Adolescenta - poemul iubirii curate

Un poem-preludiu dedicat bunului simţ al tinerei generaţii. Într-o lume în care moralitatea şi-a lăsat pragurile călcate de ideologii împrumutate, poemul iubirii curate s-a transformat într-o atitudine precoce de acceptare a tot ce este nou şi de prost gust, dar care se raliază modelelor occidentale. Iubirea a căpătat un înţeles mai mult sexual decât sufletesc, gesturile şi gândurile s-au bagatelizat, orice atitudine morala este desuetă. Părintele Ilie Moldovan reînvie poemul iubirii curate, al curăţeniei sufleteşti, al păstrării fecioriei, al luptei cu patimile tinereţii şi al acceptării celuilalt ca fiinţă, iar nu ca obiect de satisfăcut plăceri şi aventuri. Stabilitatea spirituală şi viaţa în sânul Bisericii pot aduce pace interioară şi cuminţenie, chiar dacă tinereţea îşi cere la modul cel mai imperios drepturile.

Conceput in urma cu 30 de ani in Franta, de un grup de crestini ortodocsi coordonat de Parintele Cyrille Argenti, catehismul „Viu este Dumnezeu” a fost tradus pentru prima data in limba romana in anul 1992, iar acum vede din nou lumina tiparului intr-o noua traducere si avand inserate 15 icoane color.

Este numit de traducator ca un adevarat „catehism filocalic”, care se axeaza pe structura anului liturgic de la Craciun la Paşti.  Catehismul este dedicat Parintelui Cyrille Argenti, Parintelui Constantin Galeriu si PF Daniel, initiatorul proiectului catehetic „Hristos impartasit copiilor”.

ÎPS Andrei împarte şi analizează fiecare virtute a dragostei, rezultând astfel o frumoasă pledoarie pentru iubirea curată şi nepătimitoare.

Simplitatea cuvintelor este simplitatea iubirii. Sfântul Apostol Pavel, la 1 Corinteni 13, ne prezintă dragostea într-o lumină necunoscută în lumea antică. Cuvintele Mântuitorului se concretizează - iată - într-un imn extraordinar.

Dupa o calatorie indelungata, 2000 de protestanti evanghelici istoviti si-au gasit in final drumul spre casa.  Copertile cartii inchid intre ele istoria catorva oameni curajosi si a congregatiilor lor, care si-au riscat ocupatiile stabile, siguranta si aprobarea prietenilor de o viata pentru a raspunde afirmativ chemarii lui Dumnezeu.  Este, de asemenea, povestea fiecarui credincios care este in cautarea Bisericii celei adevarate, acolo unde Hristos este Domnul si unde se vorbeste despre sfintenie, responsabilitate si puterea lui Dumnezeu, unde iubirea de aproapele este mai mult decat un act de complezenta si unde mofturile si fasoanele sunt lepadate in favoarea invataturii si slujirii apostolice.  Experienta descrisa in carte indeamna la misiune si, paralel, dezvolta indemnul Eccleziastului: „Pana la moarte lupta-te pentru adevar si Domnul Dumnezeu se va lupta pentru tine”.  Este o carte care se adreseaza crestinilor aflati in cautarea innoirii vietii in propriile lor Biserici, o carte pentru cei nesatisfacuti si insetati in propria lor cautare si pentru toti crestinii ortodocsi dornici de revitalizarea vietii lor duhovnicesti.

(lipsa text)

Orice incercare de a-i asimila pe cei doi(guru si duhovnicul) este imposibila.  Diferentele sunt prea mari si pleaca de la finalitatea urmarita in soteriologie: mantuire in comuniunea dialog cu Dumnezeu sau dezagregare in neantul divin.  De aceea, orice similitudine intre guru si duhovnic, pe care unii maestri o prezinta ucenicilor proveniti din spatiul crestin, sunt vorbe in vant, frumoase, dar goale.  Sunt sofisme prin care omul simplu pierde sensul adevaratei revelatii si a caii catre Dumnezeu, alergand pe falsele poteci ale oamenilor, care duc doar la oameni si nu mai sus.  Ramane la latitudinea cuminteniei romanesti daca mesajul cartii va redestepta sensul adevaratei vieti crestine in duhul unei Ortodoxii, care candva era nu o religie intre alte religii, ci viata romanului de fiecare zi.

Lucrarea de faÈ›ă vine să arate că monahii nu numai că au luptat È™i s-au jertfit pentru credinÈ›a ortodoxă È™i adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste È™i dăruire faÈ›ă de viaÈ›a de liniÈ™te, îÈ™i dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândeÈ›e È™i ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voinÈ›ă sau „oi necuvântătoare”! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe uÈ™ă în staulul oilor, ci sar pe aiurea”, căci i-ar fi socotit „furi”, „tâlhari” È™i „străini” È™i „ar fi fugit” de unii ca aceÈ™tia (cf. Ioan 10, 1-6). 
Sfântul Teodor Studitul învăÈ›a în acest sens: „Porunca Domnului grăieÈ™te să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credinÈ›ă. Căci, zice, să vorbeÈ™ti, È™i să nu taci, È™i: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), È™i: «Dacă vor tăcea aceÈ™tia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credinÈ›ă, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. OstaÈ™? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-È™i hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă priveÈ™te pe mine treaba asta È™i nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, È™i tu vei rămâne mut È™i fără grijă? [...] Căci È™i acest sărac, dacă acum nu vorbeÈ™te, în ziua judecăÈ›ii va fi fără de răspuns È™i vrednic de osândă fie È™i numai din pricina aceasta”.

Cand omul arunca samanta in pamant, ea face de la sine radacina, tulpina si boabe, pe cand omul se ­deosebeste prin constiinta si libertate, si viata lui nu este un sir de fenomene care decurg unul din celalalt in mod necesar, ci un sir de ac­tiuni intreprinse in mod constient si savarsite din proprie initiativa.  El isi traseaza ­dinainte un fel de viata, dupa care il pune in practica.  Si numai in acest mod viata lui este viata cu adevarat omeneasca, rational‑libera.  Crestinul, care este urmator al lui Hristos prin chemarea sa, n‑are nevoie sa‑ai oboseasca mintea trasandu‑si singur felul de viata.  El are inaintea sa pilda vietii Domnului Hristos.  La aceasta sa se uite fiecare si sa traiasca dupa ea.  Pictorul se uita la original si transpune trasatura dupa trasatura pe panza pregatita dinainte: si crestinul trebuie sa se uite la trasaturile vietii ­Domnului si sa le transpuna in viata sa.

Sf. Teofan Zavoratul

O carte subţire, precum aceasta, nu poate cuprinde nici pe departe ceea ce a izbutit sa faca parintele pentru Biserica zilelor nostre.  De aceea, marturiile scrise sunt insotite de numeroase fotografii, ajungandu-se la forma unei carti ilustrate in care cuvintele si imaginile se intregesc unele pe altele, in dorinta de a face cat de cat cunoscuta aceasta pilda de lucrare crestina a calugarului si preotului lui Dumnezeu Justin Parvu.

Aceste Sfatuiri duhovnicesti sunt cateva repere pentru a trai o viata autentic crestina si practica, sunt cateva lucruri necesare apropierii de Dumnezeu, constientizarii credintei noastre crestin-ortodoxe fara de care, daca nu ni le insusim si practicam, nu putem sa ne numim crestini.  De aceea le recomandam cu toata dragostea tuturor sa le respecte si Bunul Dumnezeu cu siguranta le va rasplati.

Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui.  Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu.  Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite?  Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta?  Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor?  Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie?  Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii.

Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui.  Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade.  Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei.

In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul.  Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el.  "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.