A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Părintele Ambrozie Iurasov, cunoscut încă de pe vremea comuniştilor ca un duhovnic cu experienÈ›ă, a înfiinÈ›at în anii ’90 la Ivanovo, pe lângă Catedrala Intrarea Maicii Domnului în Biserică, o obşte de maici.
Ca duhovnic, pune un accent deosebit pe spovedanie, pe legătura sinceră şi strânsă cu fiii duhovniceşti, pe îndeplinirea poruncilor evanghelice, neacceptând atitudinea „călduÈ›ă” faÈ›ă de mântuire a creştinilor de azi.
Predicator talentat, este invitat în cadrul unor emisiuni creştine radiofonice şi televizate; se remarcă printr-o bogată activitate publicistică pe teme apologetice, catehetice şi omiletice.
Este binecunoscut în mediul bisericesc rus, putând fi numit un „Părinte Cleopa” al Rusiei de astăzi.
Prin scrierea de faÈ›ă, părintele Ambrozie pune la dispoziÈ›ia cititorului îndrumări simple È™i precise pentru o cât mai deplină vindecare È™i curăÈ›ire sufletească prin Sfânta Taină a Spovedaniei: recunoaÈ™terea bolilor sufleteÈ™ti ce ne macină, deschiderea faÈ›ă de duhovnic È™i înfrângerea falsei ruÈ™ini sunt tratate limpede, practic, pe înÈ›elesul tuturor. O carte de căpătâi despre unul din temeiurile esenÈ›iale ale vieÈ›ii duhovniceÈ™ti: împăcarea cu Dumnezeu prin mărturisirea păcatelor.

Biserica este mediul vital al traiului crestin, de care nu se poate nicidecum lipsi.  Dupa cum pestele nu poate supravietui fara apa, tot asa crestinul nu poate vietui fara Biserica. Si totusi cuvantul Bisericanu-l aflam nicieri in Sfintele Evanghelii si numai arareori in alte scrieri nou-testamentare. Parintii insisi vorbesc putin despre Biserica in sine, iar ecleziologia pare sa se fi dezvoltat de o maniera autonoma abia in a doua jumatate a veacului XIX. Notiune de Biserica este, fara nici o indoiala, posterioara realitatii ei.

Sfant zamislit din Sfant, Staret nascut din Staret: Sfintitul Mucenic Serghie Meciov a venit pe lume in familia parintelui Alexie Meciov, cel mai vestit dintre duhovnicii de atunci ai Moscovei, fiind hranit cu invataturile tatalui sau si ale prietenului acestuia de la Optina, Staretul Anatolie, iar apoi cu ale Staretului Nectarie.  Dupa trecerea parintelui Alexie la cele vesnice, i-a continuat slujirea streteasca pana la inchiderea bisericii sale de catre bolsevici, dupa care a purtat crucea marturisirii in exil si in lagare, primind pana la urma cununa muceniciei in anii celui de-al Doilea Razboi Mondial, traind deplin cuvintele propovaduirii sale:

„Toate cele de acum vor trece, dar nu vor trece sufletul meu si Imparatia lui Dumnezeu, de care ma impartasesc aici, pe pamant.  Suntem datori sa ne pregatim pentru viata de apoi si pentru asumarea ideii ca moartea pentru Hristos este calea catre viata cea adevarata, autentica, reala.  Suntem datori sa ne folosim de toate ca unii care nu se folosesc, nu trebuie sa ne facem din bunatatile pamantesti bunatati adevarate – si atunci credinta va incepe sa aiba pentru noi o cu totul alta insemnatate decat aceea pe care i-o dadeam mai inainte.

Asadar, credinta este dar al lui Dumnezeu, pentru care trebuie sa ne rugam; credinta depinde de felul in care ne smerim, si caile ce duc la credinta trec prin aducerea-aminte de moarte, prin nelipirea de bunatatile pamantesti si nici macar de viata in aceasta lume, prin pregatirea sufleteasca de moartea pentru credinÈ›a în Hristos."

Nici o situatie, pana si cea mai grea, nu vine in viata noastra intamplator.  De obicei, premerg cateva semnale de avertisment: anumite semne, carora trebuie sa le acordam o atentie speciala.  Daca le neglijam, urmeaza un semnal mai puternic, iar cand neplacerile se repeta in mod constant, inseamna ca perseveram in aceleasi greseli.  Incercarile mai grele ale vietii arata faptul ca atentionarile mai putin dureroase nu au avut efectul aÈ™teptat.  Este usor de inteles: o pietricica ce se rostogoleste la vale poate atrage dupa sine o cumplita avalansa – si vinovata nu este pietricica...

A fi nemultumit de o anumita situatie, de o problema care persista si chiar de soarta noastra in general devine adesea un stimul pentru a incepe o etapa noua, asumata si plina de continut.  Cu cat vom continua sa mergem pe aceasta cale mai ferm, cu atat mai interesanta, mai roditoare si aducatoare de bucurii ne va fi viata.  Inainte de toate, important este sa fim cu Dumnezeu!

K.V. Zorin 

(lipsa text)

Moartea reprezintă un moment crucial din viaÈ›a omului: pentru unii înseamnă sfârÈ™itul, pentru alÈ›ii – o trecere. Părintele Serafim Alexiev deschide înaintea ochilor cititorului această poartă de trecere care este moartea È™i îi înfăÈ›iÈ™ează ceea ce urmează din acel moment È™i până în cea de-a patruzecea zi, când are loc judecata particulară. Ca întotdeauna, demersul său este profund, fără a fi plictisitor de lung, È™i se bazează pe Sfânta Scriptură, TradiÈ›ie, VieÈ›ile sfinÈ›ilor, scrierile SfinÈ›ilor PărinÈ›i din vechime, dar È™i pe exemplul unor sfinÈ›i mai noi, ba chiar pe întâmplări din viaÈ›a unor oameni obiÈ™nuiÈ›i. 
Multe întrebări legate de judecata particulară îÈ™i găsesc răspunsul în rândurile cărÈ›ii. Legătura între vii È™i adormiÈ›i devine o comuniune a dragostei realizată prin rugăciune: sfinÈ›ii mijlocesc pentru cei vii, iar cei vii se roagă pentru iertarea păcatelor celor dragi ai lor care au adormit. Departe de a fi ineficiente sau chiar inutile, rugăciunile È™i faptele de milostenie săvârÈ™ite pentru cei răposaÈ›i au o importanÈ›ă deosebită în cele patruzeci de zile de după moartea lor.