Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!

Carti online gratuite (nou)

In aceasta carte impresioneaza, in primul rand, sinceritatea parintelui aghiorit, care isi deschide sufletul in fata noastra.  O face cu multa sfiala, dar, cu toate acestea, reuseste sa ne ajute sa intelegem putin din taina schimbarii sale.

Asa cu Hristos a ajuns la sufletul sau, asa poate ajunge la fiecare suflet rebel.  Si, asa cum Sfantul Apostol Pavel s-a facut tuturor toate, pentru a-i castiga pe toti pentru Hristos, parintele care ne vorbeste aici o face nadajduind ca cel putin un suflet rebel va intelege ca adevarata libertate se poate gasi doar in Hristos, pentru ca El este Calea, Adevarul, Viata, dar di Libertatea.  Libertatea dupa care multi tanjim, dar, de multe ori, o cautam unde nu trebuie si unde nu putem gasi decat lanturile robiei pacatului.

Impresurati de ispite si incercari, chinuiti de obiceiuri si amintiri rele, avem nevoie de o calauza care sa ne indrume printre prapastiile si ceturile propriilor noastre suflete.

Un astfel de indrumator este cartea Episcopului Porfirie Uspenski, unul dintre cei mai alesi ierarhi ai Bisericii Ruse din al XIX-lea veac.  Urmand calea fara gres a Parintilor, ea ne ajuta, pe de o parte, sa ne dam seama de propriile neputinte si neajunsuri, iar, pe de alta, ne arata caile sigure de iesire din impasurile noastre duhovnicesti.

Pretuiti Sfanta Spovedanie!  Prin Spovedanie se salveaza familia, prin Spovedanie se scot sufletele din iad inainte de a ajunge acolo, prin Spovedanie ne impacam cu Dumnezeu inainte de a merge in fata Judecatorului, prin Spovedanie reinviem din nou, prin Spovedanie capatam dor de viata, prin Spovedanie ne da noua Dumnezeu bucurie in viata.  De spovedanie depinde mantuirea noastra sau osanda noastra!

(Parintele Ioanichie Balan)

Chiar daca te-ar ierta toti duhovnicii, patriarhii, arhiereii si lumea intreaga, nu esti iertat daca nu te pocaiesti in fapta.

Sfantul Cosma Etolul

Taina pocaintei si a spovedaniei este taina mare.  Se apropie cineva cu un simtamant simplu de pacatosenie si dupa spovedanie se simpte mai pacatos.  Insa incet-incet, daca are bunavointa, invata intr-un mod tainic ca oricat abis s-ar ascunde sufletul sau, Hristos este acolo, aproape de el, inlauntrul lui; il primeste si il iubeste asa cum este, pacatos.  Taina pocaintei si spovedanie ne vadeste cat de pacatosi suntem si totodata naste in noi din abundenta nadejde.  Prin spovedanie invatam cat de grea si de dureroasa este pocainta adevarata; insa impreuna cu aceasta cunoastere se inteteste curajul de a-L intalni pe Hristos, exact asa cum suntem: pacatosi plini de speranta; esuati plini de credinta; prieteni dragi Lui, cu indrazneala in iubirea Sa, cu nadejdea in harul Sau.

Arhimandritul Nectarie Antonopoulos

Spovedanie neterminată este un jurnal al convertirii la creştinism a autoarei. Zbuciumul sufletesc al Genei coincide cu ultima decadă a ceauşismului, când tânăra era obsedată de inutilitatea vieţii, chiar dacă ea căuta Calea folosind mijloace diferite, inclusiv exerciţii yoga. 
 
După moartea unei prietene, spre sfârşitul anului 1985, Gena, îndrumată de duhovnic, Părintele Galeriu, reuşeşte să se ridice din mocirla spirituală, să se detaşeze de lumesc şi să ia calea mănăstirii. Însă lupta cu sinele, cu răul dinăuntru şi din afară nu se încheie, ci urmează o altă luptă, aceea de a vieţui duhovniceşte, în concordanţă cu învăţăturile Mântuitorului Iisus Hristos. 
 
Ultima parte a confesiunii, din decembrie 1989, descrie renaşterea spirituală a Genei, care coincide cu renaşterea României. Asemenea Apostolului Toma, numit Geamănul, care până nu-L atinge pe Mântuitorul Iisus Hristos nu crede în învierea Lui, Gena Geamănu îşi încheie confesiunea cu mărturisirea credinţei: „Da, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul meu, vreau să Te urmez cu toată fiinţa şi viaţa mea!”. 
 
Lupta Genei, căutările şi zbuciumul sufletesc, trăirea demnităţii de creştin şi traseul spiritual sunt de fapt luptele lăuntrice pe care fiecare dintre noi le ducem pe Cale. Lectura cărţii ne va ajuta să ne re-descoperim trăirile sufleteşti cele mai intime, dar totodată răspunde şi unor întrebări nepuse, de frică sau din cauza unor clişee de gândire şi trăire. 

Lucrarea IPS Andrei ne pune in fata cateva teme de teologie deosebit de interesante si bine tratate. Plecand de la analiza omului primordial, cazut in pacatul stramosesc, vorbind despre Biserica si mantuirea omului ca si madular a acestui Trup, definind fiinta patimilor si remedii pentru tamaduirea lor si incheind cu o parte practica - calitatile duhovnicului crestin si ale fiului duhovnicesc, „Spovedanie si comuniune“ devine o lucrare care „tine in garda“ viata noastra duhovniceasca in lupta ei cu patimile. Fundamentul patristic pe care este cladita lucrarea ii da valoare si putere in lupta cu anti-duhovnicia zilelor de azi.

I.P.S. Andrei Andreicut, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujulaui, Albei Crisanei si Maramuresului, s-a nascut la 24 ianuarie 1949, in satul Oarta de Sus, judetul Maramures, din parintii Andrei si Elena, ca primul dintre cei trei copii. A urmat liceul in Cehul Silvaniei si cursurile Facultatii de Constructii Cai Ferate din Bucuresti (intre anii 1967-1972). Dupa terminarea facultatii a fost repartizat inginer la Intreprinderea de Constructii Cai Ferate din Cluj-Napoca.

Incepand cu anul 1976 a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, licentiindu- se in vara anului 1978. In august 1978 a fost hirotonit preot de catre Inaltpreasfintitul Dr. h.c. Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului, activand apoi ca preot paroh timp de sapte ani in orasul Turda (judetul Cluj).

Din toamna anului 1985 a fost transferat, la cererea Prea Sfintitului Episcop Emilian Birdas, la Parohia Ortodoxa Romana Maieri I din Alba Iulia si ulterior numit vicar administrativ. A urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucuresti (incepand cu anul 1985), avandu- l drept indrumator pe P.C. Arhid. Prof. Univ. Dr. Petru I. David. Teza si-a pregatit-o in cadrul aceleiasi sectii – Teologie sistematica – sub indrumarea P.C. Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Popescu, obtinand titlul de „Doctor in Teologie” in anul 1998.

Din februarie 1990 a fost ales si hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, iar din luna iunie a aceluiasi an a devenit episcop titular. In anul 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicata la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.

In paralel cu activitatea administrativ-bisericeasca s-a implicat si in plan spiritual si didactic. Astfel, a intemeiat Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Mitropolit Simion Stefan” din Alba Iulia si a fost printre fondatorii Universitatii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, realizand demersurile necesare infiintarii Facultatii de Teologie din Alba Iulia (1991). La aceasta facultate preda (functia didactica: profesor) disciplina „Morala si Spiritualitate Ortodoxa”. In intervalul 2000-2008 a fost decan al Facultatii de Teologie din Alba Iulia. Din 2010 este si indrumator de doctorat la Disciplina „Morala si Spiritualitate Ortodoxa”, la Scoala Doctorala de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, profil „Teologie”.

In 18 martie 2011, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a ales in scaunul vacant de Arhiepiscop si Mitropolit al Clujului si a fost intronizat, in Catedrala mitropolitana din Cluj-Napoca, de praznicul Bunei Vestiri, cand s-au implinit 5 ani de la infiintarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului si de la intronizarea vrednicului de pomenire Arhiepiscop si Mitropolit Bartolomeu.

Pentru activitatea depusa in slujba Bisericii si a tarii, la 1 Decembrie 2002, Presedintia Romaniei i-a conferit Ordinul National „Pentru Merit” in gradul de „Mare Ofiter”.

Din februarie 2007 a fost ales membru al Academiei de Stiinte si Arte din Salzburg (Austria).

Desavarsirea, calea si urcarea spre tabor, ca si Schimbarea la Fata, nu cere omului o schimbare a sufletului in alta fata, ci aratarea sufletului in adevarata lui fata, in frumusetea si in stralucirea lui dumnezeiasca. Taborul nu schimba, ci descopera, dezvaluie fata cea adevarata: curata, luminoasa, divina a sufletului. Taborul este culmea curatirii, luminarii si desavarsirii sufletului, iar cartea de fata vrea sa fie calauza noastra spre culmile lui de lumina si bucurie sfanta: ghidul, tipicul, dreptarul dupa care se face pregatirea de calatorie, curatirea, luminarea si sfintirea sufletului, pentru a ajunge la inaltimea culmilor vietii duhovnicesti, la unirea si trairea fericita cu Dumnezeu.

Desavarsirea, calea si urcarea spre tabor, ca si Schimbarea la Fata, nu cere omului o schimbare a sufletului in alta fata, ci aratarea sufletului in adevarata lui fata, in frumusetea si in stralucirea lui dumnezeiasca. Taborul nu schimba, ci descopera, dezvaluie fata cea adevarata: curata, luminoasa, divina a sufletului. Taborul este culmea curatirii, luminarii si desavarsirii sufletului, iar cartea de fata vrea sa fie calauza noastra spre culmile lui de lumina si bucurie sfanta: ghidul, tipicul, dreptarul dupa care se face pregatirea de calatorie, curatirea, luminarea si sfintirea sufletului, pentru a ajunge la inaltimea culmilor vietii duhovnicesti, la unirea si trairea fericita cu Dumnezeu.

"Cine sunt antihristii, cine este Antihrist si ce este lucrarea antihristica, taina faradelegii care se lucreaza in lume inainte de aratarea lui Antihrist?
Antihristii, despre care aminteste mai intai Sfantul Evanghelist Ioan, sunt fortele anticrestine si uneltele raului; sunt contrarii lui Dumnezeu, potrivnicii Tatalui, Fiului si Duhului Sfant; sunt prigonitorii crestinilor, ateii — oamenii lui Antihrist si dusmanii lui Hristos, vrajmasii neimpacati ai Crucii, ai Evangheliei si ai Bisericii.
De aceea, in istoria Bisericii toti prigonitorii crestinilor si toti marii vrajmasi ai Bisericii au fost numiti antihristi. Asa au fost numiti Irod si Nero, Diocletian, Iulian Apostatul si Mahomed, toti imparatii, sultanii, regii si tiranii sangerosi care au prigonit pe crestini.
Tot in grupul antihristilor, Sfantul Ioan Evanghelistul numara si ereticii, „care dintre noi au iesit”(1 In. 2:19), „duhurile inselatoare” (1 Tim.4:1), razvratitii care ataca unitatea de credinta a Bisericii, proorocii si apostolii mincinosi, pseudo-hristosii, pseudo-proorocii si pseudo-apostolii. Asa au fost numiti Simon Magul, Cerint si Nicolae din vremea apostolilor, din Asia si Macedonia, Nestorie si altii pana in ziua de astazi."

(lipsa text)

Această carte nu este ştiinţifică. Nu este nici o carte de psihologie. Dacă la asta te aşteptai când ai luat-o în mână, atunci mai bine las-o jos. Las-o jos, pentru că nu-ţi va plăcea ceea ce vei citi în paginile care urmează. Sunt unele lucruri care nu dau roade dacă ogorul nu este fertil, pregătit. Cartea aceasta are nevoie de dispoziţie bună. De bună intenţie din partea celui care o ţine în mână. Din partea celui care o citeşte. În această carte nu spun lucruri de-ale mele. Cele pe care le scriu nu sunt lucruri noi sau vreun secret. Sunt cunoscute. De oricine. În faţa ochilor noştri, deschise, la dispoziţia fiecărui om, de două mii de ani. Această carte nu este nici strict teologică. Nu sunt teolog. Poate că aş fi vrut să fiu, dar nu sunt. Această carte este omenească. Îţi vorbesc, îţi scriu, aşa cum îi vorbesc unui prieten. Aşa cum vorbesc cu soţia mea, cu fraţii mei – şi sunt mulţi –, cu părinţii mei, cu toţi cei pe care-i iubesc – şi aceştia sunt mulţi. Deschide-ţi mintea şi citeşte cu atenţie! Cu cât se poate de mare atenţie. Iar dacă, la finalul lecturii, în cele din urmă nimic nu te-a emoţionat, nu-i nimic. Pur şi simplu ai citit o carte mediocră. N-o să fie nici prima, nici ultima. Însă dacă ceva s-a mişcat în tine, dacă ceva, fie şi cât de mic, foarte mic, te-a impresionat, atunci cultivă-l şi caută-l cât poţi.

Multă sporire şi stai lângă Maica Domnului, frate! 

Sfânta Biserică Ortodoxă ne-a învăţat, prin slă­viţii Apostoli, prin Sfintele Scripturi şi învăţătura Sfinţilor noştri Părinţi că este nevoie să mărtu­risim şi apărăm Credinţa Ortodoxă, căci va veni vremea când oamenii „de la adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basme se vor pleca” (2 Tim. 4, 4). Avem sarcina de a păstra comoara Ortodoxiei aşa cum am primit-o de la Hristos; căci apostolul Ioan ne porunceşte, zicând: „Deci ce aţi auzit dintru început, întru voi să rămâie. Şi de va rămânea întru voi ce aţi auzit dintru început, şi voi în Fiul şi în Tatăl veţi rămânea".

Apărarea Ortodoxiei împotriva învăţăturilor şi înnoirilor papis-tăşeşti este înfăţişată în vieţile a trei sfinţi episcopi: Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul. Aceşti bărbaţi, socotiţi a fi cei mai învăţaţi oameni ai vremii lor, şi-au afierosit viaţa pentru păstrarea adevăratei credinţe a lui Hristos. Datorită nevoinţelor lor şi mărturisirii adevărului, ei au ajuns a fi cunoscuţi drept „stâlpii Ortodoxiei” ce stau împotrivă ori­că­rui compromis în curata credinţă a lui Hristos.

Mărturisirea şi apărarea credinţei ortodoxe în­seam­nă dragoste faţă de adevăr şi dragoste faţă de Biserică, Trupul lui Hristos. Păzirea Ortodoxiei nu este o trudă încredinţată doar clerului, ci tuturor creştinilor ortodocşi. Cartea este de­dicată apărătorilor sau „stâlpilor” Ortodoxiei, Sfinţii Fotie, Grigorie şi Marcu, care prin viaţa şi minunile lor au mărturisit fiecare: „Păzit-a sufle­tul meu mărturiile Tale, şi le-a iubit foarte” (Ps. 118, 167). Fie ca vieţile lor să insufle cititorului o dreaptă înţelegere a Ortodoxiei în planul dum­nezeiesc.