Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

Mantuitorul ne invata ca dobandim bucuria Lui daca suntem credinciosi peste putinul pe care ni l-a dat. Iar a fi credincios inseamna a lucra cu acest putin dat fiecaruia, cu toata bogatia de har pe care Domnul ne-o ofera gratuit in Biserica Lui. 
Acest volum este un indemn la privirea si trairea vietii in lumina acestui crez despre om si despre rostul lui in lume. 

Reeditarea volumului de versuri alese din scrierile Sf. Ioan de la Neamt (Hozevitul).

Tineretea m-a fascinat intotdeauna. Si nu numai acum, pentru ca am inaintat in varsta, ci efectiv intotdeauna m-a fascinat tineretea in sine. Nu doar pentru ca este un stadiu de maxima potentialitate a omului, care da nastere unor adevarate explozii de energii creatoare, ci pentru ca am vazut totdeauna in ea un miracol al lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe Adam tanar, nu copil, nici batran. Deci starea primordiala a omului era de tinerete, chiar daca de pruncie spirituala.
Tineretea este legata in mod fundamental de iubire si frumusete. Marea poezie de iubire a lumii, inclusiv poezia biblica (Cantarea Cantarilor), se refera la tinerete si la aceasta etapa din viata omului. De asemenea, frumusetea este un atribut fundamental si este tonic sa te uiti la tineri si sa le vezi chipurile exprimand frumusetea lui Dumnezeu, de multe ori fara ca ei sa-si dea seama sau alteori denaturandu-i sensul. Trebuie sa invatam sa vedem frumusetea, sa o primim, sa o pretuim, dar nu numai atat, ci si sa o folosim ca atare.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Tineretea m-a fascinat intotdeauna. Si nu numai acum, pentru ca am inaintat in varsta, ci efectiv intotdeauna m-a fascinat tineretea in sine. Nu doar pentru ca este un stadiu de maxima potentialitate a omului, care da nastere unor adevarate explozii de energii creatoare, ci pentru ca am vazut totdeauna in ea un miracol al lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe Adam tanar, nu copil, nici batran. Deci starea primordiala a omului era de tinerete, chiar daca de pruncie spirituala.
Tineretea este legata in mod fundamental de iubire si frumusete. Marea poezie de iubire a lumii, inclusiv poezia biblica (Cantarea Cantarilor), se refera la tinerete si la aceasta etapa din viata omului. De asemenea, frumusetea este un atribut fundamental si este tonic sa te uiti la tineri si sa le vezi chipurile exprimand frumusetea lui Dumnezeu, de multe ori fara ca ei sa-si dea seama sau alteori denaturandu-i sensul. Trebuie sa invatam sa vedem frumusetea, sa o primim, sa o pretuim, dar nu numai atat, ci si sa o folosim ca atare.

Am învăţat, cu trecerea anilor, că întâlnirile nu sunt întâmplătoare, că punerea faţă în faţă a oamenilor nu ţine decât foarte puţin de voinţa lor şi că o anume răbdare a aşteptării poate fi răsplătită, oricât de târziu, cu vederea a ceea ce ar părea imposibil. Când, prin anii 70, venerabila măicuţă Benedicta Braga îmivorbea, în chilia Prea Cuvioşiei sale de la Văratec, despre Arhimandritul RomanBraga, aflat pe atunci în Statele Unite, Părintele mi se părea un personaj de povestire hagiografică. Atâta durere răzbătea din spusele măicuţei despre suferinţele grozave îndurate de fratele său mai mic în închisoare, apoi de încercările grele prin care trecuse în Mato Groso şi care-i zdruncinaseră amarnic sănătatea, încât mă copleşeau şi pe mine tristeţea şi o milă nesfârşită faţă de călugărul de departe. Mi-l închipuiam ca pe un mucenic, palid, slab, strivit de chinurile la care fusese supus, ca o imagine dintr-o icoană bizantină. Şi nu doream altceva decât ca măicuţa Benedicta să apuce să-şi mai vadă o dată fratele înaintea sfârşitului, ca să-şi aline dorul şi durerea. 

Zoe Dumitrescu-Buşulenga

Serghei Alexandrovici Nilus (1862-1929) este un remarcabil scriitor rus.  Fiul unei familii de emigranti elvetieni, Nilus a studiat dreptul si, dupa ce a absolvit la Facultatea din Moscova, a ajuns magistrat in Transcaucazia.  Intalnirea cu Sfantul Ioan de Kronstadt, care i-a vindecat o infectie in gat, l-a transformat profund.  In 1907, Nilus s-a mutat la Manastirea Optina, unde a trait pana la 1912.  In acest timp el a publicat mai multe carti duhovnicesti, inclusiv „Pe malul raului dumnezeiesc. Insemnarile unui ortodox”.

Viata contemplativa nu este opusa vietii practice, ci reprezinta culminarea acesteia, fiindca in ea actio si contemplatio sunt unite.  Prin echivalarea vietii contemplative, considerata in mod traditional drept cea mai pura si inalta forma de vietuire filosofica si crestina, cu viata de preot/episcop, avva Iulian Pomerius se dovedeste a fi un scriitor bisericesc aparte, un scriitor preocupat de oamenii Bisericii; iar prin echivalarea vietii de episcop cu cea contemplativa, el ofera episcopului acea auctoritas morala a vietii contemplative.  Desi aspectele vietii contemplative pe care el le enumara la mijlocul capitolului XXV - grija fata de saraci, invatarea credinciosilor, practica filantropiei - au fost considerate inaintea lui, dar si ulterior, drept cele mai caracteristici fapte ale vietii active, Pomerius le-a transformat insa in manifestari ale vietii contemplative, fiindca el defineste cele doua versiuni ale conversatio crestine nu dupa fapte, ci dupa orientare, dupa dispozitia mintii.

(lipsa text)