Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!

Carti online gratuite (nou)

Domnul Hristos ne‑a arătat cu Însuşi Scump Sângele Lui şi glas dumnezeiesc calea spre mântuire. La întrebarea: „Se mântuiesc cei ce nu sunt ortodocşi?“, răspund: Noi urmăm calea arătată de El – Ortodoxia. Dacă Bunul Dumnezeu, în iconomia Lui divină, îi va salva şi pe nonortodocşi... nu ne priveşte pe noi, pentru că nu ne târguim cu marele Adevăr...
Doamne Iisuse Hristoase, cu inimile smerite şi capetele la pământ, Te rugăm ca frumuseÈ›ea şi veşnicia asta Ortodoxă să fie înÈ›eleasă fără părtinire, desăvârşindu‑se marea Ta biruinÈ›ă, că Tu eşti „Calea, Adevărul şi ViaÈ›a“. (Părintele Arsenie Papacioc)

Cuprins:
Precizare la a doua ediţie
Ecumenismul: o vorbărie stearpă
Hristos ne‑a adus mai mult decât ne‑a pierdut Adam
Iubirea se bucură numai de adevăr
Erorile dogmatice se reflectă în viaţa spirituală
„Doamne, Îţi mulţumesc că m‑ai născut ortodox!”
Ultimul cuvânt
Adevărul despre schismă şi unire
Anexă. Rânduiala ungerii cu Sfântul şi Marele Mir a schismaticilor care vin la dreapta credinţă

(lipsa text)

Singur pe lume este povestea unui copil gasit pe strada, ce ajunge sa traiasca întâmplari care trimit cu gândul la prietenie, deznadejde, pesimism, dar si optimism, pierdere, dar si regasire, toate puse în pagina cu multa candoare. Totul se termina cu bine, caci copilul îsi gaseste familia adevarata, familia multvisata, ca rasplata pentru bunatatea sa, dupa ce a fost pus atât de mult la încercare. Finalul fericit este încântator si pentru cititor, care traieste alaturi de micul hoinar peripetiile prin care acesta trece. Lectura acestei carti îl poate face chiar si pe cititorul matur sa retraiasca anii copilariei alaturi de eroii ei si cu siguranta va face tot posibilul pentru ca orice copil sa citeasca Singur pe lume. Micii cititori vor fi încântati.

Unul dintre principalele scopuri ale acestei carti este cel de a-l familiariza pe cititor cu formele „singuratatii” si mai ales cu cauzele care le genereaza.  Invatand sa faca distinctie intre singuratatea impusa si cea de bunavoie, intre singuratatea fizica, legata de situatia exterioara obiectiva, si singuratatea sufleteasca, atunci cand omul se simte singur independent de prezenta sau absenta celor apropiati, cunoscand factorii care influenteaza modul in care este perceputa si traita singuratatea, cititorul isi va putea schimba atitudinea fata de propria singuratate si de oamenii singuri pe care ii intalneste in calea vietii sale.  Atitudinea omului fata de propria singuratate e un criteriu clar de maturitate psihologica.  Cu cat este mai matura personalitatea, cu atat este mai profunda si mai bine constientizata atitudinea fata de viata, cu atat sunt mai putine intrebarile de genul: „De ce mi se intampla tocmai mie?” sau: „De ce tocmai eu?”.  Acceptarea vietii in toata deplinatatea ei ii ofera omului un etalon si o perspectiva prin care toate componentele vietii isi au locul si rostul lor.  Inclusiv singuratatea.

Evitand o abordare de tip algoritmic, oferim anumite recomandari care-l vor ajuta pe cititor sa interpreteze obiectiv problemele singuratatii, sa identifice repere pentru propriile cautari si sa exploreze potentialul benefic si creator al singuratatii.

Singurătatea – o încercare prin care trecem, într‑un moment sau altul, toţi. Pe unii, sentimentul singurătăţii îi împinge la gesturi ireparabile; pe alţii îi chinuie cu anii, necruţându‑i nici pe copii şi adolescenţi, cărora le provoacă traume cu urmări grele, nici pe bătrâni, cărora le otrăveşte apusul vieţii. De această încercare nu sunt scutiţi nici cei care se străduie să ducă o viaţă îmbisericită. 
În cartea de faţă, părintele Nectarie Morozov (cunoscut deja cititorului român prin cărţile Taina care ţine o viaţă şi Cum să învăÈ›ăm pocăinÈ›a È™i să nu ne mai ascundem de Dumnezeu) le propune celor ce se confruntă cu problema singurătăţii un excelent „set de instrumente” pentru rezolvarea ei. 
Abordarea sa practică, departe de reflecÈ›ii sterile, întemeiată pe îndelungata experienţă pastorală, pe judecata sănătoasă şi pe un evident echilibru inte­rior, aduce înţelegerea necesară pentru a evalua corect di­­ficultăţile şi pentru a găsi calea de a ieşi din ele, dar şi sentimentul nădejdii şi puterea sufletească de a urma până la capăt această cale. 

„Omul a fost gîndit şi făcut de Dumnezeu în deplină libertate şi i s-au pus înainte toate condiţiile pentru a-şi împlini şi trăi libertatea. Libertatea este darul cel mai minunat pe care l-a făcut Dumnezeu omului. Poate prin nimic altceva Dumnezeu n-ar fi putut să-Şi arate dragostea pe care ne o poartă decît prin faptul că ne-a dăruit deplina libertate de gîndire şi de acţiune.” 

Ieromonah Savatie Bastovoi 

In sirul patimilor, slava desarta este asezata foarte corect langa mandrie, pentru ca cine este in primejdie sa cada in mandrie, daca a biruit slava desarta?  Legatura pe care o au intre ele aceste doua rele infricosatoare este ca si relatia dintre copil si omul matur, sau dintre grau si paine.  Pentru ca slava desarta inseamna inceputul, iar trufia sfarsitul.

Romanul pe care îl È›ii în mână, iubite cititor, a fost scris de condeiul expresiv al veÈ™nic pomenitului monah Gherasim, în lume profesorul universitar Stelianos Papadopoulos. Este unul dintre textele literare pe care le-am găsit în biroul lui după plecarea la Domnul, pe care le-a È›inut ascunse È™i nu le-a publicat niciodată. Nu se È™tie de ce. Poate că unele din personajele descrise, care i-au povestit întâmplările, n-au vrut să fie publicate înainte de moartea lor. O povestire simplă, încântătoare È™i atrăgătoare, ce are ca erou principal un mic refugiat infirm din Asia Mică, al cărui sfârÈ™it depăÈ™eÈ™te orice morală omenească.

Îl văzu pe Panaiotakis într-un È›inut frumos. Cu aceleaÈ™i trăsături urâte, doar că acum părea foarte frumos È™i chipeÈ™. Avea o blândeÈ›e care putea domestici È™i lupii, È™i È™acalii, È™i oamenii. Panaiotakis zâmbea È™i îmbrăÈ›iÈ™a pe toată lumea È™i pe tanti Maria. Se apropie de ea fără să calce pe pământ. Îl purta un mic nor luminos. Se opri în văzduh È™i îi spuse cu blândeÈ›e negrăită: „ÎÈ›i mulÈ›umesc pentru pomenire, tanti Maria, îÈ›i mulÈ›umesc foarte mult!”.

Tulburarea È™i bucuria o umplură pe tanti Maria, de parcă ar fi atins-o însuÈ™i Dumnezeu cu mâna Lui. Însă nu apucă să facă nimic, să se miÈ™te, să vorbească, să se dezmetecească, È™i Panaiotakis păru că pleacă. Se pierdu doar pentru o clipă È™i tanti Maria văzu că apare ceva nemaivăzut, un car minunat È™i îmbrăcat în lumină. La orizont se ivi un nor uriaÈ™, foarte alb, luminos ca aurul curat. Lumina lui era foarte puternică, dar nu te orbea. Doar te înfăÈ™ura È™i te simÈ›eai È™i tu luminos, strălucitor, plin de iubire… Norul uriaÈ™ se rostogolea cu viteză, dar tu îl vedeai mult timp cum trece. Și în el avea carul. Carul era tras de patru cai albi È™i înaripaÈ›i. Cai atât de bălani È™i de mândri nu mai fuseseră văzuÈ›i. Zburau de nu atingeau pământul È™i aveau ceva din ceea ce au îngerii: putere, frumuseÈ›e, miÈ™care suplă. În potcoavele lor strălucea aurul, hamurile È™i curelele… toate din aur È™i argint. Iar pe ei, presărate din loc în loc, franjuri aurii care fluturau pe cerul strălucitor. Trupurile lor puternice È™i lucioase sfâÈ™iau norul, iar picioarele lor îndoite tăiau atmosfera È™i străbăteau spaÈ›iul. Dacă e să vorbim È™i despre carul pe care-l trăgeau caii, acesta nu poate fi descris. DepăÈ™ea hotarele frumuseÈ›ii È™i strălucirii. Ce bogăÈ›ie, ce strălucire, ce puf pe scaune…! Scări din aur, È™iruri de mărgăritare de jur-împrejur, care străluceau È™i orbeau universul. O bucurie a ochilor, o beÈ›ie nespusă, pe care nici n-o poÈ›i visa… Un asemenea car minunat trecea prin faÈ›a ei. Iar în mijloc… da, în mijlocul lui era Panaiotakis! Divinul È™i blândul Panaiotakis! Tanti Maria nu se înÈ™ela. Panaiotakis stătea în mijlocul carului. Avea È™i cocoaÈ™a, È™i umflătura din piept. Dar nu arătau urât. Strălucea întru totul, râdea cu totul, iubea cu totul. Lumina ieÈ™ea din chipul, din trupul, din picioarele lui, de peste tot… dar nu orbea, după cum nici priveliÈ™tea lui nu orbea. Venea È™i se întindea deasupra ta È™i deveneai bucurie, lumină, iubire, precum Panaiotakis. Aflată în această stare, tanti Maria putu È™opti:

— Tu eÈ™ti, Panaiotakis?

Și auzi blând:

— Da, tanti Maria, eu, pribeagul!

— Dar cum de le ai pe toate acestea? îl întrebă ea.

Iar pribeagul îi răspunse tandru:

— E, nu fi mirată… È™i jos, pe pământ, deseori aÈ™a eram, dar voi acolo nu mă vedeaÈ›i…

Aceasta carte cuprinde trei articole importante scrise in ruseste de profesorul Nikolai Uspensky:

I. Vecernia Ortodoxa
II. Liturghia Darurilor Inaintesfintite
III. Coliziunea a doua teologii in revizuirea cartilor liturgice rusesti din secolul al XVII-lea

Articolele au fost publicate separat, de-a lungul a saptesprezece ani, in revista academica a Patriarhiei Moscovei.