…să nu zicem că înfrânarea, despre care Scriptura spune: „Și chiar acesta e [semnul] înÈ›elepciunii, să È™tii de la cine vine darul acesta” (ÎnÈ›elepciunea lui Solomon 8, 21), o posedă chiar È™i cei care, înfrânându-se, fie slujesc eresurilor, fie biruiesc patimile acestea mărunte pentru a împlini alte [patimi], de a căror măreÈ›ie sunt biruiÈ›i. Căci înfrânarea cea adevărată, venită de sus, nu caută să înlăture unele rele prin alte rele, ci să vindece toate cele rele prin cele bune. Ca să fiu mai succint, [iată] lucrarea ei: pe scurt, îndatorirea înfrânării este să vegheze la îndreptarea È™i vindecarea tuturor desfătărilor poftei ce se împotrivesc desfătării înÈ›elepciunii. De aceea, cei care reduc [rolul înfrânării] doar la stăvilirea plăcerilor trupului, fără îndoială că o socotesc mult prea limitată.
Fericitul Augustin