Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!

Carti online gratuite (nou)

Traim vremuri extrem de dificile.  Daca cineva ar dori sa compuna un act de acuzare impotriva vietii noastre bisericesti, ar fi imposibila obtinerea unui verdict de nevinovatie.  Da, toti suntem vinovati.  Istoria cunoaste vremuri cand viata bisericeasca a fost la fel de dezorganizata ca si a noastra.  Au existat lupte, schisme, acuzatii reciproce, calomnii, presiuni; dar este o diferenta intre ce a fost si ce este acum: la temelia acelor tulburari despre care ne vorbeste istoria erau intotdeauna lupte dogmatice, in vreme ce acum sunt patimi omenesti, care ies la iveala fara sa se deghizeze macar in dispute doctrinare.  Viata noastra bisericeasca este intr-un impas, intrucat principii introduse demult sunt nesocotite, iar aceasta provoaca in viata bisericeasca numai probleme.  Biserica este privita ca si o organizatie supusa legilor omenesti, care serveste scopuri omenesti.  Vointa omeneasca domina ca o stapana.  Iar aceasta vointa care ii este straina Bisericii se straduieste sa transforme dumnezeiasca Biserica intr-un mijloc util pentru a atinge propriile scopuri.  Poate niciodata credinciosii insisi nu au luat atat de mult in desert "Mireasa lui Hristos".

De mult biserica nu mai era deschisă; încetul cu încetul, se încuibase ruina în ea; bălăriile năpădiseră în curte, acoperișul de șindrilă se spărsese și ușile ruginiseră. O iarbă firavă crescuse sus pe acoperișul năruit. An cu an, ierburile se întinseseră ca niște mici grădini aeriene, până când, vântul aducând sămânța de undeva, se iviră copăcei de oțetar, ca niște penaje funerare. Pe urmă căzu o cărămidă, apoi alta – așa că, în tăcere și sigur, se făcură spărturi în trupul părăsit al bisericii. Câtva timp se mai cunoscură prin jurul ei câteva morminte cu vechi grilaje de fier, dar, cu vremea, și aceste așezări se topiseră vederii.

Lucrarea vremii, cea cu neputință de oprit de oameni, măcinase biserica veche, iar acum ploaia pătrundea în cuprinsul ei, umezind pereții, altarul, picturile scorojite de pe ziduri, putrezind catapeteasma și stranele, ștergând chipurile de sfinți și predând totul nimicirii. Dacă ai fi privit prin ușa mâncată de rugină, ai fi putut vedea acolo o foarte ciudată și rară vegetație virgină. Ferigi ca niște săbii cu două tăișuri, mici arbuști plini de-o fantezie zveltă, forme rare de scaieți eleganți, fără culoare, din loc în loc egrete de-o desăvârșită perfecție, zvâcnind deasupra, triste și inutile, liane ale întunericului, mângâind imaginare trupuri... Și peste tot o penumbră eternă și-o tăcere ca un ison de vis, al vremii... O vegetație a umbrelor și-a tăcerilor...



Alexandru Lascarov-Moldovanu

Perioada 1821-1859, reprezinta epoca istorica a reorganizarii pe baze moderne a Tarii Românesti, iar revolutia condusa de Tudor Vladimirescu, a dus la înlaturarea regimului fanariot si la introducerea domniilor pamântene. 
Regulamentele Organice, adoptate în 1831 în Tara Româneasca si în 1832 în Moldova au definit si separat atributiile puterilor Statului, au reglemantat organizarea Bisericii, au reformat administratia, au impus necesitatea refacerii armatei nationale etc.

Autorul s-a aplecat cu responsabilitate asupra temei propuse si a conceput o lucrare foarte interesanta, de o înalta tinuta stiintifica folosind metode de cercetare, pe baza de dovezi istorice, selectând cu marinimie bibliografia.

Pr. Prof. Dr. Stefan Rasceanu (Universitatea din Craiova)

Ecumenismul este o miscare ce naste o multime de intrebari: si toate intrebarile acestea, in intemeierea lor, izvorasc dintr-o singura dorinta si se varsa intr-o singura dorinta - si aceasta dorinta vrea un singur lucru: adevarata Biserica a lui Hristos.  Iar adevarata Biserica a lui poarta - si trebuie sa poarte - raspunsuri la toate intrebarile si sub-intrebarile pe care le pune Ecumenismul; caci, daca Biserica lui Hristos nu dezleaga vesnicele intrebari ale duhului omenesc, atunci ea nu e de nici un folos.  Iar vatra duhului omenesc arde pururea in vesnicele intrebari chinuitoare.  Si orice om arde in ele, cu stiinta sau fara stiinta, de voie sau fara de voie: ii arde inima, ii arde mintea, ii arde constiinta, ii arde sufletul, ii arde intreaga fiinta.

Intre toate fiintele, omul este cea mai complicata si mai enigmatica; si, mai presus de toate, cea mai chinuita.  Tocmai pentru aceasta S-a coborat Dumnezeu pe pamant, pentru aceasta s-a facut om pentru noi ca Dumnezeu-Om: ca sa raspunda la toate chinuitoarele, vesnicele noastre intrebari.  Din aceasta pricina a si ramas intreg pe pamant, in Biserica Lui, careia El ii este cap, iar ea este trupul Lui.  Ea e adevarata Biserica a lui Hristos, Biserica Ortodoxa, si in ea este intreg Dumnezeu-Omul, cu toate bine-vestirile Sale si cu toate desavarsirile Sale.

Biserica noastra cinsteste si promoveaza evenimentul sfinteniei.  Sfantul este un eveniment istoric, este darul si rodul Sfantului Duh, este acela care-si ridica de buna voie crucea sa umplandu-se de harul Preasfantului Dumnezeu.

In Biserica noastra sfant nu este socotit cel nepacatos sau cel desavarsit moral, ci acela care a dobandit o legatura cu Dumnezeu, care L-a iubit pe Dumnezeu, s-a legat de El, si Dumnezeu a devenit centrul vietii lui.

Biserica nu exista ca sa-l mangaie pe om pentru problemele lui cotidiene.  Biserica nu exista ca spatiu al certificarii virtutii noastre.  Biserica nu exista ca sa satisfaca promovarea si recunoasterea noastra sociala, ci exista ca spatiu al vietii, ca spatiu al libertatii, ca spatiu al dragostei, ca spatiu al relatiei cu Dumnezeu, si prin Dumnezeu cu fiecare om.

Biserica Ortodoxa de azi face fata unei provocari.  Trebuie sa descopere o abordare a educaţiei religioase care sa fie inradacinata in intreaga traditie bisericeasca.  In acelasi timp, educatia crestina are ca obiect educatia unei persoane.  Fie ca are de‑a face cu un copil, cu un adolescent sau cu un adult, ea trebuie sa actioneze intr‑o maniera personala cu fiecare individ, la nivelul atins de acesta: sa vorbeasca pe limba lui, sa‑i inteleaga si sa‑i impartaseasca nevoile si preocuparile, sa‑l iubeasca asa cum este.  Procesul educaţiei crestine trebuie sa fie un proces de crestere – experienta proprie a fiecaruia, o schimbare graduala ce include intreaga sa persoana.  Misiunea si provocarea sunt uriase si pot fi indeplinite doar daca traim pe deplin viata Bisericii.

Astfel, activitatea educativa a Bisericii trebuie sa fie tridimensionala: sa cladeasca o viata pe deplin liturgica in parohii, sa tinteasca parintii si familia si sa instruiasca copiii.  Nici unul dintre aceste aspecte nu poate exista si nu se poate dezvolta separat.  Aceasta misiune totalizatoare este ceea ce Biserica Ortodoxa are de implinit in zilele noastre.

“Pr. Prof. Dr. Liviu Stan ramane un reprezentant de mare cinste al Mitropoliei Ardealului, al Academiei Teologice Andreiene din Sibiu si unul din cei mai straluciti bursieri ai vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Balan. Reputatul profesor si canonist face parte din generatia de aur a „carturarilor sibieni de altadata", a dascalilor de neintrecut pe care dat scoala teologica sibiana. El se alatura marilor profesori de teologie care au ridicat invatamantul teologic romanesc la cel mai inalt nivel, pe plan national si international, in cea mai grea perioada a Bisericii noastre, perioada comunista.

Scrierile Parintelui Prof. Liviu Stan au continuat si au dezvoltat traditia saguniana, traditie canonica autentic ortodoxa, care a pus in valoare principiile fundamentale ale dreptului canonic ortodox si participarea tuturor membrilor Bisericii la viata ei, clerici, mireni si monahi.” - I.P.S. Dr. Laurentiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului 

Antologie de texte culese din scrierile Parintelui Justin Parvu, editate sub egida Fundatiei Justin Parvu, al carei fondator si presedinte era insusi Parintele Justin.  Toate aceste texte au fost tiparite in timpul vietii Parintelui Justin, verificate si asumate de Parintele Justin insusi, ceea ce confera autenticitate absoluta cartii.  In cea mai mare parte, textele cuprinse in aceasta carte sunt selectate dupa tematica marturisirii dreptei credinte, din interviurile realizate de Monahia Fotini, in decursul anilor 2007 - 2013, aparute i Revista Atitudini si in cartile Ne vorbeste Parintele Justin vol. I si II.

Ortodoxia rusă a suferit două lovituri majore din partea ideologiei masonice: prima, cînd Lenin a scos religia din È™coli, È™i a doua, cînd Kuraev a readus-o.” 
„Trebuie să avem în vedere È™i faptul că de la Lenin ­încoace, adică timp de aproape un secol, statul rus nu È™i-a revizuit politica faÈ›ă de studiul religiei în È™colile de stat.” 
„Nici una dintre religiile înregistrate pe teritoriul FederaÈ›iei Ruse nu va avea de cîÈ™tigat de pe urma ­introducerii studiului religiei în È™coli, pentru simplul fapt că nici o religie nu are voie să fie reprezentată în punctele sale esenÈ›iale. Corectitudinea politică faÈ›ă de culte atinge în cazul Rusiei lui Putin aceleaÈ™i limite diabolice pe care le-a tratat Rusia leninistă.” 
„Manualul numit Bazele culturii ortodoxe al cărui ­autor este diaconul Andrei Kuraev propune un creÈ™tinism fără sfinÈ›i, o biserică fără preoÈ›i È™i o «sfinÈ›enie» fără Dumnezeu. De aceea, toată epopeea readucerii religiei în È™colile din Rusia, prezentată ca o corectare a unei nedreptăÈ›i istorice săvîrÈ™ite cîndva de Lenin, este o mascaradă. Religia pe care o aduce Kuraev în È™coli nu este cea pe care a scos-o Lenin, ci una de modă nouă, întocmită în aÈ™a fel încît È™i Lenin È™i-ar face cruce în faÈ›a ei.” 

In Biserica, timpul si spatiul transced conventionalitatea intelegerii lor, deoarece trupul ecleziastic al lui Hristos este anticamera intalnirii reale cu Dumnezeu, Cel care a creat universul si Care nu Se confunda cu el.  In Biserica, prin Sfintele Taine, omul transfigurat pregusta comuniunea cu iubirea de Dumnezeu Cel in Treime laudat, devenind faptura noua, fiu al lui Dumnezeu dupa har, templul al prezentei dinamice a harului Duhului Sfant.

Paginile acestei lucrari evidentiaza aspecte ascetico-mistice ale prezentei transfiguratoare a lui Dumnezeu in inima omului contemporan care intelege sa acorde timp reflectiei religioase introspective si care, intre preocuparile sale cotidiene efemere, gaseste loc si pentru cea care ii poate metamorfoza intreaga fiinta.

Teologul, sacerdotul si dascalul american de origine rusa, Alexander Schmemann, este binecunoscut iubitorului de literatura teologica din tara noastra. Publicarea traducerilor lucrarilor sale (Din apa si din Duh, 1992; Euharistia - Taina imparatiei, 1993 si 2003; Postul cel Mare, 1995 si 1998; Introducere in Teologia Liturgica, 2002) au reprezentat evenimente editoriale de exceptie. in seria acelorasi evenimente de exceptie se inscrie si aparitia la Editura Reintregirea a Arhiepiscopiei Alba-Iuliei, in traducerea Mariei Vinteler, a volumului Biserica, lume, misiune. Editura Balgradeana nu este la prima intalnire cu Alexander Schmemann. De sub teascurile ei, alaturi de alte lucrari axate pe pastorala misionara si misiologia pastorala, a aparut si jurnalul parintelui Alexander Schmemann, Biografia unui destin misionar, 2005. Biserica, misiune, lume, este un volum ce reuneste un numar de 12 articole si eseuri publicate intr-o prima forma in diferite publicatii teologice intr-un interval de aproximativ 20 de ani. Acest volum a aparut initial in anul 1979, sub titlul Church, World, Mission: Reflections on Orthodoxy in the West, la Editura scolii de teologie ortodoxa new-york-eza, Sf. Vladimir. Mobilul care a stat la baza acestei aparitii editoriale a fost criza spirituala si evolutia intelectuala a vietii bisericesti. Pentru Schmemann intelesul fundamental al crizei traversate de Biserica este acela ca lumea in care Biserica trebuia sa supravietuiasca acum mai bine de 30 de ani, cand el punea pe hartie reflectiile sale si in care, evident, trebuie sa supravietuiasca si astazi, fie in Apus, fie in Rasarit: nu e lumea ei, nu e nici macar una „neutra" ci e o lume care o tulbura in fiinta si esenta sa, o lume care incearca, constient sau inconstient, sa o reduca la valori, filozofii de viata, viziuni aproape total diferite si opuse viziunii si experimentarii lui Dumnezeu, a omului si a vietii (p. 17-18). Doua sunt evenimentele majore care, in opinia autorului, genereaza criza pe care Biserica o traieste. Primul eveniment este tragicul si spectaculosul colaps al lumii ortodoxe vechi si organice care, cu numai cateva secole in urma, aparea de sine statatoare, veridica, locas etern, si transformarea Bisericii in scena unor atacuri violente lansate de un secularism totalitarist extrem si ostil religiei, impotriva naturii spirituale si a vocatiei omului. Al doilea aspect este cresterea masiva a diasporei ortodoxe care inseamna sfarsitul izolarii Ortodoxiei in zona si totala sa identificare cu Estul si totodata inceputul unui nou destin in Apus si in cultura apuseana (p. 16). Ceea ce starneste ingrijorarea teologului nu este criza in sine, pe care o considera chiar benefica pentru Ortodoxie, ci nebagarea in seama a acestei tensionari in constiinta Bisericii Ortodoxe, incapacitatea noastra de a constientiza adevarata semnificatie a crizei, de a o influenta si de a gasi modalitati de rezolvare a acesteia. Schmemann reclama incapacitatea Bisericii Ortodoxe, a constiintei ei de a accepta trecutul, confuzia fundamentala despre adevaratul continut si inteles al „mostenirii" noastre si deci, al Traditiei insasi. Concomitent, el atrage atentia asupra faptului ca, daca Biserica Ortodoxa nu realizeaza noua situatie radicala in care traieste, daca nu e constienta de noua lume ce o cuprinde si o provoaca, aceasta stare se datoreaza faptului ca ea continua sa „existe" intr-o lume ireala care, desi nu mai exista, formeaza si determina constiinta ortodoxa. Concluzia la care ajunge in mod inevitabil este ca de aici rezulta tragicul „nominalism" care patrunde intreaga viata a Bisericii si o impiedica sa-si indeplineasca misiunea esentiala (p. 25). Este firesc sa ne intrebam ce intelege Schmemann ca fiind misiunea esentiala a Bisericii. Raspunsul este uluitor prin simplitatea si profunzimea sa: sarcina de a judeca, evalua, inspira, schimba si transforma toata viata omului, de a genera acea tensiune creativa intre ea (Biserica) si lume, care o transforma in „sarea pamantului" (p. 25). Printre obstacolele care stau in calea realizarii acestei misiuni, parintele Schmemann identifica impactul mic pe care Teologia il are in viata Bisericii. Desi recunoaste ca a avut loc in ultima vreme o renastere teologica in Ortodoxie, exprimata mai ales prin reintoarcerea la sursa esentiala, traditia patristica, autorul afirma categoric: in trecut, foarte rar teologia a avut un impact atat de mic asupra Bisericii Ortodoxe; ea n-a fost o „teologie pentru teologi", asa cum se intampla azi in Biserica Ortodoxa (p. 27). Schmemann este convins ca indepartarea teologiei de Biserica „adevarata" si de viata ei reala, incepe totdeauna cu „divortul" de experienta Bisericii, de Biserica insasi - experienta trairii lui Dumnezeu. Parintele Schmemann nu se multumeste sa constate ci, asa cum face de foarte multe ori in scrierile sale, ofera posibile solutii. Din punctul sau de vedere, sarcina teologilor si a teologiei este de a revela adevaratul inteles, adevarata forta salvatoare a Traditiei Ortodoxe autentice in contextul situatiei actuale, sa o transforme intr-o critica consistenta a valorilor, a viziunii despre lume, a felului de viata, care a luat nastere din criza spirituala si intelectuala de azi. Este un singur lucru de redescoperit la strabunii nostri: invatatura si viziunea lor, insa este greu astazi sa legi acea viziune de viata reala, concreta, formata si conditionata de o viziune total diferita. Aceasta a fost intotdeauna si trebuie sa ramana o sarcina proprie pentru teologie. Daca prin definitie ea se ocupa cu „trecutul", atunci sa transforme acest trecut, sa ne infatiseze Traditia ca fiind totdeauna vie, operativa si contemporana. in acest sens, Parintii insisi sunt cel mai bun model de teologizare (teologhisire ar fi termenul corect), ei au exorcizat, au transformat si au increstinat o lume si o cultura atat de opusa Evangheliei, exact cum este lumea si cultura de azi (p. 29). Acestea sunt premizele de la care Alexander Schmemann isi dezvolta analizele sale. Raporturile dintre Biserica si lume, viziunea diferita despre aceste raporturi in rasarit si apus, implicatiile ecleziologice si eshatologice ale acestei viziuni, consecintele lor teologice si necesitatea unei reinnoiri a gandirii teologice care trebuie orientata si inradacinata eshatologic (eshatologia nefiind evadare din lume, ci izvorul si fundamentul doctrinei crestine despre lume si activitatea Bisericii in lume), combinate cu ceea ce Schmemann numeste „agonia ecumenista", il conduc pe autor spre imperativul misionar al Bisericii. Acest imperativ este expresia esentiala a Bisericii ca har si plinatate, proiectia sa in timpul si spatiul acestei lumi. Caci daca, pe de o parte, nimic nu mai poate fi adaugat Bisericii - plinatatea e aceea a lui Iisus Hristos - manifestarea si comunicarea acestei plinatati constituie, pe de alta parte, insasi viata Bisericii in acest „eon" (pp. 305-306). Daca ne intrebam care sunt obiectivele, telurile misiunii, raspunsul fara ezitare al teologului ortodox este cel al Bisericii sale: obiectivele sunt omul si lumea, insa nu omul insusi dintr-o izolare „religioasa" artificiala fata de lume si nu „lumea" ca entitate, in care omul nu e altceva decat „parte" din ea. Prin om, Biserica mantuieste si rascumpara lumea. Se poate spune ca aceasta „lume" este mantuita si rascumparata ori de cate ori omul raspunde la harul divin, il accepta si traieste conform acestuia. Acest lucru insa nu transforma lumea in imparatia lui Dumnezeu sau societatea in Biserica. imparatia soseste deja, dar Biserica nu este din aceasta lume. imparatia ce va sa vina e deja prezenta, iar Biserica este implinita in aceasta lume (p. 308). Concluzia la care Schmemann ajunge este ca misiunea Bisericii are o dimensiune cosmica si istorica, esentiala pentru traditia si experienta Ortodoxa. Statul, societatea, cultura, natura insasi sunt obiecte reale ale misiunii, nu o „ambianta" neutra, in care singurul rol al Bisericii este de a-si pastra si mentine propria libertate si „viata religioasa" (p. 309). si de aceasa data parintele Alexander Schmemann impresioneaza prin profunzimea si actualitatea gandirii sale teologice, adapata din seva traditiei autentice a Bisericii. Totodata, fiecare succes editorial releva cat de necesara este o editie completa in limba romana a operei sale teologice. Poate cineva va auzi, va intelege si va indrazni. GABRIEL-VIOREL GaRDAN