Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!

Carti online gratuite (nou)

In aceasta carte am distins trei izvoare vindecatoare, trei creste de intelepciune, har si cunoastere, care purced de la cuviosul parinte Porfirie si care pot racori sufletul nostru inabusit de pacat.

Primul izvor duhovnicesc este drumul lui duhovnicesc, modul in care i‑a razboit si i‑a biruit pe cei trei vrajmasi. Primul, in razboiul tainic si nevazut. Al doilea izvor este teologia lui, cuvintele sale datatoare de har, povetele lui insuflate de Dumnezeu. Al treilea izvor este cuvioasa lui personalitate, alcatuita din toate virtutile placute lui Dumnezeu si
din harismele daruite de Acela.

Band din aceste trei izvoare prin care curge „apa vietii”, putem sa udam „pamantul secetos” al fiintei noastre si sa primim invatatura vindecatoare pentru sufletele noastre pline de boli duhovnicesti.

Ieromonah Sava Aghioritul

Scopul acestei cărÈ›i este abordarea unei problematici a vieÈ›ii spirituale, adesea trecută cu vederea: cum experienÈ›ele dureroase sau traumatice din trecut ne pot afecta fiinÈ›a È™i creÈ™terea duhovni­cească. Nădăjduim că această carte va ajuta la adân­­cirea în­­È›e­legerii È™i autocunoaÈ™terii, astfel încât să ne putem sluji de aceste instrumente pentru a spori duhovniceÈ™te, pentru a învăÈ›a cum să îndurăm suferinÈ›ele È™i să du­­cem o viaÈ›ă mai plăcută lui Dumnezeu.

Aceasta nu este o carte de psihologie, ci mai curând despre ceea ce Evagrie Ponticul numea „È™tiinÈ›a sufletului”, fiindcă multe dintre ideile È™i practicile vehiculate de psihologie au fost concepute cu mult timp înaintea acesteia de către PărinÈ›ii pustiei.
Este o carte ce le va oferi tuturor un mijloc minunat de a lucra pentru mântuirea lor, în timp ce preoÈ›ilor le va fi de folos în îndrumarea duhovnicească.

„Cine se cunoaÈ™te pe sine însuÈ™i, Îl cunoaÈ™te pe Dumnezeu, iar cel care Îl cunoaÈ™te pe Dumnezeu este vrednic să Îi slujească cum se cuvine. De aceea, iubiÈ›ii mei întru Domnul, cunoaÈ™teÈ›i‑vă pe voi înÈ™ivă.”

Sfântul Antonie cel Mare

Aceasta carte este, dupa cum sugereaza si titlul, o lucrare stiintifica.  Ea este rezultatul cercetarilor controversatei probleme a oamenilor demonizati si a vindecarii lor, avand ca suport bibliografia aparuta pana astazi in domeniile teologiei, medicinii si psihologiei.  Cercetarea a fost inceputa cu vindecarile demonizatilor din Evanghelie, atat din punct de vedere teologic, cat si medical-psihologic.  A urmat o trecere in revista a bibliografiei universale referitoare la aceasta tema si evaluarea concluziilor ei in corelatie cu opiniile stiintei contemporane.

In aceasta carte , autoarea povesteste despre realitatile vietii unor oameni din vremurile noastre deloc usoare, sugerandu-ne sa ne bucuram de tot ceea ce ni se intampla in viata, sa traim frumos, conform poruncilor lui Dumnezeu, in armonie cu semenii nostri si cu noi insine.

(lipsa text)

Paradoxal, acest roman reuÈ™eÈ™te să dea mai multe sfaturi omului contemporan decât multe dintre vieÈ›ile sfinÈ›ilor cuvioÈ™i. Și aceasta pentru că eroul principal se loveÈ™te de problemele noastre, dar găseÈ™te alte soluÈ›ii, cu adevărat de Pateric, acolo unde noi ne-am mulÈ›umi cu jumătăÈ›i de măsură, cu atitudini fricoase. La sfârÈ™itul cărÈ›ii, cititorii rămân cu dorinÈ›a de a se întâlni în viaÈ›a de zi cu zi cu astfel de eroi, a căror nebunie pentru Hristos se manifestă tocmai prin normalitate (pentru că într-o lume întoarsă pe dos, cum e cea în care trăim noi, cea mai mare nebunie este să fii firesc, să fii normal).
După cum putem citi în carte, "premizele simple ale întregii poveÈ™ti nepoveÈ™ti, dar de mulÈ›i, actualmente neacceptate, sau acceptate parÈ›ial, sunt că există Dumnezeu, È™i omul, È™i diavolul, È™i lumea.(...) AmbiÈ›ia (o vocabulă necreÈ™tină!) acestui proiect este de a împărÈ›i, cu oricine va avea răbdarea de a citi, măcar o fărâmă È™i măcar într-un mod palid, din marea frumuseÈ›e a unei astfel de lumi. De a aduce, adică, mai aproape de dumnevoastră, cititorii, atmosfera frumoasă È™i caldă a bucuriei de Dumnezeu, la fel de posibilă, actualmente, precum odinioară È™i precum de aici înainte. Aceasta nu este o lume ideală, È™i nici un univers ireal, iar cartea de faÈ›ă este, după cum s-a mai promunÈ›at deja, cu câteva rânduri mai sus, o poveste nepoveste, despre oameni ca toÈ›i oamenii, care au, însă, în ei, o comoară - credinÈ›a. Toate ideile, concepÈ›iile È™i reacÈ›iile sunt autentice, deÈ™i plasate într-un cadru lucrat scriitoriceÈ™te. Prin mijlocul cascadei de întâmplări (unele dure, sau aproape vulgare) È™i oameni (la fel), Binele învinge È™i este mereu cu cei care-L iubesc È™i Il urmează."

UÈ™ile închise ale vieÈ›ii! Cu întârziere, dar am înÈ›eles. Dragostea lui Dumnezeu pe unele uÈ™i le deschide, iar pe altele le închide. Când îÈ›i deschide, mulÈ›umeÈ™te, dă slavă lui Dumnezeu È™i mergi mai departe. Când afli o uÈ™ă închisă, nu lua barosul voii tale ca s‑o spargi, s‑o dărâmi. Acolo nu‑i pentru tine, nu înÈ›elegi? Spargem uÈ™i, intrăm într‑un iad È™i ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu Care a încercat să ne împiedice. CâÈ›i oameni îÈ™i pierd viaÈ›a în faÈ›a unei uÈ™i, încercând s‑o deschidă, în vreme ce Dumnezeu le‑a deschis uÈ™a È™i calea potrivite lor! Tot ceea ce rânduieÈ™te Dumnezeu este potrivit pentru om. Când am venit în Sfântul Munte, am înÈ›eles că Dumnezeu nu mi‑a dat un lucru dintre cele cerute atunci, ci mi le‑a dat pe toate. Da, pe toate!!! Îi ceri ceva, È™i È›i le dă pe toate. Dumnezeu este nobil. 
Aici am devenit È™i poÈ™taÈ™, căci monahul trimite scrisori prin rugăciune. Și jandarm am devenit, fiindcă monahul îÈ™i păzeÈ™te simÈ›urile, prinde mintea È™i închide în inima sa harul. Și pilot m‑am făcut, căci monahul „cugetă cele de sus”, È™i pentru acestea trăieÈ™te È™i se luptă. Pe toate ni le dă iubirea Lui. Slavă Èšie, Doamne! 
Sfântul Efrem Katounakiotul 

Incapacitatea de a te bucura este izvor al unei credinte false sau, mai curănd, tăgăduire a bucuriei, în vreme ce bucuria este absolut esenÈ›ială în credinÈ›a, deoarece, fără îndoială, ea reprezintă rodul prezenÈ›ei lui Dumnezeu. Nu se poate ca cineva sa stie ca exista Dumnezeu È™i să nu se bucure. Numai legate cu bucuria, frica de Dumnezeu- È™i smerenia!- sunt corecte, autentice È™i roditoare. În afara bucuriei toate devin demmonice, o foarte adâncă denaturare a oricărei experienÈ›e religioase. O religie a fricii. O religie a falsei smerenii. O religie a vinovăÈ›iei: toate sunt ispite si curse- cu adevarat foarte puternice, nu numai in lume, ci si inlauntrul Bisericii. Oamenii "religiosi", intr-un anumit mod, privesc bucuria cu suspiciu

Oricare dintre noi s-a simţit vinovat de nenumărate ori. Adesea, sentimentul vinovăţiei ne împiedică să ne trăim din plin viaţa, ne otrăveşte cele mai frumoase clipe, ne împiedică să construim relaţii sănătoase cu familia, cu prietenii, cu ceilalţi oameni din jurul nostru, putându-ne duce – ca orice emoţie negativă foarte intensă – chiar la boli fizice grave. Pe de altă parte, tot el ne poate da imboldul de a ne schimba obiceiurile rele, de a deveni mai responsabili şi mai buni. 
Cartea de faţă ne învaţă să facem tocmai operaţiunea – atât de delicată şi importantă – de a distinge între vinovăţia nevrotică, autocanibalizantă, distructivă, şi cea sănătoasă, care duce la la însănătoşirea sufletească, la pocăinţă, la regăsirea de sine şi la apropierea de Dumnezeu, pentru a ne bucura de o viaţă sufletească echilibrată şi sănătoasă, în armonie cu noi înşine, cu oamenii şi cu Cel care ne-a zidit.

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Intr-adevar, ce oboseala este sa ierti pe cel ce te-a suparat?  Obosela este sa nu ierti, ci sa tii mai departe ura si dusmania!  Alunga din sufletul tau mania ce o ai impotriva dusmanului tau si vei vedea cata liniste ti se pogoara in suflet!  Este foarte usor; de ajuns numai sa vrei.

Hristos, Stapanul vietii si al mortii ne spune ca pe cei ce nu iarta pe aproapele lor, nici Dumnezeu nu-i va ierta la Judecata cea de apoi, ci ii va arunca in chinurile iadului pentru vecii vecilor.  Ca daca in aceasta viata nu ne pocaim, nici nu iertam, nici nu facem milostenie si murim asa, nu vom avea iertare niciodata si nimeni nu ne va mai scoate din vesnica osanda.

Insa de multe ori pentru crestini nimic nu pare mai greu decat sa ierte pe cei care i-au jignit, defaimat sau pagubit.

Sfantul Ioan Gura de Aur

(lipsa text)