In primavara acestui an, Manastirea Sihastria Putnei a lansat un concurs adresat elevilor din toate ciclurile de invatamant, in care acestia  erau chemati sa redacteze un eseu/o compunere despre unire si binefacerile ei.

Veti gasi aici marturii despre prietenia curata si colegialitatea devotata, sau amintiri ale experientelor din biserica satului, ori adevarate povesti de fammilie,secvente ale binecuvantarii dumnezeiesti peste camnul cald si plasmuitor de cai tefere in viata, in care sunt chemati a creste copiii.

Damaschin Dorneanul 

episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor

Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui.  Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu.  Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite?  Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta?  Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor?  Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie?  Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii.

Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui.  Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade.  Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei.

In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul.  Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el.  "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.

Cartea de fata aduce ceva nou. Desigur, cea mai mare parte este rezervata marturiilor, fie ele culese prin interviu, fie trimise personal pe adresa manastirii, si care poarta, cu toata diortosirea cuvenita, pecetea originalitatii si autenticitatii cuvantului-martor plin de recunostinta. Ultimile pagini insa, sunt un mic compendiu din invatatura Parintelui Proclu, extras cu grija din doua interviuri date de parintele insusi, disponibile de altfel pe retelele media de internet. Temele recurente ale cuvintelor-apoftegma le banuiti care sunt: despre pocainta, despre rugaciune si cugetarea la moarte, despre slava desarta si leacul ei, smerenia, despre lacrimi si dragoste.

Pentru voi dragi copii, am adunat in aceasta carte intamplari minunate din viata unor oameni bineplacuti lui Dumnezeu, care au trait in diferite colturi ale lumii.  Numai ei, care au gustat din bucuria de a fi cu Dumnezeu, ne pot strecura si noua in suflet un strop de sfintenie.

Daniela Necula

CălăuziÈ›i de adolescentul Dimitrie, păÈ™im pe firul narativ ce ne conduce, surprinzător, spre Tărâmul de Dincolo. Întâmplările prin care trece Dima, înaripat de dragostea profundă pentru aleasa inimii sale, Marinka, È™i întrupările Binelui È™i ale maleficului sunt atât de vii, de sugestive, încât cititorul parcurge febril paginile, iar la capăt – cum se întâmplă cu toate cărÈ›ile scrise cu măiestrie – regretă că povestea a ajuns la sfârÈ™it.

Deschizând acest roman al părintelui Alexandru Torik, tinerii vor afla multe lucruri, esenÈ›iale, despre credinÈ›a ortodoxă: cât de folositoare este rugăciunea în situaÈ›iile primejdioase, cum ne apără semnul Sfintei Cruci de prezenÈ›a È™i de uneltirile duhurilor malefice, cât de important este pentru mântuire să conÈ™tientizăm că Dumnezeu ne‑a dăruit un Vestitor, un înger păzitor, care ne poate însoÈ›i cu succes spre Raiul cel de necuprins în cuvinte. ÎnvăÈ›ăm sau ne reamintim că dragostea adevărată are un preÈ›: sacrificiul. Iubim atât cât jertfim – o învăÈ›ătură binevenită la orice vârstă.

Romanul ne îndeamnă la meditaÈ›ie. EsenÈ›a sa, sâmburele din care a crescut arborescent întreaga poveste, este învăÈ›ătura Mântuitorului: acolo unde este comoara noastră, acolo va fi È™i inima noastră. De noi depinde: ne vom strânge comori, aici, jos, pe pământ sau acolo, în tării, în veÈ™nicie?

Acest volum insumeaza mai multe predici ale Parintelui Sofian Boghiu la unele Duminici, praznice si sarbatori ale sfintilor din timpul anului, care au fost rostite la Manastirea Antim, unde Parintele a fost staret o mare perioada de timp.  Ele pastreaza ordinea pe care a stabilit-o cel care a cules predicile ramase in manuscris de la Parintele Sofian, Ierodiaconul Gamaliel Sima, si anume ordinea cronologica, fixata insa nu in functie de anul bisericesc, ci de cel civil.

Aceste predici sunt urmate de cateva meditatii ale Parintelui pe tema providentei divine, a rugaciunii, a relatiei parinte duhovnicesc - ucenic, precum si cateva invataturi si sfaturi legate de Sfanta Taina a Spovedaniei.

Născută în secolul al XIX-lea într-o familie protestantă de nobili germani, Ducesa Elisabeta creÈ™te înconjurată de bogăÈ›ie È™i slavă. PovăÈ›uită de o mamă milostivă È™i iubitoare, Elisabeta devine una dintre cele mai frumoase È™i mai înÈ›elepte tinere ale vremii. La nouăsprezece ani se căsătoreÈ™te cu un Mare Duce rus prin care cunoaÈ™te credinÈ›a ortodoxă. După ce soÈ›ul ei este ucis, Elisabeta renunÈ›ă cu totul la avere È™i la viaÈ›a strălucitoare de prinÈ›esă. Împlinind dorul inimii ei, se călugăreÈ™te È™i ridică o mânăstire în care rugăciunea către Dumnezeu se împleteÈ™te cu îngrijirea bolnavilor. Însă această minunată lucrare este întreruptă după revoluÈ›ia bolÈ™evică, când StareÈ›a Elisabeta este arestată È™i chinuită, învrednicindu-se de cununa muceniciei.

Povestea surprinde viaÈ›a unei prinÈ›ese adevărate, care prin puterea credinÈ›ei părăseÈ™te toate cele trecătoare, devenind stareÈ›ă de mânăstire È™i chiar muceniÈ›ă într-o vreme de mare prigonire a Bisericii lui Dumnezeu.

Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Aceasta carte, tradusa acum pentru prima oara in limba romana, a fost scrisa la Bucuresti,in anul 1805, de catre Episcopul Sofronie de Vrata - canonizat de Biserica Bulgara in 1964- refugiat pe atunci la nord de Dunare. Mai multi istorici, dar si cateca arghiografii mai vechi, sunt de parere ca episcopul bulgar a fost cel caere la hirotonit ierodiacon pe Sfantul Calinic de la Cernica. Sofronie de Vrata afost, dupa unii cercetatori romani si bulgari vituitor o vreme la Manastirea Marcuta, iar mai apoi egumen al Manastirii Mihai Voda - ambele din Bucuresti. A trecut la cele vesnice in 1813, fiind inmormantat in biserica metocului Manastirii Cotroceni, din incinta hanului Serban Voda - astazi disparut.

Marele ierarh si cartura a trait intr-o perioada de nedreptati fara seaman, fiind umilit, batjocorit in fel si chip, stramtorat si asuprit din toate partile. Cununa sfinteniei sale avea sa fie impletita insa tocmai dinaceste impilari si stramtorari ale "pacatosului Sofronie", cum obisnuia sa-si spuna, toate descrise cu o adanca sinceritate si smerenie in paginile acestei carti.