(lipsa text)

Acest Acatist ne indeamna sa fim uniti prin tainice legaturi de iubire cu cei ce au incheiat strabaterea cailor lumesti prin jertfa suprema. Sa cerem ajutor eroilor si martirilor nostri sa ne invete taina rabdarii, pentru ca atunci cand vom fi chemati sa depunem propria noastra marturie sa nu sovaim, sa fim hotarati si puternici, ca sa fim biruitori in duh, asa cum au fost ei. 

Acatistul, paraclisul si slujba icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic-Ascultatoare. Taina aducerii icoanei Maicii Domnului Grabnic Ascultatoare la Manastirea Lainici

Din cuprins: 
Canoanele Sfintilor Apostoli 
Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431) 
Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon 
Sinodul Trulan (692).. 

(lipsa text)

PetruÈ™, un copil de la È›ară, familiarizat cu traiul în natură È™i cu lecturarea multor cărÈ›i, este introdus de o zână, Fantezia, în spaÈ›iul mirific al poveÈ™tilor pe care el le citeÈ™te. Urmând firul povestirii, cei doi călătoresc, în vis, spre vârful unui munte unde locuiesc trei uriaÈ™i, care îi vor înlesni eroului contactul È™i împrietenirea cu copii din toată lumea, aduÈ™i È™i ei, prin lectură, de Fanteziile lor. Războiul izbucnit în lumea reală face ca unii copii să nu mai poată veni la minunatele întâlniri, unde cuvintele de ordine sunt prietenia È™i pacea, fiind depăÈ™ite toate barierele legate de comunicare sau distanÈ›e. Singura soluÈ›ie pentru continuarea prieteniei este oprirea războiului. Acest lucru va deveni realitate doar atunci când copiii se vor aduna în număr de 100 È™i vor forma ”un strugure viu cu 100 de boabe”. 

Se va putea realiza oare acest vis al lui PetruÈ™, care ar avea urmări directe în evoluÈ›ia omenirii?  La finalul lecturii, cititorul este lăsat să decidă singur dacă strugurele lui PetruÈ™ a influenÈ›at sau nu cursul istoriei.

O carte premiată în Grecia È™i la nivel internaÈ›ional, creaÈ›ie a unei mari scriitoare contemporane, Maria Goumenopoulou.

De adevarul credintei pe care o marturisim prin viata noastra depinde destinul nostru vesnic.  Astazi, mai mult ca oricand, libertatea de manifestare a propriilor idei si forme de conduita, conjugata cu mijloace tot mai sofisticate de exprimare, fara a respecta nici o norma morala, principiu religios sau etos cultural, ne pune in fata unui asalt informational urias.  Intr-o epoca in care calea ratacirilor se deschide larg inaintea noastra, discernamantul este cea mai pretioasa arma duhovniceasca.  Insufletit de dragoste si grija duhovniceasca, parintele Serafim Alexiev, in duh autentic ortodox, demasca falsitatea unor ademenitoare invataturi ale lumii moderne care neglijeaza, desfiinteaza sau inteleg deformat sensul vietii de dupa moarte.

Larga este calea pierzarii si multe sunt inselarile diavolului, dar crestinul incercat sau prevenit va ocoli usor toate aceste capcane.  Acesta este mai ales si scopul acestei carti: de a-i preveni pe toti cei ce se afla pe cale si cauta repere sigure spre dobandirea mantuirii.

Stareţul Nectarie de la Optina a fost ultimul dintre păstorii alesi ai acestei vestite mănăstiri din Rusia centrală.

Ieroschimonahul Nectarie (1853-1928) a purtat crucea slujirii stăreţeşti în anii celor mai grele încercări ale Bisericii Ortodoxe Ruse şi pentru poporul rus, în anii persecutării creştinilor, ai ateismului, ai războiului fratricid şi ai foametei. Însuşi Stareţul a trecut prin aceste încercări, a fost persecutat şi exilat. În anii groaznicelor ispite, el nu a purtat numai crucea încercărilor sale ci a luat asupra lui şi nenorocirile, privaţiunile şi jugul păcatelor multor oameni. Întreaga sa viaţă a fost întruparea propriului său îndemn: „Totul se dobândeşte prin rugăciune... Când vei fi supărat şi deznădăjduit atunci să spui doar - Doamne cruţă-mă, mântuieşte-mă şi miluieşte pe robul Tău!... În orice timp vă veţi afla, orice aţi face: şedeţi, mergeţi sau lucraţi, spuneţi din toată inima: «Doamne miluieşte!». Când vor fi dureri şi nu le veţi putea duce, atunci îndreptaţi-vă către Domnul, către Născătoarea de Dumnezeu, către Sfântul Nicolae, către sfântul al cărui nume îl purtaţi şi durerea se va uşura”. El s-a rugat pentru întreg poporul care se afla în suferinţe trupeşti şi duhovniceşti, a vindecat oameni şi i-a întărit în credinţă.

Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită – pe lângă părinţi – din cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credinţă, blândeţe şi de multă înţelepciune, îi este primul model în viaţa sa lăuntrică. Încă de mic copil, Simeon şi-a pus în gând – avea doar patru ani – ca atunci „când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul”. Auzind mai apoi de viaţa sfântă şi minunile săvârşite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon şi-a dat seama că „dacă există Sfinţi, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc”. De îndată ce şi-a dat seama că a găsit credinţa – împlinise 19 ani – Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, simte o prefacere interioară şi atracţia pentru viaţa monahală. Tatăl său este însă categoric: „Fă-ţi mai întâi serviciul militar, apoi eşti liber să te duci”. Această stare excepţională a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros şi chipeş, începe să ducă o viaţă asemenea celorlalţi tineri
de vârsta lui; o viaţă departe de sfinţenia fiorului divin care îl cercetase. Dotat cu o fire robustă şi cu excepţională forţă fizică, trece prin multe ispite ale tinereţii; într-o zi loveşte pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia rămâne în viaţă. În vâltoarea acestei vieţi de păcat, prima chemare la viaţa monahală începe să se stingă. Într-o zi, însă, este trezit dintr-un coşmar de glasul blând al Maicii Domnului, care înrâurează sufletul său tulburat. Până la sfârşitul vieţii, Cuviosul Siluan i-a mulţumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa.