Viata inimii este dragostea, iar moartea inimii sunt inrairea si vrajmasia impotriva fratilor.  Domnul pentru aceea ne tine pe pamant, ca sa ne patrundem inimile noastre intru totul de dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele.  Aceasta asteapta El de la fiecare dintre noi.  Acesta este scopul existentei lumii.

Sfantul Ioan de Kronstadt

Cand nu este intru totul pervertit, omul uraste pacatul.  El simte insa ca nu este in stare singur sa o termine cu el.  Fara ajutorul dumnezeiesc, nimeni nu a devenit din pacatos drept.  De aceea si in rugaciunea Sfantului Efrem suntem povatuiti sa cerem lui Dumnezeu izbavirea de pacate: „Doamne,… duhul (adica starea sufleteasca) trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi‑l da mie!”

Arhim. Serafim Alexiev

Dumnezeu spune: Mila voiesc, iar nu jertfa! (Osea 6, 6; Matei 9, 13).  Inima milostiva, dragoste catre aproapele, si nu jertfe mari, care adesea slujesc la hranirea mandriei noastre, slavei desarte si orgoliului!  Mila, iar nu jertfa!

Sa ne smerim si sa ne impacam unii cu altii, iar nu sa ne mandrim si sa ne dezbinam!  Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greÈ™ealele voastre.

(Matei 6, 14-15)

Traducere din limba bulgară de Gheorghiţă Ciocioi

Am început tălmăcirea de faţă a Rugăciunii Sfântului Efrem prin analiza păcatelor ce par mici: trândăvia, grija de multe, iubirea de stăpânire şi grăirea în deşert, dar care în realitate sunt însemnate, şi am încheiat‑o prin analiza osândirii aproapelui, care pentru mulţi pare inofensivă şi chiar virtuoasă, pe când în realitate aceasta aduce mântuirii o vătămare hotărâtoare. La mijloc au rămas virtuţile: curăţia, smerita cugetare, răbdarea şi dragostea. Ni se prezintă un tablou straniu: de‑a stânga şi de‑a dreapta, păcatele, iar la mijloc, virtuţile cele mai înalte!

Ce învăţătură ziditoare ne dă structura aceasta a Rugăciunii Sfântului Efrem? Iat-o: pe tărâmul vieţii pământeşti, virtuţile şi păcatele cresc împreună. Primele conduc către mântuire, iar cele de pe urmă duc la pierzare. Între virtuţi şi păcate, deşi opuse unele faţă de altele, există o anume legătură: ele se dezvoltă pe unul şi acelaşi teren – în inima omului. Păcatele caută să înăbuşe virtuţile, însă virtuţile pot, luptând cu patimile opuse lor, să se întărească şi să prindă rădăcină în suflet. (Arhimandrit Serafim Alexiev)

Oare nu vreti ca Dumnezeu sa fie cu voi?
Oare nu vreti ca Dumnezeu sa caute spre voi?
Oare vreti ca Domnul sa va stea impotriva?
Oare nu vreti sa primiti harul?
Iata, eu va voi ajuta...

Sf. Luca al Crimeii

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Dumnezeu spune: Mila voiesc, iar nu jertfa! (Osea 6, 6; Matei 9, 13).  Inima milostiva, dragoste catre aproapele, si nu jertfe mari, care adesea slujesc la hranirea mandriei noastre, slavei desarte si orgoliului!  Mila, iar nu jertfa!

Sa ne smerim si sa ne impacam unii cu altii, iar nu sa ne mandrim si sa ne dezbinam!  Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greÈ™ealele voastre.

(Matei 6, 14-15)

(lipsa text)

(lipsa text)

In viata exista doua cai. Una este larga si placuta. Ea duce in sus si il ispiteste pe om spre inaltimi ametitoare. Dar odata pornit pe calea aceasta nici nu vei simti cum te cufunzi in bezna adanca a iadului. Aceasta este calea mandriei. 
Cealalta cale este ingusta, anevoioasa. Ea coboara pana in adancuri, trecand prin multe necazuri si umilinte, dar daca vei alege aceasta cale, cu cat vei cobori mai mult, cu atat mai mult te vei inalta cu ajutorul lui Dumnezeu, pana cand pe nesimtite te vei inalta chiar pana la inaltimile raiului. Aceasta este calea smereniei.
Cat de paradoxal! Urci pe calea mandriei, cobori mai prejos decat dobitoacele! Cobori pe scara smereniei, te faci asemenea ingerilor si te inalti pana la cer! Paradoxal, dar adevarat, caci chiar Domnul Iisus Hristos ne spune: "Oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta" (Luca 18, 14).

Traducere din limba bulgara de Petre-Valentin Lica

Ne place sau nu, moartea este o realitate care face parte din viata noastra, a tuturor.  Odata cu constientizarea acestui fapt, se naste negresit intrebarea: Ce urmeaza apoi?  Sigur, ni se ofera tot felul de raspunsuri posibile, ramanandu-ne noua dificila misiune de a discerne intre fals si adevarat, intre pueril sau grav.  In cartea de fata, Arhimandritul Serafim Alexiev ne ofera raspunsul ortodox, intemeiat pe Sfanta Scriptura si pe invatatura Sfintilor Parinti, la aceasta intrebare existentiala.  Printre randuri razbate glasul unui duhovnic contemporan experimentat, bland chiar si cand vorbeste despre chinurile vesnice.  Desi realist in demersul sau, parintele Serafim nu uita sa isi imbrace cuvintele intr-un optimism care izvoraste din chiar inima Ortodoxiei.  Daca Raiul si iadul sunt realitati de netagaduit, nimeni nu e sortit in mod fatal unuia sau celuilalt.  Darul libertatii omului ii permite acestuia sa-si fie propriul stapan si sa-si aleaga calea.  Cheia care deschide portile Imparatiei este pocainta, iar Raiul sau iadul il castigam prin comuniunea cu Dumnezeu sau prin refuzul iubirii Sale.  Cum se impaca dreptatea lui Dumnezeu cu milostivirea Lui, de ce un pacatos primeste o pedeapsa vesnica pentru niste pacate savarsite in timp si alte intrebari paradoxale isi gasesc raspunsul simplu si temeinic in aceasta carte.

Dumnezeu spune: Mila voiesc, iar nu jertfa!(Osea 6, 6; Matei 9, 13).  Inima milostiva, dragoste catre aproapele, si nu jertfe mari, care adesea slujesc la hranirea mandriei noastre, slavei desarte si orgoliului! Mila, iar nu jertfa!

Sa ne smerim si sa ne impacam unii cu altii, iar nu sa ne mandrim si sa ne dezbinam!