Minciuna ne face fii ai diavolului
Minţim şi ne minţim pentru a ne atinge anumite obiective, dar, mai ales, pentru a acoperi unele goluri din viaţa noastră şi pentru a ne crea iluzia că ne apropiem de ceea ce am vrea să fim. Realitatea este
modificată pentru a se potrivi nevoilor noastre, iar minciuna este utilizată selectiv, ca o modalitate generală de răspuns.
Oamenii nu vor să audă adevărul deoarece vor să menţină în viaţa lor beneficii, vor să clădească un adevăr pentru ceilalţi cu tipuri de falsităţi recunoscute doar de ei.
Oamenii nu vor să audă adevărul deoarece vor să menţină în viaţa lor beneficii (de ordin emoţional sau material) sau nu pot identifica resurse pentru a se redefini şi reorganiza într-un sens al normalului. Minciuna este, uneori, o modalitate de neasumare conştientă a realităţii şi o anexă a adevărului, iar în alte situaţii, opusul adevărului, din lipsa posibilităţii de a accepta şi depăşi o dezvoltare personală crescută strâmb sau deformat.
Suntem încredinţaţi de experienţa sfinţilor – definiţi ca oameni sinceri şi corecţi- că adevărul este lucrător, rodnic şi sfinţitor. Concluzia Sfântului Ioan Evanghelistul este categorică: „Să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul. În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre“ (I Ioan 3, 18-19).
Minciuna ne face fii ai diavolului
(vezi harta)