; că mânca după apusul soarelui nu pâine, nici altă hrană, ci numai ghindă de stejar. Când era de cincisprezece ani avea ca dascăli şapte slujitori mari care slujeau la cele şapte planete. De la acei jertfitori a învăţat multe taine diavoleşti. Apoi s-a dus în cetatea Agra, unde, slujind câtva timp zeiţei Ira, a învăţat multe meşteşuguri de la slujitorul care era acolo. Şi a petrecut 
şi în Tauropoli slujind zeiţei Artemis. De acolo s-a dus la Lachedemonia şi a deprins să facă fel de fel de vrăji şi nă- luciri, ca aceea ca morţii din morminte să grăiască.

Cuviosul Părintele nostru Nichifor Leprosul a trăit ca monah în leprozeria din insula Chios (Grecia) în secolul al XX-lea. A fost ucenic al Sfântului Antim din Chios. Prăznuirea sa se face pe 4 ianuarie. Nicolae Tzanakakis s-a născut în anul 1890, din părinţi ţărani evlavioşi, în satul Serikari, în regiunea Chania din insula Creta. Părinţii lui au murit pe când era încă copil, lăsându-l orfan, în grija bunicului său. La vârsta de treisprezece ani s-a mutat în Chania şi a început să lucreze ca ucenic la un bărbier. La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae a ajuns la azilul-spital pentru leproşi administrat de ieromonahul Antim Vagianos, cunoscut mai târziu ca Sfântul Antim din Chios. În capela Sfântul Lazăr a azilului pentru leproşi, unde se găsea o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Ascultătoarea (Panaghia Ypakoe), Nicolae a aflat o atmosferă spirituală care l-a făcut să îşi deschidă inima spre credinţă şi l-au făcut să râvnească la o viaţă de rugăciune. După doi ani, ieromonahul Antim a hotărât că tânărul era gata să primească schima monahală şi l-a tuns în monahism, dându-i numele de Nichifor.

Retipărirea lucrării «Viaţa părintelui Nicodim Măndiţă» într-o nouă ediţie a Editurii Agapis este încă un omagiu adus jertfei de cuvânt intr-o vreme de mare restrişte.

Editura Agapis are dreptul de autor exclusiv asupra operei tipărită şi în manuscris a Părintelui Nicodim Măndiţă iar fondatorii şi acţionarii ei actuali (Grigore Bălan şi Dumitru Plugaru) sunt ucenici ai părintelui Nicodim şi moştenitori testamentari ai părintelui şi ai părinţilor ipodiaconi Vasile Poiţelea, Ioan şi Constantin Măgirescu.

Astfel în această calitate am deschis acţiune judecătorească de anulare a sentinţelor promulgate în anul 1965,
prin care Părintele Nicodim şi ucenicii săi au fost condamnaţi la închisoare şi la confiscare totală şi parţială a averii, ocazie cu care am avut acces la dosarele de condamnare şi am avut dreptul să facem xerocopii a întregului material cuprins în acestea.

Viața părintelui Nicodim Mandiță vol 2

În felul acesta am intrat în posesia unui bogat material documentar, care ilustrează prodigioasa activitate a Părintelui Nicodim, şi a ucenicilor săi colaboratori, care au suferit la vremea respectivă rigorile legii.

În anul 2002, autorul acestei lucrări, fr. Gheorghe Ionescu, un apropiat colaborator al părintelui Nicodim şi un bun cunoscător al activităţii şi operei acestuia ne-a propus să tipărim lucrarea sa, numită «Viaţa şi activitatea Părintelui Protosinghel Nicodim Măndiţă, 1889-1975», care mai fusese tipărită cu ani în urmă la altă editură într-un singur volum de 512 pagini. 

Viața părintelui Nicodim Mandiță vol 2 

Întrucât lucrarea originală, aşa cum a conceput-o autorul, era lipsită de numeroasele informaţii de mare preţ, descoperite ulterior în dosarele securităţii cu ocazia acţiunilor amintite mai sus, am convenit cu autorul să le introducem noi editura, în lucrarea sa, cu ocazia reeditării, pe lângă informaţiile găsite în 3 caiete ale părintelui Nicodim nedescoperite în momentul tipăririi primei ediţii. 

Am citat şi anumite documente extrase din dosarele de condamnare, unele prin reproducerea integrală a textelor, iar altele chiar prin fotocopiere. 

Astfel numărul paginilor aproape s-a triplat faţă de lucrarea iniţială din pricina acestor completări inedite precum şi a imaginilor adăugate. 

Noul material obţinut a trebuit sistematizat pe teme şi organizat pe capitole, au fost puse titluri la capitole şi subcapitole, iar datorită numărului mare de pagini rezultat a trebuit împărţită lucrarea în două volume. 

Viața părintelui Nicodim Mandiță vol 2 Cu adevărat Dumnezeu a făcut să crească această lucrare ce a făcut-o Părintele Nicodim Măndiță în țara noastră, pentru luminarea atâtor suflete omenești și a mai scris 60.000 de pagini, în care timp a slujit la Sfânta Biserică, și-a făcut pravila sa de fiecare zi, a ținut predici, a ascultat pe cei ce-și povesteau necazurile, le-a dat sfaturi, și-a adus singur lemne, apă, pregătindu-și de multe ori și mâncarea.
Avea un teanc de pomelnice, ale celor vii și ale celor repauzați, pe care le citea zilnic.
Este adevărat că Părintele a economisit timpul. Nu s-a ocupat de a povesti nici greșelile altora, (ale aproapelui) și nici nu asculta acestea de la alții.
Nu discuta nimic de viața sa, iar pe noi ne îndemna adeseori zicând:
„Să nu omorâm vremea fără folos, să ne grăbim la cele pentru mântuirea sufletului nostru, așa cum se grăbește omul când vrea să adune fânul cosit și uscat, atunci când vede că vine ploaia.
Chiar de se întâmplă să fie cumva la masă, dar dacă vede, bietul om, că se ridică norii și se pregătește în scurtă vreme să vină ploaie mare, atunci de groază că-i va uda fânul, lasă și mâncare și tot și merge în grabă alergând cu furca și grebla în mână, îndemnându-și soția și copiii să se silească, să poată aduna fânul în scurtă vreme, până nu va sosi încă ploaia.
La fel să facem și noi. Să ne grăbim, să ne silim, să ne ostenim în bine, pentru mântuirea noastră și a celor din jurul nostru, ca să ne facă și nouă parte Bunul Dumnezeu de fericirea cea veșnică.
Să avem și noi cu ce ne arăta la Înfricoșata Judecată, înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos“.
Să ne silim așa cum ne îndeamnă cuvântul Sfintei Evanghelii, care zice că: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăția Cerurilor se silește și silitorii o răpesc pe ea“.
Să facem cum face ariciul, când se duce la vie și strugurii sunt copți: Cum se urcă pe butucul viței și după ce mănâncă până la săturare, scutură apoi cu putere de cad pe jos bobițele coapte de struguri.
Coboară apoi și întorcându-se într-o parte și-n alta până ce se încarcă de bobițele ce le-a scuturat.
Merge apoi la adăpostul unde își are puișorii de-i hrănește pe ei.
La fel să facem și noi. Să ne hrănim zi de zi cu Cuvântul lui Dumnezeu, citind prin sfintele cărți, ca să ne luminăm cu învățătura sfântă, apoi să mergem din loc în loc și la aceia care petrec în necunoștință și mor în păcate, pentru că n-are cine să-i ajute, n-are cine să le pună în mână o carte folositoare de suflet.
E de datoria noastră să ne îngrijim și de ei. Mântuirea stă în a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele.
Dacă stăm nepăsători și nu întindem o mână de ajutor altora de a se putea salva de întunericul necunoștinței, atunci cum dăm dovadă că ne iubim aproapele.
Milă îmi este de poporul nostru, care piere în necunoștință. Îmi pare rău că nu pot face ceva mai mult pentru a-l salva, pentru a-l ajuta.
Poporul nostru e un popor plin de credință în Dumnezeu și are un spirit de dreptate, numai că, credința pe care o are e amestecată cu fel de fel de superstiții, credințe deșarte, băbești.
E mult de lucru în poporul nostru, însă fiecare se ostenește numai pentru ale sale și nimănui nu-i pasă de cei ce-și pierd sufletul“.

In aceasta a zecea porunca a Decalogului, Dumnezeu a hotarat nici sa nu poftim ceva din bunatatile trecatoare ale aproapelui nostru, zicand: Sa nu poftesti femeia aproapelui tau, sa nu poftesti casa vecinului tau, nici tarina lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici injugatorul lui; nici o vita a lui si nici una din cate sunt ale aproapelui tau.   Primele patru porunci ale Decalogului invata datoriile cele catre Dumnezeu si erau scrise in tabla cea dintai, precum zice la Marturisirea Ortodoxa; iar cele sase dupa dansele, invata datoriile cele catre aproapele si erau scrise intru a doua tabla.  Pentru aceasta si Domnul, in dragostea cea catre Dumnezeu si in cea catre aproapele, a incheiat in Evanghelie pe cele zece porunci si pentru aceasta a si zis: O iota sau o cirta nu va trece din Lege (adica din cele zece porunci).  Si dintr-aceste sase porunci, primele cinci, care invatau datoriile cele catre aproapele, opresc pe om numai de la cuvintele cele dinafara si lucruri ale pacatului; iar aceasta porunca il opreste si de la insasi pofta cea rea dinauntru a sufletului, adica il opreste sa nu pofteasca nicidecum pacatul, nici in inima lui; adica pofta lui este pricina si radacina tuturor cuvintelor si lucrurilor celor dinafara.  Pentru aceasta si Domnul zice relativ la aceasta pofta: Tot cel ce cauta la femeie spre a pofti pe ea, iata a preacurvit cu dansa intru inima sa (Mt. 5,28).

Protos. Nicodim Mandita

Îndemn la o viaţă creştină
 Creat de Dumnezeu, omul a fost din început chemat la o viaÈ›ă de comuniune È™i conlucrare cu Ziditorul său. Această menire nobilă, cerească a fost îngreuiată de căderea protopărinÈ›ilor noÈ™tri, omenirea trecând prin perioade grele de depărtare, înstrăinare È™i chiar despărÈ›ire de Dumnezeu. De aceea, istoria omenirii în sens religios este istoria nevoinÈ›ei omului pentru mântuirea sa, revenirea la starea cea dintâi – a omului lui Dumnezeu pe acest pământ, apt de a se întoarce la Tatăl său, în patria lui cerească. „De la Dumnezeu ieÈ™im, petrecem pe pământ o vreme È™i iarăÈ™i la Dumnezeu ne întoarcem. Fericit cine se întoarce È™i ajunge Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea.”  Pentru a nu rătăci cărarea È™i a ajunge Acasă, în ÎmpărăÈ›ia Tatălui nostru ceresc, suntem chemaÈ›i de Evanghelia lui Hristos la o viaÈ›ă moral-duhovniceas-
 că plăcută Domnului. Numai aÈ™a putem redobândi haina cerească de lumină a fiilor pentru sufletul nostru, haină fără de care nu putem intra în ÎmpărăÈ›ia Cerurilor cea pregătită nouă. Ca să îndeplinim cele propovăduite de Iisus Hristos în Evanghelia Sa, trebuie să devenim creÈ™tini nu doar cu numele, ci cu întreaga noastră viaÈ›ă – să practicăm creÈ™tinismul, formându-ne aptitudini, priceperi, obiÈ™nuinÈ›e moral-duhovniceÈ™ti corespunzătoare învăÈ›ăturii creÈ™tine, adică să ne formăm anumite deprinderi de viaÈ›ă, prin care să adeverim creÈ™tinătatea noastră. Cartea pe care o prezentăm spre lectură cititorului reprezintă, prin conÈ›inutul său, îndemnul la un mod de viaÈ›ă creÈ™tin. Ca acest îndemn să fie mai convingător, vă propunem spre cercetare cuvântul de învăţătură, rostit de Mitropolitul Antonie al Surojului, la Duminica a 14-a după Rusalii: Pilda nunÈ›ii fiului de împărat. Prin cuvântul său, Sfântul Antonie cheamă toÈ›i creÈ™tinii la o cugetare profundă despre lucrarea mântuirii, pe care trebuie s-o facem ca să ne putem întoarce la Dumnezeu È™i să fim primiÈ›i drept fii ai Săi: „ToÈ›i suntem chemaÈ›i de Dumnezeu la viaÈ›a veÈ™nică, să intrăm în această minunată taină a iubirii pe care o reprezintă în sine ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu. Suntem chemaÈ›i să fim fii ai lui Dumnezeu, înrudiÈ›i Lui, È™i mai mult decât atât – ni s-a dat să-L vedem pe Hristos, Care s-a făcut om de dragul nostru, să-L vedem frate după umanitate È™i Dumnezeu după natura Lui. Iar prin Hristos – să-L vedem în Dumnezeu pe Tatăl nos-
 tru È™i să ne facem «părtaÈ™i dumnezeirii», după cuvântul minunat spus de Apostolul Pavel. Pilda nunÈ›ii fiului de împărat din Evanghelie 2
 ne avertizează că nu toÈ›i cei chemaÈ›i vor intra în slava lui Dumnezeu. Oare nu suntem È™i noi asemenea celor din această pildă? Oare nu zicem noi lui Dumnezeu:
 «Doamne am alte treburi, mi-am cumpărat o parcelă de pământ, acum este a mea È™i trebuie s-o prelucrez (sunt angajat în ceva, trebuie să plec undeva etc.)» È™i
 astfel pierdem libertatea de a merge la Dumnezeu. Noi ne lipim de lucrurile pământeÈ™ti, lumeÈ™ti È™i nu ne
 putem rupe de ele. Cineva dintre noi, cei chemaÈ›i la sărbătoare, zice Domnului: «Acum am treabă, o să-mi aduc aminte de Tine, Doamne, după… Mă voi ruga Èšie altă dată, mai târziu, acum sunt ocupat, trebuie să fac ceva, să zidesc, să mă manifest…» Trec anii È™i niciodată nu vineDeprinderi de viata crestina