Sunt adunate in acest volum o seama de cuvinte duhovnicesti culese din predicile parintellui, ordonate tematic, precum si cateva interviuri si conferinte din Romania si America. Citind "Cuvinte vii" vom vedea ca nu intru intelepciunea omeneasca a vorbit parintele, desi agonisise o cultura laica si teologica demna de invidiat, precum si o mare experienta de viata.
"N-am urmarit sa fac predici teologice, ci am vrut sa intru in inima voastra. Si nu eu, ci sa deschid inima voastra, si urechile, si mintea pentru invatatura lui Hristos..." (Pr. Gheorghe Calciu)

Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată.Şi totuşi el e trist şi îngrijorat.Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.
Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.
De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.

Hristos în mijlocul nostru!

Vă anunÈ›ăm cu bucurie că a ieÈ™it de sub lumina tiparului, la împlinirea a 40 de ani de la scrierea acestor minunate mărturii, ediÈ›ia omagială a volumului ”Întoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide,. De o calitate È™i grafică deosebită, cartea conÈ›ine È™i poze noi ale mărturisitorului Ioan Ianolide.

Recomandăm ca acest volum să fie în casele tuturor celor care-È™i doresc să iasă măcar pentru o vreme din mlaÈ™tina acestei vieÈ›i È™i să urce spre Soarele DreptăÈ›ii, spre Răsăritul cel de Sus care este Hristos, È™i a tuturor iubitorilor mărturisitorilor din temniÈ›ele comuniste.

Părintele Constantin Sârbu a fost orfan, crescut de o bunică simplă, neştiutoare de carte, care lucra cu ziua pentru a-l ţine pe el la şcoală, dar plină de credinţă în Dumnezeu. Ea îi zicea: „Tu să te faci preot, ca să mă pomeneşti şi pe mine!”. El, copil sărman, cuminte, modest, obişnuit să nu dorească nimic, să renunţe la orice! Învăţat de mic să se roage lui Dumnezeu, să creadă în El şi să viseze la ziua în care va fi slujitorul Lui la sfântul altar – vis şi rugă ce i s-au împlinit.
 Toate zilele Părintelui au fost numai strădanie de a-i învăţa pe oameni, de la lucrurile înalte până la cele mici. Cine are o busolă şi se orientează bine după ea, ştie totdeauna cu siguranţă încotro se duce. Cine are cuvântul lui Dumnezeu şi se conduce mereu, ascultător, după el, ştie totdeauna unde va ajunge. Acela ştie că se duce spre Dumnezeu, că se duce după Dumnezeu şi că va ajunge la Dumnezeu, pentru că un astfel de suflet umblă în lumină. Lucrează cât este ziuă şi este fiu al zilei (I Ioan 1:7)
 A făcut ani numeroși, lungi și grei de detenție, de care nu s-a plâns niciodată și nu a acuzat niciodată pe nimeni, fixându-i-se apoi domiciliu obligatoriu în Bărăgan.
 După 1965, a refăcut în București biserica Sapienței. Pentru credincioșii ce veneau acolo, fiecare duminică era o preaminunată şcoală de creştere duhovnicească. Primeau putere şi har – după cum spunea Părintele – și simţeau o pace lăuntrică şi o bucurie care le lumina viaţa şi le dădea tăria de a înfrunta greutăţile ei.
 Securitatea i-a cerut Părintelui, cu „mărinimie”, să-şi aleagă singur sfârşitul. O operaţie făcută de un medic bine „instruit” i-a adus mutarea din moarte la viaţă în ziua de 23 octombrie 1975. Părintele Ilarion Argatu, chemat pentru ultima sa împărtăşanie, a văzut în jurul capului Părintelui o aureolă aurie și a exclamat: Cununa de martir!
 În ultima sa noapte de viaţă, ne-a lăsat câteva cuvinte-testament: Eu voi fi permanent cu voi. Chemaţi-mă! Nu uitaţi că rugăciunea este totul şi că rugăciunea în biserică este şi mai importantă. 

Măria Sa Neagoe Basarab... nu este in totalitate, asa cum poate o sugerează titlul, o lucrare de istorie, nici o fictiune literală È™i cu atât mai putin o scriere aghiografică. Nefiind exclusiv vreuna din acestea, cuprinde totuÈ™i câte ceva din fiecare.

Lucrarea de istorie poate fi socotită în măsura în care urmăreÈ™te firul cronologic al domniei lui Neagoe Basarab, aÈ™a cum l-am găsit înfăÈ›iÈ™at - cu controversele de rigoare - în cele două vechi izvoare, LetopiseÈ›ul Cantacuzino È™i ViaÈ›a Sfântului Nifon scrisă de Gavriil Protul, precum È™i în alte documente È™i studii de specialitate, toate indicate în bibliografia orientativă de la sfârÈ™itul cărÈ›ii. Scriere aghiografică nu cutezăm a o numi, căci cele sfinte se cuvin a fi scrise de cei sfinÈ›i. Gândul nostru a fost doar acela de a înfăÈ›iÈ™a - într-o societate a modelelor de tot felul - chipul unui domn român care a trăit în mod isihast.

Aici, sursa principala de inspiraÈ›ie ne-a fost cartea ÎnvăÈ›ăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, o scriere în felul ei autobiografică, fiindcă toate sfaturile date prinÈ›ului moÈ™tenitor au în ele greutatea cuvântului cercat cu fapta. ÎnvăÈ›ăturile ne arată că viaÈ›a voievodului muntean a cuprins cele trei dimensiuni nedespărÈ›ite ale spiritualităÈ›ii ortodoxe, aÈ™a cum ni le înfăÈ›iÈ™ează teologia răsăriteană: dogmatica, eclesiastica si ascetica. Domnul Neagoe a cunoscut dogmele credintei pravoslavnice si le-a pazit cu sfintenie. De asemenea, a avut nemarginita evlavie si dragoste pentru Biserica, pentru randuielile si slujitorii ei adevarati, episcopi, preoti sau monahi. Si nu in ultimul rand a dus o viata de asceza, unind nevointele trupesti cu trezvia mintii.

Invataturile cuprind pagini minunate de Filocalie privind stiinta duhovniceasca a curatirii omului de patimi si a unirii sale cu Dumnezeu.

(lipsa text)

Ce este batranetea, de ce a fost ea daruita omului?  Care e rolul oamenilor in varsta in socie­tate?  Cum trebuie sa ne comportam cu batranii, cum sa ne raportam la ei?

Batranetea nu e doar o vreme oarecare din viata pamanteasca a omului, ci o perioada a exis­tentei omenesti daruita de Dumnezeu pentru adunarea roadelor vietii, ragazul menit cugetarii si meditarii asupra celor traite.  Batranetea e timpul in care nu doar cei in varsta, ci si cei din jur se cade sa cugete cu luare-aminte asupra sufletului.

Aceasta carte analizeaza diferitele ­aspecte ale raportarii credintei ortodoxe la batranete, cu­prinzand, totodata, o serie de sfaturi practice in privinta relatiilor complexe cu persoanele in ­varsta, in duhul dragostei crestine – caci in Hristos problemele varstnicilor si implicit ale batranetii isi gasesc singurul raspuns autentic.

Intr-o vreme a demisiilor tot mai frecvente din angajamente de bun simt, moralitate si buna cuviinta si a navetismului conjunctural intre fermitate si indolenta marturisitoare, Parintele Constantin Necula tine cu tot dinadinsul sa ne convinga, din nou, ca in crestinism nu există vacanţa, somaj tehnic ori teama de nelucrare.  Si ca astfel de vacantari ale spatiului nostru de lucru ne oculteaza marturisirea doar in masura in care nu stim sau nu reusim sa intelegem un lucru fundamental: ca in Biserica suntem pe liber doar din autosuficienta, din proprie ignoranta.

Aceasta carte se vrea ea insasi un pretext pentru iesirea din nelucrare, din trandavie.  Structurata ca o scrisoare de dragoste catre toti „tinerii de varste diferite ai Bisericii”, ea vine sa ne arate ca, pentru a veni la Hristos, nu exista alta conditie decat aceea de a vrea, pur si simplu, sa iesi din criza fiului risipitor, sa te intorci cu fata catre Inviere.

Mereu intre tineri, mereu atent la problemele lor, Pr. Constantin Necula e unul dintre specialistii in materie de neconventionalism, nonconformism.  Si unul din preotii Bisericii noastre care isi refuza mereu instrainarile, departarile, intr-o frumoasa incapatanare de a ramane tanar, nelinistit de dragul lui Hristos si al slujirii sale.

De aceea, aceasta carte e una care vorbeste la persoana a doua singular, fiecaruia dintre noi în parte.

În afară de Codexul EvangheliÈ™tilor È™i al Epistolelor, care se referă la viaÈ›a Marelui nostru Mântuitor Iisus Hristos, se mai găsesc în analele istoriei antice, unele documente care ne informează despre felul cum a fost privit Iisus Hristos de către cei care stăpâneau popoarele pe vremea Lui. Documentele pe care le publicăm, raportează despre viaÈ›a È™i osânda la moarte a lui Iisus Hristos, cum È™i despre evenimentele din natură, care au avut loc la moartea È™i învierea Lui, evenimente pe care mulÈ›i pretinÈ™i învăÈ›aÈ›i din zilele noastre tăgăduiesc.
Din aceste documente se mai pot vedea È™i lacunele justiÈ›iei romane de pe vremuri, care L-a osândit la moarte pe Cel nevinovat È™i l-a eliberat în acelaÈ™i timp pe Varava (Baraba), unul din criminalii vremii.
GreÈ™ala È™i nedreptatea judecătorilor care au osândit pe Hristos la moarte, constituie un avertisment înfricoÈ™at pentru judecătorii timpurilor noastre, care se pretind a fi urmaÈ™ii Celui osândit pe nedrept, de a nu repeta aceeaÈ™i nedreptate, dând sentinÈ›e nedrepte împotriva celor ce n-au altă vină decât susÈ›inerea principiilor pe care le-a poruncit Hristos. Vina evreilor de atunci, stăpâniÈ›i de o ură de moarte fanatică împotriva lui Iisus Hristos, constituie de asemenea un avertisment zguduitor pentru toate confesiunile religioase È™i pentru toÈ›i oamenii.

Aceasta carte, tradusa acum ­pentru intaia oara in romaneste, are la baza nu doar hagiografii, ci si o documentare istorica riguroasa, fiind o fresca vie a unor realitati de la sfarsitul primului mileniu crestin, realitati ce vor influenta decisiv spatiul sud‑dunarean din proximitate.  Autorul cartii, ar­himandritul Sera­fim Alexiev, asaza in fata ochi­lor ci­ti­to­­­rilor o lume patrunsa de lumina harului, lume care se afla intr‑o continua lupta cu puterile intunericului, dar mereu condusa de dumnezeiasca Pronie.

Cu Viata Sfantului Boris Mihail de la Pliska nadaj­duim nu doar sa umplem un gol in lite­ra­tura noastra duhovniceasca, ci si ca cititorul sa capete folos pe calea mantuirii prin pilda vie­­tii unui tar plin de intelepciune, care, de­ve­­­nind simplu monah, s‑a nevoit mai apoi ani indelungati intru rugaciune, post si aspre nevointe.

În cartea de faţă, un psiholog şi un filosof discută teme de maxim interes pentru cei mai mulţi dintre noi, creştini şi nu numai: căsnicia reuşită, convieţuirea armonioasă, creş­terea şi educarea copiilor. Remarcabilul duet intelectual al celor doi are o credibilitate căreia greu i se poate găsi cusur: experienţa a peste douăzeci de ani de căsnicie, cei unsprezece copii şi numeroasele familii care au beneficiat de sfatul È™i ajutorul lor dau mărturie despre calitatea valorilor şi eficacitatea metodelor pe care le propun.

Împreună cu Mihail Burmistrov şi Ecaterina Burmistrova (cunoscută deja cititorului român prin volumul Enervarea) porniţi, din pagină în pagină, într-o călătorie a cărei încheiere vă va găsi – suntem convinşi – mai informaţi, mai înţelepţi şi mai pregătiţi pentru a vă confrunta cu problemele care vă pun în pericol – vouă şi atâtor altora – liniştea şi împlinirea vieţii de familie.

În ceea ce priveÈ™te tematica volumului de faÈ›ă, aceasta cuprinde o varietate de citate despre lupta împotriva patimilor È™i despre cultivarea virtuÈ›ilor creÈ™tine, teme pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le-a tratat pe larg în scrierile sale. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirmă, în Binecuvântarea de la începutul lucrării: „Pe măsură ce luăm decizii potrivite sau eronate, mintea noastră înclină din ce în ce mai mult în direcÈ›ia respectivă È™i devine mai curată, mai duhovnicească, dacă luăm hotărârile alături de Dumnezeu sau, din contră, mai pătimaÈ™ă, dacă dorim numai să ne facem voia proprie. Iubirea de averi, lăcomia pântecelui, desfrânarea, trândăvia, mândria – toate aceste patimi au la bază alegeri greÈ™ite în care omul persistă chiar dacă observă uneori că nu merge în direcÈ›ia potrivită. La fel, bunătatea, blândeÈ›ea, iubirea de aproapele, hărnicia, ascultarea, înfrânarea sunt rodul unor alegeri potrivite, care decurg unele din altele pe măsură ce discernământul nostru interior sporeÈ™te”.