A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

CreÈ™tinii zilelor noastre se confruntă adeseori cu problema aflării unui duhovnic, a unui povă­È›uitor încercat, cu a cărui binecuvântare să poată duce la împlinire toate lucrările cele de folos sufletului, mergând la el cu statornicie pentru a-È™i mărturisi păcatele È™i gândurile.

Adeseori, despre o mărturisire amă­nunÈ›ită a creÈ™­tinului nu poate fi vorba, timpul fiind – mai ales la marile praznice – prea scurt ca oamenii să‑și poată revărsa tot ce au în suflet. Prin urmare, credincioÈ™ii simt deseori o nemulÈ›umire duhovnicească profundă. DorinÈ›a de a afla un bătrân care să ne asculte gândurile È™i să ne dea un sfat de folos rămâne, astfel, pentru mulÈ›i un vis neîmplinit...

Aceasta carte încearcă să dezvăluie trăitorilor ortodocÈ™i calea către aflarea unui duhovnic iscusit, sub a cărui îndrumare părintească să poată păÈ™i cu bună rânduială pe calea cea mântuitoare.

Când Evangheliile È™i Epistolele vor deveni realitatea noastră de zi cu zi, atunci vom începe a vedea limpede cât de copilăroase fuseseră înainte închipuirile noastre legate de Dumnezeu È™i de viaÈ›a într-Însul. Tainică este ÎnÈ›elepciunea pe care ne-o dă Descoperirea: ea de departe depăÈ™eÈ™ete închipuirea omenească. "... Ochi nu a văzut, nici urechea a auzit, nici la inima omului s-au suit, câte au gătit Dumnezeu celor ce iubesc pe Dânsul". Până È™i cea mai mică atingere a Duhului Dumnezeiesc se arată a fi o slavă care nesfârÈ™it întrece cuprinsul unei vieÈ›i fără Dumnezeu.

Dumnezeu nu este un Dumnezeu al morţilor, ci un Dumnezeu al celor vii şi viaţa noastră pământească este doar un început, o pregătire pentru viaţa veşnică, fără de sfârşit. Nu a existat şi nu există niciun popor care să nu aştepte viaţa viitoare: acest sentiment este inerent sufletului omenesc.

Această aşteptare a vieţii veşnice, care de când e lumea şi pământul a existat în duhul omenesc, ca ceva de sus înnăscut în el, a căpătat deplină şi desăvârşită dezvoltare în creştinism. Cu o uimitoare putere de convingere, vorbeşte, de exemplu, Apostolul Pavel despre înviere şi viaţa viitoare în primele sale epistole către corinteni şi tesaloniceni. Viaţa de dincolo a devenit pentru apostoli un obiect al încrederii depline şi neclintite, pentru că lor le-a fost dat să vadă cu proprii ochi această viaţă de după moarte în persoana lui Hristos Cel înviat.

Oamenii care se apropie de desăvârşire, care au dobândit curăţia inimii şi au dobândit Duhul lui Dumnezeu, aflându-se încă în această lume, au îndrăzneală faţă de Atotţiitorul şi vor intra în cămara Lui, unde sunt Îngerii şi duhurile sfinţilor. Fiind încă în trup, ei ştiu bine că vor împărăţi cu Hristos, pentru că încă de aici, de pe pământ, au cunoscut dulceaţa luminii dumnezeieşti şi efectul puterii Lui.

Masura tuturor lucrurilor pe care le facem trebuie sa fie iubirea.  Nu sentimentalismul, nu sentimentele, ci iubirea adevarata.  Iar iubirea adevarata este intotdeauna dorinta ca oamenii pe care ii iubim sa traiasca in bunastare, in prosperitate.  Ne este foarte greu sa intelegem asta.  Pentru ca avem impresia ca, daca iubim ceva sau pe cineva, trebuie sa posedam acel lucru sau acea persoana.  Sa ne agatam de acel om si sa nu-l mai lasam.  Dar, dupa cum stiti, asa ceva este imposibil.  Iubirea este eliberare, nu robie.  Daca iubim un om, nu putem sa-l posedam.  Trebuie sa-i permitem sa fie el insusi.  Daca nu se intampla asa, inseamna ca iubim in el numai ceea ce ne place.  Reiese ca ne iubim pe noi insine.  Cat de periculoasa e starea noastra!

Lupta cea mai mare trebuie dusa impotriva mea.  Dusmanul cel mai mare sunt eu insumi.  "Scapa-ma de mine insumi", scria un om duhovnicesc.  "Acestea si mai mari decat atata am facut", marturisea un sfant, si pe buna dreptate.  Fiecare dintre noi este o cioara vopsita.  Suntem marsavi inauntru si vrem sa aparem sfinti inafara.  Insa Dumnezeu vrea sa ne curete vasul pe dinlauntru.  Nu vrea sa aparem ca niste mormite varuite pe dinafara, iar inlauntru sa fim plini de oase goale si putreziciuni.  El ne cere colaborarea la aceasta opera de curatire si purificare launtrica.

In centrul vietii crestine a fost intotdeauna Dumnezeiasca Liturghie: Jertfa Trupului si a Sangelui lui Hristos, fara de care impartasirea cu Dumnezeu nu este cu putinta.  A constientiza toata insemnatatea ei, a lua parte la ea cu toata fiinta, cu toata mintea si cu toata inima, este una dintre cele mai mari lucrari ale crestinului - si pe calea ei ne calauzesc predicile cu insuflare dumnezeiasca ale unuia dintre sfintii vremurilor moderne.  Ierarh atat traitor, cat si invatat, a carui propovaduire a fost intotdeauna intarita de vietuire, Serafim al Dimitrovului a reusit sa transmita pastoritilor sai nu simple cunostinte, ci har si putere pentru a trai crestineste in vremuri a caror greutate abia ne-o putem inchipui astazi. 

Incantatoare prin simplitate si frumusete, aceste invataturi ale Sfantului Serafim despre Dumnezeiasca Liturghie vor da cititorului sa guste din puterea care i-a purtat cu biruinta pe noii Mucenici si Marturisitori prin cele mai cumplite prigoane din istoria crestinatatii.