A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Chiralesa este numele unui om si al unui sat din Carpati. Murind ca erou in timpul razboiului, caporalului Chiralesa i s-a ridicat o statuie in mijlocul satului, insa consatenii sai nu-l onoreaza: inima lor e daruita unui talhar, Bogomil, despre care cred ca ar detine puteri supranaturale si care nu se foloseste de acestea decat pentru a-i batjocori si a-i jefui pe tiranii tarii. Generalului Dracopol ii revine sarcina de a-l prinde pe talhar. In ochii sai, „puterile lui Bogomil” nu au alta explicatie decat complicitatea satenilor; prin urmare, se hotaraste sa-i aresteze pe toti, pentru a-i obliga sa-l predea pe bandit. Ajungand in sat, il afla pustiu...

E cel dintai mister creat de o situatie in aparenta atat de simplu de rezolvat. Mult mai bogata in necunoscute si turnuri neasteptate decat si-ar fi dorit Dracopol, povestea despotului si a unui haiduc din veacul al XX-lea, sub pana inspirata a lui Constantin Virgil Gheorghiu, se transforma intr-o epopee aproape fantastica, intr-un imn de o inalta poezie inchinat locurilor si oamenilor din ti­nutul sau natal, a caror realitate profunda e referirea constanta la Evanghelie.

Chiralesa, alaturi de Ora 25, este romanul lui Gheor­ghiu despre care s-a vorbit, inca de la aparitia sa (1966), doar la superlativ. Si se va mai vorbi multa vreme de aici inainte...

Unde-s trei, puterea creşte, 
De aceea se iveşte 
Azi al treile volum 
Despre care ştiţi de-acum 
Ce conţine: poezii 
Pentru părinţi şi copii, 
Cu păuni, căţei, pisici, 
Gâşte, viţeluşi, arici, 
Pătrunjei care stau moţ 
delicate flori de colţ 
Şi-alte lucruri de sub soare 
Ce ne-nvaţă fiecare, 
În glumă sau serios 
O lecţie de folos 
La marea şcoală a vieţii. 
Toţi, în frunte cu poeţii, 
S-ar cădea să stăm atenţi, 
Ca să nu fim corigenţi! 

Societatile consumiste contemporane cunosc din plin ravagiile produse de temutul fenomen patologic al bulimiei sau mancatului in exces.  Cunoscut inca din Antichitate de primii monahi sub numele de gastrimargia sau nebunia pantecelui, el este expresia unei crize existentiale profunde, a carei solutie era vazuta in orizontul teologic si duhovnicesc deschis de revelatia biblica.  Din blestem si sursa a caderii mancatul poate deveni binecuvantare si mantuire pentru cine reinvata sa manance Cuvantul Hristos.

Recitind in registru terapeutic intelepciunea duhovniceasca perena a monahismului egiptean in formularile memorabile ale avvei Evagrie Ponticul, ieroschimonahul Gabriel Bunge ofera in paginile acestei carti un fascinant si util indreptar de arta a vietii pentru omul recent.

Parintele Gabriel Bunge s-a nascut in 1940 la Koln si a studiat teologie si filozofie la Bonn.  In 1962 a intrat in monahism in abatia benedictina de rit slavo bizantin de la Chevetogne (Belgia), retragandu-se din 1980 ca eremit in sihastria Sfanta Cruce de langa Roveredo (Ticino, Elvetia).  Din 2010 este ieroschimonah primit in Biserica Ortodoxa Rusa.  Autor al unei serii de carti si studii despre vechiul monahism, specialist de talie internationala in scrierile avvei Evagrie Ponticul.

Calendarul este ilustrat cu fotografii
ale Sfintilor Romani canonizati in anul 2024

Este impresionant şi astăzi să vedem cu câtă încredere aleargă creştinii, de toate vârstele şi profesiile, să-i sărute cinstitele moaşte. Şi nu doar să-i ceară ajutor pentru multele nevoi, dramatice uneori, ci mărturisindu-i şi dorinţa de a-şi îndrepta viaţa, de a imita faptele ei de milostenie, de a dobândi răbdarea ei în suferinţe, curăţia ei, râvna ei de a se ruga pentru alţii, dragostea ei nelimitată ş.a. Pentru toate acestea suntem cu toţii mângâiaţi, având simţământul că în situaţia dificilă materială şi spirituală prin care trecem noi, românii de astăzi, nu suntem, iată, singuri!... Înţelegem şi noi mai bine, credem, câte binefaceri au primit şi primesc creştinii care-i cer ajutorul astăzi. Binefaceri nu numai prin rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva înaintea lui Dumnezeu, ci şi prin exemplul felului ei de a fi, în aşa fel încât chipul ei senin şi curat se proiectează pilduitor înaintea ochilor minţii noastre.

Părintele Vasile Gordon

Cartea de faÈ›ă îÈ™i propune să ajute cititorii să pătrundă mai profund în esenÈ›a duhovnicească a tradiÈ›iei artei sacre bizantine. Arta bizantină nu poate fi condamnată că nu este firească, realistă, sau pentru că nu reproduce fidel lumea exterioară. Scopul ei este unul foarte diferit. Ea are o funcÈ›ie religioasă. Ea caută să exprime lucruri duhovniceÈ™ti spre a-l ajuta pe om să pătrundă tainele religiei creÈ™tine, să se ridice la un nivel superior al fiinÈ›ei. Perioada bizantină este o perioadă istorică È™i un loc în care oamenii au vieÈ›uit cu o aspiraÈ›ie către suprafiresc, către veÈ™nicie. Bizantinii credeau în tainele È™i adevărul revelate de Hristos, cu alte cuvinte, în minunata lume care există dincolo de cea percepută de simÈ›urile È™i raÈ›iunea noastră, întrucât anticii s-au oprit în punctul acela.

Lumea antică este împărăÈ›ia logicii, măsurii È™i a morÈ›ii. BizanÈ›ul este împărăÈ›ia credinÈ›ei, a emoÈ›iei duhovniceÈ™ti È™i a nemuririi. Acest lucru poate fi limpede observat în arta fiecăreia dintre aceste două lumi. CreÈ™tinismul a rafinat „omul dionisiac È™i apollonic”, l‐a îndreptat spre adâncurile sale È™i i‐a dăruit „ochi È™i urechi duhovniceÈ™ti”, spre a putea cerceta adâncimile de nepătruns ale duhului È™i spre a asculta „dumnezeieÈ™tile ecouri”.