(lipsa text)

Originea pacatului stramosesc se afla in neascultarea Protoparintilor nostri, Adam si Eva, care ispiti de diavol, au calcat porunca lui Dumnezeu de a nu manca dintr-un anumit pom. Acelasi lucru il facem toti, mai ales ierarhia, pe toate treptele de organizare a societatii. Toti vor sa fie dumnezei dar fara ascultare de Dumnezeu.

Multi pot sa fagaduiasca mantuirea, dar numai Unul p poate da, Acela, Care S-a suit pentru asta pe Cruce si S-a sculat din mormant.

(lipsa text)

"Toti cei ce umbla dupa placeri, de orice fel, nu vor scapa de primejdii, caci sub orice placere e incolacit un sarpe". 
Dupa Cuvantul Parintilor, toata stradania diavolului aceasta era si este, ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva afara de Dumnezeu.
Drapt aceea vrajmasul, ca sa-si ajunga tinta faradelegii, imbie sufletului ispita intai, cea prin placere, aducandu-i momelii placute la vedere si bune la gustare - potrivite cu fiecare putere franta a sufletului, in parte, iar pe trup il impinge sa le implineasca cu lucrul si sa le faca tot mereu.
Vrea vicleanul, ca pe niste lipsiti de bucuria vederii lui Dumenzeu, pe care ne-a furat-o, sa ne mangaie invatandu-ne sa iubim placerea, binestiind vicleanul ca asta stinge iubirea de Dumnezeu si intuneca mintea de la vederea Lui." (Parintele Arsenie Boca) 
Cuvant al Parintelui Iustin Parvu, despre Parintele Arsenie Boca
Motivatie la publicarea acestei carti
Cuvant inainte
Un tovaras nevazut si bun
Noe si Iisus
Din pacatosi Biserica face Sfinti
Lupta mantuirii
Vrajmas milostiv si prieten viclean
Iubirea de sine, primul pui al diavolului
Semnul Sfintei Cruci
In pustia Carantaniei
Cararea e iubirea
Saul si David
Cum ne bagam datori
Vremea de plata
Marturisirea
Ispasirea
Prin cuptorul smereniei
Invata de la cel patit
Cenzura invidiei
Soarele smereniei
Despre cei ce n-au necazuri
Cum se urzeste o cadere
Puterea care nu asculta
In duhul Parintilor
Cand se intuneca mintea
Spiritism
Plata neascultarii
Cele sapte surle
1.Chemarea launtrica prin glasul constiintei
2.Chemarea din afara prin cuvant
3.Chemarea prin necazurile vietii
4.Chemarea prin necazurile mortii
5.Chemarea prin necazurile mai presus de fire
6.Chemarea prin chinuri de la antihrist
7.Chemarea la Judecata generala
Razboiul nevazut
Pustiirea din rai
Dupa fire si contra firii
Ce insemneaza Mantuitorul
Lupta dupa lege
Pe trepte de-a rapa
Unii si-au taiat mintea in scripturi
Greselile iubirii si dreapta socoteala
Masura darului de sus
Nevointele desavarsirii
Varstele iubirii
Cuvinte hotaratoare
Destinul talantilor
Dreptul intre iubire si sabie
Ocarmuirea de sus
Crinul de pe cruce
Raspunzatorii
Iconomul nedrept
Adaugirile editorului.

(lipsa text)

Hronograful a fost scris de Caldei, pe vremea lui Avraam, la anul 3500 de la Facerea lumii. În anul 1000 după Hristos, istoricul Gheorghe Chedrinul în Constantinopol îl traduce în limba greacă; apoi Sf. Dimitrie al Rostovului îl traduce în limba rusă; a fost copiat apoi la IaÈ™i în anul 1591, publicat în VeneÈ›ia la anul 1691. În anul 1821 ăl foloseÈ™te Goethe în Germania. În anul 1837 este tradus în limba chirilică de mitropolitul Veniamin Costache; după 155 de ani apare în limba română, la editura Pelerinul Român, la Oradea, în anul 1992 ediÈ›ia 1, iar acum în anul 2005 ediÈ›ia a 2-a

Sfinte Părinte Nichifor, cu nespusa ta blândeÈ›e È™i bunătate pleacă‑te asupra noastră a sărmanilor, celor care te rugăm, È™i cere de la Domnul pentru noi grabnică tămăduire de cumplita nesimÈ›ire a sufletului, cea care ne îndobitoceÈ™te È™i ne alipeÈ™te cu totul de materie.
DăruieÈ™te sufletelor noastre leacul trezviei È™i al rugăciunii, care tămăduieÈ™te uitarea È™i nestatornicia minÈ›ii. Luminează‑ne È™i pe noi a pricepe darul cel mare pe care Domnul ni‑l face învrednicindu‑ne a trăi în aceste vremuri ale pătimirilor, în care e tăinuită marea binecuvântare È™i bucurie de a urma Crucii lui Hristos.
ÎnsuÈ›i ne învaÈ›ă, Sfinte Nichifor, a ne face păr­taÈ™i la bucuria suferinÈ›ei pe care tu ai trăit‑o atât de dumnezeieÈ™te. IarăÈ™i È™i iarăÈ™i cere de la Dom­nul pentru noi pocăinÈ›ă, spre a fi vindecaÈ›i de nesimÈ›irea sufletească È™i de amorÈ›irea È™i întunecarea minÈ›ii, ca astfel să ne trezim la viaÈ›a cea adevărată a lui Dumnezeu.

CălăuziÈ›i de adolescentul Dimitrie, păÈ™im pe firul narativ ce ne conduce, surprinzător, spre Tărâmul de Dincolo. Întâmplările prin care trece Dima, înaripat de dragostea profundă pentru aleasa inimii sale, Marinka, È™i întrupările Binelui È™i ale maleficului sunt atât de vii, de sugestive, încât cititorul parcurge febril paginile, iar la capăt – cum se întâmplă cu toate cărÈ›ile scrise cu măiestrie – regretă că povestea a ajuns la sfârÈ™it.

Deschizând acest roman al părintelui Alexandru Torik, tinerii vor afla multe lucruri, esenÈ›iale, despre credinÈ›a ortodoxă: cât de folositoare este rugăciunea în situaÈ›iile primejdioase, cum ne apără semnul Sfintei Cruci de prezenÈ›a È™i de uneltirile duhurilor malefice, cât de important este pentru mântuire să conÈ™tientizăm că Dumnezeu ne‑a dăruit un Vestitor, un înger păzitor, care ne poate însoÈ›i cu succes spre Raiul cel de necuprins în cuvinte. ÎnvăÈ›ăm sau ne reamintim că dragostea adevărată are un preÈ›: sacrificiul. Iubim atât cât jertfim – o învăÈ›ătură binevenită la orice vârstă.

Romanul ne îndeamnă la meditaÈ›ie. EsenÈ›a sa, sâmburele din care a crescut arborescent întreaga poveste, este învăÈ›ătura Mântuitorului: acolo unde este comoara noastră, acolo va fi È™i inima noastră. De noi depinde: ne vom strânge comori, aici, jos, pe pământ sau acolo, în tării, în veÈ™nicie?

Dumnezeiasca descoperire in Hristos nu este numai o transmitere mai presus de fire a unor adevaruri morale si religioase, ci si o putere desavarsitoare care ii desavarseste pe credinciosi, fiindca orice lucrare dumnezeiasca are ca finalitate invatarea treptata a omenirii, asemanarea ei cu Dumnezeu, cat si inaltarea ei la cea mai inalta contemplare...  Sufletul omului, care cunoaste dumnezeiescul adevar al Revelatiei, care este curatit si facut drept prin dumnezeiescul Botez, ramanand intru curatie, Il cauta pe dumnezeiescul Lui Izbavitor si tanjeste dupa sfanta impartasire cu El, doreste si inseteaza dupa unirea cu El.  Aceasta tindere duhovniceasca il impinge spre lucrarea binelui, ideal de a carui desfatare inseteaza si isi pune toata sarguinta sa se elibereze de sub influenta reprezentarilor lumesti si, in general, a firii sensibile exterioare.  Aceasta nazuinta, cu elan duhovnicesc, tinde sa faca sufletul independent si, prin viata duhovniceasca, sa il inalte in cea mai inalta sfera a desavarsirii morale.

Teza de doctorat a parintelui Ioannis Romanidis a reprezentat nu doar „o piatra de poticnire”, care a ravasit Facultatea de Teologie din Athena, ci si o „adevarata revolutie, unitatea de masura a celei mai curate ortodoxii bisericesti”, una dintre calauzele restabilirii vietii bisericesti si demersului teologic, hranite de intelegerea autentica a cuvantului patristic.

Cuvantul parintelui Romanidis, asemenea celui pa­tristic, are neindoielnic virtutea de a lumina si a in­cita totodata, trezind in spiritul noilor generatii ne­voia de a descoperi filonul patristic si teologia empirica a curatirii si luminarii inimii si a indumnezeirii, dincolo de stereotipurile si cliseele unei pseudo-teologii straine de invatatura Bisericii primare si de experienÈ›a aducatoare de viata si nestricaciune a Duhului.

Nădejdea este corabia pe care plutim pe marea vieÈ›ii, credinÈ›a este cârma, iar Dragostea – cea dintâi È™i cea din urmă dintre virtuÈ›i – este Căpitanul sufletului nostru, fără de care, întreaga fiinÈ›ă se scufundă.

Să dăruim dragoste! Să privim în jur, să-i ajutăm pe toÈ›i cei alături de care am fost aÈ™ezaÈ›i pe drumul vieÈ›ii! Să le înfrumuseÈ›ăm zilele prin tot ceea ce ne stă în putinÈ›ă! Astfel, însăÈ™i crucea noastră se va face cu mult mai lesne de purtat. Cel care încetează să-È™i mai ajute aproapele, se face povară È™i pentru sine însuÈ™i.

Vrednică este numai acea vieÈ›uire care poartă întru sine dragostea cea jertfelnică.

Pentru a urca pe marea scară cerească a dragostei, se cuvine ca noi înÈ™ine să devenim pietre, să devenim trepte ale scării pe care să poată păÈ™i cei de aproape ai noÈ™tri, în propriul lor urcuÈ™ către Rai.

CreÈ™tinismul este dragostea cerească, dragoste care înalÈ›ă sufletul omului aproape de măsurile dumnezeieÈ™ti. Inima creÈ™tinului trebuie să fie o adevărat vistierie a milei È™i a dragostei celei dumnezeieÈ™ti, să răspândească numai dragoste, È™i niciodată amărăciune sau mânie. Cel care doreÈ™te să aprindă în inimile altora dragostea pentru Hristos, trebuie să ardă el însuÈ™i, mistuit de această dragoste.