Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!

Carti online gratuite (nou)

Uimit de Hristos este o autobiografie, o istorie intelectuală şi povestea unei convertiri. Dorinţa şi nevoinţa părintelui James de a-L cunoaşte pe Dumnezeu l-au dus de la iudaism la creştinism. Această carte este de o importanţă deosebită pentru majoritatea protestanţilor contemporani care au o puternică orientare fie spre iudaism, fie spre sionism. Autorul oferă o excelentă prezentare a tranziţiei sale intelectuale şi spirituale de la iudaism la protestantismul evanghelic şi, în cele din urmă, la Ortodoxie, oferind în paginile cărţii răspunsuri la întrebările evanghelicilor despre Liturghia ortodoxă, Taine, sfinţi, şi despre deosebirile dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolicism. 
 
 
 
„Pentru mine, ca evreu, a crede în Hristos a însemnat să mă despart de poporul evreu, de rudele şi părinţii mei. În căutarea adevăratei Biserici, a trebuit să mă despart de prietenii mei creştini: de protestanţii tradiţionalişti, de evanghelicii din IVCF, şi de semenii mei din Evrei pentru Iisus şi Mişcarea pentru Iisus. Am continuat căutarea Bisericii care a scris şi compilat Noul Testament. Descoperisem că două trăsături majore ale acelei Biserici adevărate sunt forma de cult şi accentul pus pe centralitatea Împărtăşaniei în cult. Pentru mine era limpede că amândouă fuseseră păstrate într-un mod unic în Biserica Ortodoxă din zilele noastre. 
 
Ortodoxia are o continuitate istorică şi o succesiune apostolică limpede, care coboară de la Hristos şi Apostoli, fiind Biserica Ţării Sfinte. Cercetând Scriptura şi istoria creştinismului, am înţeles că Biserica Ortodoxă se află în continuitate cu Biserica primară iudeo-creştină şi este împlinirea iudaismului ortodox.” 
 
 
 
 Pr. James A. Bernstein 

In timpul rugaciunii trebuie sa fim constienti de marea noastra nevrednicie si, daca apar caldura inimii si lacrimile, sa nu ne luam nasul la purtare; sa le lasam sa vina si sa plece de bunavoie, fara vreo constrangere din partea noastra, dar sa nu te tulburi daca ele inceteaza brusc, caci altfel nici nu poate fi. Rugaciunea este cea mai grea nevointa si pana la suflarea cea mai de pe urma este insotita de osteneala unei lupte grele. Totusi, Domnul, in milostivirea Sa, daruieste uneori si mangaiere celui ce se roaga, ca el sa nu slabeasca.

Osteneala noastra trebuie sa fie nazuinta catre toata virtutea, dar izbanda depinde de harul lui Dumnezeu, iar harul Dumnezeu il da nu pentru osteneli, ci pentru smerenie: cu cat se smereste omul mai mult, cu atat mai mult il cerceteaza si harul.

Senzatia harului Domnul o da omului daca inima lui este curatita de patimi; aceasta stare au avut-o Sfintii Parinti, dar noi, pacatosii, trebuie sa ne rugam cu cainta si sa Ii cerem lui Dumnezeu ajutor in lupta cu patimile. In Pateric scrie: „Un ucenic i-a spus batranului sau: Cutare vede Ingeri. Batranul i-a raspuns: Asta nu-i de mirare, ca vede Ingeri, eu
m-as mira daca cineva si-ar vedea pacatele”.

„Să săvârşim faptele iubirii fără încetare, văzând în ce vreme trăim în această lume. Trăim într-o perioadă care cere grabnic lucrarea virtuţii. Căci este timpul să ne ridicăm din somnul nepăsării şi trândăviei. Acum ziua celei de-a Doua Veniri a Domnului, care înseamnă izbăvirea deplină a credincioşilor, este mult mai aproape de noi credincioşii, decât atunci când am crezut în Hristos. Viaţa noastră pământească, care seamănă cu o noapte întunecată, aproape a trecut, şi ziua vieţii ce va să vină se află mai aproape de noi. (Şi chiar dacă Domnul nu va veni curând la a Doua Venire a Lui, vine însă la fiecare din noi prin moarte.) Aşadar de vreme ce se apropie de noi toţi ziua vieţii ce va să vină, să dezbrăcăm, ca pe nişte veşminte de noapte, faptele păcatului, şi să ne îmbrăcăm, ca şi cu nişte arme, în faptele luminoase ale virtuţii. După cum se comportă omul ziua, când este urmărit de privirile multora, aşa şi noi să ne comportăm cu cuvioşie şi rânduială, nu în ospeţe şi beţii necuviincioase, nici în desfrânări şi fapte de ruşine, nici în certuri şi pizme. Ci să ne îmbrăcăm, ca într-un veşmânt al sufletului nostru, în Domnul Iisus Hristos, încât să ne asemănăm cu desăvârşire cu El, şi să nu ne îngrijim de trup şi de poftele lui nelegiuite”.

Cel putin doua intrebari par sa merite o atentie aparte , inainte de lectura cartii de fata : prima, referitoare chiar la titlul romanului. Ce l-a facut pe autor sa aleaga pentru primul sau roman titlui Ultima Ora ? Aceasta intrebare ne duce cu gandul la un roman mult mai celebru , si anume , la Ultima noapte de dragoste, intaina noapte de razboi si ne face sa ne intrebam daca C.Virgil Gheorghiu , omul cu un al saselea simt, cel al primejdiei, nu avea,inca de la aceasta varsta tanara, presentimentul ultimului ceas de tihna si de calm inaintea unei perioade tulburi, teribile,care avea sa-i transforme si pe plan personal viata intr-una aproape normala,intr-o alta de-a dreptul dramatica,inimaginabila atunci.

A doua intrebare este daca Ultima Ora e o prefigurare a romanului de mare succes, Ora 25 ?

Putem spune ca intr-o oarecare masura am raspuns deja. Indiscutabil ,asa este. Tema orei si succesiunea logica a acesteia fac o punte peste toate scrierile intermediare ale autorului, trasand o curba ascendenta de maturizare foarte rapida.

Din considerente biografice si bibliografice, nu ar fi drept ca acest prim roman al scriitorului sa lipseasca din bilioteca niciunui admirator al sau.

Insa acestea nu sunt singurele motive pentru care editura noastra a hotarat reeditarea sa. Cititorul atent le ve descoperi fara mare dificultate pe toate celelalte,inclusiv ineditele trimiteri teologice deja prezente.

Ultimul Constantin. Romanul Brancovenilor analizat cu atentie adreseaza cititorului intrebarea: judecatile privind tradarea, vinderea, puteau fi scrise de un autor care nu a trecut prin ultimii cincizeci de ani?  Tragedia crestinilor ce au crezut in utopia descresterii puterii otomane nu poate fi inteleasa decat de alti traitori ai unei utopii, cea comunista.  Romanul este o opera despre rabdarea si iertarea crestina, despre incercarea de a ramane tu insuti inconjurat de tradatori si de a rezista existand ca popor printre puteri mari si nemiloase.  In fata compromisului, acceptat pentru o eventuala supravietuire, Brancovenii aleg sublimul si isi marturisesc marea lor iubire pentru Iisus cel rastignit si intra astfel in vesnicie.  Un tablou despre o familie, o carte depre desertaciunea Utopiei, un exemplu de sfintenie calauzitoare, o scriere abordand eternele probleme ale constiintei umane.

Orice am face in viata nostra, oricate previziuni am face, oricate supape de siguranta am avea, vom traversa in mod sigur crize personale, duhovnicesti, psihologice, intelectuale, trupesti, nationale si sociale.  Le vom traversa in mod inevitabil! Fericit este, insa, acel om care in aceasta vreme a crizei actioneaza duhovniceste.  In vremea cand esti in criza (esti judecat), aceasta este vremea in care toate depind de un "nu" si de un "da", aceasta este vremea in care se arata ce se intampla cu noi cu adevarat si cum criza curata din sufletul nostru toata rugina care s-a strans, ramanand astfel metalul curat.  Aurul curat, care iese din cuptorul ispitelor si al necazurilor si al incercarilor.  Aceasta, iubitii mei frati, este binecuvantarea crizei si intelepciunea crizei, asa cum ne invata Evanghelia si Parintii Bisericii.

Mitropolitul Athanasie de Lemesos

Cartea domnului Ilie Tudor, scrisa din cea mai autentica experienta, cu o clasica simplitate si cu o cuceritoare cinste sufleteasca, ne aluta sa intelegem ceva mai bine acest fenomen unic din istoria secolului XX, atat prin prima ei parte, unde chipul de pe urma al Capitanului si lumea legionara ne sunt infatisate in umanitatea si firescul lor cotidian cu perceptia proaspata si genuina al unui pui de oltean ajuns copil al Legiunii la 14 ani, cat si prin radiografia - cu ochi de acum matur - facuta universului concentrationar din faza tarzie a reeducarii de la Aiud. 

Înaintea Optinei a fost Sanaxarul 

În Biserica Rusă a secolului al XVIII-lea, sărăcite È™i înjosite de dispreÈ›ul È™i opresiunea elitelor luministe, mănăstirile ajunseseră cuiburi ale unui formalism lipsit de suflarea vie a Duhului Sfânt: dar în acest întuneric al decăderii È™i al uitării, străvechea predanie a a stăreÈ›iei învie printr-un È™ir de oameni trimiÈ™i de la Dumnezeu, între care cel mai tainic È™i mai uimitor este, poate, Cuviosul Teodor de la Sanaxar.
La numai 25 de ani, mândrul aristocrat dintr-un regiment de elită al gărzii împărăteÈ™ti fuge în codrii din nordul Rusiei, unde trăieÈ™te singur, ani de zile, în pustnicie. Ce fiinÈ›e cereÈ™ti l-au îndrumat în nevoinÈ›a lui mai presusu de fire? Aceasta rămâne o taină dumnezeiască; un singur lucru È™tim: că din pustie a ieÈ™it, fără să aibă încă tunderea în monahism, la starea bărbatului desăvârÈ™it, la măsura vârstei deplinătăÈ›ii lui Hristos (Efes. 4,13). 
Cartea de faÈ›ă vă înfăÈ›iÈ™ează, pentru prima oară în limba română, văaÈ›a È™i poveÈ›ele acestui învăÈ›at de Dumenzeu, care alături de Nazarie de la Valaam, de vasilisc È™i de ucenicii Cuviosului Paisie Velicikovski este unul dintre cei prin care Dumnezeu a lucrat miraculoasa renaÈ™tere a stăreÈ›iei ruse, ajunse la apogeu în vremea de înflorire  a Optinei.

Biserica noastra Ortodoxa, ca dealtfel si cea catolica, talmaceste si socoteste aceste acte ca o uzurpare a dreptului lui Dumnezeu asupra creaturilor Sale... De aceea, orice atitudine agresiva indreptata impotriva ta sau a altuia, este o nesocotire a legii divine.

In Conciliul de la Toledo din 639, cand Bisericile nu erau inca despartite, conform preceptelor Fericitului Augustin s-a dictat pedeapsa de excomunicare a sinucigasilor din comunitatea crestina, deoarece omul face o astfel de fapta de suprema lasitate impotriva Duhului Sfant, in consecinta murind fara nadejdea mantuirii... 

Asadeci, dragul meu, fii linistit si multumitor proniei divine, ca ai fost ajutat sa suporti si sa treci viu prin aceasta teribila incercare. 

Vocea blanda, dar ferma, a lui nea Patru suna ca un oracol si s-a asternut ca un mir binemirositor pe sufletul zbuciumat al lui Tavi. 

In celula se lasa, pentru mult timp, o liniste fecunda...

CUPRINS: Insemnare • Din Egipt la Constantinopol • Ispita • Pe calea intoarcerii • In lupta cu dracul necuratiei • Lacomia • Somnul • In focul ispitelor trupesti • Inima infranta si smerita • Diavolul vine din nou • Valoarea pocaintei • Inaltimea smereniei • Cum sa ne rugam in biserica • Marea incredere fata de Dumnezeu • Invatatura despre patima desfranarii • Undelemnul candelei • Duhul slavei desarte • Cum se cearta oamenii • Masa crestineasca • Sfaturi si invataturi • Milostenia si rasplata ei • Gandurile de hula • Infricosata maretie a lui Dumnezeu • Convorbire cu un diavol • Bogatul nemilostiv si pedeapsa lui • Negrii cu suflete albe • Rugaciune pentru sfarsitul vietii • Iarasi milostenia • La manastiri • Vedenie despre infricosata Judecata • Cerboaica salbatica • Crucea, slava ingerilor • Cum calatoresc sufletele spre cer • Doua tramaduiri minunate • Cand boala mantuieste • Moartea pacatosilor este cumplita • Moarte amara, curatirea sufletului • Dreapta judecata a lui Dumnezeu • Rugaciune cu caldura • Convorbire cu un inger • Ascultand Sfanta Liturghie • Oras si pustie • Necazurile si bucuriile dracilor • Darurile lui Hristos si nerecunostinta oamenilor • Sfaturi catre un tanar • Rugaciunea umilita de toata noaptea • Potrivnici osti • Convorbire cu sine insusi • Nenorocirile si pruncii nevinovati • Convorbire cu un demnitar • Exista invierea mortilor • Cand Dumnezeu intinde curse • Pastorul cel bun • Marea, inotatorii si doua femei • Spre apus • Adu-Ti aminte, Doamne • Vizitatorii ceresti

Arhiepiscopul Andronic de Perm († 7 iunie 1918) nu este doar unul dintre noii ieromartiri ruşi, ci şi una dintre numeroasele personalităţi bisericeşti, care s-au ridicat la înălţimea circumstanţelor, înainte şi după revoluţie, şi care au luptat cu conştiinciozitate pentru credinţa ortodoxă şi pentru poporul lui Dumnezeu. Cinstit, muncitor, curajos, cult şi, întâi de toate, credincios pâna la moarte (Apocalipsa 2, 10), descrie în scrisori, circulare, predici, articole şi pagini de jurnal situaţia întunecată socio-politică din ţara sa, erodarea în mare parte a plinătăţii bisericeşti de către ateism şi de către insuficienţa pastorală a clerului rusesc din toate treptele, de dinainte de schimbarea regimului. Fie ca toate cele relatate în paginile care urmează să devină prilejuri de problematizare pentru noi toţi, dar mai ales pentru păstori. Să ne mişte spre pocăinţă, rugăciune şi lucrare duhovnicească. Să ne inspire râvnă dumnezeiască pentru re-evanghelizarea acelor fraţi ai noştri care s-au înstrăinat de tradiţia ortodoxă mântuitoare şi care s-au predat secularizării distrugătoare. Să ne înveţe că trebuie să facem ceea ce putem, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru preîntâmpinareaunei nenorociri asemănătoare cu cea pe care au cunoscut-o fraţii noştri de-o credinţă, din Nord. Să ne înţelepţească, în cele din urmă, încât să trăim şi să acţionăm nu ca nişte neînţelepţi, ci precum cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt.(Efeseni 5, 15-16)

Editie trilingva: romana/ engleza/ greaca.

Albumul de fata, smerit raspuns al dragostei noastre pentru Parintele Gheorghe Calciu, care el ne-a iubit cel dintai, cuprinde o mica biografie in imagini, insotita de scurte cugetari duhovnicesti culese din bine-cunoscutele sale 7 Cuvinte catre tineri.

A iubi o fiinta inseamna a-i spune: „Tu nu vei muri!”. Si sa crezi. Aceasta credinta neargumentata este, de fapt, singurul adevar fundamental pe care il simtim in iubirea noastra cu adevarat profunda. Vorbesc de toate chipurile iubirii. Mama care isi dezmiarda copilul, ii spune, de fapt, cu o credinta care rastoarna muntii: „Tu nu vei muri!”. Iubitul care sopteste fiintei dragi cuvinte pline de ardoare,

ii spune, in realitate, cu aceeasi credinta adanca: „Tu nu vei muri!”

(Pr. Gheorghe Calciu, al saselea Cuvant catre tineri)