Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Culegerea de faţă a fost alcătuită din propriile scrisori chiar de către Sfântul Teofan Zăvorâtul ca o combinaţie optimă de învăţături ascetice adresate atât monahilor, cât şi mirenilor, şi lămuriri dogmatice de mare actualitate legate mai ales de învăţătura despre Biserică în contextul combaterii învăţăturilor sectare, dar şi de cea despre mântuire, rai şi iad. Printre temele tratate în ea se numără: lupta împotriva enervării, a mândriei, a împrăştierii, oboselii şi plictiselii la rugăciune, a slăbirii voinţei, a răcelii sufleteşti, a iubirii de stăpânire, a osândirii şi vorbirii de rău, a nesimţirii, a autocompătimirii; împărtăşirea cu vrednicie; săvârşirea corectă a pravilei de rugăciune; discernământul duhovnicesc; păzirea de înşelare; păstrarea liniştii sufleteşti în neplăceri; postirea; rugăciunea minţii. 
Abordând un spectru larg de probleme fundamentale, atât teoretice, cât şi practice, ale vieţii duhovniceşti, această carte îşi are locul în biblioteca oricărui creştin ortodox. 

Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu‑Vlas 

Crestinul care a postit, s‑a spovedit si s‑a impartasit cu Sfintele Taine innoieÈ™te in sine izvoarele harului des­chise in el prin Sfantul ­Botez, care dupa aceea au fost de atatea ori innoroite prin nepasare si caderi si de atatea ori au fost curatite prin pocainta.  Acum ele sunt iarasi cu­ratite dupa ­ultimele caderi.  Sa le pazim deci cel putin de acum, sa nu le astupam iarasi prin neluare‑aminte, impras­tiere si nepasare fata de acele lucrari prin care se pastreaza curatenia si dreapta curgere a apelor lor.  Sa nu dam frau liber simturilor, sa nu contenim a ne ruga cu osardie si ­lacrimi, sa nu uitam faptele dra­gos­tei, sa cautam ascultarea cuvantului lui Dumnezeu si, mai presus de toate, sa vorbim cu Domnul, Care este in noi, si prin aceasta impreuna‑vorbire sa pastram in noi frica de Domnul si ravna de a placea lui Dumnezeu, in care se si afla izvoarele vietii noastre duhovnicesti!

Sfantul Teofan Zavoratul

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

Cand omul arunca samanta in pamant, ea face de la sine radacina, tulpina si boabe, pe cand omul se deosebeste prin constiinta si libertate, si viata lui nu este un sir de fenomene care decurg unul din celalalt in mod necesar, ci un sir de actiuni intreprinse in mod constient si savarsite din proprie initiativa.  El isi traseaza dinainte un fel de viata, dupa care il pune in practica.  Si numai in acest mod viata lui este viata cu adevarat omeneasca, rational‑libera.  Crestinul, care este urmator al lui Hristos prin chemarea sa, n‑are nevoie sa‑si oboseasca mintea trasandu‑si singur felul de viata.  El are inaintea sa pilda vietii Domnului Hristos.  La aceasta sa se uite fiecare si sa traiasca dupa ea.  Pictorul se uita la original si transpune trasatura dupa trasatura pe panza pregatita dinainte: si crestinul trebuie sa se uite la trasaturile vietii Domnului si sa le transpuna in viata sa.

Sf. Teofan Zăvorâtul

Mersul la biserica este o parte indispensabila a vietii fiecarui crestin, un element definitoriu al caii duhovnicesti: nu numai punct practic de reper, ci si fantana cu apa vie, care curata si hraneste.

Prin invataturile cuprinse in cartea de fata, Sfantul Teofan Zavoratul ne arata cum sa facem ca el sa nu se transforme intr-o rutina, ci sa devina pentru fiecare un izvor de binecuvantare si de putere spre rezolvarea problemelor vietii si continua sporire duhovniceasca.

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas

Învatam sa ne rugam dupa cartile de rugaciuni, rugându‑ne prin mijlocirea rugaciunilor gata facute, predanisite noua de catre Domnul si de catre Sfintii Parinti care au sporit în rugaciune. Nu trebuie sa ne oprim însa aici: trebuie sa tindem înainte si, dupa ce am învatat sa ne întoarcem cu mintea si cu inima catre Dumnezeu având ajutor din afara, trebuie sa facem experiente si ale propriei înaltari catre Dumnezeu, sa ajungem la aceea ca sufletul singur, cu spusele sale, sa intre în împreuna‑vorbire cu Dumnezeu prin rugaciune, singur sa se înalte catre Dânsul si sa‑I descopere si sa‑I marturiseasca ce e în el si ce doreste el. Si cu asta trebuie deprins sufletul. (Sfântul Teofan Zavorâtul)