Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Ediție îngrijită de monahul Coprie

Născut în Imperiul Țarist, la începutul veacului al XX-lea, starețul centenar – ale cărui cuvinte sunt cuprinse în acest volum – a trecut prin valul de vitregii și prigoane, ce s-a abătut asupra celor care și-au mărturisit credința în Hristos Dumnezeu în Rusia. La începutul anilor ʹ20, ca tânăr ieromonah, a fost arestat și a luat căile gulagurilor sovietice, unde, timp de mai bine de douăzeci de ani, și-a ispășit condamnarea prin muncă silnică. După încheierea celui de al Doilea Război Mondial, a fost eliberat abia viu din lagăr, a pribegit prin Rusia și a intrat în ascultare la un bătrân monah isihast, format la Optina. 
După ce a reușit să recupereze din felurite ascunzători cărți și vase liturgice din perioada țaristă, starețul a început a sluji Liturghia, iar când era rugat să facă botezuri și înmormântări, el le săvârșea în timpul nopții. 
Întrucât era înzestrat cu puterea cuvântului și cu darul înainte-vederii, lângă stareț s-au adunat mulți oameni, pentru a căror întrebări și căutări el a cerut răspuns de la Dumnezeu. Așa se face că, pe la începutul anilor ʹ70 ai veacului trecut, s-a învrednicit de prima vedenie, în care Domnul i-a dezvăluit cele ce se vor petrece lăuntric cu oamenii în vremurile de la sfârșitul lumii. După mai mulți ani, într-o a doua vedenie, i-a fost descoperită, cu multe detalii, deopotrivă starea lumii și a firii omenești, atât din preajma venirii lui antihrist, cât și din vremea stăpânirii lui. Toate acestea au fost așternute în scris, pentru cei cu luare-aminte.

Aceasta carte se adresează copiilor cu vârste între 3 È™i 6 ani ajutându-i să deprindă alfabetul, să-È™i formeze primele abilităÈ›i matematice È™i să-È™i dezvolte motricitatea. ActivităÈ›ile din paginile acestei cărÈ›i îi învaÈ›ă pe cei mici să devină încrezători în propriile lor forÈ›e.

Îndemn la o viaţă creştină
 Creat de Dumnezeu, omul a fost din început chemat la o viaÈ›ă de comuniune È™i conlucrare cu Ziditorul său. Această menire nobilă, cerească a fost îngreuiată de căderea protopărinÈ›ilor noÈ™tri, omenirea trecând prin perioade grele de depărtare, înstrăinare È™i chiar despărÈ›ire de Dumnezeu. De aceea, istoria omenirii în sens religios este istoria nevoinÈ›ei omului pentru mântuirea sa, revenirea la starea cea dintâi – a omului lui Dumnezeu pe acest pământ, apt de a se întoarce la Tatăl său, în patria lui cerească. „De la Dumnezeu ieÈ™im, petrecem pe pământ o vreme È™i iarăÈ™i la Dumnezeu ne întoarcem. Fericit cine se întoarce È™i ajunge Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea.”  Pentru a nu rătăci cărarea È™i a ajunge Acasă, în ÎmpărăÈ›ia Tatălui nostru ceresc, suntem chemaÈ›i de Evanghelia lui Hristos la o viaÈ›ă moral-duhovniceas-
 că plăcută Domnului. Numai aÈ™a putem redobândi haina cerească de lumină a fiilor pentru sufletul nostru, haină fără de care nu putem intra în ÎmpărăÈ›ia Cerurilor cea pregătită nouă. Ca să îndeplinim cele propovăduite de Iisus Hristos în Evanghelia Sa, trebuie să devenim creÈ™tini nu doar cu numele, ci cu întreaga noastră viaÈ›ă – să practicăm creÈ™tinismul, formându-ne aptitudini, priceperi, obiÈ™nuinÈ›e moral-duhovniceÈ™ti corespunzătoare învăÈ›ăturii creÈ™tine, adică să ne formăm anumite deprinderi de viaÈ›ă, prin care să adeverim creÈ™tinătatea noastră. Cartea pe care o prezentăm spre lectură cititorului reprezintă, prin conÈ›inutul său, îndemnul la un mod de viaÈ›ă creÈ™tin. Ca acest îndemn să fie mai convingător, vă propunem spre cercetare cuvântul de învăţătură, rostit de Mitropolitul Antonie al Surojului, la Duminica a 14-a după Rusalii: Pilda nunÈ›ii fiului de împărat. Prin cuvântul său, Sfântul Antonie cheamă toÈ›i creÈ™tinii la o cugetare profundă despre lucrarea mântuirii, pe care trebuie s-o facem ca să ne putem întoarce la Dumnezeu È™i să fim primiÈ›i drept fii ai Săi: „ToÈ›i suntem chemaÈ›i de Dumnezeu la viaÈ›a veÈ™nică, să intrăm în această minunată taină a iubirii pe care o reprezintă în sine ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu. Suntem chemaÈ›i să fim fii ai lui Dumnezeu, înrudiÈ›i Lui, È™i mai mult decât atât – ni s-a dat să-L vedem pe Hristos, Care s-a făcut om de dragul nostru, să-L vedem frate după umanitate È™i Dumnezeu după natura Lui. Iar prin Hristos – să-L vedem în Dumnezeu pe Tatăl nos-
 tru È™i să ne facem «părtaÈ™i dumnezeirii», după cuvântul minunat spus de Apostolul Pavel. Pilda nunÈ›ii fiului de împărat din Evanghelie 2
 ne avertizează că nu toÈ›i cei chemaÈ›i vor intra în slava lui Dumnezeu. Oare nu suntem È™i noi asemenea celor din această pildă? Oare nu zicem noi lui Dumnezeu:
 «Doamne am alte treburi, mi-am cumpărat o parcelă de pământ, acum este a mea È™i trebuie s-o prelucrez (sunt angajat în ceva, trebuie să plec undeva etc.)» È™i
 astfel pierdem libertatea de a merge la Dumnezeu. Noi ne lipim de lucrurile pământeÈ™ti, lumeÈ™ti È™i nu ne
 putem rupe de ele. Cineva dintre noi, cei chemaÈ›i la sărbătoare, zice Domnului: «Acum am treabă, o să-mi aduc aminte de Tine, Doamne, după… Mă voi ruga Èšie altă dată, mai târziu, acum sunt ocupat, trebuie să fac ceva, să zidesc, să mă manifest…» Trec anii È™i niciodată nu vineDeprinderi de viata crestina

Cel care se smereşte, care crede în Cuvântul lui Dumnezeu din tot sufletul È™i îl împlineÈ™te, prin puterea rugăciunilor, Îl va primi pe ÎnsuÈ™i Domnul în inima sa; cu adevărat, Îl va vedea È™i Îl va auzi pretutindeni. Chiar È™i atunci când este ocărât È™i cuvinte rele sunt adresate împotriva sa, el va auzi vocea călăuzitoare a Domnului, va vedea degetul Lui arătând rănile sale păcătoase È™i cu mulÈ›umire va primi, din acea mână care îl vindecă, această arzătoare şi totuşi tămăduitoare oblojire.

El È™tie că nu există un folos mai mare decât cel primit de la vrăjmaÈ™i, iar această poruncă devine uÈ™oară, chiar de dorit pentru el: „IubiÈ›i pe vrăjmaşii voştri, bine­cuvântaÈ›i pe cei ce vă blestemă, faceÈ›i bine celor ce vă urăsc şi rugaÈ›i-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Mt. 5, 44). El îi vede pe aceştia ca pe nişte binefăcători, care îl ajută să se apropie de Dumnezeu È™i să intre în ÎmpărăÈ›ia Lui, È™i nu doar că nu simte ură faÈ›ă de ei sau să devină mânios, ci îi iubeÈ™te mai mult decât pe ceilalÈ›i È™i se întristează de amărăciunile È™i căderile lor.

Sfântul Gavriil de la Mănăstirea „Șapte Lacuri”