Ce este omul in comparatie cu Dumnezeu?  Nimic.  Insa si acum ca si pe timpuri el sfideaza cu obraznicie cerul: in nebunia sa, Il neaga pe Creatorul sau si prin aceasta se condamna la vesnica pieire.  Insa credinta in Dumnezeu nu va disparea niciodata: ea a trait si va trai in popor atat timp cat va exista lumea; ea traieste in inimile curate ale unor astfel de oameni ca Demian Lukici – batranul intelept cu care tu, draga cititorule, vei face cunostinta pe parcursul acestei carti.

Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Am fost părtaÈ™i împreună la smerita copilărie a Sfântului Nectarie, la înălÈ›area sa duhovnicească până la treapta de mitropolit, apoi cu toÈ›ii ne-am indignat văzând invidia celor răi È™i asumarea smereniei de către părintele Nectarie. Dar celor umili Dumnezeu le dă har, iar părintele Nectarie s-a dovedit făcător de minuni încă din timpul vieÈ›ii sale.

A fi smerit înseamnă să accepÈ›i tot ceea ce îÈ›i oferăÈ™i îngăduie Dumnezeu în viaÈ›ă. Omul smerit se crede nevrednic de bunătăÈ›ile pe care le primeÈ™te în viaÈ›ă, se consideră pe sine păcătos È™i mai mic faÈ›ă de ceilalÈ›i.

Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă oamenii mândri cu vârfurile înalte È™i neroditoare ale munÈ›ilor, iar harul cu izvoarele care curg prin văi È™i ocolesc dealurile înalte. Astfel, harul îi ocoleÈ™te pe cei mândri È™i se revarsă peste cei smeriÈ›i. Smerenia mai poate fi asemănată cu rădăcina unui copac. Dacă rădăcina este adânc înfiptă în pământ, copacul va fi puternic È™i va rodi, dar dacă rădăcina va ieÈ™i la suprafaÈ›ă, copacul se va usca È™i nu va avea nicio roadă.

Orice virtute este ca o stea măruntă de pe cer. Stelele strălucesc numai noaptea când este întuneric. Dar odată cu răsăritul soarelui, ele îÈ™i pierd strălucirea È™i dispar. La fel se întâmplă È™i cu oamenii. Cât timp se află în noaptea păcatelor, îndepărtaÈ›i de Dumnezeu, oamenii rămân în mândria lor. Dar odată ce harul lui Dumnezeu răsare în sufletele lor, îndată se arată ca o stea neputincioasă în lumina cea puternică a soarelui.

Smerenia face posibile celelalte virtuÈ›i, pe când mândria le anulează.

Se împlinesc 60 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Radu Stanciu, iar cercetarea de faţă se doreşte a fi o restitutio in integrum – un exerciţiu de recuperare a memoriei unui slujitor al Bisericii, victimă a represiunii comuniste. După decenii în care atât el, cât şi alţi slujitori brăileni ai Bisericii Ortodoxe Române au fost ignoraţi, se cuvine să ieşim din zona mlăştinoasă a ostilităţii faţă de realitatea verificabilă şi să încercăm să scoatem la lumină o istorie care pare să fi fost condamnată (încă o dată) să zacă în vrafuri de dosare necercetate. Pentru generaţiile care nu au cunoscut comunismul, răspunsul demn la tentativa oricărei ideologii de a se insinua în viaţa cetăţii este cunoaşterea istoriei, cercetarea arhivelor, implicarea în restituirea adevărului.

Deoarece astăzi, mai mult decât oricând, în societatea noastră este cultivată tipologia funcţionarului supus, a adaptabilului, ca premisă a unui neototalitarism recrudescent, am considerat că este folositor a restitui aspecte din viaÈ›a părintelui Radu Stanciu şi din lupta pe care a dus-o atât cu duşmanii cei din afară, cât şi cu cei dinăuntru, pentru a cunoaşte, prin antiteză, tipologia reactivă a omului dârz, capabil să ia hotărâri ghidat de propria sa conştiinţă, iar nu la ordin.

                Ce este omul in comparatie cu Dumnezeu?  Nimic.  Insa si acum ca si pe timpuri el sfideaza cu obraznicie cerul: in nebunia sa, Il neaga pe Creatorul sau si prin aceasta se condamna la vesnica pieire.  Insa credinta in Dumnezeu nu va disparea niciodata: ea a trait si va trai in popor atat timp cat va exista lumea; ea traieste in inimile curate ale unor astfel de oameni ca Demian Lukici – batranul intelept cu care tu, draga cititorule, vei face cunostinta pe parcursul acestei carti.

CredinÈ›a în Dumnezeu este înnăscută în sufletul omului È™i nu există niciun popor care să nu creadăîn Dumnezeu, corect sau greÈ™it. Plutarh a scris: „Dacă vom străbate pământul locuit de noi în toate direcÈ›iile lui, vizitând È™i stepele Asiei, È™i locul de baÈ™tină al triburilor sălbatice ale Americii, È™i nordul cel mai rece, È™i deÈ™erturile nisipoase È™i fierbinÈ›i ale Africii, oriunde vom găsi o fiinÈ›ă omenească, fie ea È™i sălbatică, privirea ei se îndreaptă spre cer; oriunde gândeÈ™te o minte, chiar dacă ea se află pe cea mai joasă treaptă de dezvoltare, îi este deja specific gândul la Divinitate; oriunde bate o inimă omenească, ea se cutremură sau se înfioară de bucurie, presimÈ›ind existenÈ›a unei FiinÈ›e veÈ™nice. La fel, oriunde se aude o limbă omenească, deÈ™i încă foarte săracăÈ™i rudimentară, acolo există, totuÈ™i, deja un cuvânt pentru numele lui Dumnezeu”. 

Înlăuntrul nostru Îl vom găsi pe Dumnezeu, ne vom întâlni cu El (desigur, ca un Alter ego, ca o Persoană deosebită de noi, nu ca sinele nostru, cum se propovăduieşte în filozofiile orientale – n.trad.). Cu cât Îl vom întâlni mai repede, cu atât ne vom elibera de tot ceea ce ne ţine înlănţuiţi şi ne vom bucura cu adevărat.

Este minunat faptul că, înainte de a ne da crucea să o ridicăm, Dumnezeu a cântărit-o, a privit-o bine, a cercetat-o cu atenţie, cu atotînţelepciunea, cu iubirea şi cu dreptatea Lui. S-a uitat la această cruce cu privirea Sa atotbună şi a încălzit-o cu inima Lui, după ce a mai cântărit-o o dată cu iubirea Lui părintească.Tu crezi că ea este mai grea decât poţi duce, când, de fapt, tu ai în tine puteri necunoscute şi nedescoperite. Aşadar, nu îţi pierde curajul, nu te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, pentru că El ştie foarte bine ce face. Înainte să pună această cruce pe umerii tăi, El a binecuvântat-o. Cu siguranţă poţi să o porţi. Să nu uiţi că, întotdeauna, înainte de mormântul gol (al Domnului Hristos înviat – n.trad.) este Golgota. Învierea urmează după Răstignire.

Avem în faÈ›ă o carte impresionantă prin definirea ei, prin conÈ›inut È™i bibliografie È™i foarte bine venită în contextul secularizării de astăzi, când, prin orice mijloace media ateiste, se duce o luptă crâncenă de a se disloca reperele moral-duhovniceÈ™ti, consacrate ontologic, introducându-se tot felul de surogate, care de care mai antinaturale. Părintele monah Serghie, în cuprinsul cărÈ›ii: Dumnezeu, o certitudine, realmente demontează prin consistenÈ›a informaÈ›iilor, concizie, claritate È™i patos misionar, concepÈ›ia darwinistă, fanteziile generate de teoria Big Bang È™i materialismul militant pseudoÈ™tiinÈ›ific (sabotorul creÈ™tinismului autentic), promovând Adevărul Bisericii È™i evidenÈ›iind pe Dumnezeu, drept Cauza necauzată a tuturor celor văzute È™i nevăzute, cum ne spune în preambulul cărÈ›ii.Certitudinea Adevărului absolut, revelarea È™i confirmarea raÈ›ională constă în faptul că Îl afirmă È™i devine o raÈ›ionalitate internă sau o intuiÈ›ie discursivă, intuiÈ›ie – discurs. Această raÈ›iune sau autoidentitate a ei este posibilă dacă îi este dat Infinitul Absolut Actual, cum se exprimă preotul È™i omul de È™tiinÈ›ă martir Pavel Florenski, în lucrarea Stâlpul È™i Temelia Adevărului. Dumnezeul, Cel în Treime proslăvit este Certitudinea, EvidenÈ›a a tot ce există, iar Logosul dumnezeiesc este Adevărul Suprem Întrupat.Părintele Serghie are pagini de o logică inegalabilă, referitoare la subsistemele intelective capabile de a habita calitativ È™i cantitativ biospaÈ›iile create È™i programate de ÎnÈ›elepciunea infinită È™i absolută a Creatorului, cauze din Cauza primă necauzată, ale codului genetic, miliardelor de metabolisme, biocomunicării viului, reglajelor de intrare È™i de ieÈ™ire ale viului etc. Întreaga carte se fundamentează cu date È™tiinÈ›ifice È™i în acord cu izvoarele RevelaÈ›iei biblice È™i patristice, precum È™i a experienÈ›ei sale duhovniceÈ™ti.Îi dorim din toată inima părintelui Serghie să aibă un continuu urcuÈ™ în tainele adânci ale explorării persoanei, a tot ceea ce este viu, contemplând în bunătate È™i credinÈ›ă, comuniunea È™i iubirea Preasfintei Treimi.Preot dr. Nicolae NICOLESCU Lucrarea Părintelui Serghie, pe lângă Apologetica susÈ›inută, deschide noi abordări ale paradigmelor consacrate mediatic în psihologie, biologie È™i astronomie, în lumina adevărului È™tiinÈ›ific, iar argumentaÈ›ia extrem de bogată se adresează facultăÈ›ii de percepere a Adevărului absolut, Superspiritul Cauză Primă. Salvarea istorică a omului vine prin accesarea inteligenÈ›ei sacrului autentic. Cartea răspunde la întrebări puse sau nepuse de cei care mai mult cercetează decât cred, Părintele Serghie apelează la nenumărate informaÈ›ii È™tiinÈ›ifice, la inteligenÈ›a materiei vii care se supune unor reguli ce definesc, de fapt, Îndumnezeirea universului. Chemarea la o cugetare liberă nu este una polemică cu cei care au rătăcit pe cale, ci caută să-i întărească pe cei care au impregnat în propriul suflet pe Dumnezeul real, revelat în Tatăl È™i Fiul È™i Sfântul Duh.  Adrian ALUI GHEORGHE