Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur a fost alcatuita de el insusi, folosind, ca si Sfantul Vasile cel Mare, anumite rugaciuni liturgice vechi.  Insa, o parte de rugaciuni au fost scrise din inceput de catre Sfant.

Textul liturgic al acestei editii este cel folosit de manastirile din Sfantul Munte Athos, pe care il punem la indemana evlaviosilor ieromonahi romani ce vietuiesc in Sfantul Munte.

Cartea cuprinde Acatistul Bunei-Vestiri a Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu.

Cartea de fata este varianta muzicala a Buchetului de Paraclise tiparit cu cativa ani in urma la Editura Bizantina din Bucuresti, mica antologie care s-a bucurat de buna primire din partea credinciosilor.  Altfel spus, acela nu este altceva decat libretul prezentului Buchet Muzical de Paraclise. Exceptie face doar Paraclisul Sfintilor Voievozi si Mucenici Brancoveni, alcatuit mai tarziu, care apare acum pentru prima data.  Acesta a fost tiparit si fara notatie muzicala la sfarsitul cartii.  Textul fara note al acestui paraclis poate sluji celui ce nu are la indemana pomenitul libret si ca tipic pentru toate celelalte paraclise catre Sfinti, cuprinse aici, in vreme ce pentru tipicul paracliselor Maicii Domnului, usor diferit de tipicul paracliselor Sfintilor, poate lesne vedea tipicul Paraclisului mic, in Ceaslov.

Notatie psaltica.

Viata si mantuirea noastra sunt strans legate de aproapele.  Asezarea noastra sufleteasca, chiar daca semnele exterioare nu vadesc aceasta, inraureste in chip hotarator starea sufleteasca a celor din jur.  Daca avem ganduri de manie ori de nemultumire fata de aproapele nostru, se simte in felurite chipuri.  Orice boala duhovniceasca a noastra provoaca, in mod inevitabil, suferinte celor apropiaÈ›i.  Pacatele si deznadejdea duhului nostru se rasfrang si asupra lor.

Dar oare nu indrazneala cea buna, nu bucuria vietii, nu taria duhului si incurajarea ar trebui sa fie felul nostru de a fi si de a ne raporta la oameni si mai ales la aceia din jurul nostru?

Comunicarea noastra cu aproapele are loc, mai cu seama, prin cuvant.  Intelegem oare insemnatatea raspunderii inaintea lui Dumnezeu pentru fiecare vorba rostita?

Cartea cunoscutului teolog rus Nikolai E. Pestov poate fi socotita, pe buna dreptate, un indrumar de pret pe calea impreuna-mantuirii, intr-o lume tot mai lipsita, astazi, de repere spirituale autentice.  Este un ghid cu ajutorul caruia impreuna-vietuirea in lumea zilelor noastre ne poate aduce pe toti, laolalta, mult mai aproape de Dumnezeu.

Aceasta carte cuprinde viata Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi povestita copiilor.

Aceas­tă carte este primul volum din colecÈ›ia „Vita Monastica”, intitulat „Călătorind cu întrebarea. Interviuri cu sta­reÈ›ii È™i stareÈ›ele mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului”. Volumul a fost realizat de jurnaliştii Gheorghe Smeoreanu şi Tiberiu Pîrnău. 

Toată literatura patericală a luat naÈ™tere practic în urma întrebării ucenicului şi a răspunsului Avvei sau al părintelui duhovnicesc. De aceea, volumul acesta este o continuare a călătoriei cu întrebarea a PărinÈ›ilor de odinioară ai Bisericii, ce respiră din paginile lui mireasma iubitorilor de frumuseÈ›e duhovnicească, de tainică rugăciune È™i smerenie. Prin răspunsurile lor, stareÈ›ii de astăzi ai mănăstirilor vâlcene ne arată că înÈ›elepciunea patericală încă este vie, iar candela rugăciunii pe care aceÈ™tia o È›in aprinsă necontenit ne È›ine È™i nouă trează conÈ™tiinÈ›a că fără Dumnezeu călătorim în lumea aceasta spre o destinaÈ›ie greÈ™ită. 

O caracteristica esentiala in ce priveste geneza "Marturisirilor" mele este aceea ca eu nu m-am simţit niciodată vrednic, raportat la aceasta nemaiintalnita drama, sa scriu o astfel de carte.  Imediat dupa incetarea demascarilor, ceva care nu era in fiinta mea imi venea mereu in constiinta cu intrebarea: cine va fi in stare sa scrie o marturisire despre aceasta drama.  Si nu numai sa scrie, ci sa patrunda in esenta acestei drame.  Dupa eliberare am citit si am rascitit "Demonii (Posedatii)" lui Dostoievski.  Deosebirea intre posedatii lui Dostoievski si posedatii de la Pitesti/Gherla este ca primii erau in conditii de libertate, iar ceilalti erau privati de libertate si chiar de cele mai elementare conditii de trai.  Si apoi erau supusi unor suplicii fizice si morale nemaiintalnite.  Dupa ce am relatat aceasta drama unui mare teolog (D.P.), acesta imi da dezlegarea, zicandu-mi: Du-te si citeste vietile Sfintilor Parinti si atunci vei intelege.  Am citit pe Sfintii Parinti si atunci am inteles.  Eu intotdeauna intelegeam ca cel care este mereu in stare sa scrie despre aceasta drama este Costache Oprisan, dar Costache Oprisan a fost ucis in inchisoare.  Alte caracteristici ale genezei acestor marturisiri constau in faptul ca eu insumi am trait aceasta posedare pana pe culmile disperarii.  Daca smerenia este opusa mandriei si daca trairea uneia duce la Imparatia Cerurilor (Fericiti cei saraci cu duhul caci a acelora este Imparatia Cerurilor), iar cealalta duce la iad, se vede care este rasplata.  Nevrednicia mea (smerenia mea) mi-a fost rasplatita de Dumnezeu inscriind in destinul meu ca pe mine sa ma aleaga si sa ma ajute, din cei care au trecut pe acolo, sa scriu despre aceasta drama.  Marturisirile mele descriu o problema de metafizica.  Cine nu-i certat cu metafizica crestina si cu Sfintii Parinti, va intelege si asimila aceste marturisiri.

Dumitru Gh. Bordeianu

- Parinte, va rugati pentru unirea Bisericilor?

- Ne rugam la fiecare Sfanta Liturghie si slujba, dar nu pentru unire, ci pentru unitatea credintei (Efeseni 4,13), cum indeamna Sfantul Apostol Pavel.  Daca ne unim fiecare cult cu credinta sa, ce credinta si cult va rezulta?  Si apoi cum sa ma unesc cu cineva care huleste ce avem noi ortodocsii mai sfant: Biserica, Maica Domnului, Sfanta Cruce, Sfintele Taine, Sfintii, Sfintele moaste...  Zice Satana: Vreti sa va uniti?  Va unesc eu in duhul ereziilor, al mandriei si al altor pacate si, uniti cu mine, mergeti in adancul iadului.

Ce vede, ce aude, ce simte mintea rugătorului, care, după ce s-a despătimit prin făptuire, trece „prin uşa iubirii“ în patria contemplaţiei? Ce ispite îl întâmpină acolo? Ce repere are calea neştiută care îi stă înainte? Cine sunt acum duşmanii şi în ce fel acţionează? Cine prietenii, cine aju-tătorii? Care e strategia generală a luptei în această fază şi ce trebuie să facă şi, îndeosebi, să nu mai facă monahul ajuns până aici? Cum pot fi deose-bite contemplaţiile autentice de vedeniile înşelătoare? Ne oprim undeva, la vreuna din contemplaţii, sau înaintăm? Dacă da, până unde…? Doar cine a fost frământat de asemenea întrebări, căutând zadarnic răspunsuri limpezi şi detaliate, va putea înţelege în ce constă „comoara“ lui Iosif Hazzaya, sau, dacă vreţi, „comoara Iosif Hazzaya“. De fapt, chiar supranumele de Hazzaya (Văzătorul), pe care i l-au dat deja con-temporanii, spune despre autorul nostru că a fost, întâi de toate, un om al experienţei duhovniceşti, un cunoscător din trăire al multiplelor forme de vedere a luminii necreate dumnezeieşti, în timp ce bogata cultură care transpare din scrierile sale este instrumentul intelectual care l-a ajutat să-şi rostească trăirile pustniceşti şi contemplaţiile. În ultimă instanţă, scrierile Avvei Iosif Hazzaya sunt, trebuie s-o spunem, o mărturie tulburătoare a vederii lui Dumnezeu, aşa cum aveau să fie, în spaţiul bizantin, scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog sau cele ale Sfântului Grigorie Palama.