Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

Mantuitorul ne invata ca dobandim bucuria Lui daca suntem credinciosi peste putinul pe care ni l-a dat. Iar a fi credincios inseamna a lucra cu acest putin dat fiecaruia, cu toata bogatia de har pe care Domnul ne-o ofera gratuit in Biserica Lui. 
Acest volum este un indemn la privirea si trairea vietii in lumina acestui crez despre om si despre rostul lui in lume. 

Reeditarea volumului de versuri alese din scrierile Sf. Ioan de la Neamt (Hozevitul).

Tineretea m-a fascinat intotdeauna. Si nu numai acum, pentru ca am inaintat in varsta, ci efectiv intotdeauna m-a fascinat tineretea in sine. Nu doar pentru ca este un stadiu de maxima potentialitate a omului, care da nastere unor adevarate explozii de energii creatoare, ci pentru ca am vazut totdeauna in ea un miracol al lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe Adam tanar, nu copil, nici batran. Deci starea primordiala a omului era de tinerete, chiar daca de pruncie spirituala.
Tineretea este legata in mod fundamental de iubire si frumusete. Marea poezie de iubire a lumii, inclusiv poezia biblica (Cantarea Cantarilor), se refera la tinerete si la aceasta etapa din viata omului. De asemenea, frumusetea este un atribut fundamental si este tonic sa te uiti la tineri si sa le vezi chipurile exprimand frumusetea lui Dumnezeu, de multe ori fara ca ei sa-si dea seama sau alteori denaturandu-i sensul. Trebuie sa invatam sa vedem frumusetea, sa o primim, sa o pretuim, dar nu numai atat, ci si sa o folosim ca atare.

O vorba spune ca nemultumitului i se ia darul. Te-ai gandit vreodata ce vrea sa insemne asta?  Sa te intreb ceva: ai primit vreodata un dar, un cadou, iar tu i-ai spus celui care ti l-a dat ca nu iti place, ca vrei altceva?...  Iar daca ai facut asta, ti-a fost luat darul imediat si n-ai mai primit nimic inapoi?  Sa spunem ca un tata ii cumpara copilului, din ultimii bani pe care ii are, o pereche de patine cu rotile.  Fuge apoi spre casa nerabdator, sa se bucure de bucuria copilului sau.  Cand colo, ce sa vezi?  Copilul ia patinele in mana, se uita o clipa la ele, apoi le arunca intr-o parte si incepe sa strige: „Nu vreau modelul asta, eu vreau altele!”... „Altele” inseamna niste patine cu mult mai scumpe, pentru care tatal sau nu a avut bani.  Dar pe copil nu-l intereseaza asta.  El o tine pe a lui, el vrea „altele”...

Un bunic da sa intre intr-o farmacie.  Se opreste in prag, sta o clipa, apoi se intoarce si intra in magazinul alaturat, unde, dupa ce-si numara banutii din buzunar, cumpara o punga cu bomboane.  Porneste grabit catre casa, oprindu-se din cand in cand sa-si mai traga sufletul.  Nici nu deschide bine usa apartamentului ca isi striga, gafaind, nepotelul.  Copilul le ia, se uita la ele, dupa care le arunca pe masa spunand: „Eu voiam bomboane de ciocolata, nu de-astea”.  Nicio clipa nu se gandeste ca bunicul a renuntat sa-si cumpere doctoriile de care are atata nevoie si i-a cumparat lui bomboane...

Ce crezi?  Ar trebui ca tatal sa-i ia patinele, sa le duca inapoi la magazin si sa nu-i mai cumpere nimic in schimb?  Ori bunicul sa dea inapoi bomboanele si sa-si cumpere medicamente?

Da, poate asa ar trebui sa faca, dupa cum spune proverbul: nemultumitului i se ia darul...

Dar, vezi tu, nici tatal, nici bunicul nu vor proceda asa.  Amandoi vor face inca un efort pentru a-si vedea fericit copilul pe care il iubesc atat de mult. Dar oare copilul va intelege asta?  Oare cum ar fi fost mai bine sa faca si tatal si bunicul?

Pentru a intelege mai bine, am sa-ti spun povestea pestisorului auriu.  Lui i-a fost daruita cea mai frumoasa mare in care sa traiasca.  Si, mai presus de frumusetea marii, i-a fost daruita libertatea.  Dar ce crezi ca a facut pestisorul auriu cu toate astea?  Sa vedem...

Cum ajungem noi prin rugăciune către cer? Rugându-ne şi curăţindu-ne astfel sufletul, făcând din sufletul nostru locaş al lui Dumnezeu, devenind şi noi purtători de Dumnezeu, devenind şi noi purtători de Hristos. În măsura în care îi slujeşti lui Dumnezeu, Îl cunoşti pe Dumnezeu, devii teognost şi, dacă eşti teognost, te uimeşti de Dumnezeu, cum spune Sfântul Isaac Sirul: „Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cineva care nu se uimeşte de Dumnezeu”. Când te uimeşti de Dumnezeu nu se poate să nu-L iubeşti pe El pentru bunătatea Lui, pentru înţelepciunea Lui, pentru dragostea Lui, pentru sfinţenia Lui, pentru tot ce ştii despre Dumnezeu, ca unul care îi slujeşti lui Dumnezeu, ca unul care ai primit descoperirea lui Dumnezeu, pentru că Hristos e ascuns în poruncile Lui. Cine împlineşte poruncile Domnului Hristos, acela Îl cunoaşte pe El şi se bucură de Dânsul, se minunează de El. Minunându-te de Dumnezeu, nu se poate să nu-L iubeşti. Aşa se realizează cerul cel de pe pământ! E uşor să spui, dar în viaţă nu-i aşa de simplu să realizezi lucrurile acestea. Ele sunt, însă, realizabile. Să ştiţi că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut! (Părintele Teofil Părăian) 

„Dogmatica Bisericii Ortodoxe” de Sfantul Iustin Popovici (1894-1979) – tradusa pentru prima data in limba romana dupa originalul in limba sarba – reprezinta cea mai importanta opera de teologie dogmatica a ultimelor veacuri.

Alaturi de Sfantul Nicolae Velimirovici, Sfantul Iustin Popovici a fost cel ce a declansat renasterea spirituala a poporului sarb si aparatorul zelos al dreptei credinte in timpurile de cumpana la inceputul secolului XX.  Opera sa cuprinde peste 40 de volume, dintre care 30 publicate in sarba, multe din ele fiind traduse in greaca, franceza, engleza etc.

Pentru Sfantul Iustin Popovici, dogmele, adevarurile vesnice despre Dumnezeu, lume si om, sunt realitati in care nimic nu este trecator, muritor si fictiv.  Prin dogme, credinciosul se hraneste si treptat se elibereaza de tot ceea ce este pacatos, trecator, relativ si muritor.  Prin asceza si cu ajutorul harului Duhului Sfant, omul isi preschimba chipul dupa cel al lui Hristos.  Devine astfel faptura noua, dumnezeiesc-omeneasca, vesnica, netrecatoare si fericita.

Ei bine, dragi prieteni, nu am vrut sa scriu istorie, ci am vrut sa fac istorie.  Aici e taria cuvantului!  Oare am reusit?  Iar daca n-am reusit, ma trag incetisor spre Eden, ca macar sa fiu pe harta pe care Dumnezeu a facut istoria, sa fiu acolo un semn al laudei lui Dumnezeu.  Ce-mi mai trebuie istorie?  Daca esti mantuit prin actiune si har, lasi altora obligatia de a nota istoria, iar tu esti fericit, ca cetatean al Raiului.
Asa ca, prietene, drumul acesta, al meu, nu este al celor invinsi, ci al celor ce s-au invins mai intai pe ei insisi si mai apoi au biruit lumea.
Mare lucru am spus!  Dar parca eu l-am spus intai?  Au fost altii inaintea mea care au trait asa si au murit frumos.  Acestia intai au trit asa, iar felul traiului lor s-a vazut din scriitura lor, iar altii vor merge pe urmele noastre pana ne vom ancora in infinitul mare.

Pr. Dimitrie Bejan

Mantuitorul ne invata ca dobandim bucuria Lui daca suntem credinciosi peste putinul pe care ni l-a dat. Iar a fi credincios inseamna a lucra cu acest putin dat fiecaruia, cu toata bogatia de har pe care Domnul ne-o ofera gratuit in Biserica Lui. 
Acest volum este un indemn la privirea si trairea vietii in lumina acestui crez despre om si despre rostul lui in lume.