Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

…Bradul se afla deja de mult pe podea. Bătrâna-doică desfăcea pachetele, scoţând din ele franzele gustoase, covrigei împletiţi, brânză, carne, ouă. Apoi a împodobit bradul cu lumănâri şi dulciuri. Copiii tot nu puteau a crede ochilor. Ei admirau „îngerul”. Şi tăceau fără a se mişca.
„Îngerul Crăciunului” a sosit, le-a adus copiilor brad, dulciuri, bucurie şi a dispărut ca o vedenie strălucitoare…
Câte minuni se petrec în noaptea de Crăciun! Serioja auzea acest lucru şi se minuna ori de câte ori mama îi citea poveşti de Crăciun. Toate începeau cu tristeţe, dar se sfârşeau astfel încât ai fi vrut să plângi de bucurie.

Aceasta scriere, in care Sfantul Ignatie Briancianinov descrie cele opt virtuti principale si cele opt patimi corespunzatoare lor, reprezinta un indrumar de mare folos pentru orice credincios care vrea sa se pregateasca pentru spovedanie si, indeobste, sa-si aduca lumina si buna randuiala in suflet.

(lipsa text)

Sunt tot mai cutremuratoare mortile de care auzim, multi citindu-le in cheie apocaliptica.  Suntem tot mai marcati de astfel de chei ale lecturii mortii.  De la filme la stiri, de la documentare la carti, suntem presati cu moartea.  Cheia trairii mortii este insa una eshatologica, legata de Inviere, nu ca simplu exercitiu de moda, ci drept clipa ontologica, plina de adancime.

Cartea aceasta nu este una model.  Ci doar un sprijin pentru tinerii preoti in slujirea unor astfel de momente de viata pastorala.  O scrisoare de incurajare pentru familiile care trec prin astfel de momente de cumpana, deloc usoare, uneori epuizante si extrem de dureroase.  Nu o data, ci in repatate randuri am pledat pentru vindecarea de cinism pastoral a slujirii preotesti.  A adanci durerea cu bombe omiletice lacrimogene, a submina Evanghelia de dragul punerii in valoare a cunostintelor de poetica lacrimoasa, a uita sa predici, dar a nu uita sa iei iertaciuni, a ingreuna clipa despartirii prin predici interminabile, toate aceste aduc a cinism si neatentie.  Cheia pastoririi este discretia, cuvantul limpede, aerisit de snobisme, liberator de emotie, dar si plin de continut crestin.  Oamenii au nevoie sa fie sprijiniti si insotiti in drama lor.  A reduce pastorala de doliu doar la predica este o mare greseala, iar a fi neatent in construirea ei tine de o oarecare superficialitate, vecina cu lipsa de bun simt.

Iubite cititorule!

Cartea pe care o ai in fata sta gata sa iti puna inainte saptezeci si cinci de picuri de intelepciune. Culesi din experienta multor ge­ne­ratii (si in primul rand din cea a sfintilor Bisericii lui Hristos), acesti picuri bineinmiresmati te vor putea insenina cand esti po­­somorat, imbarbata cand esti des­­curajat, indruma cand te simti pier­dut, iti vor scurta cu folos apasatoarele rastimpuri de plic­tiseala si la vreme de rascruce poate ca tocmai ei iti vor aduce gandul bun care te va face sa iei hotararea bine­cuvantata de Dumnezeu, ca viata ta sa mearga pe fagasul dorit de El.

Zice Domnul: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 18, 10 ). Dacă am conÈ™tientiza mai adânc aceste cuvinte ale Mântuitorului, multe rele pe care È™i le fac oamenii ar dispărea dintre noi. Mare este darul Preamilostivului Dumnezeu de a avea sfinÈ›i îngeri ocrotitori! Niciun suflet născut pe pământ nu este uitat! Niciunul nu este de prisos! Fiecare are îngerul său care îl vede pe ÎnsuÈ™i Dumnezeu, căruia i se roagă pentru omuleÈ›ul pe care-l acoperă sub aripile protectoare, întru purtare de grijă.

AÈ™adar, să nu trecem cu vederea aceste puteri ale cerului, aceste „duhuri slujitoare”, ci să ne rugăm lor cu înÈ›elegere È™i să ne purtăm cu fiecare semen ca È™i cum îngerul ocrotitor al acestuia este de faÈ›ă. Fiecare înger păzitor este un martor al cuvintelor È™i faptelor noastre È™i un sfeÈ™nic care luminează chipul aproapelui nostru!