Sfântul Petru, personaj central al Noului Testament, prinţ al Apostolilor, cum a mai fost numit, reprezintă piatra fundamentală pe care Iisus Şi-a zidit Biserica Sa.
El, Simon, umilul pescar, căruia Hristos îi va schimba, încă de la prima întâlnire, numele în Petru, va fi, după cum ni-l prezintă Evangheliile, cel mai întreprinzător din grupul celor doisprezece, ocupând o poziţie dominantă, ca reprezentant şi interpret al acestora, şi primul căruia i S-a arătat Iisus înviat.
El este animatorul şi conducătorul Bisericii primare din Ierusalim, pentru a se dedica ulterior activităţii de misionar mai întâi printre iudei, apoi printre păgâni, impunându-şi autoritatea şi prestigiul în determinarea orientărilor pastorale şi teologice.
Cu momentele sale de generozitate şi încredere, dar şi cu nesiguranţele şi chiar trădările sale, el rămâne cel mai apropiat fiecăruia dintre noi.
Mereu iubit de Iisus, Care îi va conferi un rol deosebit, instituindu-l „păstorul turmei” Sale, Petru va face suprema dovadă a credinţei prin martiriul suferit la Roma, sub Nero.