Cartea cuprinde Acatistul Bunei-Vestiri a Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu.

Neasfarsita iubire de oameni a lui Dumnezeu a binevoit a descoperi un necunoscut si ascuns dar ales rob al Sau, care a avut o credinta neclintita si o dragoste inflacarata pentru Hristos Cel fara de pacat, Caruia Ii slijea cu toata inima sa.  Este vorba de pururea-pomenitul frate in Hristos Atanasie, care a locuit intr-un sat din Macedonia noastra(cea greceasca) si care s-a mutat din Biserica luptatoare la cea biruitoare pe 30 august 2004.

Rugaciunea este viata sufletului. Prin rugaciune intram in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii nostri. Crestinul adevarat se recunoaste dupa masura in care iubeste rugaciunea si o pune in lucrare. Rugaciunea este lucrarea de capetenie a fiecarui crestin ortodox care vrea sa se mantuiasca. Dupa cum spun Sfintii Parinti rugaciunea este izvorul tuturor faptelor bune.

Studiu istoric despre cauzele schismei, despre perpetuarea acesteia si despre posibilitatea sau imposibilitatea unirii celor doua Biserici, rasaritene si apusene.

(lipsa text)

Crucea personala a fiecaruia, cand se uneste cu Crucea lui Hristos, puterea si lucrarea acesteia din urma trece asupra noastra, devenind un fel de canal, prin care, din Crucea lui Hristos se revarsa asupra noastra orice binefacere si orice dar desavarsit. Prin urmare, crucile personale ale fiecaruia sunt la fel de necesare in lucrarea mantuirii pe cat este si Crucea lui Hristos. Nu veti intalni niciun mantuit care sa nu fi fost purtator de cruce.

Stareţul Siluan este parte a unei culturi monastice tradiţionale, înrădăcinată în Evanghelie şi în înţelepciunea antică, mai ales cea stoică, şi a unei inspiraţii profetice care luminează modernitatea până în străfunduri şi o depăşeşte din interior. Limitările culturii monastice, precum rituaismul şi comunitarismul adeseori greoi al ortodoxiei contemporane, sunt dizolvate în lacrimile Sfântului Siluan şi în universalitatea rugăciunii sale. Stareţul vindecă abisurile modernităţii concentrând-o pe Înviere. El rămâne pentru noi unul dintre marii martori ai metamofozei contemporane a creştinismului, prin care Dumnezeu desăvârşeşte descoperirea Numelul Său în totala golire de Sine a Crucii, din mărturia lui Siluan înţelegem că iadul nu se deschide spre nefiinţă, ci spre nădejde, întrucât Hristos Se pogoară neîncetat în adâncurile lui.
Reluând învăţătura Stareţului, părintele Sofronie vine în sens invers tuturor imaginilor imperiale şi politice ale lui Hristos şi Îl arată în punctul cel mai de jos al piramidei răsturnate a creaţiei: punctul pe care apasă întreaga piramidă a fiinţării bolnave şi decăzute. "Creştinul merge în jos, acolo, în adâncul piramidei răsturnate, unde se adună o greutate zdrobitoare, unde este şi Cel ce a luat asupra-Şi păcatul lumii, Hristos". Se poate - şi trebuie - "să ne iubim aproapele ca pe sine" în virtutea unităţii ontologice a omenirii restaurate în Hristos pentru ca afirmaţia fratele nostru este viaţa noastră să fie trăită în sensul cel mai realist.

Olivier Clement

Istoria de ieri È™i de azi a Mănăstirii Sihăstria în text È™i imagini; album bilingv: română-engleză

Sfânta Biserică a lui Hristos, fidelă misiunii sale de a conduce oamenii spre ÎmpărăÈ›ia Cerurilor È™i dând mărturie despre credinÈ›a în nemurirea sufletului creat de Dumnezeu, însoÈ›eÈ™te cu multe rugăciuni sufletele credincioÈ™ilor mutaÈ›i din viaÈ›a aceasta, iubirea ei fiind mai tare decât moartea (cf. Cântarea Cântărilor 8, 6). Alături de pomenirea la Dumnezeiasca Liturghie a sufletelor celor decedaÈ›i, principala slujbă pentru iertarea È™i odihna acestora este Parastasul, care se săvârÈ™eÈ™te de către arhierei sau preoÈ›i, întrucât ei au primit, prin harul Duhului Sfânt, puterea de a dezlega păcatele celor credincioÈ™i, vii sau adormiÈ›i în Domnul (cf. Matei 18, 18; Ioan 20, 22-23).

Numele slujbei provine din cuvântul grecesc παράστασις care înseamnă înfăţişare înaintea cuiva, mijlocire pentru cineva, semnificând, deci, rugăciunea stăruitoare pentru sufletul celui răposat, care se va înfăÈ›iÈ™a înaintea lui Hristos, Dreptul Judecător.

Textul slujbei Parastasului este alcătuit din cântări de la slujba înmormântării mirenilor, urmând structura unei Utrenii. Însă, pentru că această slujbă avea o lungime apreciabilă È™i era adesea solicitată, ea a primit, în practică, unele prescurtări (care se aplică, în parohii, È™i Utreniei obiÈ™nuite), încât lungimea ei a fost redusă, prin renunÈ›area la citirea Catismei È™i a altor Psalmi, la Canon È™i la elementele repetitive. Forma dezvoltată a Parastasului a rămas să fie săvârÈ™ită la mănăstiri (vezi Panihida, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2016). Din acest motiv, a apărut o discrepanÈ›ă între rânduiala indicată de Molitfelnic È™i modul practic al săvârÈ™irii acesteia, în bisericile de mir. Totodată, Molitfelnicul nu prezenta slujba integrală, ci arăta doar structura Parastasului È™i făcea trimiteri la slujba înmormântării. De aici a apărut necesitatea publicării cărÈ›ii de faÈ›ă, în care slujba Parastasului să fie tipărită într-un text unitar, integral, fără trimiteri la alte slujbe, în forma în care Parastasul este săvârşit în practica actuală a Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru a veni în ajutorul preoÈ›ilor slujitori, alături de Parastasul de obÈ™te, în cartea de faÈ›ă au fost aÈ™ezate, cu text integral, pentru prima dată la un loc, rânduielile speciale de Parastas pentru pruncii botezaţi şi apoi decedaţi, pentru eroi, precum şi rânduielile Parastasului mic, numit şi Trisaghion ori Litia mică. Totodată, au fost adăugate: rugăciunea de binecuvântare a hainelor şi a altor lucruri ce se împart pentru cei răposaţi, sfinţirea crucii care se aşază la mormânt, precum şi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind înmormântarea sinucigaşilor, a pruncilor morţi nebotezaţi şi a celor care au fost incineraţi. Lucrarea beneficiază de o grafică adecvată È™i de un font generos, foarte lizibil.

Binecuvântăm această nouă apariÈ›ie editorială, nădăjduind ca formatul ei practic È™i conÈ›inutul ei clar să uÈ™ureze lucrarea pastorală a preoÈ›ilor È™i să promoveze unitatea liturgică în parohii. Sfintele slujbe săvârÈ™ite corect, cu atenÈ›ie È™i cu evlavie, ajută mult sufletele celor ce au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci, dar aduc şi mult folos duhovnicesc È™i mângâiere celor ce se roagă pentru cei adormiÈ›i în Domnul.

† DANIEL

Anastasimatarul este o Antologie de cantari ale Marii Sarbatori a Invierii Domnului, ce cuprinde imnurile de la Vecernie si Utrenie, pe cele opt glasuri.

Anastasimatarul de fata cuprinde: Anastasimatarul stihiraric - cu cantari usor melismatice, intr-un tempo/miscare mai lenta; Anastasimatarul irmologic - cu cantari intr-un stil simplu, concis, silabic, ce folosesc un tempo/miscare vioaie, mai repede; Svetilnele Invierii, imnuri ce se canta la sfarsitul Utreniei, intre Canoane si Laude, impreuna cu Voscresnele, ce se canta la Utrenia Duminicilor, intre Laude si Doxologie.

Compozitorii cuprinsi in acest Anastasimatar sunt in exclusivitate romani, de la Macarie Ieromonahul si Dimitrie Suceveanu (sec. XIX-XX), si Protosinghelul de la Manastirea Neamt - Victor Ojog (sec. XX), Schimonahul aghiorit Nectarie Vlahul - Prodromitul si Ierodiaconul Ioan Butnaru, codicograful acestei Antologii, cantarile fiind alcatuite dupa modelul traditional elin.

Notatie psaltica.

Faima Sfintei Matrona din Moscova a trecut de multă vreme hotarele Rusiei, răspândindu-se în toată lumea. Proslăvită de Dumnezeu prin nenumărate minuni şi semne, Cuvioasa s-a arătat mijlocitoare înaintea Lui pentru credincioşii din vremurile noastre, asemenea sfinÈ›ilor Ioan Rusul şi Nectarie din Eghina.
Citind cu evlavie această cărticică despre viaţa şi minunile ei, copiii noştri vor putea dobândi, cu mijlocirea Sfintei, sprijin, ocrotire şi înţelepciune pentru a urma voii Domnului şi a dobândi aici pace sufletească şi bucurie statornică, iar dincolo – fericirea cea nesfârşită.

Volumul de faţă se constituie într-o culegere de studii de teologie a icoanei şi trebuie privite ca rod al prestigioasei tradiţii iconografice cultivată de câteva decenii la Institutul Saint-Serge din Paris. Probleme precum limbajul iconografic, libertatea artistului, fundamentul dogmatic al icoanei, conţinutul ei sacramental, decadenţa acesteia, legitimitatea sfinţirii ei, frecventele ei simboluri şi altele sunt tratate cu pricepere şi acrivie de autorii acestor studii, Vasile Manea, Leonid Uspensky, Pr. Boris Bobrinskoy, Pr. Stephan Bigam şi Elisabeth Ozoline.