Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!

Carti online gratuite (nou)

Trăim într‑o epocă în care ne confruntăm zilnic cu realitatea judecării È™i osândirii aproapelui. Bârfa, vorbirea de rău, a te bucura de răul altuia, mărturia mincinoasă, calomnia, denigrarea, batjocorirea sunt doar câteva dintre simptomele acestei boli grave. 
Tu de ce îÈ›i judeci fratele? Despre clevetirea È™i osândirea aproapelui din cuvântul È™i fapta PărinÈ›ilor Pustiei ne oferă prilejul de a arunca o privire mai serioasă asupra uneia dintre cele mai de seamă probleme duhovniceÈ™ti din viaÈ›a Bisericii, dar È™i ale societăÈ›ii contemporane. 
Arătând de ce osândirea aproapelui este acea neghină, care încolÈ›eÈ™te mai des decât orice altceva pe ogorul sufletului nostru, autorul Ilias Voulgarakis ne oferă răspunsul È™i terapia propuse de marii nevoitori ai pustiei în vederea vindecării de aceste patimi, aparent nevinovate, prin care ne facem părtaÈ™i lucrării demonilor nu doar spre pierzania noastră, ci È™i a semenului. 
* * *
„Demonii încearcă în tot chipul să ne facă să păcătuim. Însă atunci când nu izbutesc, ne împing să‑i judecăm pe cei ce păcătuiesc.” 
(Sfântul Ioan Scărarul)
„Există ceva mai greu decât păcatul de a‑ți judeca aproapele? Nimic altceva nu mânie mai mult pe Dumnezeu decât faptul de a cleveti, osândi ori a-È›i socoti de nimic aproapele. Nimic nu-l goleÈ™te pe om de har È™i nu‑l conduce la părăsirea sa de către Dumnezeu pe cât clevetirea sau osândirea sau umilirea fratelui.” 
(Dorotei din Gaza)

150 de sonete prefaÈ›ate È™i ilustrate de Savatie BaÈ™tovoi 
 
Această minunată culegere de sonete este cartea pe care mirele-preot a scris-o către mireasa răpusă de cancer. Preotul Dumitru Ichim este mirele nins, dar care nu încetează să se mire de iubita sa nici dincolo de moarte. PuÈ›ine poveÈ™ti sînt capabile să tulbure È™i să înalÈ›e atît de mult. O carte în care nunta atinge culmile ei cosmice, unde dragostea dintre mire È™i mireasă se amestecă în taina zidirii È™i a mîntuirii lumii, iar vinul care se toarnă la această nuntă e vinul cel din urmă, preschimbat în taină, pe care cititorul este chemat să-l bea asemenea nunului din Cana. 
 
Atemporal ca Shakespeare, fără a părea o icoană; îndurerat ca Voiculescu, fără a fi un militant; zbuciumat ca Arghezi, fără a-È™i pierde credinÈ›a; ermetic È™i muzical ca Barbu, fără a fi sedus de joc, Dumitru Ichim, acest nume prea puÈ›in cunoscut din pricina smereniei autorului, este, prin aceste sonete, ultimul mare poet român în viaÈ›ă care se înscrie în cea mai riguroasă È™i mai solemnă tradiÈ›ie a poeziei moderne universale. (Savatie BaÈ™tovoi) 
 
Dumitru Ichim, preot È™i poet român stabilit în Canada, ucenic al părintelui Dumitru Stăniloae, prieten de suflet È™i de litere al mitropolitului Bartolomeu Anania. Tată a È™ase copii. În timpul în care soÈ›ia sa, poeta Florica Ichim, era măcinată de cancer, una dintre fiice a traversat pe role Canada pentru a strânge fonduri pentru tratament. Unul dintre fii, Toma Ichim, este cercetător cunoscut în SUA, cu descoperiri în domeniul tratării cancerului, decorat de guvernatorul de atunci al Californiei, Arnold Schwarzenegger.

Această carte reprezintă o colecÈ›ie de articole alese ale autorului, prof. dr. Dmitri Avdeev, publicate în mass-media ortodoxă. Articolele sunt destinate lecturii unui cerc larg de cititori, fiind dedicate, deopotrivă, problemelor sufletului sănătos È™i celui bolnav. Autorul desemnează prin „patologia duhului” bolile duhovniceÈ™ti È™i bolile provenite din păcate care îl aduc pe om la situaÈ›ii dificile în viaÈ›ă, iar adesea, È™i la urmări iremediabile.
Autorul vorbeÈ™te despre originea agresivităÈ›ii, mâniei, stresului È™i a altor frici. El scrie despre problemele întâmpinate în calea acordării ajutorului psihiatric, despre psihiatria ortodoxă È™i despre perspectivele ei.
Lucrarea include comentarii pe teme de actualitate, articole legate de istoria psihologiei È™i a psihiatriei, precum È™i alte materiale. Limbajul de care a făcut uz autorul este simplu È™i accesibil. Lucrarea a fost scrisă într-o asemenea manieră, încât chiar È™i o persoană străină de domeniul psihiatriei È™i al psihologiei să nu întâlnească dificultăÈ›i în cursul lecturii textului.

La fel ca în romanele precedente, în "Tunica de piele", Constantin Virgil Gheorghiu tălmăceşte pentru cititor, într‑un cadru cu iz de roman poliţist, înalte trăiri spirituale. Poliţia unui oraş din Carpaţi caută un spărgător de bănci È™i un ucigaÈ™. Necazurile eroului cărţii – pe care tortura nu‑l va putea determina să se recunoască vinovat – nu se vor încheia în ziua eliberării sale. Ajuns în America de Sud, va descoperi abisuri ale răului mult mai profunde decât cele ale bătrânului continent.

O poveste în binecunoscutul stil al "Orei 25", cu un alt Iohann Moritz, trăită nu doar la marginea societăţii ori în sferele cele mai înalte ale acesteia, ci şi printre monahii şi sihaştrii din Carpaţi, misterioşii oameni fără „tunici de piele”...

Aceasta carte este o colectie de marturii care consemneaza minuni savarsite prin mijlocirea Sfantului Serafim de Sarov, adunate laolalta pentru a sluji cercetarilor intreprinse in vederea canonizarii sale, care a avut loc in anul 1903. Ea vine asadar sa completeze complexa personalitate duhovniceasca a Sfantului Serafim. Ne provoaca la credinta si ne obliga sa ne amintim ca acolo unde medicina e neputincioasa exista un Doctor Atotputernic, Care poate si vrea sa ne ajute. Aduce speranta acolo unde bolnavii sufera impreuna cu cei care ar face orice ca sa-i poata ajuta. Ea este, nu in ultimul rand, o marturie a recunostintei entuziaste a atator oameni, de toate varstele si conditiile sociale, care au trait sau au fost martori directi ai vindecarilor trupesti si sufletesti dobandite prin rugaciunile Sfantului Serafim.

Capetele filocalice editate bilingv în acest volum provin de la nişte ucenici indirecţi şi îndepărtaţi ai Avvei Evagrie, fiind redactate în Palestina secolului al V-lea. Aflate astăzi doar într-un manuscris grecesc atenian, descoperit în 1978, aceste Capete au fost intens
folosite de Sfântul Maxim Mărturisitorul la redactarea faimoaselor sale Capete despre dragoste.
Traducerea, realizată acum pentru prima oară în româneşte, este însoţită de un amplu corpus de note şi comentarii, care lămuresc termeni şi idei din cuprinsul Capetelor şi evidenţiază legăturile textului cu marea tradiţie teologică şi filocalică răsăriteană,
atestând felul în care gândirea şi scrierile pre-evagriene şi evagriene, de la care autorul nostru se revendică, au fost asimilate, reorganizate şi dezvoltate în cele mai diverse epoci şi contexte, până azi. Astfel structurată, cartea este şi o iniţiere în universul
bogat şi peren al Filocaliei.

2 martie 2016
Of! Dacă atunci eram susținută moral, dacă cineva îmi explica realitatea, dacă nu mă simțeam așa singură, puiul meu trăia azi.
Pântecul mamei ar trebui să fie locul cel mai protector, cel mai călduros și plin de iubire.
Din păcate, pentru mulți bebeluși, acesta a fost și este o tortură, un real pericol, un iad.
Am întâlnit femei care îmi spuneau că acolo este o bucată de carne care nu simte nimic.
Câtă minciună!
Cât de crud totul!

Raluca, 33 ani, București

Aceasta lucrare reuneste o suta de texte din invataturile de credinta rostite de maica Siluana Vlad cu diverse ocazii in activitatea pe care o desfasoara in cadrul Centrului de Consiliere si Formare „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil“.

Uimit de Hristos este o autobiografie, o istorie intelectuală şi povestea unei convertiri. Dorinţa şi nevoinţa părintelui James de a-L cunoaşte pe Dumnezeu l-au dus de la iudaism la creştinism. Această carte este de o importanţă deosebită pentru majoritatea protestanţilor contemporani care au o puternică orientare fie spre iudaism, fie spre sionism. Autorul oferă o excelentă prezentare a tranziţiei sale intelectuale şi spirituale de la iudaism la protestantismul evanghelic şi, în cele din urmă, la Ortodoxie, oferind în paginile cărţii răspunsuri la întrebările evanghelicilor despre Liturghia ortodoxă, Taine, sfinţi, şi despre deosebirile dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolicism. 
 
 
 
„Pentru mine, ca evreu, a crede în Hristos a însemnat să mă despart de poporul evreu, de rudele şi părinţii mei. În căutarea adevăratei Biserici, a trebuit să mă despart de prietenii mei creştini: de protestanţii tradiţionalişti, de evanghelicii din IVCF, şi de semenii mei din Evrei pentru Iisus şi Mişcarea pentru Iisus. Am continuat căutarea Bisericii care a scris şi compilat Noul Testament. Descoperisem că două trăsături majore ale acelei Biserici adevărate sunt forma de cult şi accentul pus pe centralitatea Împărtăşaniei în cult. Pentru mine era limpede că amândouă fuseseră păstrate într-un mod unic în Biserica Ortodoxă din zilele noastre. 
 
Ortodoxia are o continuitate istorică şi o succesiune apostolică limpede, care coboară de la Hristos şi Apostoli, fiind Biserica Ţării Sfinte. Cercetând Scriptura şi istoria creştinismului, am înţeles că Biserica Ortodoxă se află în continuitate cu Biserica primară iudeo-creştină şi este împlinirea iudaismului ortodox.” 
 
 
 
 Pr. James A. Bernstein 

In timpul rugaciunii trebuie sa fim constienti de marea noastra nevrednicie si, daca apar caldura inimii si lacrimile, sa nu ne luam nasul la purtare; sa le lasam sa vina si sa plece de bunavoie, fara vreo constrangere din partea noastra, dar sa nu te tulburi daca ele inceteaza brusc, caci altfel nici nu poate fi. Rugaciunea este cea mai grea nevointa si pana la suflarea cea mai de pe urma este insotita de osteneala unei lupte grele. Totusi, Domnul, in milostivirea Sa, daruieste uneori si mangaiere celui ce se roaga, ca el sa nu slabeasca.

Osteneala noastra trebuie sa fie nazuinta catre toata virtutea, dar izbanda depinde de harul lui Dumnezeu, iar harul Dumnezeu il da nu pentru osteneli, ci pentru smerenie: cu cat se smereste omul mai mult, cu atat mai mult il cerceteaza si harul.

Senzatia harului Domnul o da omului daca inima lui este curatita de patimi; aceasta stare au avut-o Sfintii Parinti, dar noi, pacatosii, trebuie sa ne rugam cu cainta si sa Ii cerem lui Dumnezeu ajutor in lupta cu patimile. In Pateric scrie: „Un ucenic i-a spus batranului sau: Cutare vede Ingeri. Batranul i-a raspuns: Asta nu-i de mirare, ca vede Ingeri, eu
m-as mira daca cineva si-ar vedea pacatele”.

„Să săvârşim faptele iubirii fără încetare, văzând în ce vreme trăim în această lume. Trăim într-o perioadă care cere grabnic lucrarea virtuţii. Căci este timpul să ne ridicăm din somnul nepăsării şi trândăviei. Acum ziua celei de-a Doua Veniri a Domnului, care înseamnă izbăvirea deplină a credincioşilor, este mult mai aproape de noi credincioşii, decât atunci când am crezut în Hristos. Viaţa noastră pământească, care seamănă cu o noapte întunecată, aproape a trecut, şi ziua vieţii ce va să vină se află mai aproape de noi. (Şi chiar dacă Domnul nu va veni curând la a Doua Venire a Lui, vine însă la fiecare din noi prin moarte.) Aşadar de vreme ce se apropie de noi toţi ziua vieţii ce va să vină, să dezbrăcăm, ca pe nişte veşminte de noapte, faptele păcatului, şi să ne îmbrăcăm, ca şi cu nişte arme, în faptele luminoase ale virtuţii. După cum se comportă omul ziua, când este urmărit de privirile multora, aşa şi noi să ne comportăm cu cuvioşie şi rânduială, nu în ospeţe şi beţii necuviincioase, nici în desfrânări şi fapte de ruşine, nici în certuri şi pizme. Ci să ne îmbrăcăm, ca într-un veşmânt al sufletului nostru, în Domnul Iisus Hristos, încât să ne asemănăm cu desăvârşire cu El, şi să nu ne îngrijim de trup şi de poftele lui nelegiuite”.