Pentru prima data vede lumina tiparului adevarata poveste a caprei cu trei iezi si a lupului buclucas.  Tot ce s-a scris pana acum despre acest subiect este rasturnat de marturia unui martor ocular, pe nume Albastrica Urechi Lungi.  Nu este o poveste cu un final neasteptat, mai degraba este o poveste cu final mult asteptat.  O poveste din care invatam ca iertarea este mai puternica decat razbunarea.  O poveste din care toti - copii, parinti si chiar bunici, avem ce invata.

In colectia Palatul povestilor frumoase incercam sa le oferim copiilor povesti potrivite sufletelor lor.  Cartea Doctorul animalelor prezinta o poveste spusa de un bunic cam uitiuc, care amesteca unele fragmente din povesti celebre intr-un mod atragator...

Editorul

Aceasta carte este o declaratie de dragoste pentru aproapele.  Mesajul care se ragaseste in cele mai multe povesti este ca trebuie sa ii iubim pe ceilalti cu o iubire jertfelnica.  E o carte care se adreseaza nu doar copiilor, se adreseaza tuturor inimilor tinere, aratandu-le ca iubirea adevarata este binecuvantata de Dumnezeu...

Autorul

Bună ziua. Eu sunt Arfie...Cum, nu È™tiÈ›i cine este iepuraÈ™ul Arfie? Of, înseamnă că nu aÈ›i citit Povestea efefantului Suny. Sper să o citiÈ›i. Vreau să vă spun să fiÈ›i atenÈ›i la ce mâncaÈ›i. Pentru că, altfel, vă puteÈ›i îmbolnăvi. Sănătatea este un lucru de mare preÈ›. Numai că unii nu înÈ›eleg valoarea ei până nu se îmbolnăvesc. Tocmai de asta... of, vorbesc prea mult. DeschideÈ›i cartea la întâmplare È™i, dacă vă place ce vedeÈ›i, să È™tiÈ›i că cea mai bună carte de vizită a ei sunt tocmai ilustraÈ›iile. Dar voi È™tiÈ›i ce este o carte de vizită? Din cartea asta nu veÈ›i înÈ›elege, că nu e dicÈ›ionar. E cu totul altceva. Sper să aveÈ›i curiozitatea să vedeÈ›i ce e. Mai ales că apar È™i eu printre personaje...

Poveștile sănătoase sunt prăjiturile care înfrumusețează copilăria, cele care oferă copiilor lecții de viață, cele care te ajută să înțelegi mai bine lupta dintre bine și rău. Sunt cele care te transformă într-un mic erou, sau într-o mică eroină, gata să pornești în marea aventură a salvării celor aflați în tot felul de pericole. 
Poveștile bolnave... sunt de mai multe feluri. Unele au doar mici răcelli, care trec fără tratament . Altele au boli mai grave, altele și mai grave. Adică, trebuie operate. Unele sunt atât de bolnave  încât nici operația nu le mai poate ajuta.
Ideal ar fi ca toate poveștile să fie ca niște prăjituri, ideal ar fi ca adulții să fie foarte atenți ce cărți le cumpără copiilor sau nepoților lor, și  la copii să nu ajungă decât povești sănătoase.

Jocul familiei / jocul parohiei
Un adevăr elementar: mulți dintre părinții și bunicii creștini au simțit lipsa unor jocuri educative care să conțină elemente creștin-ortodoxe. Jocul Athos. Muntele eroilor vine să umple un gol.

Sfântul Munte Athos este Grădina Maicii Domnului. Athosul este un munte special. Este muntele în care au trăit cei mai mulți eroi adevărați, muntele în care au trăit cei mai mulți sfinți. Prin intermediul jocului Athos. Muntele eroilor, cei care îl joacă – fie că sunt copii, tineri sau adulți – pot afla diferite lucruri despre viața creștină. Jocul acesta nu este doar o cateheză despre sfinții sau mănăstirile de la Sfântul Munte Athos, ci pune în valoare multe alte elemente legate de sărbători, de rugăciune, icoane etc. Dar în același timp conține și o mulțime de cărți de joc cu întrebări legate de cele mai frumoase amintiri legate de familie, de prieteni, de locuri văzute sau de cărți citite etc.

„Cum? Se pot învăța lucruri serioase jucându-te?” Bineînțeles! Jocul este unul dintre cele mai eficiente moduri prin care poți învăța.

Acest joc a fost creat cu binecuvântarea și sub îndrumarea unor părinți de la Sfântul Munte Athos. Cel mai important sprijin pentru realizarea lui a venit de la un mare duhovnic român, părintele Iulian de la Schitul Prodromu (1926 - †2023).

Există două feluri de eroi – eroi reali și eroi imaginari. Copiii și tinerii de astăzi sunt fascinați de eroii imaginari – între care binecunoscutele personaje din universul Marvel sau cele din universul DC Comics se află pe podium. Numai că acești supereroi, prin fascinația pe care o exercită în mințile tinere, pun în paranteză faptul că, de-a lungul istoriei creștine, au trăit o mulțime de supereroi adevărați. Oameni care au biruit legile fizicii, care cu adevărat au mers pe apă, care au vindecat bolnavi, ba chiar au înviat morți. Adică au arătat că puterea lor biruie moartea, pentru că este puterea lui Hristos, Cel care a înviat din morți, „cu moartea pe moarte călcând”. Acești oameni au făcut o mulțime de minuni. Ei sunt sfinții, adevărații supereroi, care, spre deosebire de cei imaginari, au marea calitate că sunt ființe reale, care vor să ne ajute, să ne ocrotească. Asta nu pot face nici supereroii de la Marvel și nici alți supereroi îndrăgiți din filme sau desene animate.

Totuși, jocul poate fi jucat și de către cei pentru care viața creștină nu prezintă, deocamdată, interes. Aceștia pot răspunde la întrebările aflate pe cărțile de joc cu litere. Există și o variantă de joc din care elementul religios lipsește aproape în totalitate. Mai mult, pe spatele tablei jocului Athos. Muntele eroilor există o altă versiune a jocului, Drumul spre Athon. Tabla respectivă poate fi folosită și pentru alte variante de joc, adresate celor care nu sunt interesați de întrebările și răspunsurile legate de viața spirituală.

Intrând în Mănăstirea Sihăstria în vara anului 1989 la o vârstă fragedă, am avut marea binecuvântare de a mă afla în preajma unor călugări încărunţiţi, cu trupul uscat de post, de nevoinţe şi de ispite, dar cu chipul luminat, blând şi plăcut, care îmi povesteau câteodată frânturi din zbuciumata lor viaţă, pe care au petrecut-o de-a lungul anilor în mănăstire.

Aşa am aflat de călugării alungaţi din mănăstire, siliţi să dezbrace haina monahală şi să-şi tundă pletele. Unii dintre ei, tineri fără maturitate duhovnicească, s-au pierdut în lume, alţii au stat ascunşi prin păduri, iar alţii au plecat la părinţi lucrând prin fabrici, sau în alt chip câştigându-şi existenţa. Ascultând aceste drame, povestite cu durere în suflet, mă cutremuram, deşi nu înţelegeam prea bine la momentul acela suferinţa şi încercările prin care au trecut. Mă simţeam bine în prezenţa lor, mă împărtăşeam din belşug de dragostea, de bunătatea şi de darurile pe care Mântuitorul Hristos le-a revărsat peste aceşti oameni, într-o viaţă de răstignire continuă. Încet şi aproape imperceptibil anii au trecut, dar odată cu ei, unul câte unul părinţii mei dragi şi scumpi au plecat, lăsând în urmă amintirea lor frumoasă, pilda vieţii lor şi sfaturile de care îmi
amintesc cu atâta nostalgie ori de câte ori le privesc crucile din cimitirul de pe deal. Acum, când dintre acei părinţi minunaţi au rămas doar foarte puţini, mi-am propus să notez câte voi putea despre viaţa şi pătimirea lor, ca o datorie morală faţă de cei care m-au primit în mănăstire, care mi-au călăuzit primii paşi în viaţa monahală şi care mi-au picurat în suflet dragostea de Dumnezeu şi respectul pentru cele sfinte.

Educator experimentat, Elizabeth White ofera sfaturi practice de crestere a unor copii care‑si inteleg si iubesc credinta.  Urmand structura anului bisericesc, ea ne ofera o noua modalitate de a le vorbi copiilor despre Ortodoxie, imbinata cu activitati pentru intreaga familie, care‑i incurajeaza pe copii sa descopere singuri adevarurile duhovnicesti si sa le pastreze in suflet intreaga viata.

Cum am putea sa ne ajutam copiii sa dobandeasca adevarata iubire de Dumnezeu?  Cum sa-i indrumam chiar si pe cei mai mici copii in asa fel incat sa‑L descopere pe Dumnezeu si adevarurile Lui?  Elizabeth White isi foloseste pregatirea de educator specializat in metoda pedagogica Montessori si de catehet pentru copii spre a ne impartasi idei privitoare la insuflarea iubirii de Hristos in cei tineri si in cei varstnici deopotriva.  Ea ne impartaseste o filosofie ce respecta copilul si credinta lui care abia prinde radacini, printr‑o abordare care‑i inspira si-i invata si pe cei care se ocupa cu actul educational.  Plina de activitati care acopera toata durata anului liturgic ortodox, PaÈ™i pe calea sfinteniei este un instrument minunat pentru orice familie si pentru toti cei a caror ocupatie ii aduce in strans contact cu copiii.

Sunt tot mai cutremuratoare mortile de care auzim, multi citindu-le in cheie apocaliptica.  Suntem tot mai marcati de astfel de chei ale lecturii mortii.  De la filme la stiri, de la documentare la carti, suntem presati cu moartea.  Cheia trairii mortii este insa una eshatologica, legata de Inviere, nu ca simplu exercitiu de moda, ci drept clipa ontologica, plina de adancime.

Cartea aceasta nu este una model.  Ci doar un sprijin pentru tinerii preoti in slujirea unor astfel de momente de viata pastorala.  O scrisoare de incurajare pentru familiile care trec prin astfel de momente de cumpana, deloc usoare, uneori epuizante si extrem de dureroase.  Nu o data, ci in repatate randuri am pledat pentru vindecarea de cinism pastoral a slujirii preotesti.  A adanci durerea cu bombe omiletice lacrimogene, a submina Evanghelia de dragul punerii in valoare a cunostintelor de poetica lacrimoasa, a uita sa predici, dar a nu uita sa iei iertaciuni, a ingreuna clipa despartirii prin predici interminabile, toate aceste aduc a cinism si neatentie.  Cheia pastoririi este discretia, cuvantul limpede, aerisit de snobisme, liberator de emotie, dar si plin de continut crestin.  Oamenii au nevoie sa fie sprijiniti si insotiti in drama lor.  A reduce pastorala de doliu doar la predica este o mare greseala, iar a fi neatent in construirea ei tine de o oarecare superficialitate, vecina cu lipsa de bun simt.

Matericul de fata, cel mai vechi dintre cele cunoscute in ziua de astazi, a iesit, dupa cat se pare, de sub condeiul Avvei Isaia, duhovnicul sihastrei Teodora, fiica imparatului bizantin Isaac al II-lea Anghelos.  El este alcatuit din cuvinte adunate, dupa asemanarea Patericului egiptean, de la marile Cuvioase din vremea de aur a Parintilor pustiei, la care se adauga o suma impresionanta de sfaturi izvorate din uriasa experienta pe care duhovnicul calugaritei de neam domnesc a adunat-o intr-o viata intreaga de pustnicie.

Acest adevarat manual de isihasm a fost excelent si succint descris de catre Sfantul Teofan Zavoratul, care l-a gasit la Ierusalim intr-un manuscris medieval si s-a grabit sa il traduca pentru folosul calugaritelor: „Povetele lui sunt indreptate spre cele care duc viata sihastreasca, dar se potrivesc indeobste tuturor monahiilor care au ravna sa se desavarseasca in vietuirea calugareasca: in chilia sa, orice monahie e o sihastra, daca petrece cu dreapta intelegere."

Omul contemporan, care L-a refuzat pe Dumnezeu si L-a inlocuit fie prin indumnezeirea eului sau, fie prin indumnezeirea materiei, primeste foarte greu sa asculte cuvantul cuiva despre problema acestei substituiri, adica despre pacat, ca si despre continutul negativ pe care pacatul il poarta inlauntrul lui, pentru omul insusi si pentru lume.
Pe de o parte, pacatul a fost socotit ca ceva firesc si a devenit un mod de viata.  Insa faradelegea este singurul lucru impotriva firii din cadrul naturii, si impreuna cu ea moartea si diavolul.  Ceea ce descoperim insa cu tristete in lume este faptul ca ceea ce este nefiresc a fost proclamat firesc, moartea a fost numita viata, si diavolul a fost considerat Dumnezeu.
In prezenta noastra cercetare incercam intr-un mod general, comprehensibil si limpede, sa prezentam conceptiile fundamentale ale Bisericii noastre, o incercare de „pipaire” si intelegere a unei astfel de evolutii insemnate, precum cea a pacatului.  Pentru inceput ne vom opri la sensul pacatului stramosesc, fapta primului om, cu urmari directe asupra intregului neam omenesc, asa cum viaza el in evenimentul stricaciunii si al mortii.  Vom prezenta iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Care, pentru ca sa-l mantuiasca pe om, nu indica doar binele si evitarea raului, ci El insusi experiaza urmarile stricaciunii si ale mortii, facandu-Se om.

„Atunci cand Sfintii Parinti vorbesc despre cugete, nu se refera doar la ganduri, ci si la imagini si infatisari, sub care se afla si cugetele corespunzatoare. Imaginile impreuna cu gandurile se numesc cugete”
Din pacate, de multe ori nu dam importanta si atentia cuvenita cugetelor noastre. In viata noastra duhovniceasca ne preocupam mai mult de pacatele pe care le savarsim, de obicei de natura morala, decat de cercetarea si razboirea cugetelor rusinoase si murdare. Insa nu trebuie sa uitam ca, inainte de savarsirea pacatului, se afla cugetele rele, pe care noi le primim.
E mult mai usor si intelept sa dam importanta si atentie prevenirii bolilor trupesti, dar si diagnosticarii si terapiei facute la timp, la inceputul lor, decat atunci cand se agraveaza si se cronicizeaza, infectand si atacand, de multe ori mortal, trupul nostru. Acelasi lucru este valabil si pentru bolile sufletesti, care sunt pacatele si patimile noastre. E mai intelept sa ne straduim sa infruntam cugetele noastre, decat sa le nesocotim si sa alergam in zadar dupa ce pacatul a avut loc si ne-a ranit mortal sufletul. Astfel, fara niciun pic de exagerare, e o chestiune de viata si de moarte discernerea si infruntarea cugetelor vatamatoare si ucigatoare de suflet, si spovedania la parintele nostru duhovnic.