Câţiva ani binecuvântaţi, sufletele multor credincioşi au simţit prezenţa Părintelui Paisie de la Mănăstirea Secu, respirată din minunatele comori duhovniceşti pe care cuvioşia sa le-a făcut cunoscute în mai toată ţara, printr-un misionarism ortodox autentic, altruist şi pilduitor.

Talanţii mulţi, cu care Bunul şi Preamilostivul Dumnezeu l-au înzestrat, au rodit şi prin darul scriitoricesc a izvorât această carte, ca o mărturie de sfinţenie, dăruire şi trăire duhovnicească vie a monahului pătimitor Paisie Costandel, ajunsă şi la noi după mutarea sa la cele veşnice.

Introducându-ne în duhul rugător şi duhovnicesc al legăturii lăuntrice dintre mari duhovnici, apropiaţi timpului şi neamului nostru, Părintele Paisie trezeşte şi în noi duhul rugăciunii şi al dorului neostoit pentru Împărăţia Cerească.

Din mărturiile cuvioşiei sale, aflăm rostul ziditor al pelerinajului la sfintele mănăstiri, prin întâlnirile cu marii nevoitori ai acestor locuri binecuvântate. Unii dintre fiii duhovniceşti ai Părintelui Paisie, dar şi modeşti martori ai dezvăluirilor minunate, mult folositoare de suflet, au peregrinat an de an, în timpul verii, pe la sfintele mănăstiri moldave, culegând roade de mântuire împărtăşite nouă cu tainică bucurie, prin această lucrare ziditoare mângâiată de duhul vetrelor sihăstreşti...

Părintele Paisie, iubind mult trăirea jertfitoare de pelerin şi misionar ortodox, la rândul lor, fiii săi duhovniceşti s-au străduit, au dorit şi în bună parte unii au reuşit, fără nici o răsplată, în semn de recunoştinţă şi dragoste creştină pentru cuvioşia sa, să scoată la lumină mărturii smerite şi convingătoare ale învierii lăuntrice, posibilă şi în vremurile noastre doar celor cu inima înfrântă!

În contextul vieţii de astăzi, mai mult ca oricând, sfatul testamentar al cuviosului monah, „de a ne ruga neîncetat şi de a nu osândi pe nimeni”, ar trebui să ni se sădească în inimi cu putere multă, dar să şi rodească cu sinceritate deplină!

Fie ca Bunul, Milostivul şi Dreptul Judecător, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu rugăciunile totdeauna bine primite şi grabnic ajutătoare la Tronul Ceresc ale Măicuţei Domnului, să ne lumineze cărarea spre mântuire şi prin acest îndemn paterical al Părintelui Paisie de la Secu, de a învia lăuntric.

„Religia apostolilor. CreÈ™tinismul ortodox în primul secol după Hristos contestă afirmaţiile recente ale cercetătorilor că învăţăturile Bisericii despre Treime È™i divinitatea lui Hristos au fost evoluÈ›ii ulterioare datorate PărinÈ›ilor È™i sinoadelor ecumenice... DeÈ™i pe alocuri provocatoare, această lucrare deschide noi căi de a interpreta È™i a înÈ›elege Vechiul È™i Noul Testament, precum È™i închinarea noastră liturgică. Aceste noi căi indică întotdeauna spre Sfânta TradiÈ›ie a Bisericii Ortodoxe.”
† Joseph, Arhiepiscop de New York È™i Mitropolit al Arhiepiscopiei antiohiene din America de Nord„Cu această carte, pr. Stephen De Young nu doar că se aşază în fruntea luptei pe care apologetica ortodoxă o duce împotriva È™tiinÈ›ei biblice seculare, dar ne face È™i nouă tuturor o favoare prin reconstituirea universului vechilor creÈ™tini, insuflând speranÈ›ă unei culturi moderne blazate care caută cu disperare o lume re-vrăjită la care să poată participa pe deplin."
 Jonathan Pageau, The Symbolic World„Religia apostolilor are mai multe scopuri. În primul rând, ea descrie contururile religiei iudaice în secolul I d.Hr. În mediul religios al ucenicilor È™i apostolilor lui Hristos, religia nu era pur È™i simplu o parte a vieÈ›ii, ci o cuprindea întru totul. În niciun moment apostolii nu s-au considerat întemeietori ai unei noi religii. În schimb, au integrat direct întâlnirea lor cu Iisus Hristos în concepţia despre religie È™i viziunea contemporană asupra lumii.Această carte este o introducere sau prolegomenă la citirea, studierea È™i înÈ›elegerea Noului Testament şi a Scripturilor ca un întreg, şi reuneÈ™te interpretări È™i concepţii religioase din literatura perioadei celui de-al doilea templu (cca 515 î.Hr. – 70 d.Hr.). Abia în ultimele decenii, oamenii de È™tiinÈ›ă au început să înÈ›eleagă că literatura celui de-al doilea templu oferă un context important pentru modul în care înÈ›elegem Noul Testament. Anterior, cercetătorii considerau de la sine înÈ›eles că religia practicată de evrei în secolul I d.Hr. era identică cu religia practicată de iudaismul rabinic de mai târziu. Pur È™i simplu nu este adevărat. Iudaismul rabinic a înflorit abia în secolul V d.Hr., odată cu codificarea Talmudului. CreÈ™tinismul apăruse deja cu câteva secole înainte de iudaismul rabinic, care era în sine o reacÈ›ie împotriva credinÈ›ei È™i praxisului creÈ™tin." Stephen De Young

Dorul de Dumnezeu nu se termină niciodată È™i este hrănitor. E hrănitor pentru că ne scoate dorirea din efemer, ne scoate dorirea de pe orizontală È™i o deschide către dorirea veÈ™niciei, a vieÈ›ii veÈ™nice È™i a lui Dumnezeu, È™i în felul acesta ne altoieÈ™te È™i orizontal, ne altoieÈ™te È™i în viaÈ›a de zi cu zi cu prezenÈ›a Lui.Schimonahia Siluana Vlad

ContribuÈ›ia uriaÈ™ă a Mitropolitului Veniamin Costachi (1768-1846) la dezvoltarea vieÈ›ii bisericeÈ™ti din Moldova È™i nu numai, este una ce se va constitui pildă peste veacuri pentru toate generaÈ›iile de clerici È™i mireni. Continuând È™i în veacul al XIX-lea tradiÈ›ia È™colii de traducători a Sfântului Paisie de la NeamÈ›, alături de Sfântul Mitropolit Grigorie Dascălul È™i ale altora, el s-a remarcat prin mii È™i mii de file de traducere din literatura patristică... Destule opere au rămas în manuscris, din care unele au fost editate ulterior trecerii lui din viaÈ›ă, iar altele încă aÈ™teaptă o publicare. Una dintre acestea este tălmăcirea Omiliilor Sfântului Ioan Gură de Aur la cele Paisprezece Epistole Pauline, păstrată în Biblioteca Mitropoliei Moldove È™i Bucovinei, din care publicăm aici o parte din ms. rom. 58/33, anume Omiliile la Filipeni È™i Coloseni, tălmăcite, precum ne spune însuÈ™i traducătorul, la anul 1817.

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

In rugaciune tine-te de regula urmatoare: mai bine spui cinci cuvinte din inima decat nenumarate cu limba.  Cand bagi de seama ca inima ta e rece si nu ai chef sa te rogi, opreste-te, incalzesteti inima cu oarecare imagine vie - de pilda, cea a ticalosiei tale, a saraciei si a orbirii tale duhovnicesti - sau prin gandul la marile binefaceri din fiecare clipa ale lui Dumnezeu fata de tine si de tot neamul omenesc, mai ales fata de crestini, iar apoi roaga-te fara graba, cu simtire calda.  Chir daca nu vei reusi sa citesti toate rugaciunile, n-o sa fie nici un necaz, iar folosul din rugaciunea nepripita si calda va fi mult mai mare decat daca ai citi toate rugaciunile, dar in graba, fara simtire.

Sfantul Ioan de Kronstadt

Slujba Sfântului Nectarie a fost întocmită ţinând canoanele imnografiei bisericeşti, păstrând criteriile melodice, dar şi cele textuale. S-a avut în vedere atât caracterul duhovnicesc al imnelor, cât şi principiile obiective de traducere, putându-se astfel reda în limba noastră toate caracteristicile şi dimensiunile slujbei din original şi asigurând în acest fel intrarea deplină în şuvoiul tradiţiei imnografice şi de rugăciune liturgică a Bisericii noastre, aşa cum ne-au lăsat-o Părinţii care, de-a lungul mai multor veacuri, au alcătuit-o.

Slujba este însoţită de notaţia muzicală bizantină, pentru a putea mijloci melodia tradiţională şi totodată duhul stihirilor prosomice (al podobiilor), acele perle ale inspiraţiei dumnezeieşti care încă nu sunt îndeajuns cunoscute şi răspândite. Am pus atât varianta pe scurt, pentru slujbe obişnuite, cât şi cea pe larg, pentru privegheri.

Paraclisul se cântă întocmai ca Paraclisul mic al Maicii Domnului.

Acatistul, asemenea, păstrează caracteristicile de formă specifice, care ajută mintea să ajungă la starea adevăratei psalmodieri, înlesnind citirea şi favorizând memorarea lui.

Încredinţaţi de bucuria pe care o vor gusta toţi cei care vor cânta această slujbă, cerem binecuvântarea Sfântului Nectarie şi rugăciunile tuturor rugătorilor lui.

(lipsa text)

Cartea aceasta de Dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumuseÈ›e rară prin arta cuvântului È™i adâncimea spiritului. Lumea de azi ne sufocă spiritul dacă nu È™tim să ni‑l salvăm căutând mântuirea în sfatul PărinÈ›ilor. Chemăm binecuvântarea Domnului peste toÈ›i cititorii acestor Dialoguri duhovniceÈ™ti!
Mitropolitul Serafim

Asta e pecetea cărÈ›ii acesteia. O privire desprinsă dintr‑un Rai interior spre noi, agitaÈ›ii pelerini ai luntrei învolburate în furtuni. Nu e vorba de o carte de teologie la modul în care teologia zace pe taraba de valori a lumii de astăzi. E un soi de teologhisire È™ugubeaÈ›ă, pe alocuri, care deschide respiraÈ›ia spre oxigenul cuminte al Bisericii. Este cuminÈ›enia articulării nevoii de prieten, de model, de punte de cultură spre marea Cultură. Aceea a cunoaÈ™terii ori măcar re‑cunoaÈ™terii lui Dumnezeu. Avva Valerian pus în „ieÈ™ire la cuvânt” de prietenii săi. Oameni stând de vorbă. Raiul deschizându‑se. Oameni. Vorbă. Cuvânt Întrupat.
Părintele Constantin Valer Necula

În tot ceea ce spune, Avva Valerian caută cu discernământ È™i purtare de grijă părintească folosul duhovnicesc, spre rodirea învăÈ›ăturilor lui Hristos ÎnsuÈ™i, Căruia È™i‑a închinat viaÈ›a, chemându‑ne È™i pe noi spre izvoare. Căci numai în acest mod putem spera la o înnoire reală a vieÈ›ii, descoperind chipul după care am fost creaÈ›i È™i zestrea de sfinÈ›enie ce‑și aÈ™teaptă în veÈ™nicie rodirea.
Florin Caragiu

Intr-o radiografie a convertirilor de exceptie, numele lui Klaus Kenneth e unul pe care nu il poti ignora.  De mic copil, Klaus intra intr-un infernal malaxor al satanei.  Nedorit de parinti, Klaus pribegeste, nopti de-a randul, prin cimitire, apoi baruri de noapte, locuri si locuiri infame.  Prins intr-o capcana debordand de ocultism si magie, Klaus se refugiaza cel mai adesea in muzica, alcool, sex si droguri.  La un moment dat ia drumul Indiei, Tibetului, Mexicului, Americii de Sud, Columbiei, in cautarea unui nedefinit Adevar.  Pribegeste 12 ani in Tibet, dintre care trei ani si jumatate ii petrece intr-o manastire budista.  Reuseste, prin meditatie si invocarea zeitatilor pagane, sa leviteze, sa se refugieze in calatorii astrale, sa se faca invizibil, uzitand, nu de putine ori, de aceste puteri pentru a-i domina pe crestini.  Vreme de 40 de ani, Klaus Kenneth face nu mai puÈ›in de doua milioane de kilometri, pentru a gasi Adevarul.  In urma cu 30 de ani, prin intalnirea cu Fericitul Sofronie de la Essex, se converteste la Ortodoxie.

Volumul cuprinde o serie de interviuri realizate in perioada sederilor sale in Romania, o tara pe care Klaus a indragit-o ca pe putine alte spatii si in a carei Ortodoxie se odihneste de fiecare data cu plus de drag.

Spirit care cunoaste proba desertului si a unor scenarii paideice petrecute aici si aiurea, cu patosul increcarilor in tot atatea experiente pastorale, slujitor al Mintuitorului nu doar in lumea mundana si impartindu-se cu egala iubire de semeni intre Biserica, scoala si strada, Constantin Valer Necula este, in egala masura, preot, dascal si poet.  Nu stiu daca este la mijloc o succesiune de roluri si nici daca, in cazul in care ar fi, ordinea nu poate fi exact inversa, sau daca nu cumva, pentru a face de prisos conventiile mai degraba didactice, altul este adevarul: fiecare parte are forta intregului deodata cu celelalte, multuplul este cel ce instituie si da putere a ceea ce numim unu.

In rolurile complementare pe care, prin firea sa, le traieste fie in spatiul saturat de sacru al Bisericii, fie in cele al cetatii in care trenscendentul coboara, pentru a invoca un gind blagian, poezia reprezinta insa, pentru Constantin Valer Necula, Grundul propriei fiinte.  Vorbele sale, aproape oriunde ar fi rostite, dar si comunicarea sa nonverbala au, implicit, o urzeala eminamete poetica, aici avindu-si obirsia, poate, vraja discursului sau atat de fascinant prin simplitatea profunda a lexicului si a constructiilor incarcate de emotie si sapiential.  Trasaturi potentate, desigur, de formatia sa teologica, o structura care, atunci cand fecundeaza straturile de adancime ale culturii poersonale, poate genera un fel de discurs indragostit.

Ion Dur