Cel mai mare dusman al sufletului nostru nu este diavolul, ci duhul lumeac, pentru ca ne atrage in chip placut si in cele din urma ne amareste vesnic. 

Pentru ca daca il vom vedea pe diavol ne vom cutremura de frica si ne vom ruga lui Dumnezeu sa ne scape. In schimb, duhul lumesc ne infasoara tainic si placut in mrejele sale si pentru aceasta nu dorim sa scapam de el. 

Trebuie sa lucram la curatirea si despatimirea noastra. Altfel, robiti de lume si de pacate, vom sta la coada pentru a fi pecetluiti de slujitorii lui Antihrist.

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Acest volum surprinde calaoria spirituala a lui Frank Schaeffer spre ortodoxie, pelerinaj inceput in 1976.  A pornit in aceasta cautare, dupa cum el insusi scrie: "datorita nevoii mele stringente de a afla raspunsuri la intrebarile care ma framantau si de a creste intru Hristos, nu departe de El."

Convertirea la ortodoxie este, fara indoiala, un act ce divulga putere spirituala si curaj din partea oricarui prozelit.  Decizia lui Frank Schaeffer a fost cu atat mai curajoasa cu cat el este fiul unui autor si predicator protestant renumit si respectat in intreaga lume.

Poate drumul stiintei sa intersecteze calea credintei in efortul de cunoastere a lumii?

Autorul crede ca raspunsul la intrebarea de mai sus este afirmativ si acesta constituie firul rosu al acestui studiu, care, fara a evita aprofundarile si dificultatile, antreneaza cititorul, pentru ca nu-l sperie cu tehnicitatea sau inaccesibilitatea, ci-l incurajeaza si-l atrage dintru inceput, convingandu-l ca, fara sa devina un specialist, poate ajunge totusi sa inteleaga la un nivel superior raportul just dintre stiinta si credinta, care framanta inevitabil pe om in istorie.

Asadar cartea doreste sa evidentieze puntea existenta intre cosmologia crestina si teoriile fizicii moderne care conlucreaza cu dogmele Ortodoxiei, valorificandu-se si regasindu-se in spatiul ei teologic.

CreÈ™tinul se poate îndeletnici cu ele stând în picioare sau È™ezând, lucrând sau umblând în chilia lui, mergând la culcare până ce-l va fura somnul, stând înăuntru sau pe drum, îndeletnicindu-se astfel în taină cu ele în inima lui; de asemenea, când îngenunchează îndelung la pământ sau stă în picioare, chiar È™i dacă nu înaintea crucii, amestecând smerenia trupului cu miÈ™cările rugăciunii; căci prin ele va găsi ajutor, ca È™i din cele pe care È™i le-a fixat drept regulă È™i care trebuie rostite dintr-un loc anume, prin ajutorul însemnat pe care-l dau pe loc potrivit stării schimbătoare a gândirii în pacea sau chinul care vin asupra lui; folosindu-se de aceste rugăciuni alcătuite în chip potrivit anume ca să-È™i afle în ele mângâierea, sufletul se va sfinÈ›i È™i se va umple de harul Duhului.

Cuprins:
30 de rugăciuni de taină;
Rugăciuni de noapte;
Alte rugăciuni;
Slujba Sfântului Isaac Sirianul.

Sfantul Porfirie a fost cu adevarat un om al Bisericii.  A iubit Biserica si s-a jertfit pentru madularele, membrii ei.  Viata lui constituie astfel, un model pentru toti cei care incearca sa traiasca inlauntrul ei.  Biserica este locul si modul mantuirii, este trupul cel viu unde omul experiaza viata, adica traieste in Domnul nostru Iisus Hristos.

Drumul nostru pe sub soare este scurt, iar drumul până la poarta Raiului este de o prescură.
Dacă îÈ›i iei ca merinde o prescură, când vei pleca din lumea aceasta, ea îÈ›i va ajunge până la poarta Raiului. Aici, Dumnezeu ÎÈ™i hrăneÈ™te fiii cu prescură, iar în Rai cu lumina harului dumnezeiesc. Aici pres­cură, acolo lumină!
Iată hrana pentru veÈ™nicie! Iată o sfântă È™i bine­cuvântată diadă! Românul cultiva grâu È™i viÈ›ă de vie, ceea ce îl făcea să se gândească mereu la prescură È™i la potir.
Atunci, la Constantinopol (1714), moartea a frânt o stâncă românească – Brâncovenii. În istoria neamului nostru românesc avem multe pilde de martiri. Mar­ti­rul este martorul vieÈ›ii, iar călăul este martorul mor­È›ii. România este un antimis plin cu multe sfinte moaÈ™te pe care noi azi slujim lui Dumnezeu.
Doamne, du neamul nostru acolo unde dorul nu mai doare!
† Ioan al MunÈ›ilor