Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!

Carti online gratuite (nou)

Citind scrisorile de fata, vom cunoaste inima unui zavorat, inima unui sfant care - cu grija unui parinte - incearca sa dea celor din lume sfaturi duhovnicesti.  Zavorarea Sfantului Teofan nu a insemnat o uitare a celor din lume, o lepadare de cei din lume, ci doar o lepadare de patimile lumii.  In ce masura poate ajuta acest volum?  Un lucru il stim sigur: aceasta carte a salvat viata unui om.  Un tanar rus a vrut sa se sinucida, influentat de lecturile din Nietzsche.  A plecat de acasa pe ascuns si s-a dus pe o mosie a familiei sale, pregatindu-si moartea.  Totusi o ruda de-a sa, o monahie in varsta, a trecut pe la el si i-a lasat, ca din intamplare, cartea cu scrisorile Sfantului Teofan.  Tanarul a fost atat de marcat de cele citite, incat nu numai ca a ales sa ramana in viata, ci a ales calea monahala, intrand in obstea manastirii de la Optina.  Numele lui de monah a fost Vincentiu.

In cartea de fata sunt reunite doua dintre cele mai populare scrieri duhovnicesti ale renumitului teolog si indrumator de suflete Serafim Alexiev (1912-1993) – "Viata duhovnicească a crestinului ortodox" si "Traire duhovniceasca si inselare", scrieri ce au fost traduse, in scurtă vreme de la aparitia lor, in mai multe limbi si care s-au dovedit de un real folos credinciosilor ortodocsi de pretutindeni.

Daca in prima carte ne este asternut inainte drumul batatorit al sfintilor, drum care trebuie urmat nemijlocit de crestini pentru dobandirea mantuirii, in cea de-a doua carte suntem preveniti asupra primejdiilor ce se ivesc la tot pasul inaintea noastra – atat asupra celor de-a stanga, cat mai cu seama asupra celor de-a dreapta (vise, vedenii, felurite inselari ale minţii etc.).

S-a adaugat, la sfarsit, o folositoare Pravila de vietuire evlavioasa a Sfantului Arhiepiscop Platon al Kostromei (1809-1877), pentru a pune astfel la indemana credinciosilor de astazi un indrumar concis, dar pe deplin lamuritor, al trairii duhovnicesti.

Ceasul morţii este înfricoşător pentru orice om. Moarte nu este înfricoşătoare pentru că părăsim această lume, de care am fost legaţi, ci pentru că intră în lucrare diferite taine, pe care mai înainte nu am putut să le percepem datorită grosimii organelor de simţ ale trupului. În acel moment critic, omul, fără să-şi fi programat ceva, îşi înţelege foarte bine sinele. Întreaga sa viaţă, pe care a trăit-o, îi este înfăţişată ca pe un ecran de cinematograf. Sfântul Ioan Scărarul spune că cei mândri, care credeau că sunt nepătimaşi, „şi-au văzut sărăcia (de virtute) în ceasul ieşirii din viaţă”30. Adică cei mândri îşi văd atunci sărăcia lăuntrică a sufletului. Cu atât mai mult cei care au făcut multe alte fapte, care sunt săvârşite prin puterile sufletului şi trupului. Un Stareţ contemporan spunea că,
în clipa morţii, vom vedea şi cea mai neînsemnată faptă pe care am făcut-o în viaţă, după cum putem vedea într-o fracţiune de secundă o mică impuritate într-un pahar cu apă.
Însă frica dinaintea tainei morţii constă în aceea că, pentru om, începe o nouă viaţă. Fireşte, aceasta are legătură şi cu starea veşnică a sufletului şi a trupului. Potrivit Cuviosului Teognost, clipa morţii este o nouă naştere, de vreme ce omul, mai ales cel
drept, iese ca dintr-un al doilea pântece întunecos, şi se îndreaptă spre cele imateriale şi luminoase. De aceea ne sfătuieşte ca omul să se bucure pentru că trece, prin moarte, la bunătăţile cele nădăjduite. Pe lângă acest lucru, ne sfătuieşte că omul trebuie să
fie cu luare aminte la „dracii necinstitori, care dau târcoale în jurul nostru”, care urmăresc până în ultima clipă să-i facă rău.

Cartea de faÈ›ă nu prezintă teorii, ci fapte. Prezintă cazuri ale unor oameni care, din rânduiala lui Dumnezeu, "au văzut moartea cu ochii". Au murit, È™i apoi s-au întors la viaÈ›ă pentru a da mărturie despre cele văzute. Hristos ne-a învăÈ›at că nici dacă morÈ›ii ar învia oamenii împietriÈ›i în păcatele lor nu se vor pocăi. Aceasta nu înseamnă că nu există È™i oameni pe care astfel de mărturii i-ar putea ajuta să îÈ™i ridice ochii spre Cer.

ViaÈ›a este o poveste – o carte scrisă în întregime de către marele actor Florin Piersic, o emblemă a teatrului È™i a filmului românesc, în care surprinde momente marcante din viaÈ›a sa, momente desprinse parcă din cele mai complexe opere de artă. 
Cuvântul cheie care defineÈ™te acest volum, extrem de valoros de altfel, este emoÈ›ia. Acesta È™i-a dorit foarte mult ca fiecare gând, amintire sau lecÈ›ie pe care o întipăreÈ™te pe hârtie să provoace emoÈ›ii. Să facă cititorul să simtă, să-l doară, să-È™i plângă sufletul, dar să-l È™i amuze, să râdă de intemperiile vieÈ›ii. În altă ordine de idei, cartea este scrisă într-un balans continuu între plânsete È™i râsete, pentru că aÈ™a-i È™i-n viaÈ›a de actor, cât È™i de spectator. 
O carte pe care o simÈ›i ca pe o piesă de teatru, dar nu pentru că ar fi impersonat autorul pe cineva, ci pentru că te pune din postura de spectator în pielea actorului È™i te provoacă să simÈ›i, să trăieÈ™ti È™i să aprofundezi fiecare cuvânt. Fiecare scenă. Fiecare val. De aplauze sau de trăiri. 
ViaÈ›a este o poveste, spune Florin Piersic. Iar el îÈ™i spune povestea, din adâncul sufletului È™i cu magia cuvântului de această dată, nu prin jocuri actoriceÈ™ti. O spune real È™i sincer, acum, cât e în viaÈ›ă È™i pe marile scene. Iar noi îÈ›i propunem să îl susÈ›ii acum, să îl încurajezi È™i să îi oferi recunoÈ™tinÈ›a ta, aprecierea pentru munca de-o viaÈ›ă È™i omagiul pentru tot ce înseamnă Florin Piersic pentru tine È™i pentru È›ara aceasta cu tot mai puÈ›ine valori, nu când este prea târziu. 

Părintele Haralambos Papadopoulos are curajul È™i onestitatea de a vorbi în ultima sa carte, ViaÈ›a fără reÈ›ete, despre căutarea de sine È™i a lui Dumnezeu în cuvinte ce neîndoielnic vor emoÈ›iona, miÈ™ca È™i trezi orice conÈ™tiinÈ›ă.
Nu doar confesiuni ale unui suflet ales, ci mărturisiri în intonaÈ›ii de rugăciune, încercări de trezire a propriei conÈ™tiinÈ›e spre a înÈ›elege È™i transmite mai departe iubirea lui Dumnezeu, ce nu cunoaÈ™te opreliÈ™ti, hotar, limitare... Imbolduri de sensibilitate sacră spre a ne ascuÈ›i  auzul È™i a da urmare chemării lui Dumnezeu...

„Dumnezeu nu e ceva ce căutăm să aflăm în mod obiectiv, precum ceasul pierdut în spatele canapelei. Este nepotolita noastră sete după un sens al vieÈ›ii. Focul acesta care se aprinde în noi È™i nu vrea să se stingă. O absenÈ›ă continuă pe care dorim s‑o umplem.”

Pr. Haralambos Papadopoulos

Recomandam aceasta carte ca fiind o pilda vie de imbarbatare in lupta noastra de a pastra „nunta cinstita si patul neintinat”.

În vremea noastră, în faţa Bisericii – adică în faţa fiecărui creştin ortodox – apar o mulţime de felurite întrebări. Multă lume, istovită de o viaţă fără Dumnezeu, de o viaţă după înţelesurile cele slabe ale lumii, se îndreaptă către Biserică, întrebându-o: cum să afle sensul vieţii, cum să găsească un sprijin solid în lume, cum să se mântuiască. În faţa conştiinţei bisericeşti se află cele mai serioase probleme precum Biserica şi societatea, Biserica şi ştiinţa, Biserica şi cultura, evaluarea vieţii contemporane din punct de vedere bisericesc ş.a.m.d. Creştinii nu trebuie să fugă de răspunsurile la astfel de întrebări. Din păcate, la oamenii Bisericii, adeseori este prezentă „poziţia struţului”: de a se ascunde, de a se înstrăina, de a declara că totul este minunat, iar întrebările sunt „uneltirile duşmanilor” sau rezultatul „minţii decăzute”. Dar această poziţie este o îndepărtare de la realitate; aceste chestiuni nu dispar nicăieri, ci necesită soluţii, răspunsuri, nu o evitare a lor.

Dar creştinul ortodox nu trebuie să răspundă doar la întrebările celor „din afară”. Înainte de a da răspuns cu blândeţe şi cu frică oricui ne cere socoteală despre nădejdea noastră (2 Petru 3, 15), creştinii ortodocşi trebuie să se lămurească în privinÈ›a chestiunilor vieÈ›ii interioare bisericeÈ™ti, deoarece ea de asemenea este plină de multe nedumeriri È™i probleme. Pe noi ne înconjoară o mulÈ›ime de predanii, păreri, ideologeme etc., care vin „din partea Bisericii” şi în care ne putem încurca foarte uşor.

Arhimandritul Emilianos — egumen al manastirii athonite Simonos Petras si parinte duhovnicesc al manastirii de maici din Ormylia Chalcidicii — este una din principalele figuri ale spiritualitatii athonite contemporane. Cele douasprezece cateheze mistice de exceptionala profunzime si intensitate duhovniceasca, grupate în volumul Viata în Duh, reprezinta incontestabil una din marturiile cele mai importante ale spiritualitatii ortodoxe vii din epoca noastra. Ele ofera o descriere a etapelor itinerarului mistic al sufletului din exilul sau pamantesc spre indumnezeire, in care se resimte emotionant experienta vie a vietii in Duhul Sfant: pocainta si rugaciunea devin deschiderea in inima a usii cerului si raiului, ducand la transformarea mistica a intregii existente unite cu Dumnezeu Cel in Treime.

Cuvant mangaietor si ziditor, izvor de viata si bucurie spirituala, insufletit de patos profetic, catehezele arhimandritului Emilianos Simonopetritul exprima liber si fidel, asemenea Sfintilor Parinti din vechime, traditia mistica autentica a Bisericii Rasaritene. Realizata maximal in monahism, aceasta traditie duhovniceasca este inspiratie si exemplu pentru toti crestinii carora le infatiseaza icoana eshatologica a existentei autentice, Evanghelia intrupata.

Cu darul lui Dumnezeu È™i cu binecuvântarea ÎnaltpreasfinÈ›itului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei È™i RădăuÈ›ilor, a apărut la Editura Crimca lucrarea ViaÈ›a în Hristos în orizontul autorităÈ›ii È™i libertăÈ›ii morale avându-l ca autor pe părintele Filaret Ruscan – consilier eparhial în cadrul sectorului Misiune Pastorală È™i Actualitate CreÈ™tină. Cartea este destinată celor preocupaÈ›i de tema devenirii întru Hristos prin păstrarea unui echilibru între autoritate È™i libertate.    În acest studiu se accentuează faptul că în viaÈ›a Bisericii problema autorităÈ›ii corelată cu libertatea trebuie cercetată atent, pentru că altfel pot apărea foarte uÈ™or situaÈ›ii nedorite în manifestarea greÈ™ită a celor două concepte.

Cand omul arunca samanta in pamant, ea face de la sine radacina, tulpina si boabe, pe cand omul se deosebeste prin constiinta si libertate, si viata lui nu este un sir de fenomene care decurg unul din celalalt in mod necesar, ci un sir de actiuni intreprinse in mod constient si savarsite din proprie initiativa.  El isi traseaza dinainte un fel de viata, dupa care il pune in practica.  Si numai in acest mod viata lui este viata cu adevarat omeneasca, rational‑libera.  Crestinul, care este urmator al lui Hristos prin chemarea sa, n‑are nevoie sa‑si oboseasca mintea trasandu‑si singur felul de viata.  El are inaintea sa pilda vietii Domnului Hristos.  La aceasta sa se uite fiecare si sa traiasca dupa ea.  Pictorul se uita la original si transpune trasatura dupa trasatura pe panza pregatita dinainte: si crestinul trebuie sa se uite la trasaturile vietii Domnului si sa le transpuna in viata sa.

Sf. Teofan Zăvorâtul

În nuvela istorică Întotdeauna să biruieÈ™ti se reflectă nu doar binecuvântarea statornică a propovăduirii apostolice, ci È™i dorinÈ›a fierbinte a oricărui adolescent care intră în viaÈ›ă, urmându‑și chemarea vie, sădită în noi de Dumnezeu, de a‑și descoperi menirea È™i rostul veÈ™nic.

AÈ™a este È™i Eutihie, un tânăr de viÈ›ă nobilă, din Constantinopolul de altădată, care alege să se pună în slujba idealului sporirii nu a unui Imperiu pământesc, ci a ÎmpărăÈ›iei Cerurilor, dedicându‑și viaÈ›a predicării Evangheliei la sfârÈ™itul primului mileniu creÈ™tin, într‑o tensiune socio‑culturală similară celei din zilele noastre.

Călătorind de‑a lungul È™i de‑a latul Balcanilor – creÈ™tinaÈ›i de înÈ™iÈ™i Apostolii lui Hristos, dar mereu asaltaÈ›i de populaÈ›iile migratoare, care n‑au încetat să se aÈ™eze aici –, Eutihie este martorul biruirii acestora prin mesajul creÈ™tin, dar È™i prin strădaniile unor suflete tinere, nevinovate, înarmate cu È™tiinÈ›ă de carte È™i iubire. 

Căci adevărata biruinÈ›ă nu poate fi decât în duhul iubirii de aproapele È™i în numele lui Hristos.