Prezentarea cărÈ›ii

Trei bobocei de raÈ›ă
Plăpânzi È™i mărunÈ›ei,
Să-noate într-o baltă
Au învăÈ›at È™i ei.

Cu chiot şi curaj
Săreau în apa lină,
Iar malu-nalt era
O bună trambulină.

Un pui de vulpe lacom,
Zărindu-i zi de zi,
Dorind mult să îi prindă
Un plan bun ticlui.

Şi într-o dimineaţă
Când i-a zărit trecând,
A mers şi el agale,
Ca un pescar de rând.
..............................

Ajunseră. În apă,
Bobocii se-avântară
Şi luându-se cu joaca
De orice griji uitară.

Cand suntem copii, ne grabim spre cei adulti cum se grabeste calatorul spre munte, abia cand ajungi in varf, descoperi ca altceva n-ai ce vedea mai frumos decat valea, pe care ai lasat-o la poalele muntelui.

O vorba spune ca nemultumitului i se ia darul. Te-ai gandit vreodata ce vrea sa insemne asta?  Sa te intreb ceva: ai primit vreodata un dar, un cadou, iar tu i-ai spus celui care ti l-a dat ca nu iti place, ca vrei altceva?...  Iar daca ai facut asta, ti-a fost luat darul imediat si n-ai mai primit nimic inapoi?  Sa spunem ca un tata ii cumpara copilului, din ultimii bani pe care ii are, o pereche de patine cu rotile.  Fuge apoi spre casa nerabdator, sa se bucure de bucuria copilului sau.  Cand colo, ce sa vezi?  Copilul ia patinele in mana, se uita o clipa la ele, apoi le arunca intr-o parte si incepe sa strige: „Nu vreau modelul asta, eu vreau altele!”... „Altele” inseamna niste patine cu mult mai scumpe, pentru care tatal sau nu a avut bani.  Dar pe copil nu-l intereseaza asta.  El o tine pe a lui, el vrea „altele”...

Un bunic da sa intre intr-o farmacie.  Se opreste in prag, sta o clipa, apoi se intoarce si intra in magazinul alaturat, unde, dupa ce-si numara banutii din buzunar, cumpara o punga cu bomboane.  Porneste grabit catre casa, oprindu-se din cand in cand sa-si mai traga sufletul.  Nici nu deschide bine usa apartamentului ca isi striga, gafaind, nepotelul.  Copilul le ia, se uita la ele, dupa care le arunca pe masa spunand: „Eu voiam bomboane de ciocolata, nu de-astea”.  Nicio clipa nu se gandeste ca bunicul a renuntat sa-si cumpere doctoriile de care are atata nevoie si i-a cumparat lui bomboane...

Ce crezi?  Ar trebui ca tatal sa-i ia patinele, sa le duca inapoi la magazin si sa nu-i mai cumpere nimic in schimb?  Ori bunicul sa dea inapoi bomboanele si sa-si cumpere medicamente?

Da, poate asa ar trebui sa faca, dupa cum spune proverbul: nemultumitului i se ia darul...

Dar, vezi tu, nici tatal, nici bunicul nu vor proceda asa.  Amandoi vor face inca un efort pentru a-si vedea fericit copilul pe care il iubesc atat de mult. Dar oare copilul va intelege asta?  Oare cum ar fi fost mai bine sa faca si tatal si bunicul?

Pentru a intelege mai bine, am sa-ti spun povestea pestisorului auriu.  Lui i-a fost daruita cea mai frumoasa mare in care sa traiasca.  Si, mai presus de frumusetea marii, i-a fost daruita libertatea.  Dar ce crezi ca a facut pestisorul auriu cu toate astea?  Sa vedem...

Într-adevăr, materialismului extrem, care consideră moartea ca fiind punctul final al vieÈ›ii, i se opun credinÈ›a creÈ™tină È™i exprimarea sau experienÈ›a sa, în Biserica Ortodoxă, prin mijlocirea unei tradiÈ›ii scripturistice, liturgice, ascetice È™i duhovniceÈ™ti, adiind ca un vânt aducător de nădejde.

Printr-un exerciÈ›iu de o mare limpezime, părinteleTheodore Papanicolaou propune o reflecÈ›ie foarte actuală, cu privire la statutul morÈ›ii în societăÈ›ile noastre contemporane. Într-adevăr, într-un timp în care imaginea devine suportul de comunicare prin excelenÈ›ă, vederea morÈ›ii este cel mai adesea legată de o reprezentare artistică, expresie a violenÈ›ei unei lumi lipsite de repere. Cu toate acestea, în moartea lui Hristos, moartea îÈ™i modelează un chip, al Celui Înviat, ceea ce-i face apropierea mai suportabilă. Ea este imaginea unui nou început. Desigur, durerile È™i suferinÈ›ele legate de moarte sunt reale. Lipsa celor apropiaÈ›i nouă provoacă o tristeÈ›e pe care e bine să o recunoaÈ™tem È™i să o respectăm.

Mitropolitul Emanuel, al Franței

In zilele noastre foarte multi oameni sunt chinuiti de nevroze si temeri bolnavicioase.  Merg la preoti si le cer sa le citeasca vreo rugaciune care sa-i scape de aceste stari.  In aceasta brosura sunt publicate texte despre frica de Dumnezeu si fricile omului, canonul de rugaciune si cele trei rugaciuni impotriva fricii.

Aventurile unei printese mofturoase care rataceste cararea prin padure. Povestea este inspirata din cuvintele de aur ale lui Evagrie Monahul si se refera la valoarea hainelor pentru trup si a hainelor pentru suflet. Filmul il gasesti intreg pe Cd ul care insoteste cartea Printesa cu haine de aur.

Carte ortodoxa pentru copii. Carte pentru suflet, educatie religioasa. Carte bilingvă, în limbile romana si engleza, însoţită de CD-ul cu filmul "Prinţesa cu haine de aur", film artistic ortodox, film religios pentru copii. Face parte din colectia "Filocalia pentru copii si tineri".

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare. Ea a fost scrisa de Duhul Sfant pentru ca sa gasim in ea, intocmai ca intr-un spital sufletesc, la care sa vina toti, doctoria potrivita pentru boala fiecaruia.  Caci este scris Doctoria este aceea care va face sa inceteze suferintele cele mari.  Intradevar, altceva ne invata Cartile Profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea si altceva indemnurile date prin Proverbe.  Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate.  Ea profeteste cele viitoare, insemneaza faptele istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos.  Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit.  Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos.  In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cautau sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate.  Iar la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.

La fel ca în romanele precedente, în "Tunica de piele", Constantin Virgil Gheorghiu tălmăceşte pentru cititor, într‑un cadru cu iz de roman poliţist, înalte trăiri spirituale. Poliţia unui oraş din Carpaţi caută un spărgător de bănci È™i un ucigaÈ™. Necazurile eroului cărţii – pe care tortura nu‑l va putea determina să se recunoască vinovat – nu se vor încheia în ziua eliberării sale. Ajuns în America de Sud, va descoperi abisuri ale răului mult mai profunde decât cele ale bătrânului continent.

O poveste în binecunoscutul stil al "Orei 25", cu un alt Iohann Moritz, trăită nu doar la marginea societăţii ori în sferele cele mai înalte ale acesteia, ci şi printre monahii şi sihaştrii din Carpaţi, misterioşii oameni fără „tunici de piele”...

Spirit care cunoaste proba desertului si a unor scenarii paideice petrecute aici si aiurea, cu patosul increcarilor in tot atatea experiente pastorale, slujitor al Mintuitorului nu doar in lumea mundana si impartindu-se cu egala iubire de semeni intre Biserica, scoala si strada, Constantin Valer Necula este, in egala masura, preot, dascal si poet.  Nu stiu daca este la mijloc o succesiune de roluri si nici daca, in cazul in care ar fi, ordinea nu poate fi exact inversa, sau daca nu cumva, pentru a face de prisos conventiile mai degraba didactice, altul este adevarul: fiecare parte are forta intregului deodata cu celelalte, multuplul este cel ce instituie si da putere a ceea ce numim unu.

In rolurile complementare pe care, prin firea sa, le traieste fie in spatiul saturat de sacru al Bisericii, fie in cele al cetatii in care trenscendentul coboara, pentru a invoca un gind blagian, poezia reprezinta insa, pentru Constantin Valer Necula, Grundul propriei fiinte.  Vorbele sale, aproape oriunde ar fi rostite, dar si comunicarea sa nonverbala au, implicit, o urzeala eminamete poetica, aici avindu-si obirsia, poate, vraja discursului sau atat de fascinant prin simplitatea profunda a lexicului si a constructiilor incarcate de emotie si sapiential.  Trasaturi potentate, desigur, de formatia sa teologica, o structura care, atunci cand fecundeaza straturile de adancime ale culturii poersonale, poate genera un fel de discurs indragostit.

Ion Dur