Într-o seară am primit prin poÈ™ta electronică un mesaj. Mesajul era de la un suflet chinuit È™i necăjit de răutatea, de minciunile È™i de invidiile acestei lumi. Ziua care trecuse fusese pentru mine destul de obositoare, cu multe griji, însă trebuia să răspund. N-am vrut să las fără răspuns osteneala È™i aÈ™teptarea destinatarului, pentru că eram sigur că-l stăpânea singurătatea È™i deznădejdea.
Hristos ne conduce viaÈ›a, este lângă noi în tot È™i în toate. ToÈ›i am trăit momente grele, în care am crezut că am rămas singuri. Singurătatea nu este însă în niciun caz o stare de deznădejde care nu poate să se schimbe. Cu siguranÈ›ă poate fi înfruntată, poate fi depăÈ™ită, dar nu cu reÈ›etele acestei lumi.
SoluÈ›ia este limpede È™i uÈ™oară. De vreme ce rădăcinile singurătăÈ›ii se găsesc înăuntrul nostru, nu este cu putinÈ›ă să scăpăm de aceasta fără să ne plecăm înăuntrul sufletului nostru. Și acolo, pentru a intra lumina, cineva trebuie să deschidă fereastra, să o redeschidă faÈ›ă de semeni È™i faÈ›ă de Dumnezeu.
Una este arma cea adevărată, care loveÈ™te de moarte singurătatea: iubirea adevărată. Cel care trăieÈ™te în climatul iubirii autentice nu este în primejdie niciodată din pricina singurătăÈ›ii aducătoare de moarte. Iubirea este vrăjmaÈ™ul singurătăÈ›ii! Restabilirea comuniunii È™i îndepărtarea singurătăÈ›ii se găsesc în voinÈ›a omului. Desigur, dacă acceptă să restabilească comuniunea cu Hristos Dumnezeu-Omul, Care este calea către Dumnezeu Tatăl.
Deci să facem aceÈ™ti paÈ™i împreună cu Hristos, să păstrăm nestricatăîn amintirea noastră dovada milostivirii Lui: lacrimile pe care le-a È™ters, durerile pe care le-a îndurat, neliniÈ™tile pe care le-a risipit, nevoile pe care le-a împlinit, fricile pe care le-a alungat, binecuvântările pe care le-a dăruit. În felul acesta ne întărim sufletul ca să înfruntăm toate greutăÈ›ile pe care le vom întâlni în vremea rămasă a călătoriei împreună cu semenul nostru! Să facem aceÈ™ti paÈ™i împreună cu Hristos! Amin.