Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

(lipsa text)

Mantuitorul ne invata ca dobandim bucuria Lui daca suntem credinciosi peste putinul pe care ni l-a dat. Iar a fi credincios inseamna a lucra cu acest putin dat fiecaruia, cu toata bogatia de har pe care Domnul ne-o ofera gratuit in Biserica Lui. 
Acest volum este un indemn la privirea si trairea vietii in lumina acestui crez despre om si despre rostul lui in lume. 

Reeditarea volumului de versuri alese din scrierile Sf. Ioan de la Neamt (Hozevitul).

Cartea Parintelui Aghiorit Justus Brousalis este un semnal de alarma. Din el razbate durerea unei inimi iubitoare de Hristos si de oameni, care sufera vazand cum unii crestini ajung in prapastii atunci cand sunt indrumati de calauzitori orbi.
Rostul volumului de fata nu este de a trezi neincredere fata de spovedanie, ci doar de a atrage atentia asupra seriozitatii alegerii unui duhovnic. Despre aceasta alegere a scris, cu precizie chirurgicala, si Sfantul Simeon Noul Teolog, care insista asupra faptului ca fiecare suflet trebuie sa reflecteze serios inainte de a se angaja in relatia ucenic- duhovnic, altfel existand riscul peregrinarii neincetate de la preot la altul, in cautarea duhovnicului perfect. Peregrinare pe care diavolul o incurajeaza, sub masca duhovniciei, doar pentru ca de fapt, nu aduce sufletului vindecarea de patimi, ci doar o neliniste permanenta...
Editorul

Când vorbim despre sfinÈ›i, nu avem în vedere oameni în afara lumii, oameni ce au vieÈ›uit cândva, în trecut, ci pe cei ce vieÈ›uiesc È™i astăzi, care se împărtăÈ™esc de energia‑lucrarea curăÈ›itoare È™i, mai cu seamă, luminătoare È™i îndumnezeitoare a lui Dumnezeu.

Prorocii sunt numiÈ›i „văzători”, „cei ce văd” deoarece ei le văd pe toate lămurit. Văd lămurit voia lui ­Dumnezeu, Îl trăiesc pe Dumnezeu, văd limpede energia‑lucrarea pronia­toare a lui Dumnezeu, prin care El È›ine lumea, Îl văd pe Dumnezeu în istorie È™i în natură. În vreme ce noi, din pricina întunecării minÈ›ii noastre, le vedem pe toate întunecate, văzătorul le vede pe toate luminoase, ca unul ce are mintea (νοῦς) luminată.

Trebuie să preÈ›uim È™i să ne uimim de acest nume, „Văzătorul”, dat de popor lui Samuil. Prorocul Samuil era un om îndumnezeit È™i cu el se împlinea cuvântul lui David: „Cele nearătate şi cele ascunse ale înÈ›elepciunii Tale mi‑ai arătat mie” (Psalmi 50:8).

SfinÈ›ii văd È™i răutatea care există în inima noastră, precum È™i Harul lui Dumnezeu. Văd gândurile care ne chinuiesc, È™i de multe ori ni le vădesc pentru a ne îndrepta. Văd È™i boala minÈ›ii È™i a inimii noastre, iar ca unii ce au È™tiinÈ›a de a tămădui È™i cunosc care sunt metodele terapeutice potrivite, fac tot ce le stă în putinÈ›ă, cu dragoste, pentru a ne vindeca. „Văzătorul” este un nume strâns legat de È™tiinÈ›a tămăduirii.

ÎnvăÈ›ăturile patristice ne pot ajuta în demersurile noastre de a fortifica puterea curajului nostru È™i de a stabili măsura prudenÈ›ei, astfel încât ambele virtuţi să fie cu adevărat desăvârşite. În contextul actual, dominat de  laşitate, îndrăzneală neîntemeiată È™i lipsa unei gândiri raţionale şi coerente, textele SfinÈ›ilor Părinţi ne îndeamnă să adoptăm calea vieţuirii creştine: responsabilă, curajoasă, lucidă, dar, în acelaÈ™i timp, guvernată de prudenţă. Toate aceste virtuţi, la rândul lor, creează contextul necesar pentru dobândirea celei mai de preţ calităÈ›i umane dintre toate: înţelepciunea. Însă, pentru a ajunge aici, este nevoie atât de un curaj înÈ›elept, cât şi de o prudenţă bine întemeiată.

Preot dr. Adrian Agachi

(lipsa text)

(lipsa text)

Din experienţa mea personală aş da următorul sfat: când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea. Aceasta nu înseamnă că trebuie să solicităm veşnic de la Dumnezeu fundul de prăpastie, dar, fatalmente, într-o groapă adâncă sau mai puţin adâncă aproape fiecare dintre noi cădem o dată sau de două ori în decursul unei vieţi. Este important să avem această armă, care este rugăciunea nesofisticată, fără pretenţii, care, însă, te sfinţeşte prin sfinţenia ei, prin care simţi că nu mai eşti singur, prin care simţi că te însoţeşte în primejdie, că te însoţeşte în boală, că-ţi întinde o mână. Este suficient ca tu să fii receptiv.

Mitropolitul Bartolomeu Anania