Acum o mie de ani, apostolatul mistic al Sfantului Simeon Noul Teolog in Bizant si incercarea sa de a reforma monahismul epocii au produs entuziasm si scandal.  De atunci incoace scrierile sale n-au incetat sa fie o adevarata provocare la adresa crestinismului institutionalizat si formalist, lipsit de respiratie mistica si incandescenta duhovniceasca, dovedindu-si in fiecare epoca o actualitate nedepasita.  „Catehezele prezentate aici sunt bogate in detalii personale, autentice si sincere, privitoare la viata interioara si experienta spirituala a autorului lor.  Ele constituie o veritabila autobiografie mistica, unica in felul ei, in literatura crestina bizantina. Catehezele sunt adevarate palme deschise, in care Sfantul Simeon arata tuturor celor ce se indoiesc posibilitatea comuniunii cu Hristos inca din aceasta viata, monedele de aur ale luminarilor sale duhovnicesti” (arhiepiscopul Vasili Krivosein).  Acest volum continua seria dedicata publicarii in traduceri romanesti moderne integrale (insotite de studii introductive la nivelul cercetarilor stiintifice actuale) ale operelor complete ale misticilor patristici si bizantini prezenti numai fragmentar in marea antologie si enciclopedie a literaturii spirituale rasaritene cunoscute sub numele de Filocalia.

În prelungirea amintirilor despre tatăl său, „preotul care s-a urcat la cer”, părintele Gheorghiu îşi evocă aici mai pe larg primii ani din viaţă, o viaţă petrecută în jurul Bisericii. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, copilul Virgil îşi propune la vârsta de şapte ani să se facă el însuşi sfânt. Află că pentru aceasta trebuie să ajungă să-şi iubească vrăjmaşii… Într-o minunată împletire de poezie, suspans şi înaltă spiritualitate, ni se oferă o neuitată iniţiere într-un creştinism trăit ca realizare a aspiraţiei spre sfinţenie a fiinţei umane. Hagiografia nu ţine de spectaculos, ci e perfect ancorată în viaţă ca răspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce răsună de veacuri în Biserică. Lectură fascinantă, aceste noi amintiri dintr-o copilărie teologică sunt nu numai o admirabilă teologie literară, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului părintelui Virgil Gheorghiu.

Intr-un moment cand literatura catehetica ortodoxa adresata copiilor sau educatorilor lor incepe sa abunde, elaborata de obicei de autori fara prea multa experienta spirituala, cartea de fata este speciala pentru ca autoarea ei este speciala.

Maica Magdalena vietuieste in binecunoscuta Manastire Ortodoxa „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex (Anglia) fiind ucenica Arhimandritului Sofronie, legatarul testamentar al Sfantului Staret Siluan Athonitul.  De la Parintele Sofronie Maica Magdalena a primit ascultarea de a se ocupa si a discuta despre credinta ortodoxa cu copiii si tinerii care viziteaza manastirea.  Aceasta carte, ca si cea deja publicata(Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi), este rodul acestei preocupari desfasurate ani de zile cu delicatete si responsabilitate exemplara atat pentru adevarul Bisericii lui Hristos, cat si pentru persoana fiecarui copil concret in parte.  Adresandu-se unor copii din lumea occidentala, ea anticipeaza multe din intrebarile si problemele noi cu care se vor confrunta parintii, copiii si tinerii nostri in anii care vor veni.

Impartasindu-si cu generozitate experienta de invatator crestin care a asimilat profund intreaga literatura duhovniceasca si patristica pentru a putea da raspunsurile necesare fiecarui copil in parte, Maica Magdalena ne ofera in acest volum un adevarat catehism in duhul Sfantului Siluan.

Sfântul Isaac Sirul este unul dintre cei mai iubiţi şi frecventaţi autori duhovniceşti din toate timpurile. Traduse în greacă la începutul secolului IX, scrierile sale au exercitat o uriaşă influenţă asupra spiritualităţii monahale din Răsăritul ortodox, dar şi din Occidentul latin. În 1983 profesorul Sebastian Brock a avut şansa extraordinară de a descoperi singurul manuscris siriac integral al Părţii a II-a, ezoterică, a scrierilor Sfântului Isaac, considerate definitiv pierdute. Editate în originalul siriac în 1985 şi traduse deja în italiană, engleză, rusă şi franceză, scrierile recent descoperite ale Părţii a II-a din corpusul isaachian apar acum şi în limba română. Descriind parcursul duhovnicesc al isihastului „singuratic” de la asceza eremitică la revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu, ele se constituie într-o veritabilă Şcoală a rugăciunii şi a iubirii care deschide perspectivele generoase, dar şi provocatoare, ale unei eshatologii universaliste şi optimiste.

Traducerea celor 41 de „cuvinte” (incluzând 405 Capitole gnostice) recent descoperite e însoţită de o serie de studii care permit pentru prima dată cititorului român o viziune obiectivă asupra nenumăratelor probleme de natură istorică, literară şi teologică ridicate de acest nou şi necunoscut Isaac. Aşa cum nimerit spunea recent părintele Alexander (Golitzin): „Isaac e nu numai minunat şi sfânt. E şi tulburător. […] Poate că Dumnezeu ne-a lăsat acest sfânt ca un delicat semn de întrebare pus peste unele din certitudinile noastre. Nu asupra celor esenţiale, ci asupra altora pe care noi — iar nu Dumnezeu — le-am declarat sigure. Fie ca Isaacul Său să ne tulbure pe noi toţi, iar noi, drept urmare, să creştem în iubirea pe care Sfântul Isaac n-a obosit să o laude."

Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârşitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate şi considerate definitiv pierdute aparţinând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar şi trăitor în ţinuturi aflate azi în Irak şi Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovniceşti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox. În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părţii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelaţie oferind tabloul complet şi surprinzător al unei gândiri duhovniceşti unice. Experienţa eremitică şi isihastă se modela pe revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă şcoală a rugăciunii şi iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii şi eshatologii universaliste şi optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparţinând „Părţii a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă şi precizează teme aflate în inima meditaţiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul şi mila infinită a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părţii a III-a” oferă nu doar o neaşteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovniceşti, ci şi o călăuză practică de prim rang pentru toţi creştinii doritori să se apropie de Dumnezeu.

Scrierea care vede lumina tiparului intaia oara intr-o limba moderna este unica in felul ei in intreaga literatura religioasa a Rasaritului ortodox. Ea nu se incadreaza in nici o categorie. Nu apartine literaturii omiletice, stralucit reprezentata de Parintii Bisericii, mai ales in „epoca de aur”, iar in literatura de spiritualitate sau duhovniceasca, din care face parte prin natura temelor cuprinse intr-insa, ocupa un loc inconfundabil, nesemanand ca modalitate de redactare cu nimic din ceea ce cunoastem si a fost adunat in marea colectie editata de Sfintii Macarie din Corint si Nicodim Aghioritul sub titlul celebru Filocalia sfintilor neptici.
Ideea de a alcatui 32 de „Cuvinte” adresate propriului suflet, intr-o continua dojana, dar abordand numeroase teme comune intregii literaturi duhovnicesti, il asaza pe autor intr-o pozitie cu totul singulara. Tot ce se stie sigur la ora actuala despre carte si despre autor este ca s-au bucurat de mult interes, scrierea ajungand pana la noi intr-un relativ mare numar de manuscrise, inventariate prima oara de catre invatatul grec Demostene Russo.
Pentru istoria culturii romane scrierea monahului Simeon are o importanta capitala: patru din cele 32 de „cuvinte” ce alcatuiau cartea — atribuita in mod eronat de primul ei editor lui Simeon Metafrastul — au fost alipite de Neagoe Basarab la Invataturile catre fiul sau Theodosie. Aceasta facea din cultura noastra singura pe taramul careia a dat roade.
Darul pe care, la sugestia pe care i-am facut-o, parintele diacon Ioan Ica jr a tinut sa-l faca prin aceasta traducere Bisericii si Culturii Romane chiar in ajunul proclamarii locale a canonizarii Sfantului voievod Neagoe Basarab, este esential in acest sens. Se deschide prin aceasta infaptuire un intreg orizont duhovnicesc in care este asezata „intaia mare carte a culturii romanesti”, cum a numit Constantin Noica opera lui Neagoe Basarab. Avem posibilitatea, in sfarsit, sa vorbim in deplina cunostinta de cauza de problema ridicata cu peste un secol in urma de catre Demostene Russo: aceea a raportului operei domnului roman cu izvorul folosit pentru cele mai multe pagini, dupa Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Ce anume a ales si cum a fost folosita de intaiul nostru mare scriitor aceasta scriere unica in literatura Rasaritului ortodox nu mai este de acum inainte, si pentru totdeauna, o problema acoperita de ceata nestiintei. 

Egumen la Athos, Dragomirna, Neamt si Secu intr-un moment decisiv al istoriei spirituale a Rasaritului Europei, staretul Paisie Velicikovski(1722–1794) declanseaza o mare miscare de renastere duhovniceasca intemeiata pe intoarcerea la Parintii Filocaliei si rugaciunea lui Iisus, ale carei reverberatii se resimt pana astazi.

Adevarat roman monahal, Autobiografia Cuviosului Paisie ofera o marturie vie asupra anilor sai de ucenicie duhovniceasca.  Continuand relatarea aventurii spirituale paisiene, Viata lui Paisie scrisa de monahul Mitrofan surprinde din interior etapele uneori dramatice ale constituirii comunitatii paisiene pana la moartea staretului.

Publicarea alaturi de aceste documente a biografiilor romanesti, a unor texte liturgice si, mai ales, a Asezamintelor care au reglementat viata comunitatilor paisiene speram sa contribuie la o reconsiderare lucida a locului si rolului lui Paisie in istoria spiritualitatii panortodoxe si romanesti, si la o precizare a coordonatelor exemplaritatii si actualitatii renasterii spirituale propuse de el.

Arhimandritul Emilianos — egumen al manastirii athonite Simonos Petras si parinte duhovnicesc al manastirii de maici din Ormylia Chalcidicii — este una din principalele figuri ale spiritualitatii athonite contemporane. Cele douasprezece cateheze mistice de exceptionala profunzime si intensitate duhovniceasca, grupate în volumul Viata în Duh, reprezinta incontestabil una din marturiile cele mai importante ale spiritualitatii ortodoxe vii din epoca noastra. Ele ofera o descriere a etapelor itinerarului mistic al sufletului din exilul sau pamantesc spre indumnezeire, in care se resimte emotionant experienta vie a vietii in Duhul Sfant: pocainta si rugaciunea devin deschiderea in inima a usii cerului si raiului, ducand la transformarea mistica a intregii existente unite cu Dumnezeu Cel in Treime.

Cuvant mangaietor si ziditor, izvor de viata si bucurie spirituala, insufletit de patos profetic, catehezele arhimandritului Emilianos Simonopetritul exprima liber si fidel, asemenea Sfintilor Parinti din vechime, traditia mistica autentica a Bisericii Rasaritene. Realizata maximal in monahism, aceasta traditie duhovniceasca este inspiratie si exemplu pentru toti crestinii carora le infatiseaza icoana eshatologica a existentei autentice, Evanghelia intrupata.

Maica Magdalena de la manastirea Sfantul Ioan Botezatorul, Essex, a staretului Sofronie — ucenic al Sfantului Siluan —, a realizat un minunat indrumar pentru toti parintii ortodocsi. Acest mic volum cuprinde tot ce este necesar pentru educarea crestineasca a copiilor intr-o familie ortodoxa de astazi.

Servindu-se de un limbaj simplu, maica Magdalena arata cum dragostea si increderea dintre parinti si copii pot fi hranite si mentinute de la nastere pana la varsta maturitatii, mai cu seama de-a lungul anilor dificili ai adolescentei.

O atentie speciala e acordata rolului preotului dintr-o parohie, sfaturilor pe care acesta le ofera deopotriva copilului si parintilor. Prezenta intregii familii la slujbele religioase si dragostea intru Hristos oglindita in primirea cu vrednicie a Sfintelor Taine, precum si viata de rugaciune din fata icoanelor din casele noastre sunt elementele indispensabile ce sustin educatia crestina a copiilor.

Este interesant de notat ca maica Magdalena se ocupa si de inevitabilele influente exterioare. puterea si influenta televiziunii sau a muzicii pop sunt abordate si ele cu sfaturi precise adresate parintilor, astfel incat acestia sa-si poata indruma copilul spre relatii mai bune, in intelegere reciproca, pentru a nu le pune in primejdie credinta.

Scrisa cu limpezime si cu multa dragoste, aceasta carte ar trebui sa treaca prin mainile tuturor celor interesati de formarea spirituala a copiilor ortodocsi in dificilul context al lumii de astazi.

Pricina care m-a facut sa alcatuiesc, fratilor, aceste rugaciuni catre Domnul nostru Iisus Hristos n-a fost alta decat aceea ca sa va pun in miscare sa meditati necontenit la Numele mantuitor, preadulce, facator de bucurie si de-tot-binele-daruitor al Domnului nostru Iisus Hristos nu numai cu gura, ci si cu inima si cu mintea voastra; fiindca o asemenea meditare necontenita la Numele mantuitor al lui Iisus — pe langa celelalte daruri ceresti, suprafiresti si nepovestite ale harului pe care vi le poate oferi si despre care vorbesc Sfintii Calist si Ignatie Xantopol, Grigorie Sinaitul si Simeon Noul Teolog in cartea care se numeste «Filocalia» — vrea sa va insufleteasca si spre virtutea cea mai inalta, care este iubirea dumnezeiasca, si vrea sa va faca inima templu si salas al acestui Nume si sa va arate vii si dupa moarte.

Cuviosul Nicodim Aghioritul

Cartea de faÈ›ă este una din cele mai frumoase È™i reprezentative din literatura ortodoxă contemporană. Scrisă într-un stil aparte, de maximă concentrare, subtilitate È™i profunzime, ea restituie cititorului modern accesul spre specificul experienÈ›ei religioase ortodoxe în împletirea ei indisociabilă: Liturghie — Dogmă — Mistică.
Arhimandritul Vasilios, una din cele mai autorizate voci ale Ortodoxiei contemporane, aduce astfel într-un limbaj aforistic mesajul duhovnicesc È™i teologic al Sfântului Munte Athos în societatea actuală: dincolo de orice confiscări ideologice sau servituÈ›i istorice, Ortodoxia continuă să rămână, prin miezul ei mistic, locul privilegiat de „intrare” (eisodikon) a omului în ÎmpărăÈ›ia eshatologică a Sfintei Treimi.

Cuprins

Cuvânt-înainte († Kallistos al Diokleii)
Arhimandritul Vasilios È™i înnoirea Athosului prin generaÈ›ia ’60 (Christos Yannaras)

I. INTRAREA ÎN ÎMPĂRĂÈšIE

Introducere
I. Teologia ca Liturghie a Bisericii
1. Biserică, Evanghelie È™i Dogmă / 2. „Cei ce au cântat cântarea armonioasă a teologiei” / 3. Teologi È™i adunări liturgice / 4. Studiul È™i oferirea cuvântului PărinÈ›ilor / 5. „ÎnnoieÈ™te căile cunoÈ™tinÈ›ei”
II. Organizarea Bisericii ca iniÈ›iere în taina Sfintei Treimi
1. Unitatea Bisericii după chipul Sfintei Treimi / 2. Trăirea adevărului de către întregul popor
III. Dumnezeiasca Liturghie ca o celebrare teologică
1. „Celebrarea nu este o figură, ci realitatea jertfei” / 2. Apofatism liturgic / 3. „Liturghisind cele ale vieÈ›ii” / 4. Dumnezeiasca Liturghie, descoperire a creaÈ›iei celei noi / 5. „Ca viaÈ›ă să aibă” / 6. Lărgime liturgică / 7. „Noi care pe Heruvimi cu taină închipuim” / 8. Perihoreză liturgică / 9. „Că Tu stăpâneÈ™ti cele cereÈ™ti È™i cele pământeÈ™ti”
IV. Icoana ca analogie liturgică
1. „Timp È™i fire se înnoiesc” / 2. Expresia iconografică È™i etosul sfinÈ›eniei ortodoxe / 3. Luminarea neînserată a iconografiei / 4. Lumea Schimbării la FaÈ›ă / 5. „Dătătoare de mângâiere”
V. Spiritualitatea ca „robire” spre libertate
1. Adevărul se impune prin însăÈ™i prezenÈ›a lui / 2. Erezia se autodistruge / 3. „Pământul rodeÈ™te de la sine” / 4. „OpriÈ›i-vă È™i cunoaÈ™teÈ›i” / 5. „Totul se vede recapitulat”
VI. Murim È™i iată suntem vii
1. Darul vieÈ›ii veÈ™nice / 2. Pierzând È™i aflând / 3. Liturghia în inima lucrurilor / 4. CăinÈ›ă È™i iubire / 5. „Separat de toate È™i unit cu toate” / 6. Un sfânt din vechime

II. MODUL LITURGIC

I. De la umanitatea greacă antică, la divino-umanitatea DumnezeieÈ™tii Liturghii
II. Comentariu teologic la frescele Sfintei Mănăstiri Stavronikita
1. Introducere / 2. Pronaos / 3. Naos / 4. Sfântul Altar / 5. Trapeza
III. Icoanele Praznicelor ÎmpărăteÈ™ti ale lui Teofan Cretanul de la Mănăstirea Stavronikita
IV. Dumnezeiasca Liturghie, taina unităÈ›ii
V. Dând un suflet Europei. Lupta credinciosului în spaÈ›iul liturgic al Bisericii Ortodoxe
VI. Grecia, Europa È™i Dumnezeiasca Liturghie ortodoxă
VII. Prilej de pocăinÈ›ă
VIII. Bătrânul Gavriil Dionisiatul. In memoriam

De peste un mileniu si jumatate, Imnul Acatist al Maicii Domnului s-a aflat si se afla in inima veneratiei Bisericii Ortodoxe fata de Maica dupa trup a Cuvantului Intrupat.  Cel mai vechi si mai enigmatic monument al evlaviei bizantine fata de Fecioara Maria, Acatistul, a suscitat in ultimul secol dezbateri si polemici intre savanti cu privire la autor, data si sensul lui teologic.

Studiile grupate in aceasta carte ofera cititorului interesat o fascinanta initiere in sursele si structurile simbolice si teologice de profunzime ale Imnului Acatist, pentru prima data descifrate si analizate cu rigoare si perspicacitate.  Rezultatul este o convingatoare pledoarie pentru natura mistagogica a acestui uimitor poem, care se dovedeste a fi o remarcabila si unica in felul ei initiere simbolico-poetica in omniprezenta tainica a Fecioarei Maria, taina lui Hristos si a Bisericii Lui in toate dimensiunile ei.  La capatul acestei incitante analize Acatistul in sfarsit explicat se dovedeste a fi o adevarata "summa" imnografica a credintei, cultului si spiritualitatii Bisericii patristice din secolul V, expresie a teologiei imperiale constantinopolitane din intervalul dintre Sinoadele Ecumenice III si IV (428-451).