Acest Acatist ne indeamna sa fim uniti prin tainice legaturi de iubire cu cei ce au incheiat strabaterea cailor lumesti prin jertfa suprema. Sa cerem ajutor eroilor si martirilor nostri sa ne invete taina rabdarii, pentru ca atunci cand vom fi chemati sa depunem propria noastra marturie sa nu sovaim, sa fim hotarati si puternici, ca sa fim biruitori in duh, asa cum au fost ei. 

Acatistul, paraclisul si slujba icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic-Ascultatoare. Taina aducerii icoanei Maicii Domnului Grabnic Ascultatoare la Manastirea Lainici

Din cuprins: 
Canoanele Sfintilor Apostoli 
Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431) 
Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon 
Sinodul Trulan (692).. 

(lipsa text)

(lipsa text)

Astazi se scrie, se vorbeste si se predica mult despre ecumenism, reuniunile ecumenice, unirea ecumenica a crestinilor, despre teologia ecumenica si altele.  Insa nu toti cei care folosesc aceste cuvinte, inteleg ce inseamna ecumenism.

Cuvantul ecumenism provine din grecescul oikoumene (a locui, a popula). Prin urmare, ecumeni este pamant populat, locuit, oicumena, si la inceput prin acest cuvant era desemnata o regiune a pamantului nostru, populata de oameni.

Miscarea ecumenica din zilele noastre pretinde la universalitate, insa substituie unitatea universala in credinta cea adevarata prin unirea pur mecanica a diferitelor confesiuni, desprinse de la Ortodoxie si straine ei, si de aceea ecumenismul de astazi este un fenomen absolut nou.

Preasfanta Fecioara Maria s-a aratat plina de har nu doar prin virtutea ei personala, ci si pentru ca a fost daruita in chip bogat de catre Dumnezeu.  Puterea Celui Preainalt a umbrit-o si harul Sfantului Duh s-a salasluit inlauntrul ei, invrednicindu-se astfel sa devina Maica lui Dumnezeu, poarta prin care a venit in lume Izbavitorul oamenilor.

Dar despre oameni harismatici ne vorbeste si lumea.  De multe ori auzim pe diferiti oameni ca graiesc cu admiratie despre cineva: „Ce om cu har”.

Cum percep cei mai multi dintre semenii nostri pe acest om cu har?

De regula, prin criterii exterioare, care se refera la frumusetea fetei, la modul imbracamintii, la nobletea fabricata a modului de purtare.

Omul dinlauntru, harismele sufletesti, virtutea vietii, integritatea caracterului, nu ii mai misca astazi pe cei multi care se uimesc doar de lucrurile materiale, care sunt sensibilizati numai de lucrurile de suprafata si care provoaca impresii.

Cat de diferita este frumusetea duhovniceasca, harul care strabate chipul Maicii Domnului!  Si cat de diferit este omul cu har, asa cum vrea Dumnezeu, asa cum il descrie Evanghelia, asa cum il cizeleaza ca un sculptor Biserica, acest mare laborator al sfinteniei si al oamenilor harismatici cu adevarat.

Tinta noastra trebuie sa fie: cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui (v. Mt. 6, 33), adica implinirea poruncilor lui Dumnezeu, Care ne curateste de patimi si ne daruieste odihna si nadejdea mantuirii din negraita iubire de oameni dum­ne­zeiasca, nu din faptele noastre, deoarece chiar daca am savarsi toate cele poruncite noua, trebuie sa ne socotim slugi netrebnice (v. Lc. 17, 10). Si atata timp cat ne aflam inca in patimi, trebuie neaparat sa ne oste­nim pentru a smulge din inima noastra neghinele.

Nu trebuie sa nazuim insa spre a ajunge in scurta vreme la nepatimire si la odihna: pentru aceasta este nevoie de vreme, de oste­neala si de ajutorul lui Dumnezeu. Tot ce se dobandeste in scurta vreme piere degraba.

Nu te trandavi si nu te tulbura, ci incre­din­teaza-te voii lui Dumnezeu.

Sfantul Macarie de la Optina

Cartea de fata reprezinta editia a doua a antologiei Sfaturi pentru mireni, aparuta pentru prima data in 2011.

In pustiul si in muntii Egiptului s-au asezat vietuitori din majoritatea partilor crestine ale Imperiului, ca Asia Mica si Europa.  Monahii urmareau linistea si pacea, pe care nu le aveau in lume, cautau ietarea de pacate, randuiala mintii si a inimii, imbunatatirea acestora prin contemplatie si fapte mai bune, si mantuirea sufletului.  Asceza lor eremitica si chinoviala cuprindea, intre altele, elemente ca: postul si rugaciunea, pocainta si lacrimile, munca si ajutorarea celor nevoiasi, smerenia, si lepadarea de sine, infranarea si rabdarea.  Monahii erau angajati in lupta cea buna contra pacatului, cel mai viclean si mai sinistru dusman al vietii spirituale si fizice.  Ei stiau ca prin eforturi ascetice, umbrite de harul dumnezeiesc, se poate diminua asaltul pacatului si se poate obtine stapanirea asupra pornirilor pasionale, asupra sinelui dominat de egoism.

Preacuviosul Părinte Ioan GuÈ›u este unul dintre marii rugători care s-au nevoit la Sfântul Munte Athos în secolul XX.
StareÈ›ul Efrem de la Mănăstirea Vatoped spunea că viaÈ›a lui duhovnicească trebuie vestită cu glas tare, de pe acoperiÈ™urile caselor, cu nădejdea că lumina chipului său ne va miÈ™ca inima împietrită de atâta părere de sine, aducându-ne lacrimile bucuriei întâlnirii cu un om sfânt.
Cartea aceasta prezintă viaÈ›a, nevoinÈ›ele È™i o parte dintre mărturiile despre minunile sale. Pornind de la munca documentară făcută de monahul Nicodim de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, autorul a încercat să prezinte icoana vie a unui rob ales al lui Hristos. Practic, Avva Ioan ar putea fi model pentru toÈ›i monahii vremurilor noastre precum È™i ocrotitor al celor care, trăind în viforul ispitelor lumii, îl aleg ca ocrotitor ceresc...

Editorul

În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parÈ›ial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri È™i manuscrise liturgice, la întărirea solidarităÈ›ii dintre românii ortodocÈ™i despărÈ›iÈ›i atunci prin graniÈ›e politice artificiale È™i, în pofida tuturor dificultăÈ›ilor istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credinÈ›ă È™i de neam, cultivând limba, credinÈ›a È™i cultura poporului român. Astfel, în anul 1681, la IaÈ™i, Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei tipărea în româneÈ™te Molitvălnicul de-nÈ›ăles, iar în 1689, la Alba Iulia, Mitropolitul Varlaam al Transilvaniei tipărea o altă traducere a acestei cărÈ›i liturgice. Sfântul Ierarh Antim Ivireanul tipărea la Râmnic, în 1706, Evhologhionul, ce cuprindea È™i Sfintele Liturghii. De atunci, biruinÈ›a definitivă a limbii române în cult a fost consfinÈ›ită prin tipărirea constantă a acestei foarte necesare cărÈ›i liturgice, în diverse ediÈ›ii cu un conÈ›inut variat.

Cu timpul, Molitfelnicul È™i-a îmbogăÈ›it cuprinsul, întrucât Biserica răspunde cerinÈ›elor pastorale ale timpului prezent, prin alcătuirea de noi rugăciuni È™i rânduieli aprobate de Sfântul Sinod, menite să binecuvinteze toate aspectele vieÈ›ii creÈ™tine. Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică È™i canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogăÈ›it treptat conÈ›inutul acestei cărÈ›i de cult, nu atât prin creaÈ›ii proprii, cât mai ales prin traducerea, din limbile greacă È™i slavonă, a unor noi slujbe È™i rânduieli solicitate de preoÈ›i È™i credincioÈ™i în contextul apariÈ›iei unor noi realităÈ›i cultural-sociale.

EdiÈ›ia de faÈ›ă a Molitfelnicului beneficiază de o nouă împărÈ›ire a conÈ›inutului, îndeosebi în a doua parte a sa, unde rugăciunile È™i rânduielile au fost grupate pe secÈ›iuni cu subtitluri sugestive, pentru a fi mai repede identificate de utilizatori. Au fost adăugate o serie de rugăciuni È™i slujbe noi, pentru binecuvântarea familiei, a unor instituÈ›ii È™i profesii, a căilor È™i mijloacelor de transport, dar È™i rugăciuni diversificate pentru bolnavi, pentru cei ce se luptă cu patimile È™i pentru cei întemniÈ›aÈ›i. Alte rânduieli, prezente deja în ediÈ›iile anterioare, au fost îmbogăÈ›ite în conÈ›inut. De asemenea, a fost actualizat limbajul unora dintre slujbe, evitându-se atât arhaismele ieÈ™ite din uz, cât È™i neologismele incompatibile cu exprimarea liturgică. În plus, au fost diortosite unele texte din punct de vedere gramatical È™i al topicii. Totodată, au fost introduse indicaÈ›ii de tipic ori au fost corectate È™i completate cele existente, pentru o săvârÈ™ire cât mai corectă È™i responsabilă a Sfintelor Taine È™i ierurgii, dar È™i pentru a se evita inovaÈ›iile individualiste È™i improvizaÈ›iile arbitrare, care slăbesc unitatea vieÈ›ii Bisericii.