Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Stiti oare cine l‑a binecuvantat si l‑a povatuit spre marea nevointa a mantuirii pe preacuviosul Serafim de Sarov, sfantul aratat nu de mult in pamantul Rusiei?

Stiti oare cine i‑a poruncit lui sa se indrepte spre Manastirea Sarovului, ca, salasluindu‑se acolo, sa caute loc de rugaciune si acoperamant linistit pentru a‑si incepe nevointele calugaresti, acele nevointe de inaltimea carora s‑a minunat intreaga lume ortodoxa si care au adus acestui placut al lui Dumnezeu deosebita cinstire pe pamant si fericirea raiului cea din ceruri?

„Avand staruinta in lucrarea vietii calugaresti celei asemenea ingerilor – asa cum se canta in Acatistul preacuviosului Serafim –, ai mers la sfanta cetate a Kievului pentru a te inchina cuviosilor de la Pecerska, si, primind din gura cuviosului Dositei porunca sa‑ti indreptezi calea ta in Pustia Sarovului, ai sarutat acel loc sfant cu credinta venind de departe si, acolo salasluindu‑te, ai sfarsit viata ta cea placuta lui Dumnezeu…  Bucura‑te, preacuvioase Serafime, mare facator de minuni din Sarov!” (Icos 3)

Numele acestui staret este Dositei.  Indata dupa trecerea lui la cele vesnice s-a aflat insa ca vestitul staret a fost, de fapt, o stareta... Dositeia.

Smerita si nebagata in seama s‑a scurs binecuvantata sa viata, in stramtorarea pesterii si in zavorare calugareasca, insa pomenirea ei, ca mare nevoitoare si inainte‑vazatoare, s‑a transmis din generatie in generatie.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a născut în localitatea Războieni, NeamÈ›. După studii de filosofie – iar mai apoi de teologie – la universităÈ›ile din BucureÈ™ti È™i Heidelberg, alegând calea exilului, în 1948, se stabileÈ™te în FranÈ›a, unde va publica răsunătorul său roman Ora 25, considerat, alături de Minunata lume nouă de Aldous Huxley, Procesul lui Franz Kafka ori 1984 de George Orwell, una dintre cărÈ›ile de primă mărime ale secolului al XX‑lea, fiind tradus, încă de la apariÈ›ie, în zeci de limbi.
Dintre toate cărÈ›ile scrise de C.V. Gheorghiu, după hirotonia sa în 1963 ca preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris, "Spioana" rămâne – în viziunea criticii literare franceze – romanul cel mai izbutit al consacratului autor român. Frescă a unor realităÈ›i româneÈ™ti deloc îndepărtate de zilele noastre, Spioana e cartea în care Gheorghiu îÈ™i asumă atât rolul de narator obiectiv, cât È™i de personaj atipic al cărÈ›ii, cunoscător al unor adevăruri exprimate răspicat în lumina Adevărului absolut…

SfinÈ›ii PărinÈ›i ne spun un lucru uluitor: fără zdrobirea inimii, nevoinÈ›ele ascetice sunt insuficiente. Iar asprimea pe care mulÈ›i o admiră este un defect È™i nu o calitate. Fără bunătate, smerenie È™i zdrobirea inimii nu putem spori duhovniceÈ™te È™i chiar mântuirea este îndoielnică. Pentru că altfel creÈ™tinul devine un fariseu care foloseÈ™te credinÈ›a ca să umilească È™i să sufoce aproapele.
În viaÈ›a duhovnicească nu se aplică modelele din filme. CreÈ™tinul nu este un luptător plin de muÈ™chi care îi pune la punct cu o privire de oÈ›el pe vrăjmaÈ™i. Eventual pe toÈ›i cei din jur, inclusiv pe cei din familia sa.
Dacă asta căutăm noi în viaÈ›a duhovnicească este foarte clar. Încă nu am început să păÈ™im nici măcar pe prima treaptă a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti. Care este zdrobirea inimii.
Dar ce este aceasta, nu este chiat aÈ™a de simplu de aflat. Unele cărÈ›i pomenesc despre zdrobirea inimii, arată chiar că este foarte importantă. Dar cum ajungem la ea, ce este È™i cum anume să gândim ca să ne apropiem de acest dar, găsim mai puÈ›in.
Cartea de faÈ›ă are ca scop să uÈ™ureze călătoria pe acest drum încântător spre zdrobirea inimii, smerenie, dobândirea profunzimii duhovniceÈ™ti, păcii sufleteÈ™ti, harului È™i ÎmpărăÈ›iei lui Dumnezeu.

Fiecare om are crucea sa, adică un necaz al său: fie poftele păcătoase ale firii sale şi lupta trupului împotriva duhului, fie ispitele vrăjmaşului nevăzut, fie prigoane, supărări, jigniri, vorbire de rău şi osândire din partea vrăjmaşilor văzuţi, fie pierderea unui prieten drag, a copiilor, a averilor, fie alt lucru întristător, cum ar fi bolile trupeşti şi orice alt fel de suferinţe. Toate acestea sunt crucile noastre, şi atunci când omul, din iubire de Dumnezeu, le poartă cu răbdare, se face părtaş pătimirii Domnului, se face potrivit Crucii Lui.

Calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată... Omul trebuie să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirea păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele peste măsură de aspre, care duc la trufie... Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, va urca la cer ca pe o scară şi va ajunge în Rai.

Păcatul capital al lui Joseph Martin, eroul acestei fascinante cărţi a lui Gheorghiu, a fost refuzul său de a întinde o mână de ajutor unui fugar căutat de poliÈ›ia politică – păcat ce l-a marcat mai bine de un deceniu È™i pe care va jura să nu-l mai săvârÈ™ească… După unsprezece ani petrecuţi în spatele Cortinei de Fier – acolo unde l-a condus o misiune antropologică începută pe È›ărmurile Mării Negre –, în chiar ajunul mult aÈ™teptatei sale întoarceri în patrie, în apartamentul lui din Sofia sunt aduşi un român rănit, soÈ›ia È™i copilul lor. Astfel, începe povestea lumii separate aproape jumătate de veac de Occident, lumea SacrificaÈ›ilor Dunării.

În stilul deja consacrat prin Ora 25, Gheorghiu stabileşte în carte o paralelă între ultimele zile de viaţă ale eroului său şi Pătimirile lui Hristos. În capitole precum Rana din coastă, Aştept învierea trupului, Pilat se spală pe mâini cu apă de colonie, marele scriitor al exilului românesc condamnă deschis Occidentul, salvat de hidra roşie prin sacrificarea a milioane de oameni din Răsărit...

- Mamă, întreabă câteodată Egor, de ce sfinÈ›ii sunt atât de triÈ™ti? [...] 
- EgoruÈ™ca, oare cum ar putea să fie veseli?! Doar oamenii vin la ei, fiecare cu durerea sa. Vine fierarul, el este bătrân, îl doare piciorul. Și îl roagă: "Ajută-mă, îmi este atât de greu să merg!" Sau vine tuÈ™a Maria, fiindcă i-a dispărut vaca din ogradă: "Ajută-mă să o găsesc", îl roagă ea. Fără vacă este greu, de unde să ia lapte, smântână, unt? Iar fără lapte È™i unt nu se poate fierbe terciul È™i atunci micuÈ›ii Petia È™i Tania ar rămâne flamânzi. Ce să facă? 
- Și sfântul îi ajută? 
- Da, însă nu îndată. 
- De ce? 
- Fiindcă el vrea ca mai întăi noi să-i ajutăm.