A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Studiul părintelui profesor Andreas Andreopoulos despre semnul crucii – documentat È™tiinÈ›ific, dar fără a fi scolastic – reprezintă atât un bogat material informaÈ›ional pentru profesorii de religie, dar È™i un răspuns complex pentru orice creÈ™tin care doreÈ™te să aprofundeze istoric, liturgic È™i simbolic semnificaÈ›ia semnului crucii.
Un gest atât de simplu ca însemnarea cu semnul crucii, folosit atât de des, în atâtea împrejurări, de atât de mulÈ›i oameni, ascunde în spatele său nu doar o istorie interesantă, ci È™i semnificaÈ›ii profunde, care ne conduc la cele mai mari taine ale istoriei mântuirii. În cartea sa, părintele Andreas Andreopoulos ne invită la o călătorie cât se poate de captivantă în istoria È™i spiritualitatea acestui semn sfânt.  

In viaţa oricăruia dintre noi este prezentă, în mod inevitabil, şi moartea. Suntem nevoiţi să ne despărţim, de‑a lungul existenţei noastre pământeşti, de oameni apropiaţi şi dragi, şi aceste despărţiri ne pot adeseori traumatiza profund, pentru multă vreme. Lămurindu‑ne moartea şi doliul din tripla perspectivă teologică, psihologică şi culturologică, captivanta carte a părintelui Filoteu Faros, de o uimitoare erudiţie şi profunzime, ne ajută să trecem cu bine peste aceste momente grele din viaţa noastră, primind folos duhovnicesc şi nădejde în locul traumelor şi rănilor sufleteşti.
„Redactarea unui studiu care tratează despre moarte şi doliu se confruntă cu o mare dificultate, pentru că moartea şi doliul, care au fost dintotdeauna într‑o anumită măsură teme nedorite, în zilele noastre au devenit aproape intolerabile. Creştinismul nu numai că n‑a evitat, dar a şi biruit cu desăvârşire moartea, şi de aceea este şi singurul care poate şi trebuie să răspundă nevoii imperioase a unei înfruntări a morţii şi doliului, pe care civilizaţia contemporană a învăluit‑o într‑o tăcere discretă.”
Pr. Filoteu Faros

O treapta de capatâi în pregatirea primirii Sfintei Euharistii este Sfânta Spovedanie, poarta de taina prin care ne înfatisam înaintea Mântuitorului Hristos asa cum suntem, avându-l ca martor pe duhovnic, preot al Dumnezeului Celui Preaînalt si mijlocitor pentru noi înaintea Sa.
Pacatul dintru început al stramosilor i-a facut pe acestia sa uite de Domnul si sa zideasca în mintea si în inima lor o lume pe care ei socoteau ca este – macar si pentru un rastimp – în afara privirii vesnice si atotcuprinzatoare a lui Dumnezeu. Aceasta orbire sufleteasca o purtam cu totii, pâna azi, iar începutul tamaduirii sta în puterile noastre. Este un act de curaj, însa aceasta stradanie nu este desavârsita de la prima marturisire constienta. Sfânta Spovedanie este un urcus prin care omul intra pe calea ce duce la împartasirea cu Trupul Domnului Hristos, Care, venind El Insusi întru noi, ne arata lucruri pe care înainte de a primi lumina Sfintei Impartasanii nu le puteam deosebi în sufletul nostru. Astfel, primirea Euharistiei ne ajuta sa Intelegem din propriile miscari launtrice ca Lumina lui Hristos nu are nici o partasie cu întunericul. In felul acesta începe sa se faca simtita tot mai mult prezenta lui Dumnezeu în viata si în sufletele noastre. Nu zadarnic, însasi rânduiala Spovedaniei îndeamna preotul sa-i spuna aceste cuvinte pline de trezvie si adevar celui care vrea sa se marturiseasca:
„Iata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina, nici te teme ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate câte ai facut, ca sa iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iata si sfânta Lui icoana înaintea noastra este. Si eu sunt numai un martor, ca sa marturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, sa stii ca toate pacatele îndoit le vei avea; ia seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te întorci nevindecat”.
Carticica de fata îsi doreste sa le vina în întâmpinare celor care îsi îndreapta pasii catre Taina Sfintei Spovedanii, punând înainte un îndrumar pentru Spovedanie alcatuit de Fericitul Gheorghe Zavorâtul din Zadonsk (1789-†1836), barbat de mare nevointa, recunoscut pentru puterea si discernamântul sau launtric de catre toti marii stareti si Sfinti rusi ai veacului al XIX-lea.

În cartea de faţă, un psiholog şi un filosof discută teme de maxim interes pentru cei mai mulţi dintre noi, creştini şi nu numai: căsnicia reuşită, convieţuirea armonioasă, creş­terea şi educarea copiilor. Remarcabilul duet intelectual al celor doi are o credibilitate căreia greu i se poate găsi cusur: experienţa a peste douăzeci de ani de căsnicie, cei unsprezece copii şi numeroasele familii care au beneficiat de sfatul È™i ajutorul lor dau mărturie despre calitatea valorilor şi eficacitatea metodelor pe care le propun.

Împreună cu Mihail Burmistrov şi Ecaterina Burmistrova (cunoscută deja cititorului român prin volumul Enervarea) porniţi, din pagină în pagină, într-o călătorie a cărei încheiere vă va găsi – suntem convinşi – mai informaţi, mai înţelepţi şi mai pregătiţi pentru a vă confrunta cu problemele care vă pun în pericol – vouă şi atâtor altora – liniştea şi împlinirea vieţii de familie.

Nimic nu este mai edificator pentru vie­tuirea crestineasca decat ­marturia unei credinte ­traite, modelul viu al celor care mai inainte de noi au intruchipat idealul vietii in Hristos.  Aceasta carte reprezinta un dar nepretuit si o intarire duhovniceasca, intrucat ne aduce aproa­pe figura stralucita si sfanta a staretului aghiorit Gavriil Dionisiatul (1886-1983).  ­Supranumit „staretul secolului al XX-lea”, parintele Gavriil a fost o personalitate deosebit de complexa: monah desavarsit, staret intelept, duhovnic luminat, pa­tri­ot inflacarat, scriitor inspirat.
Constient ca ­bo­gata virtute a acestui barbat sfant este imposibil de cuprins in cuvinte, ucenicul sau, monahul Teoclit ­Dionisiatul, incearca, folosindu-si talentul scriitoricesc si experienta dobandita la picioarele marelui duhovnic, sa-i zugraveasca in mod cat mai cuprinzator chipul si vietuirea sfanta, puse in slujba lui Dumnezeu si a semenilor.  Cititorul va gasi astfel in paginile cartii o adevarata hrana duhovniceasca, purtat pe nesimtite in istoria zbuciumata a Greciei veacului trecut, dar si in problemele Ortodoxiei din acea epoca – toate trecute prin filtrul unei viziuni autentic ortodoxe si marcate de sfatul si actiunile intelepte ale staretului ­Gavriil Dionisiatul din Sfantul Munte Athos.

Biserica este inzestrata de Dumnezeu cu puterea de a oferi raspunsul teologic la provocarile lumii contemporane si de a gasi solutii viabile, care sa protejeze si sa orienteze umanul, asezandu-l salutar in comuniune cu Dumnezeu.  In relatie cu stiinta, teologia nu se gaseste in raport de subordonare, ci de conlucrare, adica de sinergie dinamica, avand aceeasi vocatie unica: restaurarea si autodepasirea conditiei umane, prin orientarea hristocentrica si nu umanist-antropocentrica.  Doar in Dumnezeu, omul este capabil sa-si depasesca conditia si sa inteleaga taina Universului, contempland rationalitatea sa, citind semnele prezentei lui Dumnezeu...