Aceasta carte ni-l prezinta pe Cuviosul Irodion - "Luceafarul de la Lainici", asa cum la numit Sf. Calinic de la Cernica pe duhovnicul sau -, care nu a dorit prietesugul acestei lumi, ci, ferindu-si viata de orice intinare, a cautat doar dreptatea lui Dumnezeu.

(lipsa text)

Acest volum aduna intre copertele sale texte despre Eminescu publicate in ultimii 20 de ani. Au fost cu precadere textele care se refera la raporturile lui Eminescu cu traditia,spiritualitatea si credinta.

Autoarea acestei carti, din propria si deloc usoara sa experienta, trecuta prin urechile acului, a inteles esentialul, pe care s-a straduit sa-l impartaseasca si altora: nici cancerul, nici vreo alta boala trupeasca nu se afla neaparat sub semnul incurabilului, ci la Dumnezeu toate sunt cu putinta.  Medicina - limitata, ca toate lucrurile omenesti - nu trebuie desconsiderata, ci complinita prin recursul cu buna incredintare la ajutoarele de Sus. Cine are urechi de auzit, sa auda!

Jurnalul cu Petre Tutea, al invataturii prin invecinare, ajuns acum la editia a treia, poate servi si drept indemn la asumarea functiei paideice a credintei.  Raportul fundemantal pentru accesul la esenta, cel dintre maestru si ucenic, caraterizeaza trasatura filocalica a teologiei ortodoxe.  Intr-o epoca in care dimensiunea comunicationala este rupta de cea comunitara, in care profunzmea este asimilata confuziei si facilul sclipitorului, Tutea este un model stilistic.  Mai mult: apologetic.  Cu toate ingredientele de rigoare: de la meditatia biblica la judecata de valoare exprimata uneori in termeni plastici, socanti de-a dreptul.

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Aceasta carte deschide o fereastra spre frumusetile nevazute din inima tanarului care se lupta cu sine pe viata si pe moarte pentru a putea fi.  Conceptia ce sta la fundamentul creatiei poetice este ca lumea in care traim astazi se situeaza la antipodul lui a fi.  Cuvantul de ordine al cetatii - imagine artistica recurenta in paginile volumului - este a domina.  Tanarul are de parcurs o intreaga istorie a renuntarilor la sinele fals, dominator, dispus sa zdrobeasca pe celalalt, pentru a se dobandi pe sine, cel adevarat, intru Hristos.

Sergiu Ciocarlan.

Tineretea m-a fascinat intotdeauna. Si nu numai acum, pentru ca am inaintat in varsta, ci efectiv intotdeauna m-a fascinat tineretea in sine. Nu doar pentru ca este un stadiu de maxima potentialitate a omului, care da nastere unor adevarate explozii de energii creatoare, ci pentru ca am vazut totdeauna in ea un miracol al lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe Adam tanar, nu copil, nici batran. Deci starea primordiala a omului era de tinerete, chiar daca de pruncie spirituala.
Tineretea este legata in mod fundamental de iubire si frumusete. Marea poezie de iubire a lumii, inclusiv poezia biblica (Cantarea Cantarilor), se refera la tinerete si la aceasta etapa din viata omului. De asemenea, frumusetea este un atribut fundamental si este tonic sa te uiti la tineri si sa le vezi chipurile exprimand frumusetea lui Dumnezeu, de multe ori fara ca ei sa-si dea seama sau alteori denaturandu-i sensul. Trebuie sa invatam sa vedem frumusetea, sa o primim, sa o pretuim, dar nu numai atat, ci si sa o folosim ca atare.

(lipsa text)

Pentru orice creştin ortodox, mănăstirile din Muntele Athos sunt nu doar obiective de pelerinaj, oaze de spiritualitate, care astâmpără setea sufletească a celor atraşi de viaţa monahală autentică, ci şi centrul de excelenţă a monahismului ortodox. 
La Editura Doxologia, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a apărut lucrarea „Vieţile celor care au zidit mănăstirile athonite”, o traducere din limba engleză. Vieţile ctitorilor sunt prezentate în ordin cronologic, începând cu Sfântul Atanasie al Trapezuntului († 1004) şi terminând cu Sfântul Simeon al Noii Tesalii († sec. XVI). Pentru iubitorii de carte de spiritualitate ortodoxă, lucrarea aceasta este o mângâiere sufletească, ce alină pe căutătorii de aur duhovnicesc. Cartea prezintă atât vieţile, cât şi minunile pe care părinţii îmbunătăţiţi ai Athosului le-au săvârşit în timpul vieţii şi după moarte. „Vieţile celor care au zidit mănăstirile athonite” are o bibliografie bogată şi două sute de note bibliografice, ceea ce demonstrează că nu este doar o lucrare aghiografică de popularizare a credinţei, ci una de specialitate, care poate fi citită de orice creştin iubitor al credinţei creştine autentice. Paginile cărţii sunt pline de istorie, de fapte minunate şi de vieţi sfinte, repere pentru omul contemporan care doreşte să fie urmaş al sfinţilor în lumea aceasta şi părtaş alături de ei în Împărăţia lui Dumnezeu.

În Sinaxarele Bisericilor Ortodoxe din Grecia şi Rusia acest mare trăitor isihast, originar din părţile Moldovei, apare trecut sub felurite nume: Cuviosul Antipa Athonitul, Sfîntul Cuvios Ieroschimonah Antipa de la Valaam sau Cuviosul Antipa Românul. Cînd Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a re­­cunoscut canonizarea sa (mai 1992), a dispus să fie trecut în ca­­­­­lendar cu titulatura de Sfîntul Cuvios Antipa de la Calapo­deşti, pomenirea sa făcîndu-se pe 10 ianuarie. În anul 2002, Sfîntul Sinod al Bisericii noastre a aprobat şi Acatistul Cuvi­o­sului, întocmit de P. S. Dr. Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului.

Mladita a Zakyinthosului si episcop al Eghinei, aparator al Manastirii Strofades, Sfantul Dionisie cel dreptslavitor, acum toti credinciosii sa-l cinstim si sa strigam catre el: prin rugaciunile tale fierbinti mantuiste-ne pe noi, cei care praznuim pomenirea ta si strigam: slava Celui ce te-a preamarit pe tine, slava Celui ce te-a incununat pe tine, slava Celui ce te-a dat noua mijlocitor neobosit.