In fiecare zi avem aceasta oportunitate, avem acces la calea sfinteniei, putem porni pe drumul spre sfintenie.

Trecem rascrucile drumurilor, alegandu-l de fiecare data pe celalalt, fara sa ne pese unde ne ducem.

Mersul nostru a pierdut calea dreapta - oricare dintre drumuri ne poate parea cel drept.  Si totusi in fiecare rascruce unul dintre drumuri este cel drept.  Nu facem altceva in fiecare zi decat sa refuzam acest drum, mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai putin constient.  Refuzul sfinteniei este integral opera modernaitatii, a pseudo-modernitatii, sau poate cu o expresie mai potrivita a post-umanitatii.

Post-omul poate refuza, din vocatia sa de apartenenta la clasa sau la regnul modern sau post-modern - si nu la cel dumnezeiesc -, poate refuza - si o face - singura sa salvare: mantuirea.

O caracteristica esentiala in ce priveste geneza "Marturisirilor" mele este aceea ca eu nu m-am simţit niciodată vrednic, raportat la aceasta nemaiintalnita drama, sa scriu o astfel de carte.  Imediat dupa incetarea demascarilor, ceva care nu era in fiinta mea imi venea mereu in constiinta cu intrebarea: cine va fi in stare sa scrie o marturisire despre aceasta drama.  Si nu numai sa scrie, ci sa patrunda in esenta acestei drame.  Dupa eliberare am citit si am rascitit "Demonii (Posedatii)" lui Dostoievski.  Deosebirea intre posedatii lui Dostoievski si posedatii de la Pitesti/Gherla este ca primii erau in conditii de libertate, iar ceilalti erau privati de libertate si chiar de cele mai elementare conditii de trai.  Si apoi erau supusi unor suplicii fizice si morale nemaiintalnite.  Dupa ce am relatat aceasta drama unui mare teolog (D.P.), acesta imi da dezlegarea, zicandu-mi: Du-te si citeste vietile Sfintilor Parinti si atunci vei intelege.  Am citit pe Sfintii Parinti si atunci am inteles.  Eu intotdeauna intelegeam ca cel care este mereu in stare sa scrie despre aceasta drama este Costache Oprisan, dar Costache Oprisan a fost ucis in inchisoare.  Alte caracteristici ale genezei acestor marturisiri constau in faptul ca eu insumi am trait aceasta posedare pana pe culmile disperarii.  Daca smerenia este opusa mandriei si daca trairea uneia duce la Imparatia Cerurilor (Fericiti cei saraci cu duhul caci a acelora este Imparatia Cerurilor), iar cealalta duce la iad, se vede care este rasplata.  Nevrednicia mea (smerenia mea) mi-a fost rasplatita de Dumnezeu inscriind in destinul meu ca pe mine sa ma aleaga si sa ma ajute, din cei care au trecut pe acolo, sa scriu despre aceasta drama.  Marturisirile mele descriu o problema de metafizica.  Cine nu-i certat cu metafizica crestina si cu Sfintii Parinti, va intelege si asimila aceste marturisiri.

Dumitru Gh. Bordeianu

Omul are atata sfintenie cata rugaciune are in el. Omul nu traieste pentru sine, omul este binecuvantat sa traiasca pentru celalalt.

Cartea de fata(care valorifica texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) isi propune sa faca o concesie "corectilor politici": sa arate de ce Eminescu este incorect politic.  Si asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grabit sa puna diagnosticul, dar uitand, in izbucnirea sa in bocet, sa si-l argumenteze.  Ii venim, aici, in ajutor.

Ne cerem scuze de la parintele-scriitor Stefan Bastovoi ca am parafrazat, in oglinda, titlul unei carti a dumisale din 2010: Diavolul este corect politic.

Diavolul, da!  Insa nu si Eminescu!

O carte subţire, precum aceasta, nu poate cuprinde nici pe departe ceea ce a izbutit sa faca parintele pentru Biserica zilelor nostre.  De aceea, marturiile scrise sunt insotite de numeroase fotografii, ajungandu-se la forma unei carti ilustrate in care cuvintele si imaginile se intregesc unele pe altele, in dorinta de a face cat de cat cunoscuta aceasta pilda de lucrare crestina a calugarului si preotului lui Dumnezeu Justin Parvu.

Dacă nu treci prin suferinţă nu ştii să te rogi. Dacă nu suferi nu ştii să iubeşti, iar dacă nu ştii să iubeşti, nu vine harul lui Dumnezeu.

Rugaciune, din latinescul rogare, este actul liber si constient prin care noi, oamenii, comunicam cu Dumnezeu. Rugaciunea este taina unirii omului cu Dumnezeu.  Rugaciunea este cea care are puterea sa sparga bariere, sa despice lumi si ceruri, sa strapunga adancuri, dar si inalturi, sa ne aduca in proximitatea unei minuni.  Omul care nu se roaga este trup si umbra.  Omul care se roaga este suflet usor si trup cu aripi cu care poate sa urce intr-o clipa pana la Cer.  Rugaciunea este mai mult decat comunicare este convorbirea tainica a oamenilor cu Dumnezeu.

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor

Ctitorie moldoveneasca - asezata pe un tarm inalt, deasupra Marii Negre -, Manastirea Adormirii Maicii Domnului de la marginea Odessei adaposteste o comoara nepretuita, moastele Cuviosului Kuksa de Odessa, inainte vazatorul si grabnic tamaduitorul.
Traitor multa vreme la Athos, in Tara Sfanta si la Lavra Pecerska, Cuviosul Kuksa a "gustat" mai apoi timp de zece ani din "nevointele" lagarelor sovietice. Cartea de fata infatiseaza viata si minunile unui sfant catre care se indreapta evlavia credinciosilor din toate colturile Rusiei, Ucrainei, dar si ale Basarabiei romanesti, Sfantul Kuksa fiind nu de putine ori, in timpul vietii sale, in contact cu monahii sau simplii credinciosi basarabeni.

Nădejdea este corabia pe care plutim pe marea vieÈ›ii, credinÈ›a este cârma, iar Dragostea – cea dintâi È™i cea din urmă dintre virtuÈ›i – este Căpitanul sufletului nostru, fără de care, întreaga fiinÈ›ă se scufundă.

Să dăruim dragoste! Să privim în jur, să-i ajutăm pe toÈ›i cei alături de care am fost aÈ™ezaÈ›i pe drumul vieÈ›ii! Să le înfrumuseÈ›ăm zilele prin tot ceea ce ne stă în putinÈ›ă! Astfel, însăÈ™i crucea noastră se va face cu mult mai lesne de purtat. Cel care încetează să-È™i mai ajute aproapele, se face povară È™i pentru sine însuÈ™i.

Vrednică este numai acea vieÈ›uire care poartă întru sine dragostea cea jertfelnică.

Pentru a urca pe marea scară cerească a dragostei, se cuvine ca noi înÈ™ine să devenim pietre, să devenim trepte ale scării pe care să poată păÈ™i cei de aproape ai noÈ™tri, în propriul lor urcuÈ™ către Rai.

CreÈ™tinismul este dragostea cerească, dragoste care înalÈ›ă sufletul omului aproape de măsurile dumnezeieÈ™ti. Inima creÈ™tinului trebuie să fie o adevărat vistierie a milei È™i a dragostei celei dumnezeieÈ™ti, să răspândească numai dragoste, È™i niciodată amărăciune sau mânie. Cel care doreÈ™te să aprindă în inimile altora dragostea pentru Hristos, trebuie să ardă el însuÈ™i, mistuit de această dragoste.

Cine-i bun cu toți mereu
Nu e mândru, nu-i nici rău,
Este blând È™i liniÈ™titi
Și când este ispitit?

Omul smerit

Credinţa uitată este o bună introducere în teologia şi spiritualitatea elementară creştină. Accentuând locul tainei în creştinism, LeMasters aminteşte cititorilor săi despre adevărurile importante, cum ar fi Treimea, theosis (a deveni părtaşi la firea divină, un cuvânt şi un concept de mare importanÈ›ă pentru autor) şi comuniunea în formarea comunităÈ›ii. Această carte tratează şi aspecte ale Ortodoxiei problematice pentru protestanţi, cum ar fi postul, Fecioara Maria, icoanele. Autorul oferă aici un răspuns ortodox la aceste critici. Cartea va fi folositoare atât pentru ortodocşi, cât şi pentru ceilalÈ›i creÈ™tini, datorită caracterului său practic şi duhului smerit în care a fost scrisă.