A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Acum aproape un secol, în Turcia de astăzi s-a născut într-o familie numeroasă micul Arsenie. ÎnsufleÈ›it de exemplul Sfântului Arsenie Capadocianul, povăÈ›uitorul său, È™i dăruit de Dumnezeu cu o minte ageră È™i cu multă credinÈ›ă, Arsenie era iubit de toÈ›i pentru mărinimia lui. Sărea în ajutorul oricui avea nevoie, iar pe copiii săraci îi învăÈ›a despre credinÈ›ă. Încă din copilărie, Arsenie È™i-a dorit să devină călugăr. Însă acest vis s-a împlinit mulÈ›i ani mai târziu în Sfântul Munte Athos, unde a primit numele de Paisie. Aici s-a arătat a fi un mare nevoitor, primind de la Dumnezeu È™i darul îmblânzirii animalelor sălbatice. Copiilor care veneau la chilia sa le dăruia dulciuri È™i îi îndemna să facă fapte bune, iar ei îl răsplăteau cu dragostea È™i recunoÈ™tinÈ›a lor.

Pentru viaÈ›a sa plină de rugăciune È™i de jertfire de sine, Cuviosul Paisie a rămas în memoria credincioÈ™ilor ca un tămăduitor al suferinÈ›elor, povăÈ›uitor al călugărilor È™i al familiilor creÈ™tine, pentru care È™i astăzi mijloceÈ™te înaintea lui Dumnezeu.

De fiecare data cand gandul iti fuge la persoana care te-a suparat, te-a jignit sau ti-a provocat paguba de orice fel, forteaza-te sa-l consideri ca pe un binefacator, ca pe un doctor trimis de Iisus Hristos ca sa te vindece de nenumaratele rani pe care le ai.

Te intristrezi atunci cand iti amintesti de cel care ti-a facut rau?  Acesta este semnul bolii sufletesti.  Multumeste-i celui care ti-a facut rau si roaga-te pentru el.  Gandeste-te ca se face motiv ca tu sa-ti dai seama de boala ta.

Invata sa primesti incercarile prin care te trec oamenii, ca si cand ar fi leacuri vindecatoare trimise de Doctorul Cel ceresc.  Insa daca te vei indigna impotriva lor, este ca si cand ai spune lui Hristos: " Nu vreau sa primesc leacurile Tale.  Prefer mai bine sa traiesc cu ranile mele sufletesti"

Patimile se mişcă înlăuntrul nostru pentru că sunt încuibate în noi, le-am dat bineÈ›e, discutăm cu ele, le îngrijim, le iubim chiar, le îndreptăţim, le socotim mai mici decât ale semenilor din preajma noastră şi astfel amânăm în mod deliberat alungarea lor. Cultivarea patimilor înseamnă totodată o primejdioasă mulţumire de sine, un narcisism stânjenitor…
Lacrimile lui Adam înaintea grădinii Raiului au fost începutul trezviei, al curăţiei, al pocăinţei, spre luminare şi nepătimire. Este de mare trebuinÈ›ă să se nască în inima omului împotrivirea asupra patimii. Potrivit Tradiţiei ortodoxe, el trebuie să se nevoiască cu răbdare, stăruitor, cu grijă, cu sinceritate şi cu smerenie pentru omorârea patimilor. Trebuie ca omul să se liniştească, să-şi adune mintea, să-şi concentreze puterile, să-şi cunoască posibilităţile, să studieze, să se roage, să plângă, să se smerească, să aibă o viaţă tainică.
În această frumoasă şi sfântă luptă a omului pentru tămăduirea de patimi, Însuşi Hristos este Înaintemergător, pe Carele suntem chemaţi să Îl urmăm cu credinţă, cu dragoste, în chip liber, cu mărinimie, cu bucurie şi cu jertfelnicie.
Monahul Moise s-a născut în Atena la anul 1952. S-a nevoit în viaÈ›a monahală, în Muntele Athos, timp de mai bine de 30 de ani. S-a îndeletnicit cu iconografia, pictura – portrete din viaÈ›a athonită, poezia, critica È™i redactarea de carte. A scris zeci de cărÈ›i È™i a susÈ›inut omilii în Grecia È™i în afara graniÈ›elor ei. A îndeplinit funcÈ›ia de prim-secretar al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte È™i reprezentant administrativ al Schitului Sfântul Pantelimon, ce aparÈ›ine de Mănăstirea CutlumuÈ™. A fost redactor-È™ef al publicaÈ›iei athonite Protaton È™i StareÈ›ul colibei Sfântul Ioan Gură de Aur din cadrul Schitului amintit anterior.
A trecut la Domnul la data de 1 iunie 2014 după o perioadă îndelungată de suferinţă . 

(lipsa text)

Aceasta carte transcrie rezumativ predarea prin viu grai a vietii monahale traite de autor alaturi de Gheron Iosif Isihastul.  Invatatura orala a acestuia a fost esentializata de Geronda Iosif Vatopedinul in densele capitole care alcatuiesc volumul de fata.  In acest sens, aici gasim liniile principale ale invataturii Batranului Manastirii Vatopedului, testamentul sau duhovnicesc, chintesenta unei gandiri filocalice contemporane, formate din experienta si adapate la izvoarele primenitoare ale marilor Parinti duhovnicesti din toate vremurile.  Toate atributele care pot fi acordate acestei scrieri se sintetizeaza intr-o singura expresie: cuget patristic.

(lipsa text)