A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

„...20 de ani în Siberia – o aşez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori şi mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ (Ştefan J. FAY)

„Cartea e o revelaţie şi s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaţilor români în Gulagul sovietic povestirea Aniţei Nandriş-Cudla aduce o mărturie esenţială, dar şi pentru reconstituirea staturii ţăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or, iată că, odată cu Aniţa Nandriş-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou.
După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară.
Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie aşezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ (Monica LOVINESCU)

Lepadatorii de Hristos care s-au pocait sunt mucenici autentici, si Biserica ii cinsteste, fiindca, dupa cum scrie Sfantul Nicodim Aghioritul: „Sa se lepede cineva de Hristos nu este atat de grav, cat sa ramana in aceasta lepadare... Iar mucenicia nu inseamna doar iertare de pacate, ci si sfintenie, slava si cinstire cereasca. De aceea credinciosii se inchina la moastele mucenicilor, socotindu-le sfinte”. Noii mucenici sunt cei umiliti, cei omorati, „care stralucesc ca soarele in noaptea sclaviei, ca niste ancore statornice pe vreme de furtuna”, si dupa cum mentioneaza I. Anastasiou: „Biserica si credinta noastra nu au legatura cu autoritatea si puterea si nu le cunosc. Se intampla contrariul. Se sprijina pe cei saraci, pe cei chinuiti, pe cei smeriti, pe cei omorati, pe cei care par sa fi fost biruiti. Moaste ale mucenicilor sunt puse in piciorul Sfintei Mese. Intreaga Biserica se intemeiaza pe cei smeriti, pe cei ucisi pe nedrept. De altfel, pe ce altceva sa se sprijine, de vreme ce-L avem ca Stapan si Mantuitor al nostru pe Fiul lui Dumnezeu, pe care oamenii din vremea Sa L-au rastignit ca pe un nelegiuit? Aceste lucruri simple nu le-am inteles, si de aceea unii cred ca si in Biserica vor primi autoritate si putere”.

La peste zece ani de la caderea comunismului, societatea si Bisericile din Romania, intrate deja intr-un nou mileniu crestin, evolueaza in interiorul unei strategii dominate de exigentele integrarii europene si euroatlantice. Lunga paranteza rosie din trecutul imediat si ambiguitatile unei tranzitii prelungite fac ca, paradoxal, dupa decenii de regim socialist, romanii sa nu aiba o viziune sociala clara despre noul tip de societate si de comunitate religioasa si despre interactiunile dintre acestea, viziune ceruta de timpul prezent si de noua realitate la care doresc sa participe.

In orizontul generos deschis celui de al III-lea mileniu crestin de momentul simbolic pentru reconcilierea dintre Rasaritul si Occidentul crestin reprezentat de prima vizita a Papei Ioan Paul II intr-o tara ortodoxa in mai 1999, volumul de fata strange la un loc, intr-un spatiu interdisciplinar si ecumenic, teologi si economisti, filozofi si eseisti, clerici si laici, ortodocsi si catolici, animati de raspunderea comuna ce le revine fata de Evanghelie si istorie, fata de Biserica si societate, fata de Revelatie si ratiune intr-o Europa care evolueaza rapid spre uniune si integrare federala in cadrul unei umanitati tot mai globalizate. Reuniti intr-un consiliu de intelepti crestini, ei ofera Bisericilor si societatii romanesti, episcopilor, preotilor, teologilor, tuturor specialistilor interesati si crestinilor din toate confesiunile — angajate solemn prin Declaratia comuna din mai 2000 in sustinerea eforturilor de integrare europeana si euroatlantica ale Romaniei — un instrument de lucru indispensabil pentru analiza si reflectie, pentru studiu si dezbatere, dar si pentru prospectare si actiune pozitiva responsabila privind viitorul societatii si al crestinismului in noua lume plina de sanse, dar si de riscuri, in care a pasit si Romania dupa Decembrie 1989.

Premiera absoluta in cultura teologica si politica romaneasca, volumul de fata grupeaza studii si eseuri de gandire sociala a Bisericii — fundamente, documente, analize, perspective — care se vor tot atatea incitari la reflectie si responsabilitate.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca dragostea adevarata vede lucrurile la adevarata lor valoare.  Multi cauta valorile in strainatate si uita ca au plecat din locul care le-a dat tot ce poate fi mai scump: viata, nevinovatia copilariei si credinta.

Acestea fac parte din prima dragoste pe care am parasit-o.  Ne intoarcem si nu mai gasim nimic din ce a fost pentru ca omul consumator, lacusta care distruge totul, a stricat frumusetea simplitatii.

Suferim pentru ca sufletul nostru este daramat si noi zidim la straini.  Ne este dor de copii si nu putem sa-i scoatem din robia televizorului si a internetului.  Ei s-au nascut intr-o lume noua si nu vor mai respira niciodata aerul fara poluare si nici nu vor mai vedea soarele asa cum a fost odata.

Ne plangem de bolile si greutatile pe care le avem si nu ne dam seama ca cel care ne face viata grea si urata este pacatul.

Omul obosit de iadul pe care l-a creat isi poate gasi linistea fugind de zgomotul patimilor dinlauntrul sau.  Se poate multumi cu putin si va fi fericit atunci cand isi va gasi un prieten smerit.  Acolo unde este Hristos este bucurie si iadul isi pierde robii sai.  Hristos a sfintit suferinta, ne-a invatat ca pentru a ne putea duce crucea trebuie sa iertam si ne-a aratat ca dupa cruce urmeaza bucuria.

Cartea aceasta se vrea a fi un manifest si o pledoarie pentru intoarcerea la Dumnezeu si totodata o atentionare asupra bolilor si nenorocirilor ce ne pandesc in momentul in care suntem departe de El.

In paginile urmatoare veti gasi exemple dintre cele mai diverse din existenta de zi cu zi, motivele decalansarii bolilor, dar si modul de vindecare al acestora, pornind de la cauzele exterioare, sentimentele si trairile din subconstient si terminand cu terapiile, ajutorul plantelor medicinale, dietelor si credintei.

Nu este intamplator faptul ca arhimandritul Serafim Alexiev, care toata viata sa a marturisit si a invatat prin cuvant si fapta Ortodoxia, a socotit ca este de datoria lui sa alcatuiasca o explicare a Crezului – miezul intregii invataturi crestine.  N‑am gresi afirmand ca Simbolul de credinta reprezinta cartea de identitate a crestinului: il rostim inainte de primirea Botezului, il rostim de fiecare data inainte de a primi Sfanta Impartasanie.  Este un act de marturisire a Adevarului, o necesitate a unirii si intrarii in comuniune cu Dumnezeu si cu Biserica Sa.

De aceea, este foarte important ca aceasta mar­turisire sa fie nu numai cunoscuta de noi in mod formal, ci si patrunsa in intelesul ei adanc, pentru ca binefacerile Adevarului, redat in forma lui cea mai concentrata, sa se poata revarsa din ea pecetluindu‑ne desavarsit viata.  Talcuirea Crezului pe care ne‑o pune inainte parintele Serafim tocmai aceasta reuseste: explică temeinic cele 12 articole ale Simbolului de credinta cu simplitatea si limpezimea cu care ne‑au obisnuit scrierile sale.