Sfantul Grigorie din Nazianz, pe care Biserica l-a numit si-l traieste ca pe „Teologul" prin excelenta, a fost indragit de cititori pentru ca el insusi a iubit mult pe Dumnezeu si pe oameni. Inca si mai mult: a fost iubit pentru ca a suferit foarte mult pentru adevar si pentru ca Dumnezeu, din acest motiv, i-a daruit iluminari. L-a luminat in asa fel mintea incat a reusit sa vorbeasca cu mare autoritate si cu mare putere despre adevar si despre realitatea dumnezeiasca. (Stelianos Papodopoulos)

Potrivit negreselnicei credinte a crestinilor, pe care ne-au lasat-o ca pe o sfanta mostenire, marturisesc si recunosc, cred intr-un singur Dumnezeu Tatal atottiitorul, Dumnezeu Parintele, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfant; ma inchin si preamaresc un singur Dumnezeu in trei persoane! Mai recunosc si unirea lui Dumnezeu in trup, iar ca mama a lui Dumnezeu pe cea care L-a nascut dupa trup, Sfanta Maria. Primesc si pe Sfintii Apostoli, pe prooroci, pe mucenici, la fel si in ruga adresata lui Dumnezeu, eu le cer ca prin ei, adica prin mijlocirea lor, Dumnezeu, prietenul oamenilor, sa-mi fie ajutor si sa fie o rasplata care sa-mi fie acordata pentru pacatele mele. Iata pentru ce cinstesc si preamaresc in chip deosbit trasaturile sfintelor icoane, pentru ca ele n-au fost transmise, de Sfintii Apostoli, ca ele n-au fot oprite si ca sunt chiar reprezentate in toate Bisericile noastre!

Fragment dintr-o epistola trimisa de Sfantul Vasile lui Iulian Apostatul

După părerea mea, Sfântul Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creÈ™tinătăÈ›ii È™i dacă noi nu vom da ascultare sfaturilor È™i avertismentelor sale, vom avea soarta pe care o are poporul sârb, în această fărâmiÈ›are în care se află acum. Pentru că ceea ce spune acest sfânt poporului sârb este valabil pentru toate popoarele ortodoxe. Atunci când nu se mai mărturiseÈ™te credinÈ›a È™i nu este cine să apere valorile credinÈ›ei, acea credinÈ›ă este moartă, după cum moartă va fi È™i soarta acelui popor.

Arhimandrit Iustin Pârvu

Prima editie a cartii a aparut in 2007 cu titlul Prin fereastra temniÈ›ei

El – evreu de neam umil din Galileea; ea – prinţesă şi soţie de domnitor, mlădiţă de neam mare, crescută în mijlocul puterii şi avuţiilor. El – apostol şi mucenic; ea – muceniţă fără sânge, prin răbdarea cea de zi cu zi în nevoinţe cuvioase. El – mire binecuvântat de Hristos Însuşi, Care şi de minune l‑a învrednicit la nunta lui; ea – soţie greu încercată cu povara nerodirii celei trupeşti, dar roditoare cu pri­so­sinţă în cele duhovniceşti. El – Simon, care se tâlcuieşte „ascultător”, precum a şi ascultat de chemarea Mântuitorului, lăsând casă şi mireasă ca să urmeze Lui; ea – Sofia, care se tâlcuieşte „înţelepciune”, nume pe care şi l‑a îndreptăţit şi între mireni, şi între monahi.

Rugăciunile îndreptate către aceşti doi sfinţi, precum şi pilda traiului lor cu adevărat iubitor de Dumnezeu, vor aduce folos şi celor ce se luptă cu ispitele în căsătorie, şi celor ce se pregătesc spre a intra cu vrednicie sub jugul ei binecuvântat.

Problema contemporanilor Mantuitorului - ca si a contemporanilor nostri - nu era aceea ca nu-L puteau recunoaste pe Hristos, ci aceea ca nu voiau sa-L recunoasca!

Simturile fizice slujesc si se supun - asa cum le-a randuit Creatorul - persoanei - subiect al acestora. Adica, ochii vad si urechile aud, iar mintea intelege ceea ce vrea posesorul lor. Potrivnicia este una din caderile frecvente ale omului pana astazi. Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos vorbeste in pilde, pentru a nu le violenta starea lor de indaratnicie, pentru a nu le tulbura indarjirea inimii. Oricum, chiar daca le-ar vorbi deschis, nu s-ar schimba nimic. Omul necredincios, datorita pacatelor, are o mare problema! Neputinta de a se deschide cu pocainta si credinta lui Dumnezeu.

Volumul prezintă trei conferinÈ›e ale Maicii Siluana, în care tema centrală este suferinÈ›a omului È™i cauzele duhovniceÈ™ti care generează această suferinÈ›ă, analizând soluÈ›iile pe care Biserica le are de oferit în asemenea situaÈ›ii, precum È™i aportul personal în vindecare. AÈ™a cum spune Maica, mulÈ›i cer de la Dumnezeu vindecare dar puÈ›ini înÈ›eleg că durerea, boala, nu stă în ceea ce ni s-a întâmplat sau ni se întâmplă, ci în ce facem noi cu ce ni se întâmplă. Mă tot gândeam de ce Biserica nu se ocupă de necazul omului, ci insistă pe iertare, pe dezlegare... E adevărat că duhovnicul caută È™i circumstanÈ›ele în care ai făcut păcatul dar nu insistă pe ce-ai păÈ›it (deÈ™i tu asta vrei să-i spui). De ce? Pentru că, de fapt, când ajungi la maturitatea la care cauÈ›i vindecarea prin Taina PocăinÈ›ei eÈ™ti deja pregătit să afli că eÈ™ti singurul responsabil pentru păcatul tău.

În ceea ce priveÈ™te tematica volumului de faÈ›ă, aceasta cuprinde o varietate de citate despre lupta împotriva patimilor È™i despre cultivarea virtuÈ›ilor creÈ™tine, teme pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le-a tratat pe larg în scrierile sale. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirmă, în Binecuvântarea de la începutul lucrării: „Pe măsură ce luăm decizii potrivite sau eronate, mintea noastră înclină din ce în ce mai mult în direcÈ›ia respectivă È™i devine mai curată, mai duhovnicească, dacă luăm hotărârile alături de Dumnezeu sau, din contră, mai pătimaÈ™ă, dacă dorim numai să ne facem voia proprie. Iubirea de averi, lăcomia pântecelui, desfrânarea, trândăvia, mândria – toate aceste patimi au la bază alegeri greÈ™ite în care omul persistă chiar dacă observă uneori că nu merge în direcÈ›ia potrivită. La fel, bunătatea, blândeÈ›ea, iubirea de aproapele, hărnicia, ascultarea, înfrânarea sunt rodul unor alegeri potrivite, care decurg unele din altele pe măsură ce discernământul nostru interior sporeÈ™te”.