(lipsa text)

Acest Acatist ne indeamna sa fim uniti prin tainice legaturi de iubire cu cei ce au incheiat strabaterea cailor lumesti prin jertfa suprema. Sa cerem ajutor eroilor si martirilor nostri sa ne invete taina rabdarii, pentru ca atunci cand vom fi chemati sa depunem propria noastra marturie sa nu sovaim, sa fim hotarati si puternici, ca sa fim biruitori in duh, asa cum au fost ei. 

Acatistul, paraclisul si slujba icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic-Ascultatoare. Taina aducerii icoanei Maicii Domnului Grabnic Ascultatoare la Manastirea Lainici

Din cuprins: 
Canoanele Sfintilor Apostoli 
Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431) 
Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon 
Sinodul Trulan (692).. 

(lipsa text)

Credinţa uitată este o bună introducere în teologia şi spiritualitatea elementară creştină. Accentuând locul tainei în creştinism, LeMasters aminteşte cititorilor săi despre adevărurile importante, cum ar fi Treimea, theosis (a deveni părtaşi la firea divină, un cuvânt şi un concept de mare importanÈ›ă pentru autor) şi comuniunea în formarea comunităÈ›ii. Această carte tratează şi aspecte ale Ortodoxiei problematice pentru protestanţi, cum ar fi postul, Fecioara Maria, icoanele. Autorul oferă aici un răspuns ortodox la aceste critici. Cartea va fi folositoare atât pentru ortodocşi, cât şi pentru ceilalÈ›i creÈ™tini, datorită caracterului său practic şi duhului smerit în care a fost scrisă.

Masura tuturor lucrurilor pe care le facem trebuie sa fie iubirea.  Nu sentimentalismul, nu sentimentele, ci iubirea adevarata.  Iar iubirea adevarata este intotdeauna dorinta ca oamenii pe care ii iubim sa traiasca in bunastare, in prosperitate.  Ne este foarte greu sa intelegem asta.  Pentru ca avem impresia ca, daca iubim ceva sau pe cineva, trebuie sa posedam acel lucru sau acea persoana.  Sa ne agatam de acel om si sa nu-l mai lasam.  Dar, dupa cum stiti, asa ceva este imposibil.  Iubirea este eliberare, nu robie.  Daca iubim un om, nu putem sa-l posedam.  Trebuie sa-i permitem sa fie el insusi.  Daca nu se intampla asa, inseamna ca iubim in el numai ceea ce ne place.  Reiese ca ne iubim pe noi insine.  Cat de periculoasa e starea noastra!

Cred ca vei veni sa judeci viii si morti si toti vor sta intru a lor randuiala: batranii si tinerii,conducatorii si supusii lor, domnii si judecatorii, bogatii si saracii, femeile si barbatii.  Oare cum ma voi afla eu atunci?  Drept aceea, strig tie: Da-mi, Doamne, mai inainte de sfarsit sa ma pocaiesc.

Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui.  Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu.  Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite?  Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta?  Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor?  Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie?  Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii.

Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui.  Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade.  Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei.

In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul.  Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el.  "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.

Omul are atata sfintenie cata rugaciune are in el. Omul nu traieste pentru sine, omul este binecuvantat sa traiasca pentru celalalt.

Primul chip feminin pe care îl prezintă colecÈ›ia Doamnele Domnilor Români este cel al Doamnei Elina, care i-a stat alături voievodului Matei Basarab, ca împreună-lucrătoare, la opera de ctitorie a Èšării RomâneÈ™ti. Ea se înscrie în galeria personalităÈ›ilor feminine din secolul al XVII-lea, care È™i-au arătat dragostea jertfelnică pentru neam È™i È›ară, contribuind la dezvoltarea culturii româneÈ™ti.

Matei Basarab este considerat cel mai mare ctitor bisericesc al neamului; a zidit 46 de biserici È™i mănăstiri. A sprijinit cultura È™i, împreună cu UdriÈ™te Năsturel, a înfiinÈ›at tipografii la mănăstirile Govora È™i Câmpulung-Muscel.