Sunt adunate in acest volum o seama de cuvinte duhovnicesti culese din predicile parintellui, ordonate tematic, precum si cateva interviuri si conferinte din Romania si America. Citind "Cuvinte vii" vom vedea ca nu intru intelepciunea omeneasca a vorbit parintele, desi agonisise o cultura laica si teologica demna de invidiat, precum si o mare experienta de viata.
"N-am urmarit sa fac predici teologice, ci am vrut sa intru in inima voastra. Si nu eu, ci sa deschid inima voastra, si urechile, si mintea pentru invatatura lui Hristos..." (Pr. Gheorghe Calciu)

Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată.Şi totuşi el e trist şi îngrijorat.Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.
Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.
De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.

Hristos în mijlocul nostru!

Vă anunÈ›ăm cu bucurie că a ieÈ™it de sub lumina tiparului, la împlinirea a 40 de ani de la scrierea acestor minunate mărturii, ediÈ›ia omagială a volumului ”Întoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide,. De o calitate È™i grafică deosebită, cartea conÈ›ine È™i poze noi ale mărturisitorului Ioan Ianolide.

Recomandăm ca acest volum să fie în casele tuturor celor care-È™i doresc să iasă măcar pentru o vreme din mlaÈ™tina acestei vieÈ›i È™i să urce spre Soarele DreptăÈ›ii, spre Răsăritul cel de Sus care este Hristos, È™i a tuturor iubitorilor mărturisitorilor din temniÈ›ele comuniste.

Cartea zugrăveşte chipul aureolat de sfinţenie al Părintelui Constantin Sârbu, unul dintre sutele de preoţi martiri din timpul regimului comunist. Viaţa lui, urzită din lacrimi şi har, a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu şi semeni. Condamnat în 1954 la 8 ani de închisoare, a trecut prin Jilava, Aiud şi Gherla, primind şi 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Eliberat în 1964, a fost numit paroh la Biserica Sapienţei din Bucureşti, pe care a transformat-o în scurt timp într-o adevărată oază de credinţă şi mărturisire în mijlocul deşertului comunist. Iritată, Securitatea i-a înscenat Părintelui o moarte „umanitară”, la 23 octombrie 1975. Duhul Părintelui a rămas însă viu şi lucrător prin fiii săi duhovniceşti, prin predicile şi sfaturile sale pline de înţelepciune şi har. Viaţa şi învăţăturile Părintelui Constantin Sârbu, adunate în cartea de faţă, sunt un îndreptar preţios astăzi, când creştinilor li se cere din nou examenul credinţei şi al mărturisirii creştine.

Măria Sa Neagoe Basarab... nu este in totalitate, asa cum poate o sugerează titlul, o lucrare de istorie, nici o fictiune literală È™i cu atât mai putin o scriere aghiografică. Nefiind exclusiv vreuna din acestea, cuprinde totuÈ™i câte ceva din fiecare.

Lucrarea de istorie poate fi socotită în măsura în care urmăreÈ™te firul cronologic al domniei lui Neagoe Basarab, aÈ™a cum l-am găsit înfăÈ›iÈ™at - cu controversele de rigoare - în cele două vechi izvoare, LetopiseÈ›ul Cantacuzino È™i ViaÈ›a Sfântului Nifon scrisă de Gavriil Protul, precum È™i în alte documente È™i studii de specialitate, toate indicate în bibliografia orientativă de la sfârÈ™itul cărÈ›ii. Scriere aghiografică nu cutezăm a o numi, căci cele sfinte se cuvin a fi scrise de cei sfinÈ›i. Gândul nostru a fost doar acela de a înfăÈ›iÈ™a - într-o societate a modelelor de tot felul - chipul unui domn român care a trăit în mod isihast.

Aici, sursa principala de inspiraÈ›ie ne-a fost cartea ÎnvăÈ›ăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, o scriere în felul ei autobiografică, fiindcă toate sfaturile date prinÈ›ului moÈ™tenitor au în ele greutatea cuvântului cercat cu fapta. ÎnvăÈ›ăturile ne arată că viaÈ›a voievodului muntean a cuprins cele trei dimensiuni nedespărÈ›ite ale spiritualităÈ›ii ortodoxe, aÈ™a cum ni le înfăÈ›iÈ™ează teologia răsăriteană: dogmatica, eclesiastica si ascetica. Domnul Neagoe a cunoscut dogmele credintei pravoslavnice si le-a pazit cu sfintenie. De asemenea, a avut nemarginita evlavie si dragoste pentru Biserica, pentru randuielile si slujitorii ei adevarati, episcopi, preoti sau monahi. Si nu in ultimul rand a dus o viata de asceza, unind nevointele trupesti cu trezvia mintii.

Invataturile cuprind pagini minunate de Filocalie privind stiinta duhovniceasca a curatirii omului de patimi si a unirii sale cu Dumnezeu.

(lipsa text)

Înaintea Optinei a fost Sanaxarul 

În Biserica Rusă a secolului al XVIII-lea, sărăcite È™i înjosite de dispreÈ›ul È™i opresiunea elitelor luministe, mănăstirile ajunseseră cuiburi ale unui formalism lipsit de suflarea vie a Duhului Sfânt: dar în acest întuneric al decăderii È™i al uitării, străvechea predanie a a stăreÈ›iei învie printr-un È™ir de oameni trimiÈ™i de la Dumnezeu, între care cel mai tainic È™i mai uimitor este, poate, Cuviosul Teodor de la Sanaxar.
La numai 25 de ani, mândrul aristocrat dintr-un regiment de elită al gărzii împărăteÈ™ti fuge în codrii din nordul Rusiei, unde trăieÈ™te singur, ani de zile, în pustnicie. Ce fiinÈ›e cereÈ™ti l-au îndrumat în nevoinÈ›a lui mai presusu de fire? Aceasta rămâne o taină dumnezeiască; un singur lucru È™tim: că din pustie a ieÈ™it, fără să aibă încă tunderea în monahism, la starea bărbatului desăvârÈ™it, la măsura vârstei deplinătăÈ›ii lui Hristos (Efes. 4,13). 
Cartea de faÈ›ă vă înfăÈ›iÈ™ează, pentru prima oară în limba română, văaÈ›a È™i poveÈ›ele acestui învăÈ›at de Dumenzeu, care alături de Nazarie de la Valaam, de vasilisc È™i de ucenicii Cuviosului Paisie Velicikovski este unul dintre cei prin care Dumnezeu a lucrat miraculoasa renaÈ™tere a stăreÈ›iei ruse, ajunse la apogeu în vremea de înflorire  a Optinei.

(lipsa text)

In aceasta carte impresioneaza, in primul rand, sinceritatea parintelui aghiorit, care isi deschide sufletul in fata noastra.  O face cu multa sfiala, dar, cu toate acestea, reuseste sa ne ajute sa intelegem putin din taina schimbarii sale.

Asa cu Hristos a ajuns la sufletul sau, asa poate ajunge la fiecare suflet rebel.  Si, asa cum Sfantul Apostol Pavel s-a facut tuturor toate, pentru a-i castiga pe toti pentru Hristos, parintele care ne vorbeste aici o face nadajduind ca cel putin un suflet rebel va intelege ca adevarata libertate se poate gasi doar in Hristos, pentru ca El este Calea, Adevarul, Viata, dar di Libertatea.  Libertatea dupa care multi tanjim, dar, de multe ori, o cautam unde nu trebuie si unde nu putem gasi decat lanturile robiei pacatului.

Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina – format micÎn taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast È™i un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeÈ›e È™i îndelungă răbdare.Dorind să se retragă la mai multă liniÈ™te, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioÈ™i È™i ucenici, o frumoasă mănăstire de călugăriÈ›e în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viaÈ›ă de obÈ™te, după tradiÈ›ia SfinÈ›ilor PărinÈ›i. Apoi s-a retras în această mănăstire È™i a dus o viaÈ›ă înaltă de smerenie È™i slujire, de dăruire totală È™i rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii, È™i pentru toÈ›i care veneau È™i cereau binecuvântare, rugăciune È™i cuvânt de folos sufletesc. […]NumeroÈ™i săraci È™i bolnavi, lipsiÈ›i de orice ajutor, veneau la Sfântul Nectarie ca la părintele lor sufletesc; de aceea, el a dat poruncă maicilor care se nevoiau acolo să împartă celor lipsiÈ›i orice fel de hrană È™i chiar să nu păstreze nimic pentru ele, deoarece Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea È™i pe unii È™i pe alÈ›ii. Dar È™i cei bolnavi se vindecau prin rugăciunile Ierarhului Nectarie, pentru că se învrednicise de darul facerii de minuni.