Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Deschiderea omului către SfinÈ›i, apelarea la ei prin rugăciuni, ne ajută să creÈ™tem ca niÈ™te ­prunci ascultători. AÈ™adar ne rugăm Sfântului, iar el vine din adâncul întâlnirii sale cu Dumnezeu È™i cu suferinÈ›a umană, vine în suferinÈ›a mea È™i-mi aduce prezenÈ›a lui Dumnezeu, dar îmi aduce È™i îmi împrumută capacitatea lui de a empatiza, de a împreună-pătimi cu mine, È™i atunci pu­terea vindecătoare a suferinÈ›ei asumate vine È™i la mine. Puterea vindecătoare a suferinÈ›ei asumate – aceasta este calea Sfântului È™i aici să-i cerem È™i noi Sfântului ajutor pentru a creÈ™te.

Recomand È™i binecuvântez această carte de rugăciune pentru că este o cale de a cunoaÈ™te mai adânc puterea numelui lui Dumnezeu în noi oamenii È™i ne îndrumă să dorim mai mult, să ne dăruim mai mult Lui. Sensul vieÈ›ii noastre este unirea cu El, iar dorul de Dumnezeu este busola care ne orientează pe cale. SfinÈ›ii cărora ne rugăm aici aprind în noi acest dor.

Maica Siluana Vlad

Sfântul Apostol Luca • Sfântul Pantelimon
Sfântul Haralambie • SfinÈ›ii Cosma È™i Damian
Sfântul Columba al Ionei • Sfântul Sven din Arboga
Sfântul Efrem cel Nou • Sfântul Ioan Rusul
Sfântul Nectarie al Eghinei • Sfântul Nichifor cel Lepros
Sfântul Luca al Crimeii • Sfântul Sofronie Saharov

"Această carte este alcătuită din patru omilii, ţinute de mine în parohii creştin-ortodoxe din statul New Jersey,între anii 1995-1996. Prima şi cea mai de seamă omilie, care cuprinde partea substanţială a acestui volum, este intitulată „Preotul – părintele duhovnicesc”. Deşi este scrisă drept răspuns la o invitaţie a preoţilor ortodocşi, fiind destinată mai ales clericilor, ea este de un real interes şi folos pentru mireni.

Celelalte omilii – „Nestemate din lucrările Sfântului Ioan Damaschin cu privire la viaţa duhovnicească”, „Povăţuiri ale Sfântului Grigorie Palama cu privire la viaţa duhovnicească” şi „Scara dumnezeiescului urcuş” – se adresează atât clericilor, cât şi mirenilor. Sunt încredinţat că ele vor fi de folos amândurora.

Locul în care fiecare dintre aceste omilii a fost prezentată, precum şi data prezentării ei sunt înregistrate la începutul fiecăreia.

Meritul pentru publicarea acestei cărţi aparţine în primul rând cucernicilor clerici din New Jersey. Fără invitaţia lor, venită din inimă, spre a putea vorbi despre problemele de care m-am ocupat aici, precum şi dorinţa lor, exprimată cu tărie, de a vedea aceste omilii tipărite, această carte nu ar fi apărut niciodată."

Constantin Cavarnos

(lipsa text)

Taina mortii si viata de dincolo de mormant l-au preocupat intotdeauna pe om.  Apostolul Pavel ne descopera ca „este randuit oamenilor ca o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata” (Evrei 9, 27).  Moartea este despartirea sufletului de trup si este ceva inevitabil pentru fiecare om.  Iar evenimentele care preced sau care succed aceasta despartire sunt misterioase si de nedescris.

Moartea nu este un eveniment firesc pentru om, si de aceea omul n-o poate accepta, tocmai fiindca moartea n-a provenit de la Dumnezeu.  Moartea este rezultatul, consecinta pacatului lui Adam si al Evei.  Daca omul n-ar fi pacatuit, n-ar fi imparatit pe pamant moartea, care este cel mai mare vrajmas al omului.  Insa prin Hristos cel Inviat, „vrajmasul cel din urma care va fi nimicit este moartea” (I Corinteni 15, 26) si pentru om, dar si pentru intreaga creatie.

Tinta vietii crestine, dupa cum spune avva Moise, este dobandirea Imparatiei cerurilor, a vietii vesnice, care se izbuteste prin curatirea inimii, caci doar „cei curati cu inima vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).  De aceea trebuie sa traim viata sacramentala si ascetica a Bisericii, adica sa acceptam metoda tamaduitoare pe care ne-o ofera Biserica pentru curatirea inimii.

O carte provocatoare, prin titlul ei, È™i mult lămuritoare, prin conÈ›inutul ei. Lucrarea ne arată că evoluÈ›ia spontană a cultului divin, marcată uneori de evoluÈ›ia intenÈ›ionată, indiferent cum vrem să o numim pe aceasta din urmă, a conservat È™i a aprofundat mereu unul dintre scopurile esenÈ›iale ale cultului divin, acela de a ne oferi experienÈ›a deplină a vieÈ›ii în Hristos. Nădăjduind că toÈ›i aceia care o vor lectura vor dobândi, nu doar mai mai multă cunoÈ™tinÈ›ă, ci È™i mai mult folos duhovnicesc.

Pr. Prof. Viorel Sava

Biserica Ortodoxa de azi face fata unei provocari.  Trebuie sa descopere o abordare a educaţiei religioase care sa fie inradacinata in intreaga traditie bisericeasca.  In acelasi timp, educatia crestina are ca obiect educatia unei persoane.  Fie ca are de‑a face cu un copil, cu un adolescent sau cu un adult, ea trebuie sa actioneze intr‑o maniera personala cu fiecare individ, la nivelul atins de acesta: sa vorbeasca pe limba lui, sa‑i inteleaga si sa‑i impartaseasca nevoile si preocuparile, sa‑l iubeasca asa cum este.  Procesul educaţiei crestine trebuie sa fie un proces de crestere – experienta proprie a fiecaruia, o schimbare graduala ce include intreaga sa persoana.  Misiunea si provocarea sunt uriase si pot fi indeplinite doar daca traim pe deplin viata Bisericii.

Astfel, activitatea educativa a Bisericii trebuie sa fie tridimensionala: sa cladeasca o viata pe deplin liturgica in parohii, sa tinteasca parintii si familia si sa instruiasca copiii.  Nici unul dintre aceste aspecte nu poate exista si nu se poate dezvolta separat.  Aceasta misiune totalizatoare este ceea ce Biserica Ortodoxa are de implinit in zilele noastre.