Lirică, elocventă şi cu o profundă înţelepciune, această carte se adresează sufletului. Parţial autobiografie spirituală, parţial descriere răscolitoare a ceea ce spiritualitatea ortodoxă poate şi ar trebui să fie, cuvintele lui John Oliver evocă în mintea şi inima cititorului un dor pentru Dumnezeu care este în acelaşi timp puternic şi tandru… „Arta şi arhitectura de valoare”, spune autorul, „ne conduc către profunzimea lucrurilor şi ne înalţă”.

Această carte minunată face exact acelaşi lucru. Ne conduce către profunzimi şi ne înalţă, până când, cel puţin pentru o clipă, atingem cerul. (Pr. John Breck, autor, profesor de exegeză biblică şi etică la Institutul Teologic St. Serge din Paris)

Mărturia Julianei Schmemann confirmă părtăşia la o experienţă duhovnicească aparte: proximitatea personală ca încântare. „Ritualul” zilnic al conversaţiilor de dimineaţă, prezentat ca un adevărat dejun spiritual, e poate exemplul cel mai elocvent al vitalităţii unei prietenii conjugale cu savori eshatologice. Mai mult decât atât, exerciţiul „benchetuirii tainice” (pentru a prelua minunata sintagmă a „Imnului Acatist al Maicii Domnului”) în proximitatea persoanei iubite se împleteşte inefabil cu cel al unei alte proximităţi iubitoare, teandrice. Dincolo de orice aproximări teologice se află taina vie a comuniunii, cu Dumnezeu şi cu oamenii. - Cătălin Bogdan

O ideologie nu poate fi înfrântă prin replicile agresive ale unei alte ideologii. Ortodoxia propune o viaţă trăită sub binecuvântarea Duhului, iar nu un sistem închis de reglementări punitive. Din această perspectivă, pr. Thomas Hopko oferă publicului larg – îndeosebi educatorilor, psihoterapeuţilor, medicilor, preoţilor şi duhovnicilor – un evantai teologic de reflecţii profunde şi echilibrate pe o temă delicată. Departe de-a minimaliza impactul profund vătămător al pansexualismului şi al dezordinii morale din civilizaţia occidentală post-creştină, autorul ne reaminteşte criteriile agapice ale adevăratei îndreptări a omului, coram Deo. În acest fel, pr. Thomas Hopko subscrie integral cuvintelor Sf. Pavel: „aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire” (Galateni 5, 13).

(lipsa text)

Autorul ne atrage atentia asupra faptului ca dialogul cu romano-catolicii, pentru a fi crestin, trebuie centrat pe lepadarea de satana si unirea cu Hristos. Problema unificarii bisericilor este problema unificarii bisericilor in adevar., intru Hristos.

(lipsa text)

Lectura: Ierom. Stefan Nutescu - Schitul "Sf. Dimitrie Lacu" Sf. Munte Athos

Aceasta lucrare se sprijina pe experienta vie a ajutorarii omului care are de infruntat o problema cu anevoie de rezolvat, si se poate dovedi utila chiar si celor care au o viata in Biserica, oferind o cunoastere mai adanca a esentei acelor probleme care il impiedica sa propaseasca in anumite aspecte ale vietii duhovnicesti.  De un mare folos sunt observatiile care analizeaza temeinic realitatile comune spatiului duhovnicesc si psihologic, realizand distinctia, printre altele, intre dragoste si dependenta emotionala, dat fiind ca adesea ne lovim de neputinta de a deosebi intre cele doua, iar de aici provine o serie intreaga de urmari tragice.

Autorul a reusit sa ingemaneze experienta Sfintilor Parinti cu cea a psihologilor ortodocsi contemporani intr-o forma actuala si accesibila tuturor.  Aceste doua abordari nu se substituie una celeilalte, ci se completeaza.  Psihologul si preotul nu ar trebui sa se substituie unul celuilalt, ci fiecare ar trebui sa-si asume lucrarea care i‑a fost incredintata: rezultatul este cu totul uimitor atunci cand impreuna lucreaza si impreuna il ajuta pe omul care sta inaintea lor sa iasa din fundaturile duhovnicesti si sufletesti in care s‑a impotmolit.  Lucrarea de fata este tocmai rezultatul unei asemenea impreuna‑lucrari, si nadajduim ca nu putini vor fi cei ce vor afla folos din ea.

Invierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie.  Este ceea ce diferentiaza crestinismul de orice alta religie.  Celelalte religii au capi muritori, in vreme ce Capul Bisericii este Hristos (Coloseni I, 18-19; Efeseni I, 23), Care a Inviat din morti.  Invierea lui Hristos a insemnat innoirea firii omenesti, replamadirea neamului omenesc si trairea realitatii eshatologice.

Sunt multe religii in lume, dar toate sunt neputincioase in fata mortii trupesti si duhovnicesti.  Numai crestinii au un Mantuitor, Care a Inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si Care le-a daruit viata cea vesnica.  Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne-a inviat din moartea trupeasca (I Corinteni XV, 20) dar si din cea duhovniceasca.  Pentru ca "cine poate sa ierte pacatele afara numai unul Dumnezeu?" (Marcu II, 7).

Kostas Karastathis rastoarna toate invinuirile, care au fost formulate la adresa lui Constantin cel Mare si aduce la lumina adevarul despre viata si activitatea Imparatului celui Intocmai cu Apostolii. Contributia lui Kostas Karastathis in Scrierile Crestine, dar si in Istoria elena este de nepretuit, Sfantul Constantin cel Mare a fost recunoscut ca sfant, a scris istorie, si a fost intemeietorului Imperiului Bizantin milenar.
Trebuia sa existe un istoric care sa scrie despre aceasta mare personalitate a Istoriei dar si a crestinismului. Iar acesta este K. Karastathis, care ne-a oferit istoria in vesmantul literaturii.

Neprihanirea este frumusetea mistica a sufletului, care se rasfrange pe chip, in purtare, in vorbe, in intreaga buna crestere a tanarului si a tinerei. La tinerii si tinerele care sunt feciorelnici poti vedea prospetime si frumusete pe chipul lor; stralucire in ochii care sunt oglinda sufletului, lumina si curatie pe frunte. Constati o vointa hotarata, uimitor de puternica, un spirit eroic autentic. Constati un cuget creativ si roditor, spirit de dreptate si maturitate in gandire, bogatie de daruri sufletesti si trupesti, pentru ca in adancurile sufletului tinerilor curati exista un ceva mistic si de nedescris care se oglindeste in exterior, in toate madularele corpului, o lumina cutezatoare si lina. Pe buna dreptate s-a scris ca „neprihanirea nu infrumuseteaza doar sufletul pe care il inconjoara cu aureola sa; este prin excelenta si pazitorul lui. Neprihanirea pazeste si sfinteste capacitatile sufletului. Neprihanirea le cuprinde pe acestea, asa cum carcasa de aur inveleste mecanismul sensibil al unui ceas“.