Cand vremurile se tulbura, Dumnezeu ridica glasuri din mijlocul turmei sale cuvantatoare. Unele de tunet. Altele ca un susur de metafora izvodita in Taina Raiului. Iar poporul alege singur fie cearta cu spor, fie incantarea in crescuta credinta.
Prin Parintele Hrisostom Filipescu invatam sa folosim bucuria in loc de cuvinte, ne vindecam de rana necuvintelor din jur printr-un plasture al firii uitate: zambetul. Atent si coerent, el vede pe oameni prin ochii lui Dumnezeu si asta il umple de viata. Rar ne e dat sa citim astazi texte cu viata in ele, un soi de solutie cereasca transfuzionata in venele propriei indoieli pentru a creste in noi PH-ul credintei. Cuvinte simple, prinse in jocul de zbor al fluturilor si ingerilor deopotriva, intime ipostaze de fotograf desmierdat in cele ale expunerii luminii duhovnicesti. Un autor care a invatat ca nu poti scrie decat daca traiesti, daca raspunzi lui Dumnezeu cu limita ta de sus, legat de cer si ascultare.
Pr. conf. dr. Constantin Necula
/pics/preotul_nicolae_koghionis_(19282006).jpg)
(vezi harta)