Mancaruri de post
Colectia: Alte carti
Autor:

Postul îti pare prea greu de strabatut? În Mâncaruri de post vei afla un bun sprijin pentru neputinta ta. Însa în timp ce te desfeti de dulceata pusa în bucate de Ziditor, nu uita sa îi dai, totusi, si multumita. 

Editura: Sophia
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-7623-73-7
Numar de pagini: 328


Status: in stoc
Pret: 18.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
      Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Carti scrise de acelasi autor

    • Sfântul SfinÈ›it Mucenic Pangratie Viata acatist canonPărinţii acestui de trei ori fericit au fost din hotarele Antiohiei. Ei au trăit pe vremea în care Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât la neamul omenesc şi Iubitorul de oameni S-a făcut om pentru oameni. Şi auzind ei de minunile cele prea luminate pe care le făcea în Ierusalim Stăpânul Hristos, s-au dus acolo împreună cu fiul lor, Pangratie, şi auzind învăţătura preadulce a Mântuitorului, au crezut în El şi s-au botezat în numele Preasfintei Treimi, apoi s-au întors la casa lor, lăudând pe Domnul. Şi au trăit multă vreme cu cinstire de Dumnezeu şi apoi s-au săvârşit, iar Pangratie a rămas în casa lor, sporind în înţelepciune şi pricepere, în cugetarea şi citirea dumnezeieştilor Scripturi.
       După Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, apostolul Petru, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu în cetăţi şi în laturi, a venit şi în părţile Pontului. Şi aflând acolo pe Pangratie, acesta l-a primit cu dragoste, ca pe un apostol al Mântuitorului Hristos, şi l-a odihnit de ajuns cu toţi ai casei lui. Şi spunându-le Petru cuvânt de învăţătură, mulţi au crezut şi i-a botezat împreună cu toţi robii lui Pangratie, apoi le-a hirotonisit episcop, un bărbat preaînţelept şi ucenic, cu numele Maximin.
       Iar Pangratie şi-a dat toată averea sa ca milostenie săracilor şi ce îi mai rămăsese a dăruit-o robilor săi, zicând:
       „Iată, vă dau libertate şi toate lucrurile ce se află în casa mea: aur, argint, pietre scumpe, haine şi toate averile mele, vii şi ţarini. Deci Stăpânul nostru Hristos să vă întărească în frica Sa, că eu mă duc cu apostolul, să propovăduiesc Sfânta Evanghelie”. Acestea aşezându-le bine preaînţeleptul Pangratie, a căzut la picioarele Sfântului
       Petru, zicând: „Mă dau în mâinile lui Dumnezeu şi sufletului tău, apostole al lui Hristos”

    • Îndemn la o viaţă creştină
       Creat de Dumnezeu, omul a fost din început chemat la o viaÈ›ă de comuniune È™i conlucrare cu Ziditorul său. Această menire nobilă, cerească a fost îngreuiată de căderea protopărinÈ›ilor noÈ™tri, omenirea trecând prin perioade grele de depărtare, înstrăinare È™i chiar despărÈ›ire de Dumnezeu. De aceea, istoria omenirii în sens religios este istoria nevoinÈ›ei omului pentru mântuirea sa, revenirea la starea cea dintâi – a omului lui Dumnezeu pe acest pământ, apt de a se întoarce la Tatăl său, în patria lui cerească. „De la Dumnezeu ieÈ™im, petrecem pe pământ o vreme È™i iarăÈ™i la Dumnezeu ne întoarcem. Fericit cine se întoarce È™i ajunge Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea.”  Pentru a nu rătăci cărarea È™i a ajunge Acasă, în ÎmpărăÈ›ia Tatălui nostru ceresc, suntem chemaÈ›i de Evanghelia lui Hristos la o viaÈ›ă moral-duhovniceas-
       că plăcută Domnului. Numai aÈ™a putem redobândi haina cerească de lumină a fiilor pentru sufletul nostru, haină fără de care nu putem intra în ÎmpărăÈ›ia Cerurilor cea pregătită nouă. Ca să îndeplinim cele propovăduite de Iisus Hristos în Evanghelia Sa, trebuie să devenim creÈ™tini nu doar cu numele, ci cu întreaga noastră viaÈ›ă – să practicăm creÈ™tinismul, formându-ne aptitudini, priceperi, obiÈ™nuinÈ›e moral-duhovniceÈ™ti corespunzătoare învăÈ›ăturii creÈ™tine, adică să ne formăm anumite deprinderi de viaÈ›ă, prin care să adeverim creÈ™tinătatea noastră. Cartea pe care o prezentăm spre lectură cititorului reprezintă, prin conÈ›inutul său, îndemnul la un mod de viaÈ›ă creÈ™tin. Ca acest îndemn să fie mai convingător, vă propunem spre cercetare cuvântul de învăţătură, rostit de Mitropolitul Antonie al Surojului, la Duminica a 14-a după Rusalii: Pilda nunÈ›ii fiului de împărat. Prin cuvântul său, Sfântul Antonie cheamă toÈ›i creÈ™tinii la o cugetare profundă despre lucrarea mântuirii, pe care trebuie s-o facem ca să ne putem întoarce la Dumnezeu È™i să fim primiÈ›i drept fii ai Săi: „ToÈ›i suntem chemaÈ›i de Dumnezeu la viaÈ›a veÈ™nică, să intrăm în această minunată taină a iubirii pe care o reprezintă în sine ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu. Suntem chemaÈ›i să fim fii ai lui Dumnezeu, înrudiÈ›i Lui, È™i mai mult decât atât – ni s-a dat să-L vedem pe Hristos, Care s-a făcut om de dragul nostru, să-L vedem frate după umanitate È™i Dumnezeu după natura Lui. Iar prin Hristos – să-L vedem în Dumnezeu pe Tatăl nos-
       tru È™i să ne facem «părtaÈ™i dumnezeirii», după cuvântul minunat spus de Apostolul Pavel. Pilda nunÈ›ii fiului de împărat din Evanghelie 2
       ne avertizează că nu toÈ›i cei chemaÈ›i vor intra în slava lui Dumnezeu. Oare nu suntem È™i noi asemenea celor din această pildă? Oare nu zicem noi lui Dumnezeu:
       «Doamne am alte treburi, mi-am cumpărat o parcelă de pământ, acum este a mea È™i trebuie s-o prelucrez (sunt angajat în ceva, trebuie să plec undeva etc.)» È™i
       astfel pierdem libertatea de a merge la Dumnezeu. Noi ne lipim de lucrurile pământeÈ™ti, lumeÈ™ti È™i nu ne
       putem rupe de ele. Cineva dintre noi, cei chemaÈ›i la sărbătoare, zice Domnului: «Acum am treabă, o să-mi aduc aminte de Tine, Doamne, după… Mă voi ruga Èšie altă dată, mai târziu, acum sunt ocupat, trebuie să fac ceva, să zidesc, să mă manifest…» Trec anii È™i niciodată nu vineDeprinderi de viata crestina

watch series