Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Tema cărÈ›ii de faÈ›ă este actuală È™i provocatoare. Actuală, pentru că, zi de zi, nedreptăÈ›im sau suntem nedreptăÈ›iÈ›i. Provocatoare, pentru că ne poartă în inima creÈ™tinismului, acolo unde răsună porunca: IubiÈ›i pe vrăjmaÈ™ii voÈ™tri (Mt. 5, 44). Astfel, omul se situează mereu între doi poli: pe de-o parte, instinctul dreptăÈ›ii, sădit în sufletul său, îl face să revendice instaurarea dreptăÈ›ii ori de câte ori aceasta e încălcată, iar, pe de altă parte, porunca de a-È™i iubi vrăjmaÈ™ii îi cere să-È™i depăÈ™ească firea, să-È™i răstignească eul, să nu-È™i facă dreptate. Pare o contradicÈ›ie. Arhimandritul Vasilios Bacoianis ne propune un itinerariu interesant, uÈ™or de parcurs, presărat cu pilde pline de tâlc È™i cuvinte ale SfinÈ›ilor PărinÈ›i, prin care să dezlegăm acest paradox È™i să putem discerne când È™i în ce fel să căutăm dreptatea pentru noi înÈ™ine È™i pentru ceilalÈ›i.

(Traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache )

Insemnarile mele sunt foarte putine, cateva picaturi fata de abundenta harului care curgea din cuvintele Parintelui Porfirie, din rugaciunea si din viata lui si adapa adancul sufletului, ca sa creasca „doua frunzulite verzi”, asa cum spunea Parintele, sa vina harul lui Dumnezeu sa le incalzeasca, sa creasca.  Si nici nu poate fi descris in cuvinte ce iti transmitea de fiecare data cand te apropiai de el, pentru orice motiv.  Parintele Porfirie spunea chiar, cu o bunatate extraordinara, care se vedea pe chipul lui, ca ar vrea sa ii primeasca pe toti si sa le vorbeasca tuturor, chiar si celor care se duc la el din curiozitate.

Αna Kostaku

(lipsa text)

«Înţelegeţi că rânduielile monahale sunt şi o „evanghelie de vieţuire obştească”, un savoir-vivre? Trebuie să fim desăvârşiţi întru toate, ca să ajungem desăvârşiţi în viaţa duhovnicească, să ajungem la plinătatea dumnezeirii. Viaţa duhovnicească este întreţesută cu tovărăşia negrăită şi nevăzută a îngerilor şi a sfinţilor, este părtăşie de harul Duhului în inimă, dar, în acelaşi timp, şi o comuniune plină de bucurie şi de veselie duhovnicească cu fraţii.»
(Gheronda Emilianos Simonopetritul)

Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite si sfinte.

Adevarate diamante care ne infatiseaza conditia feminina in toate ipostazele ei, asumata cu pretul vietii si al jertfirii hristice pentru aproapele, aceste istorisiri si apoftegme duhovnicesti fac parte din mostenirea pustiei, izvorata din entuziasmul ascetic si eshatologic al Crestinismului primar.

Noul Materic este un imn de lauda inchinat fecioarelor si nevoitoarelor care au murit pentru neprihanire, impartasindu-ne un spirit plin de optimism inteleptitor, menit nu numai sa nasca in cititor sentimentul sublim al strapungerii inimii, al indragostirii de frumos, ci si sa intareasca etosul bisericesc si vietuirea crestina ale vremurilor noastre si sa cultive credinta in izbavire si in iubirea dumnezeiasca.