A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Batranul Eftimie viglo-lavriotul a fost un sfant contemporan nebun pentru Hristos, o lumina stralucitoare a Atonului sfintit, "unul dintre ultimii" mari asceti ai pustiului aghiorit.

A fost "cel din urma dintre toti", un sfant care a trait in vremurile din urma, unul dintre isihastii luptatori care au tinut nestinsa traditia aghiorita.  A trait cu gandul ca este cel mai mic, cel mai pacatos dintre toti oamenii.  S-a nevoit ca un "nebun" si ca un "ciudat", ca un om de nimic si vrednic de dispret, ca un marginas, "ca un mort viu".

Pentru răstimpul de înfrânare şi nevoinţă al Păresimilor, nimic nu-l întăreşte mai mult pe postitor şi nu îi uşurează mai tare sarcina decât cuvintele sfinţilor. În această carte mică, dar bogată în învăţături de mare frumuseţe şi adâncime, ­
patru dintre cei mai mari îndrumători ai Ortodoxiei ne ­arată cum să ne curăţim sufletul pentru a ne împărtăşi cu vrednicie, încât postirea noastră să aibă deplină roadă, şi, lucru de o însemnătate deosebită în aceste vremuri zbuciumate, să dobândim împăcarea cu noi înşine şi cu ceilalţi.
„Fericit omul care stăruie în rugăciuni şi rabdă în postiri şi se bucură în privegheri... ridicându-şi ochiul la cer, spre Domnul, cugetând la Cel ce şade pe tronul slavei şi cercetează inimile şi străbate rărunchii! Căci unul ca acesta se bucură de bunătăţile cele veşnice şi se face fiu şi frate şi prieten şi moştenitor al lui Dumnezeu. Faţa acestuia va străluci ca soarele în Ziua Judecăţii, şi el va moşteni Împărăţia cerurilor.” (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Sfintii Tari Mucenici Romanov: Imparatul Nicolae al II-lea, Imparateasa Alexandra, alaturi de copiii lor Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria si Anastasia si Tareviciul Alexei sunt un model de familie crestina cu o adanca traire duhovniceasca.  Ei au urcat impreuna calea Crucii spre inaltimile sfinteniei.

Marea lor noblete sufletească este foarte bine surprinsa intr-una dintre scrisorile Marii Ducese Olga:

“Tatal meu a dorit sa transmiteti tuturor acelora care i-au ramas credinciosi, ca si aceia la randul lor sa spuna celor pe care ii cunosc si au incredere in ei, sa nu caute sa-l razbune.  El i-a iertat pe toti si se roaga pentru toti si vrea doar sa tineti minte ca raul care exista acum in lume va avea forta si mai mare, insa raul nu poate sa invinga raul, ci numai dragostea poate aceasta.”

Iubirea este misterioasa, vine fara de veste si pleaca pe neasteptate.  Nu pricepem cum se naste, nici cum de se stinge si piere cu totul.  Iubirea in aceasta lume este o victima lipsita de aparare in fata nestatorniciei omenesti.  Nici o rostire pur omeneasca nu‑si indeplineste vreodata frumoasele fagaduinte.  „A iubi” si „a dainui” nu rimeaza decat in poezia „primei dimineti”.

Iata de ce Taina Cununiei cere atat de staruitor minu­nea, harisma, si se roaga neobosit pentru ­„iubire de­savarsita”, „legatura nedesfacuta”, „iubirea unuia pentru ­celalalt”.  Iubindu‑se unul pe celalalt, sotii Il iubesc pe Dumnezeu.  Din fie­care moment al vietii lor irumpe o doxologie imparateasca, slujirea sotilor devenind o cantare liturgica nein­cetata.  De aceea Sfantul Ioan Gura de Aur conchide: „Casatoria este icoana tainica a Bisericii.”

Acei care sunt satui de poame carnoase, desigur ca nu se uita la samburi. Dar ii rig, pentru dragostea lui Dumnezeu sa nu calce in picioare si sa piarda aceste seminicioare, care sunt adunate cu sudori si cu lacrimi, caci vor veni zile, cand se vor strange de vrajmasi cartile cele bune (adica poamele cele duhovnicesti) si atunci nevoiasii vor cauta samburasi vechi si nu vor afla.

Sfantul Ioan Iacov Romanul

Lumea este aceasta care este, cu chinurile si cu bucuriile ei. Totdeauna a fost asa. Si asa va fi. Elementul tragismului a caracterizat totdeauna Pamantul nostru. Viata si moarte. Inflorire si decadere. Cadere si Inviere. Toate acestea merg impreuna. Si vor merge asa pentru totdeauna in acest interval al timpului.

Insa ceea ce traiesti tu inlauntrul tau nu depinde numai de lumea exterioara, nici macar de modul in care tu „interpretezi” această lume, de ochii tai, de optica ta. De felul in care vezi tu viata, ce insemnatate dai tu esecului, daca te schimbi usor in rau din pricina unei incercari, daca te prabusesti grabnic intr-o stare de parasire sau de tradare.

Hristos, de asemenea, a trait intr-o lume tragica, intr-o epoca la fel de dificila. Dar El a fost necontenit in contact cu Tatal Lui cel Ceresc, cu pacea inimii Lui dumnezeiesti, cu bucuria Sfantului Duh care-L inunda. Si asa le suporta pe toate, pe toti ii iubea, peste tot iradia lumina, nici de moarte nu se temea, nici tradarile nu-L distrugeau.

Daca, asadar, ai putea si tu sa-ti schimbi ochii tai, afectiunile (iubirile) tale, mintea ta, atunci toate vor fi probabil la fel, dar tu nu te vei distruge cu usurinta. Vei fi altfel, vei auzi inlauntrul tau alte lucruri, vei simti o putere de neclintit care te va tine drept in picioare!